3,537 matches
-
cosmice se aude "un vifor de floare de măr și de vișin". Răsturnător de noime, ironistul construiește programatic pe contra-sensuri. Într-o Narațiune de primăvară (altfel decât la Ion Barbu din După melci) un copil bălai cu "părul în bucle" contemplă un melc ("erau milioane"!) o "ipoteză a vieții". Nimic, în concisa "narațiune", din gingășia barbiană: "Copilul îl urmări în cochilie. / Tot mai adânc. A durat mii de ani. Până când / viață nu mai rămase deloc. Atunci / copilul rosti "Te cunosc, te
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
idilicului? Bizarele figuri par niște fantasme; imaginarul deformant dilatează sau restricționează; efuziunile sunt gâtuite dintru început. Femeie cu trei sâni, Reparata, personaj liric focalizant (în Dulapul îndrăgostit), e obiect de "elogiu" dar și de "defăimare". În ipostază de "slugă blândă", contemplând-o, poetul (un senzual) roșeșete: Privește farfuriile cu borș, / Mi-e sufletul ca sfecla asta: roș". Defăimarea urmează simetric, sprijinită pe: "Dovezi pecetluite în saramure fine / Că mi-ai iubit motanul mai mult decât pe mine!" O curată apologie e
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
început să bocim în jurul lui..." Poet al înmuguririi și al dimineților sufletului, un Nicolae Dabija grațios se copilărește intenționat pentru a-și iriga fantezia cu seve ale vârstei iluziilor; intră în acțiune ochiul al treileaal ingenuității și vedeniilor. Îl găsim contemplând Lira de iarbă ori Săgeata înfiptă-n aer, uimit de Ploi inverse ori de Memoria copacilor, ori privind spre Profetul mut. Bineînțeles, a și publicat cărți pentru copii: Povești de când Păsărel era mic și Alte povești de când Păsărel era mic
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Peste noi străveziul, giganticul clopot al cerului sună ca luna în mare. A căuta sensuri acolo unde totul pare lămurit e o îndeletnicire de hermeneut, nedisprețuitor de fantezii; modernul corăbier de sunete și-l asociază pe Orfeu, cu care, alături, contemplă (în felul unui Pillat de final) armonia templelor eline: "Pe friza cerului, mai nou, / în neclitire de cocori / fetele-astre în apus / duc amforele către zori". Și erotica (fără nimic senzual) își asumă ecouri arhetipale, dimensiuni luminiscente, comune anticilor și, deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
aspiră spre purități luminiscente. Poemele sale definitorii sunt niște frânturi de concerto grosso: "Încearcă să lumineze / orașul fără moarte, / să-ntoarcă rândunelele în streașina din / care picură cerul". Neoromantic în cheie patetică (împresurat de întrebări), privind în sinele tânjitor și contemplând necontenit largul, Vasile Nicolescu cultivă sistematic discreția clasicismului din totdeauna. Arhitectul s-a vrut un căutător de armonii. CĂUTÂND CUVÂNTUL MAGIC: GEORGE VULTURESCU Rădăcinile lui George Vulturescu sunt într-un sat din Nordul Transilvaniei, solidaritatea cu cei de acolo fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
a sferelor, întru aici și acum. 1.3. ÎNȚELEPCIUNEA ADAMICĂ Omul este reprezentant al lui Dumnezeu, unul dintre cei mai apropiați. El conține virtual toate celelalte naturi create și toate adevărurile esențiale. Omul constituie pentru Dumnezeu pupila prin care Își contemplă creația. Prin existența lui trecătoare și eternă, lumea a fost împlinită și integrată simbolic. Sensul vieții omului este să-l adore pe Dumnezeu, în sfințenia Sa, confirmîndu-i mereu transcendența Sa esențială, eliberat de trufie și de teamă. Ideile universale sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
bucura de contemplarea Ideilor. Dar pentru asta ne trebuie, cum spunea Plotin, "o altă vedere", de fapt o întreagă schimbare de Sine, produsă prin renunțarea la sclavia simțurilor și așteptarea tăcută a ivirii lui Unu în noi. Atunci vom putea contempla ceea-ce-este etern. A contempla (theoria) e tot un mod de a cunoaște, extatic, în lumina neînserată a virtuții supreme. După Goethe, suprema sarcină a omului e "de a adora în liniște nepătrunsul", iar pentru Schopenhauer, scopul adevărat al lumii și
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Dar pentru asta ne trebuie, cum spunea Plotin, "o altă vedere", de fapt o întreagă schimbare de Sine, produsă prin renunțarea la sclavia simțurilor și așteptarea tăcută a ivirii lui Unu în noi. Atunci vom putea contempla ceea-ce-este etern. A contempla (theoria) e tot un mod de a cunoaște, extatic, în lumina neînserată a virtuții supreme. După Goethe, suprema sarcină a omului e "de a adora în liniște nepătrunsul", iar pentru Schopenhauer, scopul adevărat al lumii și al omului îl constituie
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Semnele sale sunt în tot ceea ce este trecător și mai ales în noi înșine, urma pașilor săi dă forma lumii. Citim pe Max Weber. Plecînd de la noi îl putem concepe pe El, putem percepe Revelația Sa, Cuvîntul Său. Contemplîndu-L, ne contemplăm ; Contemplîndu-ne, El se contemplă. Ce imagine-i oferim ? 2.3. PASTA FILOSOFALĂ În reflecția filosofică, lumea ideilor și cea a obiectelor, adică sensibilul și inteligibilul, nu mai sunt așa de îndepărtate ca la Platon. Lumea ideilor a fost adusă aproape de
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
tot ceea ce este trecător și mai ales în noi înșine, urma pașilor săi dă forma lumii. Citim pe Max Weber. Plecînd de la noi îl putem concepe pe El, putem percepe Revelația Sa, Cuvîntul Său. Contemplîndu-L, ne contemplăm ; Contemplîndu-ne, El se contemplă. Ce imagine-i oferim ? 2.3. PASTA FILOSOFALĂ În reflecția filosofică, lumea ideilor și cea a obiectelor, adică sensibilul și inteligibilul, nu mai sunt așa de îndepărtate ca la Platon. Lumea ideilor a fost adusă aproape de pămînt, iar obiectele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
lor de descoperire și invenție și a criteriilor lor de adevăr și validitate; și, mai presus de toate, stăpînirea principiilor lor esențiale (...), iată ce-l înalță pe om în plan intelectual. Iată ce-l ridică pînă la puterea de a contempla tiparele fie ele permanente ori schimbătoare, îngropate în vîrtejul de trăiri ori impuse acestuia -, pe care filosofii au considerat-o cel mai înalt atribut al omului" (Puterea ideilor, Humanitas, București, 2012, p. 301). Prin urmare, înapoi la sufluri, la arhetipuri
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
am coborât în profunzimea lor. Ne-am ridicat și ne-am menținut doar la suprafață. Nu am reușit să le pătrundem tainele pentru a le găsi menirea și astfel să putem a ne afla rostul. Ne limităm la a le contempla, admirându-le și, totodată, înfricoșându-ne de puterea și măreția etalate în desfășurarea lor grandioasă. Să nu uităm niciodată, pe cărarea care ne poartă spre vârful muntelui, că formăm axul central al spațiului cosmic. Reprezentăm manifestarea conștientă a materiei și
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
zeci de metri"60, în jurul căruia dînsul, ajutat de Fata Morgana, descrie copacii plantați în Parcul Poetului de la Cucorăni, așa cum îi văzuse acolo Geo Dumitrescu, în 1949, iar apoi, ca să-l creadă și cititorii că spune adevărat, mai adaugă: Am contemplat multă vreme acest original "monument" metaforic"59. Dar iazul de pe dealul Ipoteștiului, de unde apucă drumul la Cucorăni, n-a fost săpat de oamenii de azi. El are o vechime mare. Acum două secole, lîngă acel iaz își avea casa și
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
frontonul societății de performanță stă scris cu litere digitale numele eroic Superman. Conform celui de-al patrulea model, era abundenței determină nu atât un climat de frivolitate și de bunăvoință, cât exacerbarea conflictelor interumane, contorsiuni ale invidiei, neplăcerea de a contempla succesul și fericirea altora. Departe de a domoli pasiunile umane, civilizația bunăstării intensifică sentimentele de ură și de gelozie, rivalitatea și competițiile pline de ranchiună dintre egali. Solicitudinea mercantilă este iluzia care ascunde războiul veninos al fiecăruia contra tuturor, bucuria
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
resentimentul, ostilitatea fățișă, dorința de a-i deposeda pe bogați. Generația contraculturii asimila luxul cu felul tacticos de a fi al burghezilor și al „ruginiților”. Astăzi, tinerii sunt apucați de o poftă nebună de produse scumpe, iar publicul adoră să contemple pe micul ecran povești despre răsfățați ai sorții, ritualuri de modă veche ale aristocraților, mari serate șic în hoteluri luxoase, croaziere și locuințe somptuoase. Luxul părea demodat, iată-l la modă; era un semn de alienare, iată-l semn al
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
numărului de pictori și de fotografi, de artiști profesioniști și amatori, de producători de artizanat, de desenatori, graficieni și designeri. Democratizarea experiențelor estetice caracterizează în mai mare măsură universul hiperindividualist decât diminuarea sensibilității la frumos. Chiar dacă operele nu mai sunt contemplate într-o atmosferă de reculegere, chiar dacă raporturile cu arta sunt tot mai supuse logicii nomadice a hiperconsumului, nu e mai puțin adevărat că experiența estetică funcționează pentru tot mai mulți oameni ca un ingredient al fericirii. Contrar tezelor care susțin
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
În universul reprezentărilor religioase, continuă autoarea, masca lui Dionysos corespunde „unuia dintre polii extremei alterități, acela al contemplării chipului zeilor, la celălalt pol aflându-se figura monstruoasă a Gorgonei, simbol al supremei interdicții, al inexprimabilului și al neputinței de a contempla moartea”. Grecii, ne reamintește Vernant, au doar trei divinități purtătoare de mască: Dionysos, Artemis și Gorgo, legate de spațiul rămas în sălbăticie și de alteritate, Gorgo figurând, în opinia lui, alteritatea cea mai radicală, aceea a morții 2. Veritabilă epifanie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teatrului no se înfățișează ca un spațiu vid, cu podeaua goală, al cărui unic decor este pinul, simbol invariabil, desenat pe peretele din fundal. La sfârșitul reprezentației, actorul nu revine în scenă 1, iar spectatorului nu îi rămâne decât să contemple estomparea, dispariția, absența definitivă a fantomelor. În fața ochilor săi se mai află doar imaginea pinului, neclintită, figurare a permanenței ce biruie în cele din urmă jocul capricios al aparițiilor/disparițiilor. N-ar trebui, așadar, să ne mire faptul că Zeami
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de Străin, se uită înduioșat la ființele apărate de „dușmanul nevăzut” doar de niște biete ferestre. În partea mai întunecoasă a grădinii, unde cei ai casei nu calcă niciodată și unde umbra marilor copaci îi ascunde privirilor, Bătrânul și Străinul contemplă viața celor dinăuntru prin „vălul opac al tenebrelor”; altfel spus, de pe un teritoriu marcat de experiența morții. La sfârșitul piesei, când Marie sosește aducând îngrozitoarea veste, ea declară, uluită să constate cât de liniștiți au rămas cu toții: „Parcă i-aș
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
îndeplinește misiunea în imediata vecinătate a morții, Genet pare să încerce o depășire a vechii opoziții dintre aparență și apariție, opoziție în bună măsură fondatoare a istoriei imaginii în arta occidentală. Când, în tabloul al treilea din Balconul, Generalul își contemplă imaginea în oglindă, în acea „clipă apropiată de moarte”, Genet îl pune să rostească un scurt monolog în care aparența capătă valoare de apariție: „Războinic învățat cu haina militară și la luptă, și la paradă, iată-mă aici în pura
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a poetului -, o viziune înțeleasă ca vedere a ceva ce se află dincolo de aparențele lumii reale. Numai ochii închiși ai celui ce doarme sau ai unui orb îndreptați spre invizibil ca și privirea poetului, a nebunului ori a melancolicului pot contempla ceea ce nici un om în stare de veghe n-ar putea să vadă. Ca și întâlnirea cu fantoma, experiența teatrului este o experiență a nopții, a celei care îi învăluie și îi adăpostește pe toți cei capabili să acceadă la un
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
început apa din ploile și zăpada care au căzut pe munți și dealuri a pătruns în pământ și în final a ieșit la suprafață ca un izvor cristalin.. plin de energie exuberantă în timp ce se revărsa înainte... sclipind în soare și contemplând călătoria care îl aștepta înaintea lui spre oceanul îndepărtat. Și pe măsură ce curgea înainte, lui i s-au alăturat alte râuri mici care se duceau în propria lor călătorie spre ocean... curentul de apă devenind tot mai larg pe măsură ce se grăbea
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
arheologii vor descoperi un mamifer asemănător... Iconografia asociază cel mai adesea acest animal roz și rotofei cu discipolii lui Epicur. De ce? Grigore de Nyssa afirmă că, din cauza constituției sale fiziologice, acest animal nu poate să-și ridice capul și să contemple cerul. Așadar, nu are cum să devină un animal platonician în stare de o ascensiune dialectică prin care să se transforme într-o vietate extatică orientată spre contemplarea ideilor pure; el rămâne o creatură grosieră, condamnată să râme cu râtul
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
justificată când îți permite să scapi de suferință, excelentă atunci când face posibilă o plăcere, ea nu prezintă niciun interes ca atare. Asemenea lui Platon, care face din ea o ocazie de a accede la Frumosul în sine și de a contempla ideile pure, Epicur aservește estetica unei funcții pragmatice și utile: ea calmează sufletul și trupul, alină și procură plăcere și satisfacție, are valoare prin efectele produse - validitatea artei rezidă în utilitatea ei, în faptul că reușește să producă niște efecte
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Ori poate că, odată ce lăsase În urmă cine știe ce punct ambiguu și fără Întoarcere, unde, deja fără patimă, lâncezeau etica și estetica, arta devenea - poate că vorbele adecvate erau „din nou” - o formulă rece și probabil eficace. O unealtă impasibilă de contemplat viața. Și-a dat seama târziu că celălalt Îi aștepta răspunsul. S-a străduit să-și aducă aminte. Legenda, asta era. Întrebase de legenda fotografiei. - Nu, a spus. Asta făceau revistele, jurnalele și agențiile pe cont propriu. Pe mine nu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]