271,809 matches
-
istoric (a scris Istoria generală a insulelor Canare, ca un omagiu adus patriei sale adoptive), a fost în același timp romancier (Le couteau vert), autor dramatic (Don Carlos de Viana), poet (Biografie pentru rândunele) și memorialist. Aflăm acum că volumul apărut în românește făcea parte dintr-o trilogie, rămasă, din păcate, neterminată. Fără să aibă o operă tot atât de întinsă, dar nu mai puțin importantă, este fratele cel mai mic, George Ciorănescu, istoric, ziarist și traducător. Autorii volumului Dinastia Ciorăneștilor pun foarte
Amintiri fără memorie by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13304_a_14629]
-
insolite peripeții. La celălalt capăt, fata trece la rîndul ei prin dramatice întîmplări determinate de război. Povestea lor de dragoste e oarecum virtuală, alcătuită mai mult din flashbackuri și viziuni de viitor. Romanul, din care prezentăm cîteva fragmente, urmează să apară în colecția „Biblioteca Polirom”, coordonată de Denisa Comănescu, și va fi lansat odată cu premiera filmului în cinematografele noastre. Inman își primise și el porția de răni în luptă, lîngă Petersburg. Cînd cei doi camarazi aflați în apropiere i-au smuls
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
Dar picioarele îi erau zdravene, lucru care îl îngrijora. De îndată ce ar fi fost considerat apt de luptă, ar fi fost expediat îndărăt în Virginia. Cu toate acestea, se bucura că se simte bine, atîta timp cît era atent să nu apară prea viguros în fața unui medic. Primise bani de acasă, precum și o restanță din soldă, așa încît a hoinărit pe străzi și a făcut cumpărături. La o croitorie a găsit un pardesiu negru dintr-o stofă deasă de lînă, care-i
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
toată săptămâna trecută. Prins într-un fel de pivniță, lângă Tikirt, orașul său natal, fostul dictator al Irakului semăna mai curând a “bătrîn boschetar”, a remarcat un oficial american citat de EVENIMENTUL ZILEI. Din cauza înfățișării jalnice a lui Saddam au apărut imediat scenariile de presă. Agenția israeliană Debka, citată de ZIUA, e de părerea că fostul președinte irakian ar fi fost ținut captiv timp de trei săptămâni. Cităm din Ziua: “Răpitorii au purtat negocieri cu americanii pentru a obține recompensa de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13292_a_14617]
-
sosiile acestuia * Două dintre ziarele centrale cele mai importante, ADEVĂRUL și Evenimentul zilei, ignoră scenariile, dînd credit versiunii oficiale. Independent unul de celălalt, ambele cotidiane, au titrat că Saddam a fost prins ca un șobolan * Tot în presa centrală a apărut observația că luna decembrie nu le priește dictatorilor. Lună fatală pentru Saddam și pentru Ceaușescu. În România, tirurile de armă au încetat imediat după executarea lui Ceaușescu, pedeapsă care se pare că-l paște și pe fostul dictator irakian. La
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13292_a_14617]
-
fac să nege adeziuni ce păruseră până nu de mult definitive și să îmbrățișeze tocmai ceea ce judecase drept inacceptabil și depășit, Voronca nu poate fi, totuși, acuzat, fără nuanțe, de inconsecvență. Ruptura radicală de constructivism și opțiunea pentru ceea ce astăzi apare destul de limpede ca program de substanță suprarealistă se produce într-un moment când poetul își dă seama că ceea ce făcea devenise “formulă” și că, prin urmare, era cazul să se lepede chiar și de sine, cum promisese în Aviograma de la
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
de negru. Intelectualii (chiar și cei cu o ținută ireproșabilă în regimul anterior) par a-și fi rătăcit busola și se mișcă bezmetic într-o tranziție fără cap și fără coadă. Vechile prietenii sînt sacrificate pe altarul noilor pasiuni politice. Apar vanități și frustrări sociale nebănuite cu doar cîteva luni înainte. Toată crema intelectuală din țară, în trecere prin Paris (nu apăruse încă moda Washington), face escale mai scurte sau mai lungi în rue François Pinton (domiciliul Monicăi Lovinescu și al
Cronica marii bălmăjeli by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13296_a_14621]
-
mișcă bezmetic într-o tranziție fără cap și fără coadă. Vechile prietenii sînt sacrificate pe altarul noilor pasiuni politice. Apar vanități și frustrări sociale nebănuite cu doar cîteva luni înainte. Toată crema intelectuală din țară, în trecere prin Paris (nu apăruse încă moda Washington), face escale mai scurte sau mai lungi în rue François Pinton (domiciliul Monicăi Lovinescu și al lui Virgil Ierunca), unde se aduc ultimele publicații din țară, sînt relatate cu lux de amănunte cele mai recente manifestații antiguvernamentale
Cronica marii bălmăjeli by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13296_a_14621]
-
fără a-i fi spus fiului suferințele prin care a trecut” (p. 291). Monica Lovinescu vine în contact cu multă lume și notează cu scrupulozitate tot ce vede și aude. De aceea, s-ar putea ca acest jurnal să fi apărut prea devreme în viziunea unora. El ar putea declanșa un imens scandal în viața publică românească. Notațiile reprezintă, cel mai adesea, transcrierea unor conversații mai mult sau mai puțin intime, legate de terțe persoane, iar dezvăluirea acestor conversații poate pune
Cronica marii bălmăjeli by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13296_a_14621]
-
Pădurea adormită, de exemplu, dar și în slăbiciunile și maniile ei, ironizate de atîtea ori în Dorințele ridicole, Motanul Încălțat, Degețel, Zînele. Miraculosul, despre care s-a spus deja că e raționalizat la Perrault, primește așadar o nouă dimensiune și apare uneori ca domesticit, îmblînzit, relativizat. Șăgălnicia jucăușă poate atenua simbolul: regele este rareori la Perrault autoritatea militară, juridică și magică, așa cum vrea tradiția culturală; el bea bucuros două-trei pahare în plus și acordă mîna fiicei sale unui necunoscut în Motanul
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
spunem așa, ai lui Perrault. Într-un volum colectiv de la începutul secolului al XXI-lea, Poveștile lui Perrault revăzute de ... (Geneviève Brisac, Arnaud Cathrine, Catherine Cusset, Marie Darrieussecq, Ariane Gardel, Daniel Picouly, Yann Queffélec, Vincent Ravalec, Lydie Salvayre, Martin Winckler) - apărut la editura La Martinière, 2002, Catherine Cusset rescrie aceeași poveste, jucîndu-se cu numele personajului și titlul bucății, care devine Eva Podan. Acțiunea e plasată în contemporaneitate, succesiv în Estul Europei și în Statele Unite, în lumea amăgitoare și dură a top-modelelor
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
volum și periodicitate variabile”), numărul 4, descoperim un Nicolae Breban în ipostază de critic literar: O viziune a presentimentelor la Nichita Stănescu. Dl Breban semnalează cîteva poezii în care marele poet și-a presimțit, în mod frapant, sfîrșitul. * La Bistrița, apare o nouă revistă, Litera Nordului. Numărul 1, anul 1 din 2003 promite, ca să zicem așa.Așteptăm urmarea. Un primar bătăuș “PNL-PD se va reînscrie la Tribunal” anunță ZIUA aventura de domeniul suprarealului prin care trece alianța Dreptate și Adevăr prin
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13315_a_14640]
-
drepturi și obligații, atît pentru medium cît și pentru receptor. Mediumul mediază accesul receptorului la un corpus tot mai variabil de surse. Are dreptul de a și-l selecta, devenind astfel, vă veți fi gîndit, un agent de putere. Problema apare de obicei la nivelul legitimării acestei puteri. Pentru că profesorului i se întîmplă adesea să considere că a venit vremea înțărcării, a deconectării de la surse pentru că el însuși a devenit una, o întrupare canonică. Discursurile canonice ale profesorului se împart în
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
dorește a compune un pamflet, un fel de... Ionescu contra Ionescu. Situație în care dl Șora i-a oferit, „cu generozitatea și încrederea în tineri pe care o avea ca nimeni altul”, să alcătuiască o ediție de teatru, care a apărut în colecția „Biblioteca pentru toți”, în 1970. Studiul introductiv nu mai avea cîtuși de puțin alura de „contestație” a unei opere căreia semnatarul său îi descoperise între timp „valoarea extraordinară”. Întocmind ediția, Gelu Ionescu ajunsese la Nu și, de asemenea
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
a ales o temă pe potrivă. Nu întîmplător scrierea în cauză a avut parte de dificultăți torturante, prelungite în timp. Scrisă în 1972 și înfățișată de îndată spre editare, cartea, deși deloc „subversivă”, s-a văzut interzisă pînă-n 1990 (a apărut în 1991): „după tezele din iulie ’71, Popescu-Dumnezeu și Dodu Bălan s-au grăbit să interzică toate reprezentațiile cu teatrul ionescian din Capitală și din provincie. Au fost ani în care numele autorului abia dacă mai putea fi strecurat într-
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
încercat să fac ceea ce credeam că este de datoria mea să fac”, i se confesează Gelu Ionescu lui Dan C. Mihăilescu. În condițiile democrației, spiritul d-sale critic se potențează, manifestîndu-se în multiple direcții. Spre deosebire de unii confrați al căror dezacord apare „specializat” pe anume domenii, Gelu Ionescu nu are inhibiții nici pudibonderii cînd îl contrariază ceva. Vom trece peste mai mult decît fireasca indignare ce i-o stîrnește regimul comunist, spre a consemna cîteva atitudini care învederează un bun simț funciar
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
Și acesta ar fi doar primul pas. Ceea ce nu înseamnă că firul demonstrației construite de autor e discontinuu. Înseamnă doar că e greu de urmărit și că trebuie să ai o bibliografie comună. Nemurirea ca pedeapsă La editura Hasefer a apărut o carte interesantă despre istoria unuia dintre cele mai răspîndite motive mitice, cu un ecou neobișnuit, surprinzător și contradictoriu din multe puncte de vedere, în imaginarul popular - evreul rătăcitor. Studiul lui Avram Rotenberg analizează cu minuțiozitate formele și transformările, deloc
Despre moarte, cu erudiție by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13319_a_14644]
-
așijderea: „Versuri patriotice ritmuri de broscuțe subtile/ dialoguri de frișcă roză în fum de țigară violetă// prefer poezia tăcută fîlfîitul foilor de ceapă și trosnetul/ cojii de pîine însoțit de monologul amurgului” (Menuet, 3). În chip caracteristic, orizontul perioadei postdecembriste apare întunecat de fariseism și impostură, în accente de sarcasm aproape jurnalistic, precum o complinire firească a delicateței visătoare. Ne aducem aminte cu emoție de acele zile fierbinți, cînd, cu elan încă tineresc, alăctuiam alături de Petre Stoica și Barbu Cioculescu Dreptatea
Poezia lui Petre Stoica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13322_a_14647]
-
spun, simplu, că pe străduța asta nouă, recent croită, singurul om al scrisului care a locuit un timp aici, s-a nimerit să fiu eu, cu bunăvoința prea gentililor soți Nicol. Parisul anilor 1921-1926 ai tânărului romancier american, ediția franceză apărută la Galimard, eu îl citesc aici cu pasiune, în apartamentul luminos. E ca o a doua trecere prin Paris ce o fac zi de zi. Acțiunea petrecându-se în cartierul latin, e cu atât mai atrăgătoare. Astfel, fac cunoștință în
Strada Jean Zay by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13325_a_14650]
-
bun prieten Gellu Naum, al Premiului European de Poezie. Și în sfîrșit dar nu în ultimă instanță, printre laureații acestei toamne îl întîlnim pe Cătălin Dorian Florescu, scriitorul originar din România, stabilit în Elveția, care cu primul său roman Wunderzeit apărut la Editura Pendo din Zürich a cules deja elogiile criticii. La fel s-a întîmplat și cu a doua sa carte, Der Lange Weg nach Hause. Anul acesta, tînărul autor, născut în 1967 la Timișoara, ia în primire Premiul Anna
Premiile toamnei by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13330_a_14655]
-
plictisiți de un spectacol, de un rol?”. Cronicarul mărturisește că n-a vrut să afle răspunsul dlui Puric. * Vasile și Elisaveta Novac scot la Pitești publicația Satul natal, trimestrială, pe o hîrtie foarte bună și frumos ilustrată. Numărul 6, recent apărut, e mai mult o antologie de texte mai mult sau mai puțin celebre despre sat. Nimic de obiectat, poate doar faptul că orășenii se simt ușor discriminați citind elogiile aduse satului, ca să nu spunem și că ele țin de o
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13333_a_14658]
-
informeze presa așa cum trebuie. Mai mult, cred c-ar rezolva și problema carierei amantei tale. - Pare soluția ideală, zise Pépin. - Și lucrurile nu se opresc aici, băiete. Gîndește-te la chestiunea simplă a discursului televizat. Prevăd c-o să fii obligat să apari pe micul ecran în calitate de rege al Franței. - Și ce-or să facă? - Să zicem că președintele trebuie să țină o cuvîntare. Nimic nu e lăsat la voia întîmplării. Face o repetiție cu un expert în discursuri publice, în pronunție și
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
trăsătură fonetică regională (în special muntenească), dar utilizat în literatură mai ales ca marcă a vorbirii țiganilor. Atestările literare ale fenomenului sînt destul de vechi. Ambiguitatea mărcii se manifestă mai întâi în Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu: unde în vorbirea personajelor țigani apar formele hălui, hăl, ahele, ahasta, ahăla, ahaia; „ha clipită”, „ha mai grea”, „hastă-arătare” etc. Particularitatea de pronunție e semnalată și chiar explicată în note: Chir Simplițian constată că „de cînd au început țiganul Drăghiciu a vorbi, cu totul altă voroavă
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
felul de a vorbi al altor personaje din text se subînțelege că manifestarea mai putrenică a trăsăturilor dialectale e un fapt de natură socială. Pentru Budai-Deleanu trăsătura fonetică în discuție nu ar fi deci țigănească, ci muntenească; în practică, ea apare totuși în text pentru a caracteriza în mare măsură (deși nu în orice situație) vorbirea țiganilor. La I. Heliade Rădulescu, în Șolcan, personajul țigan este individualizat prin limbaj („Și le spuse românește,/ Dar vorbea pe țigănește”), în bună parte prin
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
poveste fără veste” etc.; utilizată de un român, o formă similară e marcată ironic, fiind subliniată în text: „Dar povestea hailaltă?” (Opere, I, 1967: 240-248). Și la Caragiale, în Dă-dămult... mai dă-dămult..., în replicile țiganului Drăgan și ale babei vrăjitoare apare insistent aceeași particularitate: „să-l duc la halde mama”; „hatunci, humplut”; „hapoi”, „copilul hăsta”, „sa horrdoni sa vie haicea”, „a hăluia” (Opere, III, p. 565-568). E de remarcat că Budai-Deleanu e ardelean, iar Heliade și Caragiale sînt munteni: s-ar
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]