2,697 matches
-
Deci și Galaxia noastră se deplasează către galaxia Andromeda în 84 drumul ei către centrul imploziei primordiale; se atrag gravitațional cu o viteză de 600 km pe secundă așa că, inevitabil, peste miliarde de ani lumină se vor ciocni. Se vor contopi pe ecran aveți varianta contopirii sau se vor face bucăți și praf care vor începe să hoinărească prin Univers. Atracția gravitațională n-o interesează că în miliardele de planete din Galaxia noastră sunt peste 4000 de Sisteme Solare și milioane
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
ocazie când se va înălța către elementul fatal și hipnotic al înălțimii. Anticiparea melodramatică înnobilată decadent de Pratt se va împlini. Pietro Bronzi va purta cea din urmă bătălie, prăbușindu-se ca un Icar al jazz age-ului, spre a se contopi în flăcări cu deșertul african. Singur, alături de fuselajul carbonizat, ofițerul Melrose, contemplând această trecere dincolo de Styx, trecere care, poate, va fi la fel cu a sa. Aventura începută în îndepărtata Italie se sfârșește în acest sol inundat de lumină și
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
că ființa europeană nu poate avea acces, în cele din urmă, la nucleul de semnificație african. Apropierea nu se va confunda cu înțelegerea autentică, deși ambiția lui Pratt (cel care revine pe urmele biografiei sale africane) este de a se contopi cu enigma pe care o convoacă. Trăind în marginea acestei Africi nocturne și dionisiace, colonia din Gombi este legată, prin mii de fire, de Europa pe care a lăsat-o în urmă. Timpul din Ann de la jungle este cel din
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
fostul tambur din armata britanică, cel care devine parte din sângele acestei Argentine neîmblânzite - ironic, metamorfoza este completă atunci când, peste aproape un secol, el este confundat de soldații argentinieni cu un araucan de sânge. Europeanul a sfârșit prin a se contopi cu America adoptivă. Ceea ce domină este amestecul de incomunicabilitate, disperare și păcate. Violența desfigurează destinele - de la marina britanică până la plantațiile creole, toate sunt marcate de prezența corupătoare a arbitrariului și a sclaviei. Englezii sunt departe de a fi arhanghelii sosiți
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
acum partea ta care ține de noi și de această parte de lume s-a eliberat în sfârșit. Marinarul celt, fiul țigăncii din Gibraltar este gata să pornească mai departe. Șoaptele lui Bouche Dorée ajungeau până la Corto filtrate și îndepărtate, contopindu-se cu visele sale. Pe plaja în care se regăsi, deschizând ochii către soarele Caraibelor, trupul ascuțit și ucigaș al lui Rasputin se agita, dezarti culat. În fine, dragul meu Corto. Ce bucurie ! Zâmbetul lui Rasputin se lărgea în acel
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
dimensiunea liniștitoare a lui a ști. Aspirația cercetătorului contemporan: să-i apară numele într-o bibliografie. Cunoașterea implică și osteneala determinată de schimbarea mai multor perspective, de parcurgerea mai multor straturi ale realului; este oboseala de a ști, ce se contopește cu ce-a de a fi, potențând-o. Dorința omului contemporan este de a căuta evenimentele, de a le urmări și de a se sincroniza cu ele. În felul acesta, timpul vieți lui este salvat din fața nonsensului, a simplei curgeri
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
care o făcea frumoasă. În rochia aceea, cu părul ciufulit, am simțit-o atât de aproape când o strângeam în brațe. Ești nebun de-a binelea s-o iei așa în parc. — Seara aceea minunată în care parcă ne-am contopit nu ne-a fost a bună. Ați ajuns la sărutul adevărat? Nu, dar am fost înfiorați deopotrivă de iubire. Șiacum, ce să fac? Ce să fac? Trebuie s-o împac, dar cum? Mă duc să-i cer iertare. Nu! Lasă
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
a cerut dovada. Cecilia ca să nu mai lungească jocul i-a spus că nu s-a logodit, dar a vrut să-l necăjească. Cuprinși de o supremă fericire s-au privit o clipă în ochi și buzele lor s au contopit în sărutul lung al îndrăgostiților, atât de mult așteptat, în special de Matei, în timp ce peste capete lor creanga bradului sub care se aflau și-a scuturat zăpada la adierea unei boare line, binecuvântându-le iubirea. Erau plini de zăpadă pe
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
intuindu-i pudoarea i o ia înainte nerezistând însă să nu-i mângâie peste mătasea fină a capotului. — Te rog uită tot, iartă-mă, hai să ne-mpăcăm, scumpa mea. Vreau să simt pe buzele tale iertarea. Cecilia îl îmbrățișează contopindu-și buzele cu ale lui într un îndelungat sărut. Deodată, se aud bătăi în ușă. Matei se ridică știind cine este, în timp ce Cecilia este surprinsă. —Aștepți pe cineva? Până să-i răspundă, pe ușă intră băiatul de la hotel cu măsuța
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
logodnici. Oricum suntem într-o instituție. —Ai să mă omori cu regulile U.E. cu care trebuie să ne obișnuim acum când ne pregătim pentru aderare. —Te las să-ți faci serviciul și ne întâlnim după masă. Nu uita tributul. Își contopesc buzele în sărutul îndrăgostiților pe care el îl prelungește încât Cecilia cu greu se poate desprinde să plece. —Vin pe la ora cinci. Este o zi frumoasă. Putem ieși undeva. Cât stai? Nu mult. Iarăși ca o cometă. —Te aștept. La
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
amorfă. Iar dacă vreunul mai căpos se va apuca să-i dea foc, masterandul Își va freca mâinile de bucurie și va scoate arzând În vâlvătăi un ultim strigăt de triumf. În sfârșit, materia lui cenușie, prin intermediul focului, se va contopi cu adevărul ultim aflat În eter... „Atunci”, zise profesorul, ridicându-se de pe scăunelul lui, „eu zic să-l lăsăm În pace. Oliver știe și singur ce are de făcut...” Pe moment, masterandul se arăta a fi satisfăcut de tactica adoptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Satana?” Bătrânul Îl privi șiret, Încercând să-l bage pe Bikinski În Încurcătură. Pictorul era Însă pregătit să răspundă la orice Întrebare. „Exact”, spuse acesta, „lepădându-se mereu de sine, masterandul Oliver a ajuns să treacă dincolo de propriul său eu, contopindu-se cu alte euri, În scopul cunoașterii depline a adevărului suprem... Lărgirea cunoașterii are loc printr-o metamorfoză repetată. Prin trecerea eului din regnul animal În regnul vegetal. Și apoi mai jos sau, poate, mai sus, din regnul vegetal În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
adevăr, care-l Împingea mereu Înainte pe calea ce duce spre lumină, până când cădea frânt de oboseală pe pat și adormea. Fiecare urlet expulzat Îl elibera de teama ce sălășluia În pieptul său. Atrase de luna plină, urletele sale se contopeau cu cele ale lui Spinoza, se acopereau de broboane de sudoare și dispăreau În hău. Privindu-le cum se Învârt ca niște mingi de foc În lumina rece a lunii, Oliver simțea cum, În locul spaimei, În sufletul său pătrunde liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Învinsă, nu mai existau nici piedici, nici probleme. Atunci toate chipurile se strângeau ca foalele unei armonici Într-unul singur. Și Napoleon, și Edison, și Euclid, și Pitagora, și Einstein (câteodată apăreau și Kant și Hegel, Însoțiți de Marx) Își contopeau trăsăturile Într-una singură, dând naștere unui chip strălucitor... Sfârșitul era Întotdeauna un imn apoteotic. După numeroase plecări și Întoarceri, iată că stomatologul ajungea viu și nevătămat (oare totuși cum de nu l-a călcat niciodată un autovehicul, cum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
călcat niciodată un autovehicul, cum de nu s-a rătăcit sau n-a picat În vreo gură de canal deschis?) În patul lui... Sau cum de, hălăduind pe străzi, căzut pradă unor halucinații din ce În ce mai cumplite, În care universul mare se contopea mereu cu cel mic, Învârtindu-se Întruna, Noimann ar fi putut foarte bine, simbolic vorbind, să nimerească și Într-o gaură neagră, unde materia și antimateria, inclusiv cea cenușie, se contopesc, și unde noțiunile de spațiu și de timp au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
unor halucinații din ce În ce mai cumplite, În care universul mare se contopea mereu cu cel mic, Învârtindu-se Întruna, Noimann ar fi putut foarte bine, simbolic vorbind, să nimerească și Într-o gaură neagră, unde materia și antimateria, inclusiv cea cenușie, se contopesc, și unde noțiunile de spațiu și de timp au cu totul alte conotații. Sau poate, cine știe, tot Învârtindu-se În jurul propriei cozi, a propriilor obsesii, ar fi putut să se trezească Într-un loc unde liniile de forță ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Gura i se acoperi de-o spumă albă, care se revărsă pe lespezi. Trupurile bărbaților intrară și ele În trepidații, ca și cum ar fi fost conectate de un fir nevăzut de goliciunea femeii ce palpita În beznă. Gemetele celor trei se contopiră Într-o arie ambiguă, În care sunetele emise de cele trei guri erau acompaniate de cele ițite de alte orificii. Sus-jos, stânga, dreapta. Sus-jos, stânga, dreapta. Și tot așa. Falangele degetelor pocneau. Gingiile clefăiau. Dinții clănțăneau În gură. Sus-jos. Stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
altul ți le așază În cale? Cui servesc preceptele În beznă? „Cătușe Kandji, cu atingeri catifelate, te eliberează de stresul cotidian. Încearcă pe propria ta piele masajul Kandji, făcând o incursiune Într-un spațiu În care elementele exterioare se vor contopi În interior. Te vei simți mai relaxat, liniștea și răcoarea, căldura și parfumurile, precum și atingerile ușoare ale unor mâini aproape nevăzute, te vor face să uiți de orice griji și să plutești Într-un spațiu unde adevărul și iluzia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În interior. Te vei simți mai relaxat, liniștea și răcoarea, căldura și parfumurile, precum și atingerile ușoare ale unor mâini aproape nevăzute, te vor face să uiți de orice griji și să plutești Într-un spațiu unde adevărul și iluzia se contopesc pentru totdeauna...” Grijile nu fuseseră uitate decât pe moment. Dar chiar și atunci când Noimann Își abandonase trupul În mâinile lui Satanovski, sufletul nu Îi era tocmai liniștit. Chipul lui Lilith i se clătina mereu În fața ochilor. Stomatologul se gândea mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
brațe, Într-o parte și În alta a propriei lor zodii desenate de Închipuire. Lumină, beznă. Naștere-moarte. Sus, jos, dreapta, stânga. CÎt timp dură acest balans? Mâinile se amestecau Între ele. Și coapsele se strângeau una În alta. Buzele se contopeau cu sânii. Și sânii luau locul palmelor Întinse, când mângâind formele goale, când implorând iertare. Trupul Mathildei creștea ca un aluat, frământat de mâinile lui Noimann, care plămădeau din el un alt trup, asemănător cu al său, În timp ce propriul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
doamnei Elisabeth de Fontaine: „Cei care s‑au iubit În timpul vieții, care au lăsat cu limbă de moarte să fie Îngropați unul lângă altul, n‑or fi chiar atât de țicniți precum se crede. Poate că țărâna lor s‑o contopi, s‑o amesteca și s‑o uni... Mai știi? Poate că țărâna lor nu și‑o pierde orice simțire, orice amintire a Însușirii primordiale; poate că‑n ea mai mocnește suflul cald al vieții... Oh! Sofia mea, Îmi rămâne, așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
orice simțire, orice amintire a Însușirii primordiale; poate că‑n ea mai mocnește suflul cald al vieții... Oh! Sofia mea, Îmi rămâne, așadar, nădejdea, că v‑aș mai putea atinge, că v‑aș mai putea simți, că m‑aș putea contopi cu dumneata, că ne‑am putea Îngemăna, atunci când nu vom mai fi În măsura În care ar exista În Începutul nostru legea Înrudirii și dacă ne va fi dat să fim o singură făptură; abia atunci, În veacurile ce or să vină, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
vizitau, poate făceau dragoste, cele mai multe sunau ca niște fire de sârmă, povesteau întâmplări dintr-o lume cumplit de vie, mi se strângea stomacul ascultându-le pentru că mă simțeam nepregătit pentru punctul lor de vedere în care ziua și noaptea se contopesc într-o magmă gălbuie, stelele, în plină zi, își desfășoară mersul pe sub lumina puternică a soarelui, iar noaptea se petrece același lucru, doar că lumina devine sunet. Ca să mă smulg din îmbrățișarea vegetală care m-ar fi putut anihila, mă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
înăuntru. Linia bărbiei părea o mângâiere a creionului. Gura, mult accentuată, domina toate cele trei elemente ale feței. (Țineam între dinți vechea mea pipă „en corne“.) Sprâncenele subliniau și ele un spațiu esențial deasupra căruia fruntea și părul mi se contopeau în rotocoale de fum. Lipită de obrazul meu, acolo unde ar fi trebuit să-mi fie urechea stângă, se afla Zenobia. Părea un cercel uriaș sau o lampă-infuzor întinsă până unde mi se termina bărbia. Era înfățișată ca un cerc
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Deasupra, pe cer, de nu știu unde, apăruse un norișor alb, avea exact conturul feței mele. Acolo unde ar fi trebuit să-mi fie urechea stângă s-a lipit un alt norișor, ceva mai mic, privea prin mine. Pe urmă s-au contopit amândoi, curgeau unul prin altul ca niște ape înfrățite („Să nu mă lași singur, Zenobia !“). Eram în mine, unul singur, deși singurătatea dispăruse. Nimic n-ar fi putut să ne desfacă încleștarea. În jurul nostru se lăsase o tăcere uriașă, ca
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]