2,578 matches
-
lui Matthew era casa părinților lui. Se pară că aceștia își petreceau weekendul la Wiltshire și era spre binele lor să rămână acolo definitiv, ca să-i lase pe actorii din Visul unei nopți de vară, personalul teatrului și alți gură cască să năpădească, la modul propriu, luxoasa lor locuință din Chiswick. Nu mai fusesem la nici o petrecere la care atât mediul, cât și oaspeții să etaleze niște standarde estetice atât de ridicate. Actorii erau cu siguranță un grup arătos: tineri, avizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dar trebuia să folosească tot ce avea la dispoziție. Tot mai exista posibilitatea să nu obțină nici un rezultat. Cu siguranță bărbatul care făcea parte din Frăție va tresări de mândrie la referințele legate de moscheea de secol XIX și va căsca la celelalte. Sau poate că exista o mică șansă de-a vedea Beitinul ca pe ceea ce este cu adevărat, un loc care poartă amprenta istoriei acestui pământ. Stând pe vârfuri și întinzându-se să pună cea mai valoroasă cutie înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de metri și el tot n-a venit. BĂRBATUL CU BASTON: Depinde ce i-au pus înăuntru. L-ai prins? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Ce? BĂRBATUL CU BASTON: Bidonul. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Nu văd absolut nimic. BĂRBATUL CU BASTON: Cască ochii. Ce vrei să-ți fac. VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Auzi... Ăștia spun că aia de mai jos spun că sub ei sunt niște tipi la care n-a fost niciodată. BĂRBATUL CU BASTON: Chiar niciodată? VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ușor ca un fulg, el moare pas cu pas, înăbușit de dragostea călăului. Momentul acela murdar, cu securea... a devenit o simplă formalitate, nici nu contează... Ascuțiți, ascuțiți... că sunteți un băiat bun... Sunteți un iepuraș, un osândit model... (CĂLĂUL cască, s-a cam plictisit; ritual pervers în jurul osânditului, îl ciupește, îi dă ghionturi; semne că ritualul a mai fost repetat și în alte ocazii.) La noi purtarea bună a osânditului este recompensată... și înainte și după moarte... În funcție de silința sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
zeama în el, se înroșește. Dă pe afară. Îl sugrum cu o fâșie de piele scoasă de pe propria lui burtă! ARTUR: O să țină? GUFI: Știu eu? Niște nemâncați... Au bube în cerul gurii. Ia deschideți gurile! Niște nesătui! (Cei trei cască gurile.) Uitați-vă, uitați-vă înăuntru... Stau bubele acolo, pline de venin... Stau să crape... ARTUR (Privind.): Da, da... Ăștia înghit cu tot cu bube... Au firimituri negre de pâine pe cerul gurii... GUFI: E vina mea. Eu le-am dat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și iar cântă. Această bucată muzicală este personajul principal al piesei. Ea va trebui astfel aleasă încât să producă frică și iluminare, crispare și speranță, înghițituri în sec și cutremurarea pielii. În timp ce PARASCHIV cântă, MACABEUS se trezește. Rânjește. Se întinde. Cască. Se scarpină. Se încheie la pantaloni. Își suge o unghie. Își trosnește degetele. Îi cârâie burta de foame. MACABEUS: Cânți ca o cizmă. PARASCHIV (Se oprește o clipă, scuipă, reia.) (Pauză.) MACABEUS: Mi-e foame. PARASCHIV (Se oprește o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și eu veneam să văd dacă e gata haleala... Tu parcă aveai un cuțit în mână și curățai ceapa și eu veneam și ziceam „marțafoilor, ce dracu’ vă codiți atâta? vreți să vin eu să vă suflu în ceafă, bețivanilor, cască gura soldat, suflă!” Suflă! PARASCHIV: De ce să suflu? MACABEUS: Așa ziceai tu, suflă! PARASCHIV: Eu nu coboram niciodată la bucătărie, mie mi se rupea în paișpe de bucătărie... MACABEUS: N-are-a face, unul ca tine venea și zicea „suflă!”. Acum sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
moment se răzgândește și i-o varsă pe față.): De ce? MACABEUS (Sare ca ars.): Te-ai țicnit? (Se șterge cu ce poate.) PARASCHIV (Imperturbabil, se întoarce, se așază jos, ia trompeta și începe să cânte.) MACABEUS (Ștergându-se mai departe, căscând.): Ce dracu’ ai? PARASCHIV (Se oprește, își pune trompeta jos, se uită la ea un timp.): Umblă ăia pe sus. MACABEUS: Care ăia? PARASCHIV: Ăia care au făcut focu’. (Pauză; MACABEUS își freacă gleznele.) MACABEUS: Ți se pare. PARASCHIV: Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de pământ, mugește, plânge, icnește, se oprește, caută printre lucrurile răvășite și vine cu un bidon de tablă, i-l pune la buze lui MACABEUS și-l silește să bea, acesta refuză, PARASCHIV i-l toarnă pe față.) Bea... hai... cască gura... Mă! (Violent.) Bea! (Neputincios.) Bea puțin!... Bea mă... O să-ți treacă... MACABEUS (Urlet dement la atingerea alcoolului de piele.) PARASCHIV (Sare speriat.): Taci! Taci! (Îi ia capul în palme, îl leagănă.) Taci puțin... Fă așa... (Îi clatină capul.) MACABEUS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vor funcționa acum ca niște cioturi.) PARASCHIV: Gata... gata... (Îi pune din nou bidonul la gură; MACABEUS soarbe câteva înghițituri.) Așa... așa... MACABEUS (Grohăind, cu alcoolul curgându-i pe gât.): Unde... (Grohăie.) Unde.. (Geme de durere.) PARASCHIV: Cum? Cum? Așa... Cască bine gura... MACABEUS: Unde suntem? (Grohăie, respiră din greu.) Ce-i aici? (Încearcă să pipăie în jur cu mâinile.) PARASCHIV: Stai liniștit... Stai... (Mirat.) Te doare? MACABEUS: Unde suntem? (Speriat.) Cine-i? PARASCHIV: Eu sunt... (Îi mai dă să bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Știu... Ți s-a zbârlit veninul în tine... Știu... PARASCHIV (Cântă; apoi.): Nu vreau să te chinuiesc N-am treabă cu tine. MACABEUS: Știu eu, știu... Toți sunteți așa... Mă chinuiți după ce mor, mă jupuiți de piele... Altădată nici nu căscai gura... Știu eu... Vrei să mă lași să mor de foame... Vrei să mă târăsc de foame, să-ți ling picioarele puturoase... Știu tot. PARASCHIV (Cântă; mirat, se oprește; meditează o clipă.): Știi că acum aș putea să-ți bag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
propoziție... Măcar un cuvânt din ce-ai învățat tu... Măcar un sunet... PARASCHIV (Ridicându-se.): Gata! S-au fiert.. MACABEUS: Îmi zici? PARASCHIV (Adună cartofii într-un vas.): Acuma mâncăm. MACABEUS: Zi măcar o jumătate de sunet. PARASCHIV (Lângă MACABEUS.): Cască gura! (Pauză; PARASCHIV îl va hrăni pe MACABEUS; îi va introduce în gură cartofii fierți, la început cu oarecare grijă, apoi tot mai amuzat, apoi tot mai sadic.) PARASCHIV: Îți place? MACABEUS (Molfăind.): Nu simt nimic. PARASCHIV: Am să ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să se clatine încet.): Mă doare urât... mă doare în gât... ar trebui să-mi pui ceva pe gât... PARASCHIV: Tssst! MACABEUS ( Se clatină de durere.): Huuu... Mă doare în fundul gâtului... Uuuu... Ce mă doare... PARASCHIV: Unde? (Se apropie.) MACABEUS (Căscând gura.): Aici, aici... (Perfid, pe măsură ce simte apropierea lui PARASCHIV, se încordează; între mâinile sale bandajate încearcă să prindă o bucată de lemn.) PARASCHIV (Îi pune mina pe gură.): Cască! MACABEUS: Aaaa... (Lovește brusc, într-un gest caraghios de zvâcnire.) PARASCHIV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
strecoară... ehe... ieșim din mirosul ăsta... buah!) MACABEUS (Către INAMIC, trăgândul de mânecă.): Cum? Cum? INAMICUL: Vă scot de aici. Mâine vă scot de aici. Toată treaba s-a împuțit. MACABEUS (Către PARASCHIV.): Zice că ne scoate de aici. PARASCHIV (Căscând.): Știu... Mi-e somn... INAMICUL (Către PARASCHIV,): vrei să bei ceva, să duci o sticlă la gură, vrei, așa, o sticluță subțire, un firicel, vrei?) PARASCHIV (Către INAMIC.): Ai tu așa ceva? INAMICUL (Către PARASCHIV: am, eu? se poate? am... uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cum vrei”, a continuat el să facă pe dezolatul - adică, „eu mi-am făcut datoria și ți-am atras atenția, dar dacă tu mai vrei să fii și demn și nu-ți retragi mutarea, să fii sănătos, iar data viitoare cască și ochii, nu numai gura”. A mutat nebunul la d1 În locul reginei capturate, pe care a aruncat-o neglijent și disprețuitor pe masă. Nu i-am lăsat timp să realizeze ce prostie comisese. „Ia și tu un șah de control
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Din când În când, muta manivela dintr-o mână În cealaltă. Vedeam jerseul și fusta maimuțicii chele, zgarda, rosătura de pe gât, lanțul pe care Îl smucea ori de câte ori omul trăgea de el, provocându-i dureri și câțiva servitori stând În jurul lor, căscând gura, rânjind - oameni simpli care se amuzau teribil de „giumbușlucurile“ maimuței. Chiar zilele trecute, În apropierea locului unde consemnez aceste Întâmplări, am Întâlnit un fermier Împreună cu fiul lui (genul de copil vioi și sănătos pe care-l vedeți În reclamele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
din granit lustruit (lustruit de sclavi, apoi din nou de lună și rotindu-se Încetișor În hăul lustruit al nopții) țâșneau deasupra noastră pentru a susține misterioasele rotunjimi ale catedralei Sf. Isaac. Ne opream cum ar fi la marginea abisului căscat lângă acei masivi periculoși din piatră și metal și cu mâinile Înlănțuite, cuprinși de o groază liliputană, ne Întindeam gâturile ca să privim cum se ridică În calea noastră alte perspective uriașe - cei zece atlanți gri-lucios ai porticului unui palat, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
nepoata Discoveiria, și-au instalat de mult lăzile de banane „Mocambo“ și portocale „Jennyffer“, cu nelipsita mușama, pe care agită cutiile cu biluțele de-o „albă-neagră“. Abia după ce-și răcorește mioriticul cu o bere sau o rachie, șantieristul mai cască gura, la întoarcere, la minunile făcute cu biluța de cei trei frați Pișcot. Neîncrezător, nu riscă să afle unde se pitește mingiuca, deși știe precis, a văzut doar cu ochii lui cum ăl borțos a dat-o în stânga, nu pariază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Îmi blestemam aiureala, speriat că, la întoarcere, va ieși rău. Voi fi sfâșiat, credeam. Atunci, traversând zorit parcul, m-am încrucișat cu Ester. N-o văzusem de ani buni. M-am oprit năuc în fața ei. Și ea a rămas să caște gura. N-am mai apucat să-i văd reacția. Am ridicat doar neputincios din umeri, cu brațele spre cer, și am zbughit-o spre ieșirea de la Conservator. Locuiam, pe atunci, pe Spiru Haret, la avocatul M. Credeam că Ester plecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dimensiuni de păpușă înaltă, un fel de cupă de crin grăbit pe alee. Pare, în minciuna depărtării, cum zorește spre a se întoarce la trupu-i de pruncuță, de nou-născută, spre a se mistui apoi, în capătul aleii, în conturul gurii căscate din îngemănarea crengilor castanilor din depărtare. Nu-i metaforă. O știu de când încă nu se născuse. O ghiceam în mama ei de pe când era doar rodia acelui pântec de femeie pe care, în dimineți de demult, mă feream să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
i-am mai dat importanță. O singură dată am mai discutat cu el, într-o primăvară (sau toamnă?) când luase foc magazinul „Victoria“. Agitație mare pe Bulevard, la intersecția din fața Cercului Militar. Goneau mașini ale pompierilor, Salvări, dubițe ale Miliției. Căscam gura împreună cu mulțimea. Atunci s-a apropiat Pr. Îl observam în puhoiul de oameni. Era într-o geacă de piele neagră. Se agita. Părea că dirijează circulația. Din când în când arăta spre câte un individ și acela era tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sus, îngrozită că ar putea să se uite Lena. Am decis să nu risc și mi-am luat brațul de pe ea, apoi m-am ridicat și mi-am îndreptat spatele, oftând în același timp ca să-mi maschez jena. — Bine, am căscat eu, e vremea să mă duc înapoi acasă. Adică, ceea ce numesc eu în râs acasă. Cu toată sinceritatea, asta se voise a fi o glumă, dar clar lovise una din corzile materne ale mamei lui Stacey, care avea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
un suspin începu să citească. Pe noptieră erau pregătite, într-o farfurioară, trei marțipane. * Ocoli băltoaca și se opri la vitrina unui magazin de încălțăminte. O fetiță cu funde mari albe, agățate la codițele firave și sârmoase, privea cu ochi căscați de admirație niște pantofi roșii. Își lipise fruntea de sticlă apăsând ochelarii la rădăcina nasului cu un deget murdar de cerneală. Melania Lupu zâmbi. ― Îți plac, draga mea? Fetița o privi surprinsă. Înclină capul răspunzând serioasă: ― Foarte mult, doamnă. Bătrâna
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
te să felicit pentru că n-ai abandonat chestiunea așa cum ar fi procedat în locul tău majoritatea persoanelor pe care le cunoști. Ai supravegheat câteva seri garsoniera și... Doamne sfinte! Îmi vine și acum să râd când mă gândesc ce ochi ai căscat recunoscîndu-l pe domnul Ionescu. Fotografia lui fusese publicată în Informația, la rubrica aceea cu hoți. Miliția îl căuta de câteva luni. Ca să fiu cinstită, Melania, în continuare te-ai descurcat ma-gis-tral! Ai făcut o vizită la tribunal și, pentru 25
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
știe! Vreau să-i aud. Să înceapă ăla urîtu'! Ioniță Dragu abia se ținea pe picioare. ― Ce... să cînt? ― Orice, dar mai repede. Trase încă o dată. Glonțul perforă mâneca profesorului și se înfipse într-un tablou cu micșunele. Șerbănică Miga căscă gura să spună ceva, dar se răzgândi. ― Hai, Ioniță, șopti Melania, vezi că altfel nu se poate. O să te ajutăm și noi. Dragu începu să cânte cu privirea în pământ. Avea o voce jalnică, melodia falsă abia se deslușea. ― Azi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]