2,446 matches
-
de un metru, București, 1993; Arta consumului, București, 1996; Arhipelogos, Botoșani, 1997; Ochiul de sticlă, București, 1997; Pantaloni și cămașă, Constanța, 2000; Evul Media sau Omul terminal, Cluj-Napoca, 2002. Traduceri: Michel Albert, Capitalism contra capitalism, București, 1994; Georges Bataille, Partea blestemată, Iași, 1994; Paul Veyne, Au crezut grecii în miturile lor?, pref. Zoe Petre, București, 1996; Michel Foucault, Cuvintele și lucrurile, pref. Mircea Martin, București, 1996 (în colaborare cu Mircea Vasilescu), A supraveghea și a pedepsi, București, 1997, Arheologia cunoașterii, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287276_a_288605]
-
biologic de a nu fi mort. Dar Agamben dă și un alt înțeles vieții nude, un înțeles cuprins în homo sacer (omul sacru), ce se referă la o viață ce poate fi luată dar nu sacrificată, o viață sfântă dar blestemată. Alungat din societate, homo sacer se comportă ca "exteriorul constitutiv" al vieții politice. Dar, în realitate, homo sacer nu se află în mod nemijlocit nici în interiorul, nici în exteriorul comunității politice. De fapt, el ocupă o "zonă nedefinită" sau "un
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
operei sale, se resimt teme precum moartea, sfârșitul, singurătatea, degradarea relației cu ceilalți devenind tot mai acută, autoarea trăind sentimental uimirii, într-o neînțeleasă trecere a timpului. Exuberanța și extazul primelor volume sunt înlocuite de un romantism diafan, uneori aproape blestemat: În concepția Anei Blandiana, talentul este înnăscut și stigmatizat să moștenească și să poarte ca lauri "vina" creației ce zăcea poate latent la vreun strămoș. Poetul este chemat să descopere și să sancționeze contradicțiile dintre lucruri, să construiască din cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poate fi un om fericit, fie și numai din cauza limitării posibilităților de cunoaștere ale indivizilor. Eminescu zicea în acest sens: Nefericirea cea mai mare a unui om este că mintea sa este limitată". Ana Blandiana afișează o poză de poet blestemat, poète maudit, cum zic francezii, de tipul lui Baudelaire, Verlaine sau Rimbaud, condamnați la nefericire prin darul lor poetic"118. Păstrând această tonalitate sumbră, romantică, Dicționarul general al literaturii române caracterizează volumul Cincizeci de poeme (1970), drept un volum care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
foșnind/ În lumina uscată/ Nici ea nu-ndrăznește să spună pe nume/ Acestui ultim regat". (Cine-a numit) Această țară a nimănui, "sursă a inspirației, deținătoare a adevărului, situată între viață și moarte este leagănul creației blandiene"127. Reînviind romantismul blestemat, Ana Blandiana readuce în prim-plan toamna, ca anotimp al desfrunzirii, al morții dominat de frig, de ceață și de umbre pe care ea nu îl înțelege și nici nu îl acceptă și pe care îl pune pe seama cruzimii trecerii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o amprentă personală, în termenii deconstrucției canonului paradigmatic. De asemenea, "erotismul imposibil, tragic, funest devine substanța poeziei. Unele poeme aparțin tot universului rural, dar nota distinctivă o dau poemele cu Ieronim, care se plasează, mai degrabă, sub semnul unui romantism blestemat, eminescian (Strigoii, Gemenii) sau poesc (Lenore)"176: "Patul meu, Ieronim, cu stâlpi negri împrejmuit este,/ Din greșeală, m-am culcat în el, în noaptea aceea,/ Încet, îl trăgeau zece cai,/ Nimeni nu știa încotro mă duceau,/ Alăturea, numai tu plângeai
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
literatură și extrageți În cele din urmă doi, cinci, zece scriitori sau un curent pe cale de canonizare: misiune imposibilă). Nu-i mai puțin adevărat că, la 42 de la moartea lui Rimbaud, În 1933, un doctor În litere Îl prezintă pe “blestematul” poet ca “talent vigoureux qui excelle à trouver des images violentes et étranges, d’un goût parfois douteux” (Ch.-M. Des Granges, Histoire illustrée de la littérature franșaise). A doua rațiune care Îndrituiește convingerea că obiectul adecvat teoriei literare nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
premiul France-Culture-Télérama. Tel quel-ist de tînăr, avid așadar de o literatură care se scrie În vreme ce se admiră scriindu-se, Înzestrat cu o curiozitate culturală alternativă, cu un simț bine exploatat al morbidului, animat de crezul Într-o literatură a Părții blestemate, după un celebru titlu al lui Georges Bataille, Régis Jauffret rămâne marcat, mai mult poate decât orice, de acea gândire rizomatică a lui Gilles Deleuze pentru care sensul nu e o operă de realizat și de Închis Între acolade, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
creștin absolut, de Dostoievski În Crimă și pedeapsă: care este limita umană a libertății? Dostoievski răspunsese Dumnezeu și problema era rezolvată. Dar Camus redescoperă umaniatea În aspirația ei spre totalitate, În propensiunea ei criminală, În gregaritatea ei - jumătatea ei vitregă, blestemată, nesățioasă, nelimitată, programatic fascinantă pentru intelectualul francez al secolului XX, iar Lorette Nobécourt reface traseul descoperirii camusiene cu un bagaj Îmbogățit: experiențele liminare ale sexualității des-frînate, maternitatea - o altă posibilă tragedie a cărnii (Irène Își provoacă un avort În tinerețe
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Echenoz, În 1999, la 20 de ani de la debut, recompensat cu cel mai prestigios premiu francez pentru unul din romanele lui medii. Anul trecut, acordarea premiului lui Jean-Christophe Rufin a produs nemulțumiri, premiul fiind oarecum prins la ananghie de acel blestemat 11 septembrie. Astfel că a fost ales un roman istoric, ceea ce Înseamnă aproape Întotdeauna un tom voluminos al unui autor prolific. 11 septembrie 2001 trecut, Goncourt-ul Își strînge aripile acum pe soclul unei viitoare statui de marmură, Umbrele rătăcitoare, carte
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
legende relatate. O atitudine etică Îl desparte pe Pascal Quignard de tot ceea ce Înseamnă civilizația tehnică, dictatura drepturilor omului, filoperisabilitatea contemporană, tirania Unu-lui. Aici, scriitorul se Întîlnește cu spiritul aristocratic-libertin al unui Bataille, pe care-l citează cu Partea blestemată, al lui Deleuze sau al lui Barthes. Mai mult; nu atît al unor gînditori, cît al unei morale anti-puritane. Poziția lui Quignard față de ipocrizia puritană este patentă. În capitolul XLVI există o enumerare a ceea ce Părinții puritani au adus cu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ca pasărea minune lângă sat și lângă dealuri: Tot lângă dealuri sufletu-mi e plin/ Tot lângă ape inima-mi suspină,/ Tot lângă nori mi-e gândul în rotire/ chemat în fire, alungat în fire,/ și căutat și plâns și blestemat/ învins și învingând, reînviat/ ca pasărea minune din vechime/ știut de toți și neștiut de nime." Alexandru Andrițoiu " În țara moților se face ziuă", E. S. P. L. A., 1953; "Cartea de lângă inimă", "Poezii",1959; "File de cronică", 1962; "Constelația lirei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
din acest univers ("Himera nisipurilor",1969). Nici cu poezia de dragoste nu reușește să devină caldă această poetă severă cu sentimentele ei și cu lumea: "Seară și sunetul singurătății altul/ nu se așază ninsoarea/ pe urmele mării, peste urmele mele;/ blestemați pașii noștri/ imposibil să uiți să ștergi urmele vechi./ Nu se așază ninsoarea". Ana Blandiana "Persoana întâia plural", E. P. L., 1964; "Călcâiul vulnerabil", E. P. L., 1966; "A treia taină", Editura Tineretului, 1969; "Cincizeci de poeme", Eminescu, 1970; "Calitatea de martor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Răsărit de zi cu dragoste"). 8 În poemul "Râul sub lună" al lui N. Tăutu, imaginea astrului este cea a morții, luna arde în albastru fum de comoară. Culoarea albastră, remarcă Al. Dima, menționând culegerea lui T. Pamfile: "este știma blestemată... sunt duhurile comorilor ce le au în stăpânire cu legământ de la cel ce le-a îngropat" ("Zăcăminte folclorice în literatura română contemporană", Al. Dima). "Sub albastre focuri/ dănțuie comori/ nu mai vrea jăratic murgu-mi pască flori" ("Steaua singurătății"T. Utan
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-l caută pe numărul trei; se pare că i-a dat de urmă... Am avut astfel ocazia să recitesc ultimele câteva pagini și am fost tentată să le șterg. Unde-i managementul culinar în amănuntele sordide legate de acea lună blestemată în care am slugărit la italian și la trattoria lui? Ce sens au aceste confesiuni, care mă pun într-o lumină nu tocmai grozavă? Totuși, nu le șterg. Acestea sunt dovezile de care aveați nevoie ca să înțelegeți că aventura mea
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
dăm de căpătâiele firelor iubitului nostru d. Cațavencu. (iese prin fund repede. Un moment scena goală; apoi ușile din dreapta și din stânga se deschid binișor. Din stânga iese Zoe, din dreapta Tipătescu și Cațavencu.) SCENA XII Tipătescu, Cațavencu, Zoe, apoi Cetățeanul turmentat Tipătescu: Blestemată politică! Un moment să n-ai pace! (merge la ușa din fund și o închide.) Suntem în liniște... (lui Cațavencu.) Eu merg la telegraf să-ți anunț la București candidatura... d-ta așteaptă acasă un cuvânt al meu... Deseară, la
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
care o condamnau, de cealaltă parte - cei care încercau s-o înțeleagă și s-o explice. Printre acuzatori - trebuie spus - s-a aflat însăși mătușa lui Bacovia, Eliza Mustea. După părerea ei, exprimată în mai multe articole, prostituția, „această breaslă blestemată”, e vinovată de „întîrzierea sau nimicirea căsătoriilor”, de degenerarea speciei, de scăderile demografice („împuținarea omenirei”), de înmulțirea celibatarilor 7). Cauza pentru care femeia ajunge „o marfă vînzătoare” - crede autoarea - e „luxul” și o anume derută a opiniei publice: „Azi, Phrynéele
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ale sensibilității neliniștite; tulbură 8). Din cauza foșnetului său permanent, - spune o legendă de Petre Dulfu -, plopul a fost blestemat de Maica Domnului. Vrînd să nască sub el, n-a putut, și atunci „l a cuvîntat”: „-Alei, plop ne-ndurat ,/ Fieți neamul blestemat,/ Și de mine pe pămînt/ Și de Dumnezeu cel sfînt;/ Frunza ta să nu stea-n loc,/ Zbată-se mereu în joc,/ Și la soare și la lună,/ Ca bătută de furtună!”9) Pentru generația lui Bacovia și pentru cea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pentru a întregi profilul poetului. Ea trebuie să înceapă de la faptul că, în cîteva din poeziile sale, sînt aluzii biblice, probabil reminiscențe ale lecțiilor de religie însușite în școală. Finalul poemului „Panoramă” („Și stam împietrit... și de veacuri,/ Cetatea părea blestemată”)4), trimite, de pildă, la capitolul 19 din „Facerea”. „Cetatea” e o altă Sodoma sau Gomora și poate avea oricînd soarta acestora. Incapabil să se rupă de viața ei, poetul e aidoma femeii lui Lot, care „s-a uitat înapoi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
declarat niciodată simpatia față de poet) bacovian. Mă îndoiesc (ca să dau un exemplu) că Jeni Acterian recunoaște undeva vreo influență a autorului „Lacustrei” asupra sa. Și totuși unele pagini din jurnalul ei dovedesc un fel similar de a percepe viața: „Ce blestemat lucru e imposibilitatea asta fizică de a face ceva. Am uneori un fel de pîclă. Nu pot citi nimic. Și cînd mă violentez totuși s-o fac, nu reușesc decît un act mecanic. Citesc, dar totul rămîne la suprafața creierului
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Firea pătimașă a lui Achille îl va împiedica să vină în întâmpinarea acestei chemări spre rațiune, astfel că războiul va continua să secere vieții omenești și să distrugă valori materiale și spirituale: „Nu mai vorbi de învoială-ntre noi amândoi, blestemate. Cum între oameni și lei nu-i chip legătură să fie, Nici nu se-mpacă vr-odată cu inima lupii și mieii, Ci dușmănie pe veci îi desparte pe unii de alții; Tocmai așa între mine și tine nu-ncape-nfrățire
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
căutare". Mai sunt încă urme ale mai vechiului "Legământ scris la masa apocalipsei și a depresiei" și în Pe țărmul nebuniei tale. Sau ecouri ale suferinței care i-a transformat autorului viețuirea într-un Mister sinistru: Viața este acea amuletă blestemată/ a destinului meu/ care, atârnată de membrele materiei,/ face totul să palpite". Până la urmă însă, chiar și plânsul are, pentru Bogdan Baghiu, certe valențe tămăduitoare: "doar lacrimile/ vor să mai fie una ca alta./ fericita contopire în identitatea suferinței și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
rurale în declin și ai vechilor bresle din orașe 18 ("Curios ziar, se spune despre "Libre Parole" al lui Drumont, pe care-1 citesc preoții de țară și vechii comunarzi!"). Neliniște, dezordine, incertitudine și pizme s-au cristalizat în jurul acelei imagini blestemate a evreului (sau a francmasonului, sau, mai mult, a evreului francmason) omniprezent, spoliator și cuceritor. Mecanismul psihologic și social se aseamănă cu cel al exorcismului. Răul pe care-1 suportăm, într-o măsură mai mare Răul de care ne temem s-
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Constant, Despre libertate la antici și la moderni Jean-William Lapierre, Viață fără Stat? *** Măștile puterii Eseuri de ieri si de azi Ștefan Afloroaei, Întîmplare și destin Ștefan Afloroaei, Lumea ca reprezentare a celuilalt Nicolae Balotă, Societatea deschisă Georges Bataille, Partea blestemată Charles Baudelaire, Paradisuri artificiale Nicolai Berdiaev, Filosofia lui Dostoievski Henri Bergson, Cele două surse ale moralei și ale religiei Henri Bergson, Eseu despre datele imediate ale conștiinței Henri Bergson, Teoria rîsului Leon Bloy, Mîntuirea prin evrei. Sîngele săracului Dan Botta
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
cât durase despărțirea de Petrică Nicolau), fusese extraordinară, și Petrini, bărbatul îndrăgostit, nu înțelege ce s-a petrecut cu femeia pe fața căreia apăruse, atât de promițător, lumina simbolică. Matilda are o forță de mistificare neistovită, în ea renaște, periodic, „blestemata chestiune insolubilă”, o ură năprasnică încolțește contra bărbatului cu care a făcut un copil. Romanul adună probele, dar refuză să dea un verdict. Când Petrini se îndrăgostește de altă femeie, Suzy Culala, se întâmplă ca Matilda, disponibilă, să apară la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]