3,117 matches
-
care n-ar fi suferit în nici o țară civilizată din lume; cârciumele sânt locale de îndobitocire și de prostituție sufletească și libertatea de a le ținea deschise dumineca și sărbătorile face ca biserica să fie pustie la zile mari și cârciuma plină. Măsura cea mai nimerită pentru a înlătura acest adevărat scandal, această cangrenă a societății, e de a preface dreptul de debit al băuturilor spirtoase în drept al comunelor rurale, iar consiliul comunal să îngrijească ca debitantul să fie numai
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
cu miere, pentru el viața e un mare prilej de petrecere, să stai la un pahar și să cânți chiar și pe românește, dacă ești cu români, și de ce să nu fii, nu avem o singură țară?... Cine a pus cârciuma în drum, ăla n-a fost om nebun... "Ei! exclamă el exuberant. Avem acuma alt caz, un universitar, altă viață, mai filozofică!... Victore, dă-te mai aproape, ia loc. Știi tu unde te afli acuma?" Am avut impresia, îi răspunsei
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să mai punem la socoteală că și în timp ce muncim putem să ne distrăm... Ceea ce mi se întîmplă și mie însumi în prima mea zi de vânătoare după șobolani și apoi și după aceea, adică după ce terminarăm și intrarăm într-o cârciumă. Oamenii sânt inventivi și își sărbătoresc adesea clipele de viață jucând o comedie. Pesemne că în cinstea mea ținură toți să-mi arate că munca noastră avea mai mult haz decât a altora, care se credeau, adică nu se credeau
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu mâna a lehamite - atâta pagubă să fi avut eu în viață..." Pe la unu terminarăm, ne întoarserăm cu materialul la magazia de unde îl luaserăm și tot grupul se îndreptă apoi spre un anumit local știut de ei. Era o fostă cârciumă, cea de care pomenise șeful nostru de la sfat, numită "Tîmpa", Bufetierul, ca să ne unească două mese, goni cu brutalitate un bătrân, care după cât se părea stătea și el acolo degeaba și nu consuma nimic. Arăta tare nefericit și părăsit, venise
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mama dacă n-avea în casă ceva de băut. Vin, prăștină, gaz, oțet, benzină... Nu? Chiar nimic? Mama își puse mâna la gură și râse. Mă înțelesese. Tata nu: "...Dacă ți-ai terminat prima ta zi de lucru la o cârciumă ai început-o bine, Victore! zise el edificat. O să ajungi tu director-general când o să-mi văd eu ceafa fără oglindă. Numai că chiar trebuie să te muți! N-am chef să se spună că ai căzut în darul beției în
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o altă fată se ridică și dispăru în cabinet. "Suzy, îi șoptii, ți-e rău?" " Nu, murmură, mi-e foame! Caută un taxi și du-mă la cârciumioară. Vezi că se găsesc la ieșirea din spital, să tragă aici." Până la cârciumă n-o mai întrebai nimic (fiindcă înțelesesem) și nici acolo, unde începu să mănânce tot ce putu să i se aducă până ce i se pregăti mititei și un mușchi de vacă ("să fie mare, zise ea, și multă salată verde
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
minune, măduvioare, ceva proaspăt: fudulii (des choses si precieuses), momițe cu țelină, extraordinar..." Se citea pe fața mea că n-ași fi fost în stare să frânez ceea ce insinua această exuberanță: că adică tipul care venise de-atîtea ori în această cârciumă nu arătase niciodată atât de sigur de sine? Să-l servim deci cu ce avem mai bun, să arătăm că nici noi nu sîntem simpli cârciumari, știm și ceva franțuzește, dacă nu cumva sîntem băieți de familie bună, siliți de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
petreceri pentru a cuceri fetele (nu-mi amintesc ca trucul să fi dat vreodată rezultatul scontat). Ne întâlneam seara în stația lui 31 de la Lupoaică și luam birturile la rând, supărați pe viață și pe sistem. Făceam Turul Franței la cârciumi: începeam cu „Doina“, cu scările de la budă în pantă, pe care te prăbușeai ca un avion în picaj. Ne mutam apoi pe Dorobanți, la „Varșovia“ (unde te întâmpinau cele mai soioase fețe de masă) și „Primăvara“ (nu găseai niciodată bere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe bulevarde la toate orele. Eu aveam cursuri la facultate, Maria program până la patru, dar cui îi păsa? Bântuiam amândoi prin oraș, liberi, gata să aruncăm prejudecățile în aer și-o cremă de legume în stomac. Oamenii se-adăposteau în cârciumi și restaurante, ignorându-se unii pe alții, ca niște infractori responsabili și respectuoși. Nimeni nu-și întreba vecinul ce caută acolo, se auzea doar zgomotul pofticios al tacâmurilor, țăcănind printre farfurii și mirosuri. Mi-am verificat ceasul, dar parcă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
primit repartiția, cineva ți-ar fi spus: „Să trăiți dom’ profesor!“, și nu „Băi boule, asta-i meserie? Păi un zidar sau o casieră de la «Distrigaz» câștigă de două ori mai mult ca tine!“ Despre cum se terminau zilele, în cârciumă, la lumina lumănărilor, nu-și mai amintește nimeni. Picoteam pe mese, înfofoliți în paltoane sau canadiene, cu căciulile rusești pe cap, legate cu șnur sub bărbie. Beam bere gheață, ne ieșeau aburii din gură, parcă fumai când vorbeai. Sticlele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aici. Cât te-ai bălăcit tu prin cadă, eu am lucrat pe laptop. La noi, la «Hanul cu Tei», dacă ești cuminte și-ai rezultate bune, pleci cu calculatorul acasă.“ „Întotdeauna m-am gândit că «Hanul cu Tei» e-o cârciumă, nu o galerie de artă...“ „Nu fi mitocan!“ „La noi la facultate, n-ai cu ce să pleci: sunt vreo patru calculatoare cu totul, unul la decanat, două la secretare, unul la noi la catedră. Monitoarele arată ca un geamantan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
șodoul“ (un amestec de miere și gălbenuș de ou, peste care se turna lapte fierbinte; făcea bine la tuse) sau sifonul (nu lichidul acidulat, ci sticla cilindrică sau octogonală ce-l conținea; la Moroieni, era folosită-n bătăile colective de la cârciumă). Mai dispăruseră din dulap căciula „cu bună-dimineța“ (n-am știut niciodată de unde îi vine numele; Ceaușescu avea una, la fel Brejnev și Iliescu) și basca universală (plată, cu moț sau bumb; toată lumea purta, de la pionieri la uvrieri, parcă le crescuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aici, cineva se distrase pe-ascuns. Ca să nimerești la Registrul Auto Român, trebuia să te strecori pe sub podul din Voluntari, pe-un drum de pământ demn de Fred și Barney; mulți credeau c-au greșit strada și întorceau. Vara, lângă cârciuma de sub pod, cădeai în șanțul făcut de TIR-uri. Apa băltea tot anul acolo, și-n mod sigur nu era de la robinet. Sătenii se-amuzau, făceau pariuri la un rachiu, care trece și care rămâne împotmolit. După pod, ieșeai din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi șters printr-un procedeu tipografic, fără să lase vreo urmă: E S C U „Escu? Adică de la ce: Popescu? Georgescu? Vasilescu?“ Nici la ISBN, pe coperta IV, nu apărea nimic, iar pe cotor găseai aceeași prescurtare. „E și-o cârciumă cu numele ăsta...“, a observat Mihnea. „În București, nu aici.“ „Tot nu se leagă...“, i-am tăiat-o. „Cine-i individul?“ Încercam să mă liniștesc; zadarnic. „Ar trebui să-l știm. După unii, e-un simplu necunoscut. După alții, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
timpul trecuse peste el cu bâte și pietre, săbii și flinte, dar mai ales camioane și buldozere, pătându-l de jeg și rușine. Locuitorii lui erau vicleni și resemnați, cetățeni ascultători, veșnic căzuți în dizgrație, revoltați doar în vise, la cârciumă sau pe-o pânză de tablou grabnic acoperită c-un cearșaf. Clădirile arătau la fel ca oamenii. Tremurau în somn, suportând fără să crâcnească biciul tătăresc și iataganele otomane, sărutau cu abnegație pintenii habsburgici și tureacii rusești, fără ca buzele să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
jumătate în jumătate de secol, mai crăpa țeasta câte unuia și, odată cu sufletul nefericitului, se ridica la ceruri o binemeritată pace. Bătaia se-oprea, la fel furturile: un armistițiu nesigur, dar durabil, se instala între părți și toată lumea cobora la cârciumă, unde Robanii făceau cinste. Așa s-a scris istoria locului multă vreme, mai exact până a venit pe lume bunicu’ Vitalian. Deja lucrurile se schimbaseră puțin, depindea de unde te uitai la ele: dacă stăteai pe-aproape, bunicu’ Vitalian nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
hoți. Povestea pare ușor neclară: unii l-ar fi observat pe Vitalian într-un Fokker, alții în sat, în poarta casei părintești. Niște bărbați urâți și îndesați, cu fulare groase pe față, au năvălit a treia noapte după Crăciun în cârciumă și, după spusele celor aflați acolo (adică ale întregului sat), ar fi zis: „Vă oferim un spectacol de care unii dintre dumneavoastră ați mai auzit: jaful. Nimeni nu mișcă!“ Cuvintele poate n-au sunat chiar așa (deși învățătorul se jură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Târgoviște, înghesuiți pe platforma unei camionete Ford. S-au mișcat care încotro, au scotocit curțile și dealurile, au urcat până la Gâlma la cascadă și până la Fundu’ lui Tămâie, și tot n-au găsit nimic. Pe seară, au adunat satul la cârciumă, să ia declarații. Bărbații au zis fiecare ce i s-a părut, s-au numărat între ei și-au văzut că lipsește unul: Mișu Leordeanu, medicul veterinar. Lumea a ieșit repede afară, care cu lămpi, care cu torțe, ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cum s-o facă, tremurând sub pânzele alcoolului. Oamenii i-au scotocit casa (unii, mai curajoși, s-au oprit în pivniță să cerceteze damigenele și probabil mai sunt și astăzi acolo, căutându-l pe infractor), apoi s-au întors la cârciumă. Înăuntru găseai celălalt sfert, în frunte cu doctorul Leordeanu. Sătenii s-au pus iar pe băut, cineva a întrebat de bilet și-atunci bărbații au constatat că lipsește și el. Nenorocirea de hârtie care îi pusese pe toți pe jar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
făcuseră ca strada pe care unii își supraâncărcau creierele, iar alții își eliberau vezica, să debarce în dreptul unui loc agreat de toți. O minte isteață, perversă sau pur și simplu neatentă, combinase numele pașoptist al instituției mele cu pancarta unei cârciumi de cartier. Alături, o librărie minusculă, strivită de cofetăria „Capșa“, purta și ea un titlu asortat cu zona: „Cărturești“. Găseai acolo tot ce vroiai, de la ghidul Bucureștilor la albume de pictură, și de la CD-uri cu Pink Floyd la cutii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu Pink Floyd la cutii de ceai din Sumatra, ca într-o prăvălie orientală. Zvonurile spuneau că numele fusese, inițial, „Cărtărești“, dar scriitorul intervenise și ceruse drepturi de-autor sau schimbarea pancartei. Studenții fugeau din librărie și se adăposteau în cârciumă, la o halbă ieftină sau o salată bulgărească. Mi-am scuturat umezeala de pe hanorac, apoi mizeria de pe ghete. Am împins ușile batante și mi-am făcut apariția în salon. Eram așteptat; fără îndoială, nu cu flori. „Edgar’s“ degaja o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dus Mihnea mâna la tâmplă. „Depozitul de valori. Neprețuite. Trebuie doar să știi să negociezi.“ „Ce să negociezi și cu cine?“, l-am întrebat într-o doară, descheindu-mă la hanorac. Era o căldură moale și afumată, cum numai în cârciumi găsești. Ca de bumbac. „O să afli tu. Ce face ăla?“ Cezar s-a întors vesel, cu trei beri la piept și-un bocanc lipsă. „Beri pe frigul ăsta?!“, s-a enervat Mihnea, „Asta n-ai învățat-o de la mine.“ „Cezărică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trântit berile în față. Erau ga-gata desfăcute. „Cine știe de unde le-a luat...“, a bombănit Mihnea. „Ai verificat, măcar au acid?“ Am tras cu toții o gură, în același timp, fără să dăm noroc. Gustul părea bun, apos și rece, de cârciumă. Nu găseai birt în orașul ăsta care să nu țină toată băutura în frigider iarna; comandai bere sau apă minerală, și îți venea sloi, ca-n mijlocul lui august. Parcă se vorbiseră între ei. Clienții tușeau și beau. Dacă cereai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
primul rând, viitorul domnitor al celor trei principate românești este retrogradat în originea sa socială: "Mihai s-a născut într-un oraș de negustori pe malul Dunării și anume la Târgul de Floci, la gura Ialomiței, unde mamă-sa ținea cârciumă" (Roller, 1952, p. 168). Este reluată aici teza formulată de P.P. Panaitescu în monografia sa Mihai Viteazul (1936), care afirmă că Mihai nu putea fi în niciun caz fiul legitim al lui Pătrașcu cel Bun. Aureola originii sale nobile este
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
deschidă înspre a include amintirile personale ale celor care l-au trăit pe viu din terifiantele zărci ale gherlelor, cât și ale celor care, trăindu-și viețile lor prozaice de toate zilele, în fabrici și birturi, în CAP-uri și cârciumi, muncind și bârfind, au făcut sistemul să meargă. Memorialul durerii, cu protagoniștii săi umani divizabili în disidenți și torționari, trebuie plasat și înțeles pe fundalul mai amplu al socialismului real, în care, pe lângă îngeri și demoni au existat, printre alții
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]