3,424 matches
-
să-i povestesc amănuntele plecării. În aceeași zi, spre seară, profesoara Marga Popescu, aflată În București pe perenul Gării de Nord, ușor intimidată, se urca În expresul de Paris, dar cînd trenul Își mișcă roțile nu mai avu cui să mai fluture batista ei albastră. 5. Era moină; zi posomorîtă, și În după-amiaza aceea, cînd mă Întorceam de la tribunal, În timp ce adăstam În fața vitrinei unei librării, Închise la ora aceea, un bărbat În vîrstă, cu părul alb, corect Îmbrăcat - notez asta pentru că era aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
exiști în pielea goală,/ Fiindcă mătasa-nșală, taftaua-n falduri minte./ Primește-mă-mbrăcată, așa cum sunt, cu bube/ Pe piept și pe picioare, oh, linge-le chiar, tristă,/ Stoarce-mi cu limba moale puroaiele heruve,/ Strânge-mi din coate coaje, păstrează-le-n batistă./ Și-abia apoi aruncă-ți cârpele de pe tine,/ Freacă-ți sânii și curul de carnea-mi putrezind./ E-n mine și un diavol, iubito și un sfânt./ De aceea în amurguri, ți-e-atât de drag și bine/ Să-ntingi ca-ntr
Erotica antierotică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8380_a_9705]
-
noaptea asta în văluri de soare! - Da, acest cuvânt în clăbucii iluziei, acest cuvânt pierdut, nu-i niciodată decât al meu. GREA}A DE-A FI Nu am venit pe lume ca să le făuresc brațe centaurilor, ca să dau sângele meu batistelor ce se usucă sub clarul de lună. N-am venit pe lume ca să mă lupt cu umbra mea, nici ca să-mi găsesc într-o zi pumnii ciuguliți de fazani. N-am venit să lovesc nici să râd în fața morții. Nu
René Daumal by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/8664_a_9989]
-
fie jeluitor și duios, ar trebui să răsfrângă în mii de chipuri suferința care o apasă și o consumă. Glasul d-rei Popescu este din contra și nu zice nimic prin el însuși, și ea acopere acest mare defect scoțând mereu batista și uscând niște lacrime ce nu curg. Totul este recitat, studiat pe dinafară. Când ea fuge cu bucurie ca să-și poată îmbrățoșa copilul vine cuiva mai degrabă să râză decât să plângă. Ne place jocul cel modest al d-rei Bîrsescu
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
ei nu strigau și nu aclamau, sarcina lor era ca totul să decurgă bine, totul să fie în regulă, manifestanții să fie disciplinați, să țină bine pancartele, manifestația să-și atingă scopul, coloanele să ajungă în fața tribunelor, să fluture mâinile, batistele, unii să-și arate chiar copiii mici, pe care, drept orice steag, îi purtau pe grumaji și care fluturau și ei din minutele lor. "Important e că oamenii simpli au lepădat de pe umeri umilința, restul, am gândit, adică realizarea unei
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
dădură drumul, credeam că chiar o să-i dea drumul și în clipa aceea Cubleș ar fi putut fugi, dar i se făcuse rău, se îndoise de spinare și continua să vomite. Individul murdărit se ștergea repede pe piept cu o batistă pe care o și aruncă scârbit, dar impasibil și cu o mișcare rapidă scoase un pistol de sub raglan și i-l înfipse lui Cubleș în coastă. "Tovarăși, strigă atunci caloriferistul care reapăruse ca și când n-ar fi dispărut, nu opriți coloanele
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Stăteam rezemat de tocul ușii și mă uitam, încercînd să înțeleg. Rufărie intimă, dar multă, bluze, sutiene, ciorapi groși de iarnă, mănuși, un costum de schi, feluri de fuste, rochii multicolore... Uneori se apleca și bâjbâia prin sertare de jos... Batiste, baticuri... Le mai alegea, le ridica în aer, le scutura, le contempla, apei le arunca înapoi. Astfel se zorii câtva timp când scoase tot de-acolo de sub ultimul sertar pantofi, cismulițe (astfel le numii în mintea mea, cismulițe, nu cisme
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
dau de Petrache, într-un separeu. Mă îmbrăcasem eu elegant, dar ăsta și mai și, era așa (că acum nu mai e, s-a îngrășat și a chelit, nu mai dai pe el nici o ceapă degerată) suplu, costum negru cu batistă în buzunarul din stânga, care ieșea ușor afară, așa discret, cu vârful ei triunghiular, cravată în culori, și blond cum era, și cu ochii albaștri, ziceai că e actoru-ăla Rudolf Valentino, și cum sta cu țigarea în colțul gurii! Și în fața
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
față. V-a plăcut?" "Nu", zic eu. Nu v-a plăcut, sau n-ați înțeles?" " Am înțeles perfect, zice Ștefan, dar nu ne-a plăcut!" " Da?! spune cunoștința noastră. Mie și-acum îmi bate inima!" Și își făcea vânt cu batista, atât de turburat era. Așa că vezi!" "Lavinia, am o bănuială, zisei surâzând. Nu cumva cunoștința voastră era compozitor?" "Nu știu, era compozitor, Ștefane?" "Da, zise Ciceo, un tânăr compozitor." "E normal! zisei. Între ei, compozitori, pictori și chiar romancieri, se
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
iritau. Nu suportam să mă atingă (mă feream întotdeauna de înghesuiala din troleibuze sau de trotuarele prea aglomerate), erau ca o eczemă caldă. Îmi scuturam hainele când vreun muncitor grăbit se lovea de mine, stăteam minute în șir, ostentativ, cu batista în mână, frecând de zor locul contaminat. Intram în panică dacă vânzătoarea de pâine de la colț vroia să-mi dea restul în palmă, în loc să-l lase pe tejghea. Iar când mă pomeneam exilat cu familia în câte-o vizită, inventam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe ei. Vremea onoarei și-a fidelității trecuse, ne împrumutam bani și mergeam împreună la bere, împărțeam zilnic bucuriile și necazurile, dar i-aș fi lovit pe la spate cu prima ocazie. Mă strecuram între ei ca Iago între Othello și batista lui. Îi ascultam atent cum își deapănă micile filosofii de viață, încărcate de platitudini și naivități. Le încurajam planurile grandioase, ratate din start (pe Mihnea îl îndemnam să devină un al doilea Ottescu, iar lui Cezar îi sugeram să picteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sărind în brațele stupide și nerăbdătoare ale părinților. Dexter stătea deoparte: singur, trist, deștept foc. Cum rămânea însă cu iubirea? Nici în liceu lucrurile nu-mi păreau mai clare. Corpul meu evolua viu, neatins, îmi aparținea doar mie, ca o batistă curată. Bineînțeles că aveam o prietenă (așa spunea obiceiul pe vremea aia și, dacă nu-l respectai, treceai drept fraier și nu te primea nimeni la petreceri), o chema Dana și arăta chiar bine: degete dintr-o altă epocă, funduleț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu puteam să merg până la capăt. Fusesem învățat să iubesc totul, măreț, nediscriminatoriu, să nu-mi fie rușine nici de tinerelul care se masturba prin trening, nici de tipul care, cotrobăindu-mi prin buzunare după bani și, negăsind decât o batistă, plecase cu ea. Țara mă suporta, îmi tolera bravada și nebuniile, deși aș fi meritat probabil să fiu împușcat (ori eu, ori ea!), fără ranchiună sau supărare. Îmi făcea o concesie. Nu sufeream concesiile. Mi se păreau un semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cutia lor (pentru a le aprinde și-altădată), adunând șuruburi și sârme de pe jos (nu se știe când și la ce puteau folosi), rupând și-acum șervețelele de masă în două (să ajungă și pentru mâine), ștergându-și nasul în batista „Braiconf“ (de-o culoare și-o rezistență cretină, neverosimilă: verde deschis, tare, cu dungi violet), păstrând în sertar chiloți și maiouri tetra, chinezești (purtate până când se îngălbeneau de uzură), învelindu-și scaunele de la Logan în folie groasă, transparentă, cu tot cu tetiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu deschideai o carte fără să-ți cadă una în brațe, jurai că sar din pagină cu tot cu caleașcă și servitori. Se leșina oricum, oriunde, dar mai ales în locurile de maximă vizibilitate, unde bărbații puteau interveni amabil și eficient, cu batiste și-odicoloane: la geam, pe ușile trăsurilor, în mijlocul unui dans, după perdeluțe, la cofetărie, în mulțime sau chiar pe cal (varianta Sadoveanu, jumate de secol mai încolo). Lucrurile începeau pe la 1837, și parcă nu mai aveau sfârșit. Rubiconda Zoe, sedusă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
erau morți după ele, Andrei oprea muzica și-și azvârlea căștile de pe cap, Cezar se-oprea din bâlbâială, iar Mihnea îl lăsa pe Brutus în bucătărie, să cotrobăie prin frigider. Până și Cătălin renunța la șurubelniță, împachetând-o într-o batistă și punând-o deoparte pe noptieră. Filmul se chema Dark City, un nume banal, care nu anunța mare lucru. Acolo, niște extratereștri dubioși, îmbrăcați în parpalace până sub călcâie, se-apucă să facă experimente pe oamenii dintr-un oraș, scoțându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
plictisești oricum, ca la operă. La un moment dat, am avut impresia că-l zăresc pe Mihnea trecând prin ușile batante, atras de mirosul de ciocolată și zahăr ars. Doar în telenovele și-n soap-urile americane identitățile se schimbă ca batistele, fără ca nimeni să observe: deschizi televizorul ca-n fiecare după-masă, la ora patru, și dai peste un personaj care vorbește cu altul și-i spune „Danny“ cu-aceeași convingere ca până atunci, deși nu mai arată la fel și-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
suflată în pudră de făină. De-atâta frecat, pantalonul crăpase, curgeau ațele din el. Probabil că nevastă-sa i-l cususe o dată, de două ori, de zece ori, dar, până la urmă, renunțase și ea și-acum buzunarul flutura ca o batistă fiartă. Recitalul putea începe. Belcin striga catalogul rar, poticnit, de pomană. Nimeni nu ieșea la tablă. Din spate, Mihnea dirija orchestra: Cătălin înțepa în stânga și-n drepta cu șurubelnița (când Belcin întreba cine vrea să rezolve problema, voluntarii săreau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
căpățâna era prinsă la loc în șuruburi, cu blana smulsă și fleșcăită îndesată în urechi. Totul se termina în liniște și miros de sălbăticiune, ca la Grădina Zoologică. Melniciuc vâslea după sandale, se încălța cu dificultate și pleca bombănind, cu batista la nas și catalogul sub braț. Uneori, reprezentația scăpa complet de sub control. Fugeam de la ore în Herăstrău, unde goleam câte-un „Brifcor“ sub sălciile de pe mal. Cezar se dezbrăca imediat și sărea în apă, fâlfâind din chiloții lui albi, tetra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
jos din mașină, că deja scria procesul verbal. La sfârșit, îți tăia o chitanță cât un cearșaf, lumina scrisul de la 50 de metri, ca pe vremuri reclama la pește oceanic de pe Magheru. Tot ce era inutil se dusese naibii. Nici batiste nu puteai să mai cumperi. Înainte, lumea își sufla nasul în batiste. Așa arăta obiceiul pe vremea lui taică-meu, a lui bunicu’ și-a lui străbunicu’, ba chiar și-n timpul lui Ludovic al XIV-lea. Nu fuseseră atâția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o chitanță cât un cearșaf, lumina scrisul de la 50 de metri, ca pe vremuri reclama la pește oceanic de pe Magheru. Tot ce era inutil se dusese naibii. Nici batiste nu puteai să mai cumperi. Înainte, lumea își sufla nasul în batiste. Așa arăta obiceiul pe vremea lui taică-meu, a lui bunicu’ și-a lui străbunicu’, ba chiar și-n timpul lui Ludovic al XIV-lea. Nu fuseseră atâția oameni din atâtea țări tâmpiți atâtea secole, să folosească întâi fețe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe vremea lui taică-meu, a lui bunicu’ și-a lui străbunicu’, ba chiar și-n timpul lui Ludovic al XIV-lea. Nu fuseseră atâția oameni din atâtea țări tâmpiți atâtea secole, să folosească întâi fețe de masă, pe urmă batiste. Le vedeai peste tot, în toate felurile: simple, duble, cu dantele, cu volane, cu macrameuri, drepte, decupate, zimțate, întinse, împăturite; în zeci de nuanțe și de combinații, asortate la îmbrăcăminte, cu inițialele posesorului cusute discret și îngrijit la unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
simple, duble, cu dantele, cu volane, cu macrameuri, drepte, decupate, zimțate, întinse, împăturite; în zeci de nuanțe și de combinații, asortate la îmbrăcăminte, cu inițialele posesorului cusute discret și îngrijit la unul din colțuri. Nimeni nu ieșea din casă cu batista necălcată. Pleca omul cu treburi sau la plimbare, te întâlneai cu el pe Calea Victoriei sau la Șosea și încă se mai simțea căldura și mirosul fierului de călcat. Batistele aveau viața lor, legată de-a proprietarilor: câte istorii de povestit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îngrijit la unul din colțuri. Nimeni nu ieșea din casă cu batista necălcată. Pleca omul cu treburi sau la plimbare, te întâlneai cu el pe Calea Victoriei sau la Șosea și încă se mai simțea căldura și mirosul fierului de călcat. Batistele aveau viața lor, legată de-a proprietarilor: câte istorii de povestit, câte monede ascunse, câte răni de revolver acoperite, câte budoaruri vizitate, câte scene intime trăite și ținute deoparte de ochii indiscreți. Nu puteau lipsi, nu-ți puteai imagina lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fund. Se entuziasmau repede, din orice, și li se părea că trebuie să comunice și posterității ce-au aflat. Toată treaba purta un nume pompos, de cărțulie prăfuită: „memoriale de călătorie“. Te umfla râsul când le citeai, aveai nevoie de batistă și translator: Dinicu Golescu măsura cu stânjenul tablourile din „Șenbrun“ (cum descoperea unul mare și înalt, imediat îl apuca extazul: „O! Frumos! Admirațiune!“); Asachi făcea „tablonuri“ pe Ceahlău; Russo lăuda toată România (chiar dacă Principatele încă nu se uniseră); Bolintineanu fugea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]