3,270 matches
-
Abelhammer. Mi-l imaginez, un magnat Încruntat Într-un zgârie-nori din New York. Deci ce ai de gând să faci În legătură cu asta? Domnișoară Reddy, mă mai auzi? Trezite din reverie, câteva vaci Holstein au venit până la mine să-mi exploreze cu botul jacheta Barbour de Împrumut. Orice-ar fi, cel mai important client al meu nu trebuie să-și dea seama că mă linge o vacă În timp ce vorbesc cu el. Păi, stimate domnule Abelhammer, ceea ce trebuie să evităm cu orice preț este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
de călcat și se apucă de călcat rufele din coșul de la picioare. În curând camera e plină de mirosul amețitor și liniștitor al apei fierte. Fierul scoate mici pufăituri exasperate plimbându-se pe toată lungimea unei bluze sau băgându-și botul Într-o butonieră șmecheră. Mama e campioană la călcat. E o plăcere să-i urmărești mâna mișcându-se cu doi-trei centimentri Înaintea trenului cu aburi netezindu-i calea. Netezește și netezește până când, ca un prestidigitator, scutură dintr-o mișcare rufa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
șifonierul și mi-am trecut mâna peste bara de metal până am dat de cea mai bună armură a mea Armani. Un costum negru ca pana corbului. De pe suportul de dedesubt am ales o pereche de pantofi cu toc și botul din piele de șarpe - tocuri pe care e imposibil să mergi, dar ideea nu este să pot merge pe ele. În timp ce mă Îmbrăcam, am trecut În revistă toate resursele de care mă puteam servi, toate forțele pe care le pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
tîrfele de ocazie. Mașinile treceau rînd pe rînd printre porțile Clubului Nautico, conduse de șoferi osteniți, dar fericiți, care visau să Învețe lovitura de stînga perfectă de la acest frumos evanghelist al fileului. Crawford plecă ultimul. La cinci și un sfert, botul de rechin al Porsche-ului său Își făcu apariția În dreptul porții. Șoferul opri să cerceteze strada, apoi acceleră și mașina trecu pe lîngă mine gîlgîind Înfundat. Am observat că Își schimbase echipamentul de tenis cu o scurtă de piele neagră stil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
pe gânduri, Eduard se desprinse și el de zidul stâncii, aruncându-se în gol după ea. 7. S-a înserat de mult. Toată mulțimea care a năvălit de 1 Mai în stațiuni și pe plajă a dispărut, hăpăită parcă de botul umed, căscat, al unui monstru nevăzut. Același monstru care, uneori, face tumbe în valuri și apoi se rotește străveziu pe nisip, învârtejindu-l în dâre adânci de cercuri strâmbe. Eduard studiază încruntat, cu privirea lui cenușie, movilițele jilave pe care
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
prima dată după mulți ani, gândurile Clarei Ionescu nu se mai aliniau frumos la start, ca niște armăsari pregătiți de cursă. Pentru prima dată după mulți ani, gândurile ei deveniseră niște mustangi, care își încordau periculos mușchii și mugeau cu boturile spumegânde, bătând din copite, iar mugetele lor ră sunau insuportabil în mintea ei, ca niște urlete care mureau în gâtlej, asfixiindu-se singure. N-ar fi putut spune când anume își dăduse seama că acel portret era portretul ei, o înfățișa
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
procedat conform recomandărilor de partid și de stat, astfel că multe abominabile episoade, din acele vremi, ne vor rămâne ascunse, până dincolo de secolul XXI. (Rânduri necenzurate din Neștiuta Cronică de la Arborea) Oaspeți la Vartolomei Beteagul Mașina, albă ca laptele, cu bot zăbrelit în gratii argintii, se opri sub gard. A frământat pietrișul de pe drum, sub papucii ei enormi de cauciuc, și pașii străinului apropiară scrâșnetul prundului de nasul lui Vartolomei, care meșterea absorbit la motopompa lui ruginită, cu încheieturile năpădite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sclifoseală: se vedea că, pe la articulații, o prindeau sărăturile bătrâneții. Abia aici, în curtea largă, s-a dat jos de pe canapeaua din spate și cel de al treilea necunoscut, care avea plete crețe, o față cam ascuțită și oleacă de bot, cu dinții puțin ieșiți înainte. Purta un soi de veston, ce nu s-a mai văzut, și un halat în vrâste late, lung până în pământ, care îl copleșiră de respect pe Vartolomei. Șontâcăind în felul său, pe picioarele lui betege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
din nou. Nu știa că, poate chiar În acel moment, era deja cazul să plângem unul pe umărul celuilalt. Cum ar fi putut măcar bănui? - Și cu serviciul? Ai clienți, merge treaba? Îmi venea să-mi trag o palmă peste bot: cum merge treaba, auzi tu, cum merge treaba? Întrebarea asta o auzeam și eu de câteva ori pe săptămână, erau În jurul meu o grămadă de curioși, voiau să știe cum merge treaba la Joy’s. Ca dracu’, cum să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
par decolorați, ai jandarmului, privesc indiferent la ofițerul din fața lui. Din păcate nu am nici o putere. Mă supun unor ordine, la fel ca dumneavoastră. Ca un vuiet continuu, se aude zgomot înfundat de motoare. Printre norii de praf se arată boturile monstruoase ale unor camioane de mare tonaj. O coloană mecanizată germană. Fără nici un menajament, jandarmul forțează bătrânul să treacă cu atelajul în câmp. Prin fața lor defilează nenumărate baterii antiaeriene. Sub plasele de mascare se văd uriașe țevi de tun îndreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
să renunțe la el. Cele două perechi de ochi se înfruntă agresiv. Om și animal se privesc fix, încercă să-și impună dominația înainte de înfruntarea inevitabilă. Urechile lupului sunt date pe spate, lipite aproape pe ceafa cu părul zburlit, în timp ce botul larg căscat lasă să se vadă strălucirea palidă a caninilor lungi. Mârâie amenințător și face un pas înainte. Încet, cu mișcări precaute, Marius scoate baioneta. Toți mușchii îi sunt încordați, privirea focalizează mișcarea imperceptibilă a labei din spate, semn că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și începe să-l învârtă rapid în cerc: Rulează în continuare! Un subofițer în vârstă își face apariția. Domnule locotenent, trebuie să vă prezentați la biroul locotenentului major Bedniakov. Bine...bine... Iese din garaj exact când două camioane Molotov cu botul teșit, parchează în curtea împrejmuită cu clădiri din cărămidă roșie, a cazărmii. Cam nesiguri pe ei, de sub prelata kaki își fac apariția mai mulți soldați ruși, în marea lor majoritate băiețandri, care se aliniază sub comanda unui ofițer ce strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pagini înainte, promisiunile sunt făcute - nu chiar naiv - de la poet la poet: "citesc un text de-al tău și mă doare sufletul/ nu mai pot să rezist/ aș vrea să vin la tine și să-ți ard un papuc în bot/ pentru că scrii de patru ori mai bine/ mai gândit/ mai frumos/ mai iscusit și mai profesionist decât mine// de ce ești atât de bun ah/ nu știu ce să fac/ sau aș vrea să te sun să-ți cer un sfat pe text
Corectitudinea estetică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8672_a_9997]
-
lumea gingașă a celor "care nu cuvântă”, surprinsă de E.Gârleanu, determină prin grația ei trăiri pline de sensibilitate: "Pe mușchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos, lângă iedul ei. Acesta și-a întins capul cu botul mic, catifelat și umed, pe spatele mamei lui, și, cu ochii închiși se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, și limba ei subțire culcă ușor blana moale, mătăsoasă a iedului.”( Căprioara) Categoria estetică ce presupune o maximă tensiune psihică și semnifică
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
moarte o să ajungi în rai?" Ea rămase o clipă nemișcată când mă auzi prima dată pronunțând în fața ei asemenea cuvinte, tata se uită și el la mine, dar cu altă privire, amestecată, ar fi trebuit să-mi dea una peste bot, dar se abținu. Totuși spuse nehotărît: " Nu ți-e rușine, măgarule, să vorbești așa cu maică-ta?" Sigur, am spus, vechea istorie, nu ți-e rușine, măgarule! Întâi că măgarul e un animal simpatic, trimiterea noastră în regnul animalier nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
din lipsa de nuanțe, din refuzul detaliilor; atât, ideea și nimic mai mult, ca și când o idee singură nu s-ar ciocni imediat cu contrariul ei, în cazul dat aceea că un ticălos trebuie silit să-și învingă pornirile, pus cu botul pe labe și nu să-i căutăm în coarne. M-am uitat în ziua aceea, în mijlocul ciocnirii ei cu Petrică, foarte atent la ea. Era rigidă (ținea pumnii strînșî!), făcea impresia că nu aude, semn că un dialog cu ea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
înlăturate prin gândire, se refugiau în mațe și sileau gândul să trăiască suferința? Desigur... Parcă eram un leu pe care vânătorul îl împușcase și el știa acest lucru pentru că simțea în ființa lui puternică o inexorabilă sfâșiere. Se punea cu botul pe labe, își întindea burta la pământ și îl pândea cu privirea crăpată pe vânătorul care trăsese în el (și care îl credea mort), pentru ultimul salt, când îl va ucide înainte de a muri el însuși. Astfel stăteam eu diminețile
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de ani, așa grasă, o sută de kilograme, dar..." Și începu să-mi dea detalii despre șarmurile ei, mai picante, după cum mă asigură el, decât ale unei fete de douăzeci. Și în felul ăsta, dom' profesor, le-am pus cu botul pe labe pe-amîndouă." "Și, zic, nu te-a amenințat că pleacă de-acasă cu copilul?" "Cu copilul? Ba da, mi-a spus că nu e copilul meu și că se duce cu el la ăla cu care l-a făcut
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ferit de cine știe ce surpriză". Încât, apropiindu-ne de el, se îndepărtă, păstră o distanță și umilit de propria-i lașitate ne așteptă, pentru ca din nou să se retragă. Altfel avea o curbură frumoasă a burții și picioare înalte de ogar, botul lung... L-ași fi luat cu mine dacă ar fi intuit că apăruse pentru el o ocazie să se aciuiască pe lângă o casă. "Crezi că are cineva timp să-ți descifreze soarta ta de cîine! îi spusei. Ai rasă în
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
decât e? Nu cunosc om care să nu se creadă mai deștept decât e, oho! după ei fiecare crede că dacă ar fi el șeful statului, câte n-ar face și n-ar drege! Daaa! Întâi i-ar pune cu botul pe labe pe toți care l-au înjurat. N-ar scăpa unul!..." În agresivitatea lui ghicii că vroia să se apere de lucruri pe care le știa numai el, ironii nedigerate, sarcasme usturătoare care i se adresaseră... Vroia să mi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de coșmar se strecura prin deschizătură, iar fălcile anterioare se căscau lăsând să se vadă un sistem maxilar asemenea unui piston și înarmat cu colți tăioși! Când dinții șiroind de umoare vâscoasă înaintară spre el, Hicks băgă țeava flintei în botul monstrului și apăsă pe trăgaci. Detonația vechii arme de foc răsună în interiorul blindatului și capul spart căzu pe spate într-o jerbă de sânge-acid care ataca instantaneu ușa și planșeul vehicolului. Hicks și Vasquez se aruncară, dar câteva picături atinseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
omenească. Ripley înălță brațele și-și ridică adversara. Motorul mașinii gemu: considera această sarcină excesivă. Labele posterioare ale creaturii zgâriară mașina, deformând cabina de securitate care o adăpostea pe conductoare. După aceea, țeasta oribilă se înclină către Ripley și deschise botul. Fălcile interne țâșniră spre femeie. Aceasta se lăsă în jos iar colții se izbiră de spătarul scaunului într-o explozie de bale vâscoase. Acidul gălbejit se înspuma pe brațele hidraulice ale mașinăriei și începea să se scurgă spre cabina de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
diamant. Pantofii și cizmele, mai ales, erau la mare căutare, parcă nimeni nu-și dădea seama că aceleași chestii se vindeau și-anul trecut, doar că mai ieftine și cu altă formă. Venise rândul unei mode ciudate, care făcea din botul încălțămintei un soi de melc răsucit, ridicat sfidător în aer, cu vârful în sus: îți venea să-l tai cu cuțitul și să aduci pantoful la dimensiunea lui firească. De aspect, nici nu mai putea fi vorba; când puneai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-tău, când făceai optișpe ani și-ți zicea să ai grijă de ei. Toamna, când începeau ploile, îi dădeai cu cremă de ghete „Guban“, neagră (maro nu se găsea), după care îi lustruiai cu-o perie imensă, ovală, ca un bot de cal. La cusături se turna untură, dintr-o cutie mică, rotundă, metalică: o întindeai ușor, cu degetul, să intre-n găurele fără să lase vreo pată. Când tropoteai iarna la ușă, îi curățai de zăpadă pe preș, cu-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
facă pliuri și cute; nodul cravatei să fie plat și drept (nu gros cât pumnul, ca la partid); dunga șlițului să vină în prelungirea liniei nasturilor cămășii; ciorapii să se asorteze la curea (nu la cămașă!); pantofii să iasă cu botul lucios, proaspăt lustruit. Îl și-auzeam, cu explicațiile lui clare și metodice: „Pantofii sunt cartea de vizită a unui om. Când o arăți, trebuie să strălucească!“ Avea întotdeauna dreptate, chiar și când greșea; de-aia îți venea să sari pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]