KorAP: Find »[drukola/base=cufunda & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...91 92 93 ...144 >

3,596 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377

planetă aleasă: doar tentative incerte și În general puțin convingătoare, mai peste tot În univers. În plus, totul era de o monotonie lugubră. ADN-ul bacteriilor marțiene părea riguros identic cu ADN-ul bacteriilor terestre. Această constatare, mai ales, Îl cufundă Într-o ușoară tristețe, care, În sine, era deja un simptom depresiv. Un cercetător În stare normală, un cercetător În stare bună de funcționare ar fi trebuit, dimpotrivă, să se bucure de această identitate, să vadă În ea speranța unor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
mână. Izbuteam chiar să citesc câteva cuvinte: „Remember... infernul...” M-am așezat lângă ea, am pus caietul pe masă, dar n-am reușit să vorbesc. Am rămas așa, În tăcere, pe puțin un minut. De mai multe ori mi-am cufundat privirea În ochii ei mari și negri; În același timp, Înregistram cel mai mic gest al ei, cea mai slabă palpitație a sânilor. Era pe jumătate Întoarsă spre mine, a desfăcut puțin picioarele. Nu-mi amintesc cum am făcut mișcarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
parte traducerea unui interviu acordat revistei Newsweek de Daniel Macmillan, procurorul statului California. După părerea lui, trebuia judecată o Întreagă societate, nu doar un grup de oameni; cazul i se părea simptomatic pentru decăderea socială și morală În care se cufunda societatea americană Începând de la sfârșitul anilor 50. În câteva rânduri, judecătorul Îl rugase să se limiteze la faptele incriminate; paralela pe care Macmillan o făcea cu cazul Manson i se părea deplasată, mai ales că di Meola era singurul acuzat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
dictatorul care, plimbându-se În zori pe câmpurile de luptă, privind miile de trupuri mutilate și spintecate, arunca În treacăt: „Bah... Parisul are nevoie de-o singură noapte ca să plodească alții.” Cu fiecare lună, David și câțiva acoliți s-au cufundat tot mai mult În cruzime și În oroare. Uneori Își puneau măști și filmau scenele de tortură; unul dintre participanți era producător În industria video și dispunea de aparatură de multiplicare. Un snuff movie bun se putea vinde extrem de scump

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
mai mari. Adesea adormea, avea coșmaruri. Când se trezea, avionul zbura deasupra câmpiei. Între vis și trezie, se mira de culoarea uniformă a câmpurilor. Câmpurile erau brune, uneori verzi, Însă Întotdeauna terne. Periferia pariziană era cenușie. Avionul pierdea Înălțime, se cufunda lent, atras irezistibil de această viață, de acest freamăt a milioane de vieți. De la jumătatea lui octombrie, o ceață deasă, venită direct de pe Atlantic, acoperi peninsula Clifden. Ultimii turiști plecaseră. Nu era frig, dar totul era scăldat Într-o lumină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
era incompatibil cu umanismul și avea să sfârșească prin a-l distruge). Nu-i mai puțin adevărat că materialismul a avut importanța lui istorică: trebuia depășită o primă barieră, care era Dumnezeu; unii au depășit-o și s-au trezit cufundați În deznădejde și Îndoială. Acum Însă, o a doua barieră fusese depășită; iar lucrul acesta se petrecuse la Copenhaga. Nu mai aveau nevoie de Dumnezeu, nici de ideea unei realități subiacente. „Există, spunea Walcott, percepții omenești, mărturii omenești, experiențe omenești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
și circulare oferite de mandale, așa cum ne putem face o imagine fidelă despre gândirea lui Democrit observând scânteierea soarelui, Într-o după-amiază de august, pe pietrele albe ale unei insule grecești, tot așa, vom intui mai ușor gândirea lui Djerzinski cufundându-ne În arhitectura infinită de cruci și spirale care constituie fondul ornamental În Book of Kells, sau recitind superba Meditație despre entrelac, publicată separat de Clifden Notes, și care i-a fost inspirată de această operă. „Formele naturii, scrie Djerzinski

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

momentul când trebuie să explic că s-a produs o mare greșeală. Că nu sunt menajeră, ci avocat. Însă nu sunt în stare să rostesc nici un cuvânt. Nu vreau să plec. Vreau să mă întind pe pat și să mă cufund în uitare. Aș putea să stau aici o noapte, îmi trece prin cap un gând. O singură noapte. Și aș putea să clarific neînțelegerea mâine. — Îhm... s-ar putea să încep în seara asta ? mă trezesc spunând. — Nu văd de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
nefamiliar deasupra mea. Mă holbez la el preț de câteva clipe uluită, după care ridic ușor capul. Când mă mișc, așternuturile au un foșnet ciudat. Ce se întâmplă ? Așternuturile mele nu foșnesc așa. Firește. Sunt așternuturile din casa Geiger. Mă cufund confortabil între perne - și, brusc, mă săgetează un gând. Cine sunt Geigerii ăștia ? Clipesc din ochi, încercând să-mi amintesc. Mă simt de parcă aș fi simultan mahmură și încă beată. Îmi vin în minte frânturi clare ale zilei de ieri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

Ciao. În clipa În care a ieșit pe ușă, Lissy și cu mine ne privim una pe alta. — Shit, spune Lissy, cred că l-am uitat la serviciu. Ei, asta e, o să-l recuperez luni. Ridică din umeri și se cufundă iar În revistă. OK. Adevărul ăsta e, din cînd În cînd mai Împrumutăm diverse haine de la Jemima. Fără să-i cerem permisiunea. Dar, În apărarea noastră, trebuie să spun că are foarte multe, și nu prea apucă să se prindă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Și că uneori Îmi torn Pepsi În cutia de Panther... — Nu pot să cred ! pufnesc Într-un rîs nebun. — E adevărat. Ți-am spus că nu-i prea frumos ce am de spus. Pornim agale, Împreună, plimbîndu-ne În jurul curții pustii, cufundate În Întuneric. Singurele zgomote care se aud sînt pîrÎitul pietrișului sub pașii noștri, adierea vîntului și vocea seacă a lui Jack, vorbind. Și spunîndu-mi totul. DOUĂZECI ȘI ȘAPTE E incredibil cît m-am putut schimba În doar cîteva zile. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

gânduri rele, căci așa cum nimerisem În mijlocul lor, chemarea mea de ucigaș nu mă ajuta la nimic. N-aveam nici măcar unde să mă ascund pe malul acela de pământ, Înconjurat din toate părțile de apă. Cei din trunchiul cel mai mare cufundară În apă un fel de bâte late și se apropiară de mine. Balta clipoci gros, iar ei scoaseră un fel de behăit și, În clipa aceea, de sub luciul apei se ridicară alții și alții. - Tată din cer, am spus În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
auzea, o lua la fugă și rămâneai cu burta goală. Dacă azvârleai sulița după ce scotea botul din apă, te auzea, o lua la fugă și iar rămâneai nemâncat. Azvârli sulița În capră doar În acea scurtă clipă În care Își cufundă botul În apă. Doar atunci nu te aude și te lasă să-ți umpli burta tu și ai tăi. - Așa de scurtă să fie clipa plecării? - m-am mirat. Uscățivul m-a privit lung. - Ești doar toiagul lui Moru, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
precum o blană proaspăt jupuită, printre niște copaci cu crengi nemaivăzute. Nu știam unde să mă uit mai Întâi: la apa aceea uriașă sau la copacii groși și noduroși, cu crengile lor lungi și dese, ca niște grele plete verzi cufundate În apă. Copacii beau apa? - m-am Întrebat și m-am grăbit spre mal. Numai că atunci am simțit din nou mirosul acelui om. Nu mai era Înfricoșat. Mă urmărea, bun Înțeles. Cred că se trântise pe pământ și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
jumătate goală. După o vreme, se așezase lângă Enkim și rămăsese pe gânduri. Apoi zisese: - Voi avea prunc. Știu. De-aia m-a ales Vinas pentru tine. Mai ai alți prunci? - Mai am. - Eu nu, zise ea și iar se cufundase În gânduri. Începuse din nou ploaia, de ziceai că se rup cerurile. Se băgaseră unul lângă celălalt În culcuș și se Însoțiseră din nou. A doua zi, Enkim o Întrebase dacă Vinas n-ar fi vrut cumva să-i dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
degetul pe buze. - Sunt urși d’ăia care merg În două picioare. Și dacă ne văd, o să fie urși d’ăia care dau cu sulițe după noi. Am simțit că Îngheț. Pricepusem. La vânătoare, te Învelești În blana ursului, te cufunzi În pișatul lui și te ungi cu untura lui, ca să nu te miroasă când te apropii de el. Urmăritorii făcuseră la fel, ca să nu le simțim mirosul de oameni, numai că-și dăduseră cu prea multă untură. I-am făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
numai că-și dăduseră cu prea multă untură. I-am făcut Runei semn să stea locului și am luat-o Înainte, târâș. M-am strecurat printre trunchiuri căzute de copac, m-am făcut una cu mușchiul de pe jos, m-am cufundat În băltoace pline de zoaie și, după o vreme, i-am zărit. Așteptau. Pitiți pe după copaci, ghemuiți de-a lungul unei viroage sau Îngropați În frunziș uscat. Tot atunci am auzit și apa. Într-adevăr, era volburoasă din cale afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
am mai răsuflat. Doar m-am uitat cu luare aminte, ca să văd dacă eram Într-atât de aproape Încât să lovesc cu sulița scurtă a Runei. Apoi am amorțit și mai și, iar piepții mi se Încinseră. Când ciutele Își cufundară boturile În apă, n-am mai așteptat: am ridicat capul numai puțin și am azvârlit sulița În cel mai mic ciutan. În clipa următoare, ciutele țâșniră prin baltă spre adâncul pădurii - puiul se prăvălise Însă cu capul În apă, nemișcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
tânăr după noi. Ne duserăm Într-o poiană largă de lângă sat. Bărbații puseseră ditamai berbecul gras, cu tot cu blană, Într-o groapă plină cu tăciuni pe care o acoperiseră cu pietre Încinse, iar femeile tăiau bucăți mari de brânză și le cufundau În uleiul fructelor-boașe ce creșteau În copaci. Undeva mai Încolo, În apa care curgea mereu, afundaseră niște burți pe care le bănuiam a fi pline cu vin. - O să ne ne așezăm la sfat, cei care știm cel mai bine vorbele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Am băgat piciorul În apă. Nu era rece. O auzeam din când În când pe Runa cum dădea gemetele acelea, căznindu-se să nu urle. Erau din ce În ce mai grăbite și, la un moment dat, Enkim se apropie În fugă de baltă. Cufundă o blană În apă și alergă Înapoi la femeie. Pe urmă, vântul a prins să sufle mai tare și, În scurt timp am simțit miros de fum: prietenul meu făcuse focul. M-am ridicat și m-am Învârtit Încoace și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de piele. Apa avea gust de mâl și era cam dulce. Limba Îmi era uscată și mi se umflase toată. - Mai vreau, am zis după ce am simțit că nu mai aveam ce suge. - O singură dată, Îmi zise căpetenia și cufundă iar pielea În apă. Să nu-mi mai ceri, că până una-alta asta-i tot ce-ți dau, Îmi zise omul, Întinzându-mi bucata de piele. Eu sunt Tuni. - Eu sunt Krog, am răspuns și i-am Întins mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cu stropi reci. Încet-Încet, se trezeau oamenii mei și, În toate luntrele se Întâmpla același și același lucru: lumea Începea să vorbească, veselă, ca la fiecare Început de zi, după care, văzând că erau la cheremul apelor din jur, se cufundau pe rând În tăcere. - Ai mai văzut asemenea luntre, Logon? am Întrebat. - Nu, Îmi răspunse el, cu ochi sclipitori, ca de copil. Se tot uita dintr-o parte În alta a luntrei, fericit că putea să vadă asemenea făcătură. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Împletit, acoperit cu frunze și bucăți de piele, și acolo stătea ticălosul ăla de Dyas, văr al meu de-acum și stăpân al apei dintotdeauna. În spatele casei era o altă piele prinsă Între doi pari, numai că pe aceasta o cufunda un om În apă, Înclinând-o când și când Într-o parte sau În cealaltă. - Multă apă... făcu Dyas vesel. Își supse un deget și-l ridică În sus, apoi strigă ceva la oamenii săi care aveau grijă de piele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cu glas mai puternic, doi dintre oamenii lui Dyas Îi răspundeau. - Valuri moi kelib și apa verde peste gheață? Vreau Tokeba! - Vrei Tokeba, pui la păr! La un moment dat, Vishu se Încruntă și se aplecă mult peste marginea luntrei. Cufundă mâna În apă și Își umezi buzele și limba, apoi scuipă. Mai stătu o vreme și se uită În Împletitura de lăstari pe care o lăsase pe fundul luntrei. Se uită la cer și se strâmbă, după care dădu drumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Umbrei ăia de i-au luat urma, și-l ucide acum un năpârstoc ca tine? Iarăși intonă cântul și, de data asta, cei doi răspunseră la fel, iar drept răspuns, cel din spatele luntrei Înclină puțin pânza pe care o ținea cufundată În apă. - Acu’, reluă Vishu arțăgos, ia du-te tu, măi prostule, și pune tu cârma la cap până când ți-oi spune eu să pleci de-acolo. Și voi, ăștilalți, mânjiți-l cu rahat d’ăla de pescăruș, că poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]