4,389 matches
-
el, pe DOAMNA CU VIOLONCELUL; lingându-și degetele.): Bună. (Pauză. DOAMNA CU VIOLONCELUL alunecă de la unul la altul, dar treptat întrebarea ei obsedantă și neauzită se va orienta spre sală.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Către BĂRBATUL CU ZIARUL.): Huh, acu’ chiar că parc-aș ațipi puțin... BĂRBATUL CU ZIARUL: Ațipiți, ațipiți... Vă scutur eu dacă e cazu’... (Pauză. DOAMNA CU VIOLONCELUL traversează sala de așteptare spre BĂRBATUL CU BASTON.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Către BĂRBATUL CU ZIARUL.): Huh, acu’ chiar că parc-aș ațipi puțin... BĂRBATUL CU ZIARUL: Ațipiți, ațipiți... Vă scutur eu dacă e cazu’... (Pauză. DOAMNA CU VIOLONCELUL traversează sala de așteptare spre BĂRBATUL CU BASTON.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem? (Pauză.) BĂTRÎNUL CU BASTON (Visător.): Și când te gândești cât ne-a chinuit... BĂRBATUL CU ZIARUL (Care simte că-l trage un curent de aer rece la picioare.): Eu am spus de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
chiar că parc-aș ațipi puțin... BĂRBATUL CU ZIARUL: Ațipiți, ațipiți... Vă scutur eu dacă e cazu’... (Pauză. DOAMNA CU VIOLONCELUL traversează sala de așteptare spre BĂRBATUL CU BASTON.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem? (Pauză.) BĂTRÎNUL CU BASTON (Visător.): Și când te gândești cât ne-a chinuit... BĂRBATUL CU ZIARUL (Care simte că-l trage un curent de aer rece la picioare.): Eu am spus de la-nceput... (Se duce și încearcă să închidă, și el, ușa.) Trebuie luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
din scurt. (Nu reușește să închidă ușa. Ziarul ud i se lipește de picioare.) Pân’ la urmă tot cum am spus eu a fost. DOAMNA CU VIOLONCELUL (Alunecând spre el, tot mai disperată.): Dar cu violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Meditativ, poate pe jumătate ațipit.): Și acum, când te gândești... parcă nici n-a fost... S-a dus, s-a evaporat.. Ce e și omul ăsta... DOAMNA CU VIOLONCELUL (Întorcându-se spre BĂTRÎNUL CU BASTON.): Dar cu violoncelul ce facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Meditativ, poate pe jumătate ațipit.): Și acum, când te gândești... parcă nici n-a fost... S-a dus, s-a evaporat.. Ce e și omul ăsta... DOAMNA CU VIOLONCELUL (Întorcându-se spre BĂTRÎNUL CU BASTON.): Dar cu violoncelul ce facem? BĂRBATUL CU ZIARUL: Un grăunte. Un nimic. (Făcându-și mereu de lucru cu ușa, ușor intrigat că nu se închide.) Numai că uite că se poate. BĂTRÎNUL CU BASTON: Și o să stea și ploaia până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
VIOLONCELUL (Întorcându-se spre BĂTRÎNUL CU BASTON.): Dar cu violoncelul ce facem? BĂRBATUL CU ZIARUL: Un grăunte. Un nimic. (Făcându-și mereu de lucru cu ușa, ușor intrigat că nu se închide.) Numai că uite că se poate. BĂTRÎNUL CU BASTON: Și o să stea și ploaia până la urmă. BĂRBATUL CU ZIARUL: A, o să stea. Precis o să stea. (BĂTRÎNUL CU BASTON zace în scaunul său pe jumătate ațipit, BĂRBATUL CU ZIARUL își face de lucru cu ușa, DOAMNA CU VIOLONCELUL se oprește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Făcându-și mereu de lucru cu ușa, ușor intrigat că nu se închide.) Numai că uite că se poate. BĂTRÎNUL CU BASTON: Și o să stea și ploaia până la urmă. BĂRBATUL CU ZIARUL: A, o să stea. Precis o să stea. (BĂTRÎNUL CU BASTON zace în scaunul său pe jumătate ațipit, BĂRBATUL CU ZIARUL își face de lucru cu ușa, DOAMNA CU VIOLONCELUL se oprește la mijloc și se întoarce ușor spre sală.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Și cu violoncelul ce facem? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
geamantane, cutii, flori etc.; cantitatea de obiecte aflate în mâinile fetei distonează cu așteptările normale.) Tata e nebun! (Furioasă, își răstoarnă lucrurile unele peste altele pe peron.) E nebun! Pfui! ȘEFUL GĂRII (Apare îmbrăcat impecabil, în negru, cu joben și baston, strălucitor și firesc în hainele sale, cu o simplă geantă de voiaj în mână; și-o așază cu grijă pe peron; își scoate ceasornicul cu lanț și privește ora.): Hm! Să nu întârzie! (Atmosfera se conturează treptat pe sentimentul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
hainele pe care le îmbrăcasem după ce fugisem din Berlin, după ce mă descotorosisem de uniforma C.A.L. Purtam hainele în care fusesem capturat: o mantie de impresar cu guler de blană și un costum din serj albastru. Aveam și un baston, așa, de moft. Am făcut lucruri minunate cu bastonul: exerciții rococo de mânuire a armelor, rotiri à la Charlie Chaplin, lovituri de polo date resturilor din rigole. Și tot timpul mâna delicată a Helgăi mele a rămas pe vajnicul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
după ce mă descotorosisem de uniforma C.A.L. Purtam hainele în care fusesem capturat: o mantie de impresar cu guler de blană și un costum din serj albastru. Aveam și un baston, așa, de moft. Am făcut lucruri minunate cu bastonul: exerciții rococo de mânuire a armelor, rotiri à la Charlie Chaplin, lovituri de polo date resturilor din rigole. Și tot timpul mâna delicată a Helgăi mele a rămas pe vajnicul meu braț stâng, strecurându-se într-o nesfârșită explorare erotică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Numai după ce prigonitorii erau prinși. Acela privi o vreme, concentrat, afișul. Parcă încerca să-l memoreze. Scoase apoi din buzunarul de la piept al hainei sale roșii o vergea scurtă. Trase de ea și o întinse până o făcu cât un baston. Sau cât o antenă de radio portativ „Pionieer 3Z.“ Acela se mută mai spre capătul băncii. În spatele lui un alt afiș, cu fotografia profesorului Tomnea, venit în oraș. Câteva urări de bun venit din partea prefectului Soporan. Acela citi atent și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
peste trei ceasuri au să te salte și-au să te trimită la balamuc, la doctorul Wintris. Și pe Tomnea n-ai să-l mai vezi niciodată! Se răsuci iar spre liniile și zig-zagurile lui. Își reluă scrijelitul dalelor cu bastonul acela subțirel. Bodogănea doar, supărat: „Niciodată! Niciodată!“ Popa Băncilă îl urmărea curios, neîncrezător, ușor amuzat, nedumerit. Aproape îi pierise foamea. Mai mușcă totuși din șnițel și înghiți și trei felioare de gogoșar. Mai mult mecanic. Studia fața aceluia, așa cum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
care Biluță începuse de-acum să stropească și cea de-a cincea cabină. Replace all (I) Joia, între orele zece și douăsprezece, maestrul Tacsil Burtăncureanu (pseudonim literar Radu Fulgerică Jr.), prozatorul orașului, ieșea din casă. Cu pas leneș, jucându-și bastonul, ca și cum ar fi îndepărtat nevăzute cete de gângănii, parcurgea cele câteva sute de metri de la vila sa și până la Biblioteca orășenească. Nu se grăbea, dar nici nu lăsa impresia că merge fără vreo dorință de-a ajunge cât mai grabnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
inacceptabil, spuse Philip Cantley cu asprime. Își strânsese părul grizonant într-o coadă de cal minusculă, la spate, iar în jurul gâtului purta o cravată lată, nu prea strânsă, asemenea unui dandy din secolul optsprezece. Nu-i mai lipsea decât un baston cu măciulie de argint pe care să-l răsucească. Își așternu privirea asupra ei, cu ochii de un negru perfect, asemenea semințelor unei plante otrăvitoare. Ea făcu un pas mic în spate, lipindu-se de una dintre biblioteci în timp ce el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
rece-n scrânciob îngânând guguștiucii - tot parcul pustiu Toamna la scăldat - soarele-n copca azurie dintre nori Mai multă lumină pe drumul din pădure - cum mor copacii Străzile-s pustii - în plopii goi ciorile-n stoluri croncănind Foșnet în frunze - bastonul bătrânului căutând drumul Cade o nucă - din copacii cât veacul sunetul clipei Fluture alb poposind pe-o castană - ultima idilă Zi înnorată - prin parcul pustiit tac pomii și-un haijin Doar un buchet de tufănele de vânzare - pâinea bătrânei În
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
pentru un pahar de băutură, cineva dintr-o mașină parcată deschisese focul cu o mitralieră, țintind cu grijă spre genunchii lui, sfărâmându-i pe amândoi, iar acum casa lui Fosco era biroul și de mers mergea doar cu ajutorul a două bastoane, un genunchi fiindu-i permanent Înțepenit și celălalt având o rază de mișcare de numai treizeci de grade. Nu se făcuse nici o arestare În cazul acela. — Fosco, zise el, răspunzând așa cum făcea Întotdeauna. — Ciao, Riccardo. Sunt Guido Brunetti. — Ciao, Guido
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
arate aproape ca un personaj de desen animat. Într-un colț se găsea ceva ce putea fi deschis doar ca un altar Închinat răposatului ei soț: fotografia lor de nuntă, În care Brunetti putea vedea frumusețea demult apusă a femeii; bastonul soțului ei proptit Într-un colț, cu mânerul de fildeș scânteind chiar și-n lumina aceea difuză; lupara lui, cu țevile ei scurte și mortale păstrate lustruite și unse, la mai mult de zece ani după moartea lui, de parcă nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
important. A spus că din cauza asta n-a venit sâmbătă, nu doar pentru un sergent. Vianello, se părea, luă asta cu bunăvoință. Brunetti Își permise o fantezie de-un moment, Închipuindu-și-l pe Patta, cu tot cu portțigaretul de onix și baston și, din cauză că serile acelea târzii erau cețoase, cu impermeabilul său Burberry, cu gulerul meșteșugit ridicat, așteptând pe pasarela de la Arsenale În vreme ce clopotele de la San Marco băteau de miezul nopții. Fiindcă era Închipuirea lui, Brunetti Îl puse pe Patta să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
să facă? —Amanda se mărită din nou! a urlat el prin fereastra șoferului. Cu un businessman redutabil care e putred de bogat! Restul oamenilor care așteptau autobuzul au început să aclame. — Bravo ei! a bubuit o bătrână solidă, fluturându-și bastonul prin aer. —A fost de acord să obțin custodia lui Theo! a strigat Hugo. Alte ovații. Între timp, pe chipul lui Alice se citea că în ea se dădea o luptă pe viață și pe moarte. Se vedea că pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
candela si să se roage... Către amiază se întorcea acasă. Apoi, simțind cum îl goneste urâtul din casă, plecă din nou... Umbla bezmetic pe străzi, fără nicio noimă, până îl prindea noaptea rătăcind prin întuneric. Trecea necunoscut printre necunoscuți, în baston sontâc-sontâc, târându-si piciorul în strada străină, mergând fără să stie încotro, cu un nod amar în gât, cu gându la Fata lui. Seara târziu, ostenit si muncit de gânduri, ajungea acasă. După ce măsură camera în lung si-n lat
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
O! Păstor de suflete... Ce ți-am făcut... ce ți-am făcut... ” Pe holuri, o lume pestriță, bărbați și femei bătrâni cu chipuri blajine, resemnate... într-o foială molcomă, unii în scaune cu rotile, alții târând un picior sprijiniți în baston, umblă tăcuți, tăcuți ca pământul. Ochii lor blânzi te privesc în tăcere, și prin ei te primesc în universul sufletului lor. Era o chestiune de timp, pentru ei... Iar, timpul nu mai însemna nimic decât așteptare... nu mai avea nici o
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
într- un somn adânc, adânc... până dimineață... Unde este viată este Dumnezeu A venit iama și-n cimitir... O iamă cu zăpadă puțină. Timpul era frumos, aer curat și rece, cer senin, soare cu vânt înghețat. Bătrânul Iorgu sprijinit în baston, șontâcșontâc, ca în fiecare zi a venit la Vasilica la mormânt. Pe aleile cimitirului, frunzele moarte foșneau înghețate sub pașii lui. Soarele strălucea palid și vântul iute și rece mușca obrajii. În genunchi pe marginea mormântului, asculta freamătul tainic al
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
chip sehimonosit al adevărului!... Broboane reci de sudoare îi inundă fruntea. Mai privi o dată în urmă, spre mormânt, murmurând cu glas sugrumat: Sărmana mea Fată, dormi în pace!... Ceva murise și în el odată cu ea... Și se depărtă sprijinit în baston, cu capul înțepenit pe grumaz, purtând parcă pe umeri povara întregii lumi... Părea a fi un fel de stindard zdrențuit al unei lumi care era pentru totdeauna sfârșită... - Vasilica a fost tot ce mi-a dat viața mai bun!... murmură
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
bronz se simțea o putere neînțeleasă... o taină liniștitoare. Clopotele au tăcut... strada s-a pustiit... O tăcere blajină stăpânea înconjorul. Peste oraș se așternu pacea și liniștea binefăcătoare. Bătrânul Iorgu, cu lumânarea aprinsă într-o mână și în cealaltă bastonul, șontâc-șontâc, se grăbea cu sufletul ușor spre casă, unde trebuia să îl aștepte Vasilica... Dar, oare, îl aștepta?!.. Ar fi vrut să meargă, așa, să tot meargă într-una... să nu ajungă niciodată nicăieri... Când a pășit în casă, de la
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
o ajungă din urmă... începu să caute disperat ”ieșirea ” din gară, dar, cu toată truda nu reușea s-o găsească. Nimeni dintre cei întrebați nu știau unde este ”ieșirea ” din gară. La un moment dat, observă că nu mai are bastonul, îl pierduse. Ce să facă, unde să-l caute în învălmășeala aceea! -Nu-i nimic!.. își zise el resemnat, de- aș găsi măcar ”ieșirea”... Fata mă așteaptă îngrijorată, acasă.. Doamne, ce se face Fata fără mine!”. Ceasul arăta orele trei si
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]