10,938 matches
-
Vlad În prima linie, transilvănenii au dat peste cap Întreaga oaste dușmană. Puținele formațiuni care rezistau erau alcătuite din ieniceri. Dar au fost și ei zdrobiți de valul al doilea de atac, condus de Ștefan, cu o deschidere spectaculoasă a Apărătorilor comandați de Oană. Oștile au trecut peste rămășițele derutate ale turcilor și muntenilor, continuând galopul spre București. Nu auzisem de acest oraș, dar Vlad dorea să facă acolo noua capitală a Țării Românești. Sătenii ne-au ieșit În cale, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
joc pentru un gând care era mai presus de el și de ea și, poate, de Ștefan. Libertatea. Era un om liber care lupta să le aducă libertatea și altora. Care apăra tot ce merita apărat În lumea europeană. Un Apărător. O fascinase cauza pentru care lupta, sălbăticia acelei lupte, frumusețea aspră, dar unică, a vieții alături de un Apărător. Și Își dădea seama că nici o plecare nu mai e posibilă, nu fiindcă cineva ar putea s-o oprească, ci fiindcă acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Era un om liber care lupta să le aducă libertatea și altora. Care apăra tot ce merita apărat În lumea europeană. Un Apărător. O fascinase cauza pentru care lupta, sălbăticia acelei lupte, frumusețea aspră, dar unică, a vieții alături de un Apărător. Și Își dădea seama că nici o plecare nu mai e posibilă, nu fiindcă cineva ar putea s-o oprească, ci fiindcă acea sete de libertate, de aventură, de inteligență, de fericire și de nebunie era chiar viața ei. Aceea devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ei nu tresărise. Deci cei care se apropiau erau prieteni. Călăreții se opriră În fața curții și descălecară. Căpitanul se ridică de la masă, coborâ fără grabă treptele cerdacului, iar vocea i se auzi spunând cu același glas cu care poruncea atacurile Apărătorilor: - Fiți bineveniți În casa noastră, signor Gianluca și prietene Pietro! Poftiți! Chiar mă gândeam să-mi mai Împrospătez puțin cunoștințele de italiană! - Iertare, căpitane, spuse Pietro, intrând În curte cu calul ținut de dârlogi, am picat chiar la ora mesei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
iar căpitanul citi fără mirare și spuse: - Răspunsul Îl va da Ștefănel. Eu Îl vreau lângă mine. Ștefănel ridică ochii, ușor uimit. - Angelo te invită la Veneția pentru o discuție și un test. - Nu Înțeleg... - E bătrân și deține comanda Apărătorilor de treizeci și șapte de ani. Vrea ca viitorul comandant să fii tu. În bucătărie se lăsă liniștea. Vestea ar fi produs o explozie de bucurie În orice familie de pe cuprinsul Europei. Dar familia Oană abia se adunase, după ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Nu, răspunse, simplu, Ștefănel. - Cum adică... nu? Întrebă Pietro, uluit. E cea mai mare onoare pentru un luptător! - Nu, repetă Ștefănel. Voi ajunge la Veneția, Împreună cu fratele meu, dar nu ca să trec testele lui Angelo. Nici ca să intru În Ordinul Apărătorilor. - Putem afla și noi de ce? insistă Pietro. - Nu. Nimeni nu mai știu ce să spună după acest refuz categoric. Doar Alexandru rămase gânditor. Nu știa să citească gândurile, dar reușea să-și cunoască, Încetul cu Încetul, fratele. - Iar măria sa? spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
odată ce relațiile diplomatice și economice ale statului moldovean s-au extins În Europa și Asia. Pe aceste relații a fost lesne de presupus și o activitate de spionaj, care, În cazul de față, este doar ficțiune. Rețeaua de informații a Apărătorilor, misiunea lor la Istanbul sau prinderea căpitanului Oană aproape de Dunăre sunt episoade imaginare, fără nici o pretenție de veridicitate istorică. Veridicitatea este, Însă, În altă parte. Anume În caracterul european al politicii Moldovei și În relațiile strânse cu Veneția, fapte ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care străbat istoria continentului nostru (și nu numai) din evul mediu până azi. El este simbolizat de cele două structuri „de intervenție rapidă”, cea a scutului și spadei, respectiv a șarpelui și săgeții. În mod real n-au existat nici Apărătorii și nici Cuceritorii. Cel puțin, nu În forma prezentată În această carte. Dar ei nu sunt departe de alte forme de organizare În societăți secrete, care urmăreau apărarea unor valori de civilizație și religie, sau invers, distrugerea acestora. Referirea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
această carte În flagrant delict. Că el nu citește, Îndeobște, decât cărți mari, gâlgâind de subtilități, sau, dacă nu citește neapărat cărți, atunci citește, desigur, reviste de specialitate interesante În cel mai Înalt grad. Că, În definitiv, relația lui cu Apărătorii nu este una de lectură, ci de răsfoire neatentă, de joacă În pauza de prânz, sau de simplă curiozitate de genul „ia să văd și eu ce citește copilul meu”. Ceea ce, deja, este o mărturisire. Căci fiecare din noi visează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
a plecat după prima lecție, spunând că nu va mai pune piciorul în casa aceea. Anjali puse toate aceste manifestări pe seama sângelui stricat și era gata oricând să-și susțină afirmația în fața noilor veniți. Deși, la început, Pran Nath avusese apărători, aceștia dispăruse unul câte unul, alungați de aroganța lui și de glumele proaste pe care le făcea. Se găsiseră și unii care să scoată în evidență faptul că băiatul era chiar inteligent, dar el își orientase curând această inteligență spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
nu-l poate eclipsa pe nabab, care poartă șapte rânduri de perle la gât, iar pe deget un rubin de mărimea oului de bibilică, un dar din partea strămoșului său, împăratul Aurungzeb. Cu toate că Nababul Murad, Slujbașul Domnului, Tatăl și Mama Poporului, Apărătorul Adevăratei Credințe și Scutul Imperiului este un bărbat tânăr, ochii îi sunt duși în fundul capului și fruntea îi este adânc brăzdată de riduri. O atmosferă de melancolie atârnă de gâtul său mai greu decât șiragurile de perle, o atmosferă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
din enigmele timpului. De ce, de pildă, cutare scriitor se ridica împotriva chiar a celui care îl apăra în ședință publică de atacurile spiritului primar agresiv, zicînd: "Tovarășe... pe ce drum vrei să mă împingi?" Cu alte cuvinte, cum de îndrăznea apărătorul să-l abată de pe drumul "sănătos" pe care se afla în tovărășia spiritului primar agresiv, care stârnea în el nehănuite porniri masochiste? Luarea unei atitudini era deci în primul rând blamată chiar de victimă. Scena a avut loc aievea și
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de o subtilitate grosolană, dacă Înțelegeți ce vreau să spun, dar efectul era sigur. Copilul chiar se miorlăia la mamă-sa după câțiva leuți. De obicei căpătă sudalme și ciufuleli. Atunci, dacă se Întâmpla să fie acasă, apărea măreț, blând apărător al odraslei, Tatăl: „Ce-ai, fă proasto, de bați copilul pentru un leu. Ia uite a dracu’ zgârcită!”. Apoi Își lua plodul de mânuță: „Ia hai tu cu tata!”. Tatapopii punea copilului o lingură de Înghețată În cornet și bărbatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu asupra de măsură, până la sacrificiu. De cele mai multe ori, ciorovăielile se terminau cu concluzia că atacul meu fusese regulamentar, la minge și nu la cotonoagele adversarului. Pacea se instaura atunci când păgubiții obțineau făgăduiala că În repriza următoare eu, Ectoraș, neclintitul apărător, aveam să joc În echipa lor, În așa fel Încât toată lumea să se bucure În mod egal de serviciile intrărilor mele la sacrificiu. Seara, mama Îmi oblojea juliturile, vânătăile și umflăturile și-mi ardea câte o palmă după ceafă. Tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
duce lipsă de hrană. Soldații asediați își devoraseră, probabil, vacile și caii, chiar și rădăcini de copaci și iarbă. Toate lucrurile despre care Hideyoshi crezuse că aveau să ducă la căderea castelului nu făceau decât să întărească moralul și unitatea apărătorilor. În Luna a Cincea, începu anotimpul ploios. Se aflau într-o regiune montană a provinciilor apusene, așa că, pe lângă nenorocirea ploii continue, drumurile se transformau în cascade, iar șanțurile de apărare goale dădeau pe dinafară de apă noroioasă. Acum, când oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
provinciile apusene, care îi consideraseră pe ceilalți oameni frivoli și vanitoși, deveniseră doar niște umbre ale celor care fuseseră înainte. — Nu-mi pasă dacă mor în luptă azi sau mâine, numai să mor de foame nu vreau, spuse unul dintre apărători. Ajunseseră într-o situație atât de critică, încât moartea în luptă rămăsese singura lor speranță. Apărătorii continuau să arate ca niște oameni, dar acum erau nevoiți să sugă oasele propriilor lor cai morți și să mănânce șoareci de câmp, scoarță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
celor care fuseseră înainte. — Nu-mi pasă dacă mor în luptă azi sau mâine, numai să mor de foame nu vreau, spuse unul dintre apărători. Ajunseseră într-o situație atât de critică, încât moartea în luptă rămăsese singura lor speranță. Apărătorii continuau să arate ca niște oameni, dar acum erau nevoiți să sugă oasele propriilor lor cai morți și să mănânce șoareci de câmp, scoarță de copaci și rădăcini și prevedeau că, în iarna care urma, aveau să fiarbă rogojinile tatami
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lor și escaladau zidul în urma lor. N-aveau să se lase întrecuți. Pe când se cățărau și cădeau și iarăși se suiau și se agățau de pietrele zidului, se părea că nimic n-ar fi putut ține piept furiei lor. Dar apărătorii castelului nu erau câtuși de puțin inferiori, în propriul lor efort unit, disperat. Cei care acceptau provocarea și se puteau zări deasupra bastioanelor de argilă și al acoperișului pereților de pământ bătătorit, dădeau iluzia că fortăreața era umplută numai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în minte, ne-am putea retrage pe moment din această zonă de acțiune, pentru a ataca, în schimb, castelele Kofu și Nirasaki. Așa ceva, însă, ar necesita o schimbare completă a strategiei. Ar fi mai bine, poate, să-i convingem pe apărătorii castelului că Nirasaki a căzut și Katsuyori e mort. Nobutada dădu din cap a încuviințare. În dimineața primei zile din Luna a Treia, un alt mesaj fu legat de o săgeată și tras în castel. Citindu-l, Nobumori râse: — Scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
doua zi dimineața, așa cum se așteptase toată lumea, Nobumori luă o halebardă mare, în chip de toiag, își legă o sandală de paie pe piciorul stâng umflat - rănit în lupta pentru apărarea castelului - și porni, șchiopătând, spre poartă. Îi convocă pe apărători la adunare, se urcă în turnul cu acoperiș al porții și-și cuprinse cu privirea forțele. Avea mai puțin de o mie de soldați, excluzându-i pe cei foarte tineri, bătrânii și femeile, dar nu erau cu nici unul mai puțini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din spate, pentru a se repezi apoi îndărăt afară să-și taie brazdă prin inamici, oamenii repetară de șase ori același sistem de atacuri violente și retrageri, până se adunară patru sute treizeci și șapte de capete. La apropierea înserării, numărul apărătorilor se redusese vizibil, iar cei rămași erau acoperiți de răni. Aproape nimeni nu scăpase nevătămat. Din copacii aprinși care înconjurau castelul țâșneau în sus flăcări, vuind. Dușmanii începuseră deja să năvălească în fortăreață din toate direcțiile. Fără a clipi, Nobumori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Cincea, vremea deveni însorită și uscată. Clanul Ukita, care suferise pierderi grele în luptele inițiale, săpă o tranșee în fața zidurilor Castelului Takamatsu, în timp de cinci nopți, la adăpostul întunericului. Odată ce lucrarea fu gata, lansară un atac asupra castelului. Când apărătorii văzură că oamenii din Ukita înaintaseră până la poarta și zidurile exterioare ale castelului, începură să-i împroaște cu insulte. Era ușor de imaginat furia pe care o simțeau față de acei oameni care înainte fuseseră aliații lor, dar acum luptau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
poarta și zidurile exterioare ale castelului, începură să-i împroaște cu insulte. Era ușor de imaginat furia pe care o simțeau față de acei oameni care înainte fuseseră aliații lor, dar acum luptau în avangarda lui Hideyoshi. De cum prinseră o ocazie, apărătorii deschiseră poarta principală și năvăliră afară. — Moarte viermilor! strigau ei. — Omorâți-i pe toți! Samurai cu samurai, soldat cu soldat, se încăierau și se loveau. Capete erau tăiate și ridicate, și se luptau cu o ferocitate rareori văzută pe orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
erau tăiate și ridicate, și se luptau cu o ferocitate rareori văzută pe orice câmp de bătălie. — Înapoi! Înapoi! strigă deodată generalul din Ukita, în mijlocul norilor de praf și fum. Privindu-i crunt pe cei din Ukita care se retrăgeau, apărătorii se lăsară purtați de dorința de a-i strivi sub picioare. Porniră pe urmele lor, strigând: — Doborâți-i! — Până la steagurile lor! Prea târziu, comandantul călare al avangardei castelului zări, în față, tranșeea armatei Ukita. Văzând capcana, încercă să-și oprească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dincolo de poartă: — Suntem forțele clanului Akechi, în drum spre provinciile de apus. Am venit aici în ținută de luptă, în scopul de a-l saluta cu respect pe Seniorul Oda Nobunaga. Era o încercare neinspirată de a-i păcăli pe apărători ca să deschidă poarta principală și nu reuși decât să întârzie și mai mult intrarea. Evident, gardianul era bănuitor și nu avea nici un motiv să deschidă poarta din proprie inițiativă, fără a cere permisiunea lui Nobunaga. Le spuse să aștepte. Liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]