2,862 matches
-
20 : „nemaifiind supărat de nimene, trage Ivan un somn de cele popești” grija fiind înlăturată, somnul este liniștit și calm, omul se poate odihni fără a-și mai face probleme; referire indirectă și la concepția populară că „nu trebuie să apună soarele peste supărarea ta”, omul nu trebuie sa adoarmă cu ceva apăsându i pe suflet; p. 147, r. 37 38 : „toate-s până la o vreme” orice bine, oricât de mult ar dura, se sfârșește la un anumit timp; ideea ca
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
lucrurile scapă de sub control, pleacă o vreme de acasă, lăsându-l pe bietul Signor Leone pradă melancoliei și a unei tristeți pe care însăși natura se vede constrânsă a o reflecta fidel ("Soarele s-a ridicat de prisos și a apus fără nici un farmec", notează în jurnal călătorul, subliniind că nu doar sentimentul estetic, ci și sentimentul naturii e condiționat psihologic). Dar pasiunea crește în intensitate și, într-o noapte, asiduitatea grăbitului chiriaș o determină pe Igeea să-și spună, în
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Mă conduce într-o cameră străvezie, în casa aceea pe care ar trebui s-o cunosc pentru că îmi aparținea. - Doriți să serviți ceva înainte de culcare? Mie mi se părea că e dimineață, înainte de a răsări soarele sau seara târziu, după ce apune, eram ca și cum înghițisem un diazepam și o somnolență începuse să mă cuprindă. - Nu, ridică, te rog, storurile, vreau să văd marea. Și lasă-mă singur. Am auzit zgomotul făcut de ridicarea jaluzelelor și cel al valurilor mării ce se spărgeau
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
fie însemnată cu chipul meu, ca să-mi aducă aminte de păcatul meu și să mă pocăiesc. Spătarul Mihai, înfiorat, se lăsă în genunchi odată cu toți ceilalți și se trezi implorând și el: — Doamne, miluiește! Seară aproape că nu era; cum apunea soarele, întunericul venea grăbit. Îl deranja că i se răpește ceasul acela de răgaz pe care-l avea acasă când se bucura de pacea pe care i-o revărsa în suflet oboseala zilei. Încheierea bruscă a activității, dictată de venirea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
o luptă care este în desfășurare și care mai cere încă jertfele. Soarele trecuse peste platou și acum, ocolit, azvârlea umbra uriașă a Muntelui peste culmea și mânăstirea Sfintei Ecaterina. Cerul era alb-auriu ca în icoana scării Sfântului Ioan. Soarele apunea jos, spătarul Mihai era deasupra, în față vârful lui Moise, în stânga lângă stâncă arabii ridicaseră pentru Moise o moschee, creștinii mai încolo o biserică și evreii peste tot un neam. — Slujesc vecernia cei de la schitul Fecioarei, îl trezi călăuza sa
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să vadă gătitul fetelor de rudari, cu ii grele cusute cu fir și cu salbe din bani de aur. Seara a văzut fluierarii cum veneau și-și ocupau fiecare locul lui în piața mare a Câmpulungului și cum, până să apună soarele, soseau perechi, perechi cei ce s-au ales să joace brâul după fluier. Tudora a dus-o apoi repede s-o dea maicii la mânăstire, la Nămăești, că ea se întorcea la petrecerea neamurilor celor ce s-au ales
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
moșului meu. — Așa să dea Dumnezeu, ură marele logofăt Diicu Rudeanu. Primele au plecat spre Arnăutchioi carele de povară și armatele de servitori. Ajungând gărzile, boierii și domnul, au găsit acolo un adevărat orășel de corturi în lumina soarelui ce apunea. De la Adri-anopol sosiră negustori fel de fel ca să l vadă pe voievod. Caleașca deschisă, foarte luxoasă, având steme de aur cu vulturul bicefal prinse pe fiecare ușă, trasă de patru armăsari negri, era încadrată între două șiruri compacte de dorobanți
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
doftore, când vin prin părțile acestea, la ceasul apusului soarelui mă apucă un fel de urât și mi se face frică... — Urât? De ce urât, măria ta? — Uite așa, îmi pare rău că moare ziua. Știi, aci nu este seară, soarele apune și, hop, a și venit noaptea. E ca și cum ziua ar răposa de moarte năpraznică. Nu e ca la noi, să țină înserarea un ceas până se întunecă, să vezi cum pleacă lumina, blând, treptat, zugrăvind pe cer cele mai năstrușnice
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
aceeași grimasă de durere întipărită pe față și oftă adânc. Vorbea despre vremurile bune ale strămoșilor, când cuvântul era cuvânt și nu exista trădare, înălță ochii în tavan și ceru cerului să aibă grijă ca acele vremuri să nu fie apuse. Pronunță ca din întâmplare numele lui Mihail Racoviță, „rudă a noastră după mamă”, se uită lung la Mihai Cantacuzino și, întrerupându-și brusc discursul, îl rugă pe marele vizir să-i permită marelui doctor, renumitului om de știință, să-i
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
domniei tale, fostul mare stolnic Constantin, și am îndrăznit să cer să-l văd ca să putem vorbi deschis. Nădăjduiam în Dumnezeu și în bunătatea domnitorului... — Și? — Și m-am dus la Curte duminică la ceasul în care soarele stă să apună și duhul sărbătorii mai plutește deasupra pământului. L-am găsit pe vodă împreună cu beizadea Constantin. Când m-au văzut, au schimbat între ei o privire și beizadeaua, cerându-mi binecuvântarea a ieșit pe ușă fără nici un cuvânt. Rămași doar noi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
morții”. Sfinția ta, eu am slujit în casa domnului Valahiei și nu știu ce să fac ca să-i răsplătesc binele cu care m-a înconjurat. — Stai aici, și patriarhul Ierusalimului îi arată pupitrul care mai era luminat puțin de soarele gata să apună. Stai aici și scrie tot ce ai auzit. Până termini, cuviosul Ilarion are grijă ca scrisoarea să plece în noaptea aceasta. În cel mult două zile va fi la București, în mâna lui vodă Brâncoveanu. Monahul, fără nici un cuvânt, ieși
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
s-au preschimbat în bucurii și colind așa țara și mă rog lui Dumnezeu Sfântul să înalțe fruntea celor răpuși, iar pe noi să ne izbăvească și să ne dea fericirea de a trăi fiecare zi, pentru că soarele răsare și apune de la Dumnezeu și asta este o minune pe care o vedem, dar ochii închiși ai minții ne împiedică să ne dăm seama de ea și să ne bucurăm. Ei, bine, vodă își ține mintea trează și nu i lasă văzul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ți intre în vorbă că n-o fi foc și pară. Saveta întorcea mereu capul oamenilor din sat. Chipul blând, ochii calzi, trupul împlinit și mlădios, mirosind mereu a trandafir, făceau din tânăra fată o prezență plăcută. Soarele răsărea, soarele apunea, iar Saveta iubită de toți se stingea ușor. - Vezi, tu, ce-i așa palidă? - Apoi de, țață Ileană, o fi având ea ceva. Dumnezeu știe. - Da’ mai duce-ți-vă pe pustii cu gura voastră, cum să se stingă. - Dacă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
singur, în sala imensă. Ridică privirea. Alături, colegul îl așteaptă, zâmbind. De multă vreme, amicul nu îl mai așteaptă după terminarea lucrului. Ora cincisprezece și unsprezece minute. Vineri. Foaia flutură pe calendar : soarele răsare la ora șapte și unsprezece minute, apune la ora șaisprezece și șase minute, luna răsare la ora cincisprezece și două minute și apune la ora cinci și douăzeci și trei de minute. Ce s-a întâmplat în vară ? Celălalt zâmbește oblic, roșește, scoate ramele aurii de pe nas
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îl mai așteaptă după terminarea lucrului. Ora cincisprezece și unsprezece minute. Vineri. Foaia flutură pe calendar : soarele răsare la ora șapte și unsprezece minute, apune la ora șaisprezece și șase minute, luna răsare la ora cincisprezece și două minute și apune la ora cinci și douăzeci și trei de minute. Ce s-a întâmplat în vară ? Celălalt zâmbește oblic, roșește, scoate ramele aurii de pe nas, regăsește vocea cuvenită : — Am să-ți spun. Își îmbracă paltoanele. Un palton gros, negru pentru domnul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
De ce? -Yoane, Yoane, cật de puțin cer visurile mele! Și ce greu este în același timp cu ele! Vậntul toamnei alunga nemilos frunzele moarte, stậncile deveneau singuratice și pustii ca și sufletul meu însetat de dor, soarele se pregătea să apună, iar biserica își priveghea melancolică morții pe melodia gậndurilor mele care mi-au anticipat existența. Vălul tristeții acoperea parcă întregul sat, iar eu mă retrăsesem iarăși în forul meu lăuntric. Cele două lumi antagonice, atật cea exterioară, cật și cea
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
oare timpul e atật de rău cu noi ? De ce oare timpul așterne peste frumoasele noastre amintiri acea cenușă întunecată și ne face să fim mereu triști? Lovite de ascuțisul tăios al timpului, ele, amintirile, mă chinuiesc amarnic. Peste pustiul inimii apune mereu soarele amintirii. Un drum... Două drumuri... Și toate sunt atật de departe!... Ce sunt în definitiv drumurile? Sunt viețile noastre, sunt rolfilmurile bucuriilor și necazurilor, sunt trandafirii ai căror spini înțeapă uneori...sunt viața mea și-a ta, și
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Într-o tufă, sub un brustur doarme Satyr beat de must... Chicotind, a lui ureche cu flori roșii o-ncoroană. Lunca râde de răsună verdea noapte dumbrăvană - Ele pier prin bolți de frunze, pe-un drum verde și îngust... Înserează și apune greul soare-n văi de mite. Cu un roș fir de jeratic culmi de munte sunt tivite, Lunga lor fulgerătură în senin a-ncremenit. Marea aerului caldă, stelele ce-ntîrzii-line, Limba râurilor blândă, ale codrilor suspine, Glasul lumei, glasul mărei se-mpreună
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se-ndoaie și răspund întunecos. {EminescuOpIV 137} Joe vulturilor lasă frânele. Cu-a lor aripe Lungi și negre ei întunec-soarele. Iară în râpe Goale și adânci de nouri e Zamolxe-n a lui car - El văzu capul lui Joe, cum l-apus de soare-n vale Vezi un vârf de munte negru scris cu raze triumfale, Pe când el cu întuneric peste văi stă temerar. Ochii-Olimpicului negri ațintesc carul. Cu frica, Spre-a opri acea privire Dacul manta și-o ridică. Caii speriați
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
frig se văd 1150Și trecând peste oștire o îngroapă... Și cu fală El ridică drept făclie aurora-i boreală Peste-oștirea-ntroenită în pustiul... de omăt. Nordul m-a învins - ideea m-a lăsat. Și ca un soare Vezi că-ncepe a apune într-a secolilor mare, 1155Aruncînd ultima-i rază peste domul d-invalizi. La apus privește lumea în duioasa ei uimire. N-a fost om acel ce cade, ci a veacului gândire A trăit în el... Cu dânsul cartea lumii iar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ș-astăzi punctul de solstițiu a sosit în omenire. Din mărire la cădere, din cădere la mărire Astfel vezi roata istoriei întorcînd schițele ei; În zădar palizi, siniștri, o privesc cugetătorii Și vor cursul să-l abată... Combinații iluzorii - E apus de Zeitate, ș-asfințire de idei. Nimeni soarele n-oprește să apue-n murgul serei, Nimeni Dumnezeu s-apue de pe cerul cugetării, Nimeni noaptea să se-ntindă pe-a istoriei mormânt; Mulți copii bătrâni crezut-au cum că ei guvernă lume, Nesimțind
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce îi poartă cugetă adânc și sfânt. {EminescuOpIV 149} Se-nmulțesc semnele vremei, iară cerul de-nserare Roșu-i de războaie crunte, de-arderi mari, de disperare Și idei a zeci de secoli sunt reduse la nimic; Soarele divin ce-apune varsă ultimile-i raze Pe-a istoriei câmpie mult iubită și se lasă În oceanul de-ntuneric, ce s-arată inamic. Spune-o veste cumcă-n țara unde fug a lumii zile Să trăiască mai departe, strălucite și copile, Într-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ea ia o floare în mână Și șoptea: mă iubește... nu mă iube... mă iubește! Ah! boboc... amabilă ești... frumoasă și - proastă, Când aștepți pe amant, scriitor la subprefectură, Tânăr plin de speranțe venind cu luleaua în gură... Soarele-a apus, iar luna, o cloșcă rotundă și grasă, 80Merge pe-a cerului aer moale ș-albastru și lasă Urmele de-aur a labelor ei strălucinde ca stele. Iar de a doua zi se scoală bătrânul și urcă Rarăul Numai în cămeșoiu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ș-al dragostei copil! Zadarnic cat repaos pe perina cea moale, Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus 15Și noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se înneacă Și mintea mea în noaptea de veci va fi apus. Pe cât mai am în pieptu-mi, un pic măcar de sânge, În inimă cât fibra din urmă va trăi, Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge, Cu dânsa împreună și ele vor muri! O rai al tinereți-mi, din care
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de-argint, Eu ce-am văzut și steaua când s-a născut senină Ș-am învălit cu taină destinu-i de lumină, Eu știu unde petrece, eu știu unde s-a dus. Mai dulce și mai mândră din ceruri n-a apus Ci prefăcută-n înger, femee și regină Lucește mai frumoasă, surâde mai senină Ca o speranță dulce, un dulce mesager, Trimis de Domnul Lumei la Domnul unei țări. Diamant topit în stea, Doamnă peste stele, Ce lumini în țara mea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]