2,924 matches
-
Ați consultat deja un psihiatru, psiholog, psihanalist? Da Nu 6. Puneți câte un X în căsuța corespunzătoare răspunsului care vi se potrivește. De la începerea anului universitar, ați consumat: Niciodată Rar Des Foarte des tranchilizante, cu scopul de a scăpa de angoasă și pentru a vă destinde. stimulenți contra oboselii. somnifere. De la începerea anului universitar, ați suferit de: spate burtă cap spasmofilie oboseală Vă propunem câțiva itemi privitori la sănătatea dvs, în general. Marcați în căsuțe răspunsul cazului dvs. Recent, mai ales
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
iar cealaltă are în vedere creșterea singurătății specifice omului modern, ce decurge din faptul despărțirii de "o lume care, în comparație cu existența individuală, este copleșitor de puternică și deseori amenințătoare și periculoasă"285. Această despărțire "creează un sentiment de neputință și angoasă"286. Dintr-o perspectivă care se apropie de ceea ce ar putea fi numit "existențialism psihologic", se sugerează că, odată cu neliniștea specifică modernității, la care individul ajunge în urma ruperii legăturilor sale originare, apar două posibile rezultate ale individuației. Este vorba, mai
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
sau scenă de recunoaștere. Prin peripeție 24, Aristotel înțelege schimbarea bruscă de situație care îl privește pe erou și inversează efectul acțiunilor. În Oedip Rege a lui Sofocle, de exemplu, ciobanul din Corint, crezând că-l eliberează pe Oedip de angoasele cu privire la părinții săi, îi descoperă adevărata identitate. Efectul căutat s-a inversat pentru că această revelație îl precipită pe Oedip în disperare. Să semnalăm faptul că tragediile grecești nu ascund decât o singură peripeție. Situată la deznodământ, ea constituie momentul acțiunii
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe înțeles, și poți rămâne relativ stăpân pe tine povestind întâmplarea, în timp ce este rândul celor care ascultă să plângă. Tocmai acesta este rezultatul la care încearcă să ajungă arta noastră. De aceea arta noastră cere ca un actor să experimenteze angoasele rolului său, să plângă toate lacrimile din trupul său la el acasă sau în timpul repetițiilor, astfel încât să ajungă la calm, astfel încât să se debaraseze de toate elementele străine de rolul său sau putându-i dăuna. El poate atunci să apară
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trupul său la el acasă sau în timpul repetițiilor, astfel încât să ajungă la calm, astfel încât să se debaraseze de toate elementele străine de rolul său sau putându-i dăuna. El poate atunci să apară pe scenă pentru a-i comunica publicului angoasele traversate, dar în termeni limpezi, cuprinzători, simțiți în profunzime, inteligibili și elocvenți. În acest moment, publicul va fi mai afectat decât actorul, iar acesta își va păstra întreaga-i forță pentru ca s-o îndrepte acolo unde este mai multă nevoie
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
paradoxal, prin comic. Nu este vorba, însă, de comicul de factură tradițională, declanșator al râsului vesel, plin de voioșie, ci de un comic al absurdului, asociabil pe de o parte acelui râs crispat al disperării, înghețat prin intuirea sau manifestarea angoasei și, pe de altă parte, deriziunii. Unei deriziuni duse la extrem, pentru că dramaturgul avangardei postbelice susține că doar prin paroxisme și excese poate fi demascată criza aspectelor fundamentale care definesc umanul: rațiunea și comunicarea verbală. Demistificării prin parodiere a principiilor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
contradictorie, proteică. Esențială este mai ales combinația de afectivitate cu raționalitate, caracterul de "Ianus bifronte" (Pirandello) asupra căreia insistă cei mai mulți cercetători. R. Escarpit, de pildă, susține că umorul, acoperind îndeosebi regiunile conștiente ale râsului, presupune o fază critică, generatoare de angoasă și de tensiune nervoasă, faza intelectuală, numită îndeobște ironie și o fază constructivă, cea afectivă, calificată drept "explozie umoristică" ("rebondissment humoristique")198, prin care echilibrul este restabilit. În privința raporturilor cu comicul, umorul este considerat cea mai înaltă treaptă a acestuia
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
teatrul cruzimii" pentru care "umorul distructiv poate servi să concilieze, prin râs, obișnuințele rațiunii"201. Pornind de la premise similare, teatrul absurdului va înțelege valențele terapeutice ale umorului negru și absurd, prin posibilitatea de confruntare directă, exorcizatoare, cu tenebrele conștiinței, cu angoasele existenței. Pe o treaptă anterioară a umorului, așa cum indica de fapt și arhiva genealogică investigată de Addison, s-ar afla spiritul, Witz-ul. Ca și umorul, spiritul se bazează pe tensiunea creată de apariția neașteptatului, a cărei depășire provoacă plăcerea care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
presupune. Aceasta ar fi atitudinea personajelor direct implicate. În privința intenției autorului, însă, nu s-ar putea susține că ar viza zguduirea violentă a conștiințelor amorțite de literatura de amuzament facil și convențional, prin expunerea atrocității în scopul exorcizării terapeutice a angoaselor, așa cum preconiza Antonin Artaud în manifestele la "teatrul cruzimii" și așa cum vor justifica dramaturgii absurdului recurgerea la umor negru. Ceea ce credem că motivează la Caragiale aceste incidentale tangențe cu umorul negru, ar fi mai degrabă insațiabila poftă de anecdotă, foamea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o vădită criză a lumii și a culturii occidentale, absurdul exprimă și se exprimă atât printr-o derută fără precedent la nivel spiritual, marcată de zguduitorul nihilism axiologic în filosofie și artă, cât și prin alienarea, lipsa de autenticitate și angoasa omului "aruncat în lume" (Heidegger), dar liber și responsabil de un destin ontologic fără sens. Pe acest fundal care-l propulsează atenției, absurdul suveran a constituit, în mod justificat, obiect al investigațiilor filosofice, psihologice și sociologice și a devenit una
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
literaturii și a artelor ca structură estetică originală abia în secolul trecut, când se creaseră condiții pentru constituirea unei noi direcții artistice, reprezentate în plan literar cu deosebire prin teatrul avangardei postbelice. În mod firesc, noțiuni relaționate absurdului precum: moarte, angoasă, culpabilitate, responsabilitate, trăire autentică/neautentică, angajare/neangajare, alienare, reificare, noncomunicare etc. au constituit spații comune în care literatura s-a întâlnit, prin multe coincidențe de viziune, nu doar cu filosofia existențialiștilor, cu fenomenologia lui Husserl și cu eseistica lui Camus
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de reprezentare este susținut și luminat indirect de cugetarea filosofică și de amintitele discipline ale științei despre om. Condiția umană existențială absurdă, singurătatea, alienarea, reificarea și masificarea în societatea de consum, teroarea cotidianului, recuzarea psihologismului și explorarea inconștientului, depozitar al angoaselor și al iraționalului oniric, degradarea funcției de comunicare a limbajului, etc. sunt teme corelate absurdului, investigate filosofic și sociologic și tratate avangardistic în teatru, nu în forma dramatică tradițională, cum au procedat Sartre și Camus, ci în maniera ilogică impusă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sale tradiționale acțiune, personaj, dialog nu sunt aboliți, ci modificați esențial. Acțiunea neunitară, logic nemotivată sau statică este, deci, substituită printr-o "nonacțiune", personajul, oglindire a individului "fără calități", fără biografie, anodin, apatic și amorf, definit doar prin trăirea propriei angoase, este înlocuit prin "nonerou" sau "antierou", iar straniul dialog nonconversațional și noncomunicativ din dramele absurde nu poate fi numit decât "antidialog". Astfel, teatrul încetează de a mai fi discursiv, analitic sau literaturizat, devenind o imagine vie, concretă a absurdului însuși
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
îndemână este dat de vârtejul nonsensurilor din Cântăreața cheală, al căror comic deschide mai larga perspectivă a absurdului în care viețuim, verbalizând fără sens și fără rost. Revelația absurdului suspendă sau deturnează plăcerea prin comic pentru că suntem plonjați în zona angoaselor, prin desprinderea de contingent și vizarea în ansamblu a condiției umane clownești. Acest comic al absurdului sub specia deriziunii a luat locul tragicului într-o lume pervertită, a valorilor degradate, a omniprezentei mediocrități pentru care nu tragedia clasică, ci farsa
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
așa este societatea."16 Nici această deschidere a orizontului conceptual caragialian nu-1 apropie decisiv de realitatea ficțională creată în maniera secolului trecut, în primul rând pentru că, așa cum observa Romul Munteanu: "preferința autorilor de farse tragice pentru universul imaginar și investigarea angoaselor, face ca în acest gen de teatru să nu mai găsim decât anumite semne ale realității epocii noastre, coincidența operei de teatru cu realitatea exterioară fiind de-a dreptul imposibilă."17 Așadar, s-ar putea spune că acea fațetă ianusiană
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ca un dublu demers întreprins de Caragiale în sensul revelării și al respingerii absurdului prin ridicularizarea lui. Inconștiența lumii care nici nu-l percepe și nici nu râde de el, proiectează acest comic într-o zonă de contiguitate cu spațiul angoaselor de care este contaminat universul comico-tragic al lui Eugen Ionescu și al altor scriitori încadrați în literatura absurdului. Așadar, mai adecvat în calificarea raportului just între Caragiale și Eugen Ionescu ar fi termenul de precursor, întrucât cel dintâi prefigurează, așa cum
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
maschează amărăciunea și dezgustul, Eugen Ionescu îl produce deliberat, forțează limitele posibilului pentru a crea un univers absurd terifiant, de nesuportat ca și disperarea din care provine. Absurditatea "lumii-lume" expusă de autorul Scrisorii pierdute este, în schimb, una lipsită de angoasă. "Grija" și "trăirea autentică" sunt incompatibile cu această umanitate care se pierde în stereotipii de conduită și de limbaj, în preocupări derizorii și în verbiaj. Un caz singular și derutant este cel al personajului Anghelache. Dacă resimțirea stării de angoasă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
angoasă. "Grija" și "trăirea autentică" sunt incompatibile cu această umanitate care se pierde în stereotipii de conduită și de limbaj, în preocupări derizorii și în verbiaj. Un caz singular și derutant este cel al personajului Anghelache. Dacă resimțirea stării de angoasă ar fi un criteriu de recunoaștere a eroului absurd, enigmaticul casier ar avea statut de precursor al acestuia. El nu s-a sinucis, cum descifra Călinescu, "de frică"51 , întrucât nu avea cunoștință de pericolul real și imediat care-l
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al acestuia. El nu s-a sinucis, cum descifra Călinescu, "de frică"51 , întrucât nu avea cunoștință de pericolul real și imediat care-l pândea ne amintim că amicii nu l-au putut avertiza și înspăimânta ci a sucombat în fața angoasei proiectate imaginativ pe fondul unor acute refulări. Izbucnirile injurioase necontrolate, violența neașteptată a limbajului, faptul că pare "scos din țâțâni" se pot explica prin declanșarea stării de furie și revoltă, de tulburare profundă, specifică manifestării angoasei. Pe de altă parte
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ci a sucombat în fața angoasei proiectate imaginativ pe fondul unor acute refulări. Izbucnirile injurioase necontrolate, violența neașteptată a limbajului, faptul că pare "scos din țâțâni" se pot explica prin declanșarea stării de furie și revoltă, de tulburare profundă, specifică manifestării angoasei. Pe de altă parte, tocmai actul sinuciderii, absurd la Anghelache din lipsa unei motivații concrete, dar echivalat, în viziunea lui Camus, cu eșecul confruntării cu destinul și considerat, în consecință, inferior conduitei sisifice de continuare a farsei, mărește considerabil distanța
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
subsumată absurdului. Ulterior, întreaga creație dramatică ionesciană, în ciuda sau poate chiar datorită surprinzătoarelor metamorfoze formale și a inepuizabilelor năstrușnice mecanisme de iritare, consternare, dar și de trezire a conștiințelor, este simultan o punere în scenă și o defulare a propriei angoase a imposibilității de comunicare (Cântăreața cheală, Lecția, Scaunele), a singurătății în existență (Scaunele), a anulării identității și a demnității umane prin conformism sau masificare (Jacques sau Supunerea, Rinocerii), a proliferării obiectuale care anihilează ființa umană (Amedeu sau Cum să te
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pot fi văzute și ca semnalări timpurii de stadii incipiente și încă benigne ale simptomelor dezumanizării și aneantizării pe care dramaturgia ionesciană, prin suspendarea unei astfel de premise a nebuniei în lumea de fantoșe create, le va transfera în zona angoaselor, pentru a sublinia absurdul condiției umane. Rețeaua intertextuală poate fi astfel activată pe ramificații noi cuprinse între opera lui Caragiale și cea a lui Eugen Ionescu, prin tranzite nebănuite precum proza și dramaturgia lui Tudor Arghezi. Și Teodor Mazilu, "dintre
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
surzilor" din Cântăreața cheală. Această tehnică este totuși viabilă ca modalitate de generare a deriziunii, prin reflecția dedublată ironică, persiflatoare a propriei condiții grave. Aflat în burta chitului, Iona dialoghează cu sine camuflându-și disperarea prin obiectivare și exteriorizare a angoasei: Am auzit o poveste cu unul înghițit de un chit. (Mirându-se) Ei, nu mai spune, serios? Pescuia, tot așa, și vine chitul cel mare și "haț", apoi "gâl, gâl", și gata. L-a-nghițit. (înspăimântat) Și-a mai ieșit din el
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
trăită, iar valorile umane trebuie protejate și perpetuate cu orice preț. Discuția dintre tată și fiică, din ceasul în care agonia morții coincide cu cea a nașterii, este semnificativă pentru simplitatea unei astfel de soluții reductibile, de fapt, la suspendarea angoasei: IRINA (mânioasă): Ba! Îl omor. (Țipă.) Nu mai vreau să aduc pe lume pe nimeni... Nu mai pot... Mai bine îl omor în pântec... E mai bine de el... Nici nu simte nimic... E ca și când ai călca o frunză... n-
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o inserție a omului în realitate. Conștiința mitică oferă în mod direct un "cod al naturii", ea "desenează peisajul în prezența sa".153 Via coloratură afectivă a mitului trimite la semnificația sa vitală, de asigurare pentru viață, de exorcizare a angoasei morții.154 Deși este în primul rând o ambianță afectivă, corespunzând căutării satisfacerii nevoilor fundamentale ale omului, conștiința mitică evoluează prin reprezentări, prin "rețete tehnice", iar structurile mitice exprimă un prim stadiu al valorilor, aderent încă secțiunilor biologice constitutive ale
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]