2,657 matches
-
participarea obligatorie a sătenilor aleși din satele vecine, statul medieval românesc a păstrat, din dreptul obștilor, ancheta prealabilă a oamenilor locului, "oamenii buni și bătrâni", precum și sistemul stăpânirii colective a pământului. Stăpânirea boierească era tot o stăpânire gentilică, a ginții boierești cu frați, fii și nepoți, așezată deasupra celei țărănești. Statul medieval (feudal) a mai păstrat și dreptul de preemțiune rezervat, în caz de vânzare a pământului, membrilor obștii și ai obștilor înrudite. Apoi s-a mai păstrat responsabilitatea penală colectivă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
trecerea de la această formă economică primară la o împărțire a pământului între familii s-a făcut într-o epocă foarte veche, despre care nu s-a păstrat nici o amintire genealogică. Unele din satele acestea au devenit în decursul vremii sate boierești și și-au schimbat numele după cel al noilor stăpâni, iar altele au rămas în stăpânirea cetelor de moșneni până la mijlocul secolului al XX-lea, precum cele din Țara Făgărașului.18 În cursul evului mediu, din cauza înmulțirii populației satelor, ale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
numerică, ci numai prin situația lor superioară, prin poziția lor dominantă, ca alogeni, față de societatea autohtonă, prin pătrunderea lor în rândurile stăpânilor de obști sătești. Liturghia în limba slavă bisericească, impusă românilor, în secolul al X-lea, cancelaria domnească și boierească în limba slavonă, adoptată de statul medieval românesc nu se pot explica decât prin existența unei categorii slave dominante, care se bucura de o situație socială superioară față de autohtoni. La aceeași concluzie conduce și onomastică slavă (numele de persoane) din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slavonă, adoptată de statul medieval românesc nu se pot explica decât prin existența unei categorii slave dominante, care se bucura de o situație socială superioară față de autohtoni. La aceeași concluzie conduce și onomastică slavă (numele de persoane) din sânul clasei boierești și cneziale la români până în secolul al XVII-lea. Denumirea în limba română a categoriilor aparținând clasei stăpânitoare (boier, cneaz, jupan) sunt toate de origine slavă, indică pe stăpânii de pământ, ceea ce dovedește același lucru. În sfârșit, dar semnificativ, denumirea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din Moldova a trecut (pătruns) în rândurile boierilor, dar altă parte a lor, ca și în Transilvania, a fost aservită boierilor și mănăstirilor, după constituirea statului (secolul al XIV-lea). În unele situații, stăpânirea cnezială a fost înlăturată de aceea boierească, iar în altele cnezii au rămas în situația de stăpâni privilegiați. În documentele moldovenești, după întemeierea statului, se face o distincție netă între autoritatea cneazului asupra satului, denumită judecie (deoarece cneazul se numește și jude), și stăpânirea boierului, denumită uric
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Atât judecia cât și uricul înseamnă stăpânire feudală, dar prima era stăpânire de fapt, alodială, fără privilegiu, iar a doua era bazată pe privilegiul domnesc. Sunt cazuri în Moldova (târziu, după 1400), când stăpânirea cnezială (judecia) se transformă în stăpânire boierească (uric). În Tara Românească, cnezii, menționați târziu, în secolul al XV-lea, reprezintă o instituție identică cu aceea din Transilvania și Moldova. Și cnezii din Muntenia au fost stăpâni de sate și de oameni, alcătuind o nobilime veche, anterioară ctitoririi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al începuturilor urbane medievale la noi, îl reprezintă instituția primară a "târgurilor de văi", ce ar corespunde, în domeniul feudal, instituției cnezilor și a juzilor. Înainte de nașterea feudalismului, istoria românilor a cunoscut anumite aspecte (trepte) premergătoare: proprietatea cnezială, anterioară celei boierești și nobiliare, târgurile de schimb pe valea unui râu, înaintea orașelor sau a târgurilor propriu-zise. Apariția "târgurilor de văi", în istoria țărilor române, se poate urmări din toponimie-denumirile orașelor-și este un fenomen în mare parte cunoscut doar la noi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
era concentrată în această direcție, pe neașteptate, a intervenit moartea sa, tocmai când era mai mult nevoie de capacitatea sa militară și politică, invazia mongolă din 1241.29 După moartea lui Ioan Asan II, au început luptele între diferitele partide boierești, ceea ce a dus la creșterea anarhiei și slăbirea statului (țaratului) bulgar. Urmașul său, fiul său minor, Căliman Asan I (1241-1246), a fost ucis într-o conspirație, iar fratele său, Mihai Asan II (1246-1256) a avut aceeași soartă. În acești ani
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
trecerea la viața sedentară, cumanii au intrat în rândul cnejilor, a fruntașilor din obști, avem boieri români cu nume cumane, precum Aga, Berindei, Coman, Talabă, Toxabă, Basarabă, cel mai renumit dintre ele. Aceste denumiri denotă o influență cumană asupra clasei boierești autohtone, după anul 1000, adică după asimilarea slavilor, când un număr de fruntași cumani au pătruns în sânul boierimii noastre și au lăsat moștenire numele respective. O influență cumană persistă și în vocabularul românesc, unde întâlnim cuvinte vechi turce, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
extra-carpatice, după invazia din 1241, puțin numeroase, au fost absorbite cu timpul de elementele locale, integrare ce a contribuit la consolidarea clasei suprapuse (aristocrației) românești, cum a fost cazul cumanilor. În sensul acesta, nu este întâmplător faptul că vechea onomastică boierească cuprindea elemente turcice, îndeosebi în Țara Românească (vezi N. Iorga, Imperiul cumanilor și domnia lui Băsărabă. Un capitol din colaborațiunea româno-barbară în evul mediu, în AARMSI, VIII, 1927-1928, p. 97-103). În același timp, o parte a cumanilor rămași sau refugiați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
deci un stil arhitectonic care nu era nici otoman, nici bizantin, dar cel puțin nu tipic european. Bucureștiul era deja un oraș mare încă înainte de unirea Principatelor. Deoarece fusese multă vreme capitala Valahiei, el avea multe biserici, mînăstiri și reședințe boierești impresionante. După 1862, cînd a devenit capitala României, a fost nevoie să fie înălțate clădiri guvernamentale, o reședință pentru domnitor și lăcașuri culturale și de învățămînt. A fost acordată o foarte mare atenție planului orașului și prevederii de porțiuni întinse
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
oamenii să angajeze care în timp de iarnă, când țăranul era lipsit și de hrană, și de bani. Silit de nevoi, el lua banii care i se ofereau și iscălea contracte de angajare pentru primăvară sau vară. Primăvara și vara boierescul și munca la pământul din folosința sa îl puneau în imposibilitate de a-și respecta întocmai contractul. Urmarea firească era intervenția organelor executive ale statului. Într-o astfel de situație se aflau, de pildă, locuitorii ținutului Dorohoi, în anul 1819
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
și să asculte de epistați. Contractele au fost încheiate pe o perioadă variind între unul și trei ani. Cantoniștii, potrivit acestor contracte, au primit bordeie pentru locuință, 120 prăjini loc de hrană, țăranii birnici au fost scutiți de bir și boieresc, ruptașii, de dare, iar patentarul, de plata patentei sale. După cum se vede, erau necesare unele schimbări, care depășeau limitele relațiilor încă feudale. Guvernul ar fi trebuit să consimtă ca lucrătorii indispensabili acestei instituții să nu fie supuși la obligațiunile clăcașilor
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
numai că nu vroescu a li da pământul legiuitu cantoniștilor, dar mai ales îi și supun la boierescu”. Unii cantoniști se plângeau din pricina bătăilor și altora ce ar suferi din partea vechililor pentru zile ce li se face de a lucra boierescul”. Un altul reclama „că i s-au luat un calu a lui drept împlinire boierescului”. Boierii, consecvenți, afirmau „că nici o lege nu-i poate sili de o asămine îndatorire ce atacă dreptul proprietății”. Această problemă a rămas mult timp nerezolvată
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
supun la boierescu”. Unii cantoniști se plângeau din pricina bătăilor și altora ce ar suferi din partea vechililor pentru zile ce li se face de a lucra boierescul”. Un altul reclama „că i s-au luat un calu a lui drept împlinire boierescului”. Boierii, consecvenți, afirmau „că nici o lege nu-i poate sili de o asămine îndatorire ce atacă dreptul proprietății”. Această problemă a rămas mult timp nerezolvată. Rezolvarea ei era strâns legată de însăși desființarea regimului feudal. Buna organizare și funcționare a
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
exploateze păcură, lucrurile se petreceau astfel: odată săparea terminată, fiecare răzeș își rezerva pentru exploatare un număr de săptămâni. În ceea ce privește puțul, el era proprietatea lor comună, ca și pământul pe care se afla. Dacă puțul se afla pe o proprietate boierească sau mănăstirească, atunci mai mulți țărani asociați se învoiau cu proprietarul lui, plătindu-i bani sau dijmă (o vadră din zece). Adeseori moșierul folosea pentru exploatarea păcurii țărani dependenți, dar relațiile ce se stabileau între cel dintâi și clăcașii nu
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
mai mulți țărani asociați se învoiau cu proprietarul lui, plătindu-i bani sau dijmă (o vadră din zece). Adeseori moșierul folosea pentru exploatarea păcurii țărani dependenți, dar relațiile ce se stabileau între cel dintâi și clăcașii nu se bazau pe boieresc, ci pe „tocimală”, deoarece gropașii erau specialiști, iar munca lor cerea continuitate. De aceea, în această ramură industrială, pe lângă rămășițe ale muncii de tip feudal, se întâlnesc și relații de muncă de tip capitalist. Sunt cazuri când și negustorii se
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
cu țărani dependenți. Gropașii erau în mare parte oameni liberi, răzeși. Ei extrăgeau păcură de pe pământurile lor sau ale moșierilor și mănăstirilor, plătindu-le dijma, care s-a urcat mereu peste cuantumul legal de 1/10. Documentele însă menționează gropi boierești, adică gropi pe care le exploatau înșiși moșierii. Cine lucra în aceste gropi ? Deși munca în acest domeniu nu e compatibilă cu sistemul de lucru servil, totuși nu-i posibil ca moșierii să nu fi folosit munca clăcașilor, printr-o
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
bazinul Mării Mediterane, în primul rând, lemn brut, totuși lemnul ce se fasona pentru construcții (de pildă catargele), sau lemnul ce se prelucra pentru nevoile casnice ale marii majorități a poporului (de pildă vesela) - sau pentru nevoile gospodăriei țărănești și boierești (cară, poloboace pentru regiunile viticole) sau chiar pentru export, era obiectul principalei îndeletniciri a meșterului din regiunea de munte. Progresul societății, creșterea necesităților și a cerințelor unor largi pături sociale au determinat o accentuare a specializării și în acest domeniu
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
când nu au de lucru” la câmp. Obiectele executate de ei sunt destinate pieții sau lucrează la comandă, angajându-se într-un loc sau altul. Meșteșugarii de cherestea „vând pe la târguri”, „lucrează binale de lemn pe la târguri și pe la moșiile boierești”, „lucrează pe la târguri” etc., sunt formule pe care le întâlnim adeseori în documentele vremii. În Arhivele Statului Iași se află numeroase contracte încheiate între negustori sau arendași, pe de o parte, și meșteșugari săteni, pe de altă parte, prin care
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
cărămidărie cu șase lucrători angajați, producând 50.000 cărămizi pe an. Cărămidarii din sate, care erau în marea lor majoritate țărani clăcași, profesau acest meșteșug în timpul liber. Ei se angajau dintr-un loc în altul, pe la târguri și pe la moșiile boierești, cum se arată într-un document. În ceea ce privește olăriile, ele erau mai numeroase în regiunile bogate în argilă. În Moldova existau în acea epocă sate chiar ocoale întregi specializate în acest meșteșug: ocolul Prutului de Sus (Dorohoi), ocolul Meletin (Dorohoi), ocolul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
și meșteșugari erau adesea relații de tip capitalist. De cele mai multe ori, meșteșugarii erau angajați contra plată ca argați. Astfel de ateliere existau, de pildă, pe moșiile lui Anastasie Bașotă. În condicele contabile ale acelor moșii sunt menționați, de exemplu, „rotarii boierești”. Totuși, un rol important în lucrările meșteșugărești pe domeniile boierești au continuat să-l aibă țiganii, chiar după eliberarea lor, când mulți dintre ei au rămas pe loc ca argați sau clăcași. Pe domeniile Bașotă existau în 1847 - 81 familii
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
ori, meșteșugarii erau angajați contra plată ca argați. Astfel de ateliere existau, de pildă, pe moșiile lui Anastasie Bașotă. În condicele contabile ale acelor moșii sunt menționați, de exemplu, „rotarii boierești”. Totuși, un rol important în lucrările meșteșugărești pe domeniile boierești au continuat să-l aibă țiganii, chiar după eliberarea lor, când mulți dintre ei au rămas pe loc ca argați sau clăcași. Pe domeniile Bașotă existau în 1847 - 81 familii de țigani, dintre care 14 fierari, 1 lăcătuș, 2 căldărari
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
țărani proprietari sau posesori de pive, dârste, ferăstraie, fierării etc.), iar pe de altă parte, existența unei mase de meșteșugari muncitori, care lucrează, după cum am mai spus, contra plată dintr-un loc în altul, în târguri, orașe și pe la moșiile boierești. Aceasta era posibil în Moldova chiar în condițiile persistenței relațiilor de producție feudale, deoarece țăranul înstărit putea să-și achite în bani obligațiile de boieresc, prin liberă învoială cu proprietarul, iar țăranul sărac putea practica meseria în timpul liber [...] Spre deosebire de meșteșugarii
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
mai spus, contra plată dintr-un loc în altul, în târguri, orașe și pe la moșiile boierești. Aceasta era posibil în Moldova chiar în condițiile persistenței relațiilor de producție feudale, deoarece țăranul înstărit putea să-și achite în bani obligațiile de boieresc, prin liberă învoială cu proprietarul, iar țăranul sărac putea practica meseria în timpul liber [...] Spre deosebire de meșteșugarii din orașe și sate, lucrătorii din mine, de la manufacturi și întreprinderi mecanice alcătuiau, în general, o categorie socială omogenă care, aproape în întregimea ei, a
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]