2,852 matches
-
făcut, fată, cu băiatu ăsta? Nimic, tată! m-a sărutat, răspunde în locul ei un gând neastâmpărat al meu, De ce i-ai tăiat părul? Era prea lung, ea curajoasă, revenindu-i sângele în obraji, și eu îndrăznind s-o apăr împotriva cugetului meu, Eu am rugat-o, părinte! Minciună, strigă neputincios un glas al meu, dar cine să-l audă, Nu am apucat să mă duc la frizer înainte de a veni în vacanță, n-am avut nici timp, nici bani, Părintele Dumitru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
un caleidoscop de forme întrepătrunse și că toate marile opere pe care le salvează secolele trăiesc prin formă, S. Paparrigópulos își cizela cu migala meșterilor miraculoși ai Renașterii limba în care avea să-și înveșmânteze viitoarele opere. Avusese tăria de cuget și virtutea de a rezista tuturor curentelor sentimentalismului neoromantic și modei devastatoare a problemelor așa-zis sociale. Convins că problema socială e insolubilă aici pe pământ, că totdeauna vor exista săraci și bogați și că nu e de așteptat altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ieși ea, Augusto gândi în sinea lui: „Mă disprețuiește, fără doar și poate; am fost ridicol, ridicol, ridicol... Dar ce știe ea, sărăcuța, despre lucrurile astea? Ce știe ea despre psihologie?“ Dacă bietul Augusto ar fi putut citi atunci în cugetul lui Rosario, ar fi fost și mai disperat. Pentru că naiva fetișcană gândea: „Într-una din zile am să mă-ntorc ca să petrec în locul celeilalte...“ Augusto era din nou cuprins de exaltare. Simțea că timpul pierdut nu mai aduce înapoi prilejurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o găunoșenie pretențioasă. — Frazele, cu cât sunt mai profunde, cu atât mai găunoase. Nu există mai mare profunzime decât cea a unui puț fără fund. Care ți se pare cea mai adevărată dintre toate? — Păi..., păi... cea a lui Descartes: „Cuget, deci exist.“ — Nu, ci asta: A egal A. — Bine, dar asta nu înseamnă nimc! Tocmai de-aia este cea mai adevărată, pentru că nu înseamnă nimic. Dar găunoșenia aia a lui Descartes ți se pare indiscutabilă? — Cum să nu...! — Ei bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dacă l-ai scăpa din mânușița ta o singură clipă, te-aș târî după mine, fără șovăire, în prăpastia morții. M-ai pătruns ca o râie și n-am puterea să mă spăl de tine cu leacul tămăduitor, la care cuget cu spaimă, atunci când te urăsc mai mult. Sârboaica mea cu părul cânepiu plângea, nefericită. Lacrimi îi curgeau din ochi și din nas. Din nasul acela mic, cu linia concavă și aripile palpitânde, cioplite inegal și grosolan. - Lacrimi de crocodil! Continuai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
rost... Sunt un prag în întuneric, așezat de-a curmezișul circulației. În zilele albe trec prin parc, plimbându-mi privirea pe întinderile de oglindă ale apelor verzi. Sau le fixez pe reflexul arcuit al podului de piatră. Rămân locului și cuget la covârșitoarea importanță a existenței. Numai când zilele se arată cenușii, stau acasă, să-mi măsor singurătatea. Pornesc, apoi, fără destinație hotărâtă și discut, pe drum, cu ghetele stropite de noroi. Mă opresc la vreo răspântie, cu ochii țintiți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să pornească pe urmele lăsate de moliile ce mi-au ros sufletul. Este desigur spaima de singurătate în belciugele lanțului ce mă leagă de o singură femeie. E senzația completei izolări, chiar în mijlocul oamenilor plini de bună dispoziție. „Sunt singur”, cuget când ciocnesc paharul. Nimeni nu mă întrece în vervă și umor. Nici un om nu bănuiește că mă gândesc la ceasul următor, când, rămas în sfârșit singur, voi observa că nu s-a schimbat nimic, și că drumul meu e același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
până la urmă și să recunosc că iubita mea este prea bine educată, și că nu întrebuințează asemenea cuvinte. E suficient, totuși, ca Gloria să rostească vorbele „ceașcă”, sau să zicem „mărar”, ca și ceașca și mărarul să devină expresii triviale. ...Cuget câteodată foarte neliniștit, la orgoliul meu care ar putea fi călcat în picioare, dacă, prin absurd, Gloria va înțelege într-o zi, că borșul în care scuipă câteodată, e sângele ce mi se scurge în porții cotidiene. „Alerg spre Gloria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
În pas cu mine Elenă Marin Alexe Încerc să țin pasul cu mine, dar piciorul îmi alunecă în dânsul deșuchiat al gândurilor reci care nu iartă dezlănțuirea cugetului. În sarabanda nopților de nesomn, sau în vise ce își deapănă nefirescul alintat, plânsu-mi este prieten. Tresar mângâiata de mână Creatorului, gata oricând să-mi liniștească bătăile inimii adunându-le la piept, într-un gest definitiv și simplu. Prea simplu
?n pas cu mine by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83267_a_84592]
-
puține de a supraviețui... GOLUL NESFÂRȘIT AL CUVINTELOR Prin ploaia nebună, venirea mea avea aerul cald al iluziei și spațiul iubirii ce mi se plimbă prin sânge cu privirea-i aprinsă spre scurgerea orelor... M-am apropiat cu sfială de cugetul tău unde locuia un ocean întunecat al omenirii. Doamne, atâta suferință, încât sângele acestei lumi îmi clădise o stană de marmură rece și mută. O zbatere din mine asemeni unui vis frumos cu o singură condamnare. Eu sunt nebună și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
alergare”, „muiere cu cap de cărăbuș Îmbrobodit” (!) și altele precum la fel cu acestea. Toba de tinichea sună mai tare decît oricînd. Primește, dar, iubite cetitoriule, și această a noastră osteneală, pre lângă care, rog pe Dumnezeu, să-ți dăruiască cuget bun să cetești cu Îndemnare, a noastră trudă neuitându-o pururea. Amin. COLET CU CAP DE FEMEIE E sîmbătă, plouă mărunt, „mîinile tale sînt mai micuțe decît ploaia” (E. E. Cumings) și-ți vine să arunci pe cineva pe fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tace pînă cînd uită să vorbească. Nu e cazul lui Ullman. Nici al informatorilor, unul dintre ei luîndu-și inima sau ce și-a luat În dinți pentru a mărturisi că are 40 de ani de meserie și e curat În cuget, ca un porumbel. „Mi se spunea că se vrea numai adevărul faptic și mi s-a precizat mereu că măsuri Împotriva celor cu opinii neortodoxe nu se vor lua.” S-au luat numai măsuri pentru coșciuge. Ortodoxe. Sau nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tot ce îi este drag și cu toate lucrările sale, pe cît se poate încă din această viață, după cum sună și porunca: "Să-l iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău" și "să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți." (Matei 22.37-39) 3. Pentru a atinge această iubire desăvîrșită spre care trebuie să tindă în permanență cei ce îl urmează pe Isus Cristos, există trei mijloace de
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
și nu ne mai trebuie... Numai sănătatea-i de bază. Taman un calic trebuia să mă întâmpine, acuma, când mi-am luat traista în băț, plecând în bejenie? chibzui, cu oarece nemulțumire, Petrea Păun. Pe urmă, își spuse, iar, în cuget: Dar cine mai este de treabă în Goldana? Prea puțini gospodari, care să nu fi fost culeși de către tovarăși, cum culegi mărul domnesc de pe creangă. În dimineața de toamnă, bătrână și zgribulită, care scofâlcise ierburile din țarina Baisei, prin nepăsătoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
factoriei de olane roșii. Într-un rând, acolo îl găsi pe cumnatu-său, Iuga, cel cu mustățile roibe. Iuga gusta, strâmbându-se, din rachiul bălos, până când, rău-mirositorul și grețosul lichid îi deveni familiar. Bău și iar bău, până când, din străfundurile de cuget, îi veni amintirea și porunca de a se transfera lângă soldați în zdrențe, flămânzi de moarte, dezagregându-se între rețele de sârmă ghimpată, unde viața nu are însemnătate. Începu să lălăie singurul marș pe care îl prinsese de la invalizi sufocați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
păcatele! am mai putut zice în gând fiecare, însă așa eram de cutremurați, de surparea năprasnică, a colegului nostru, în nenorocire și în Moarte, că nu mai reușeam să dăm drumul din gură, nici măcar la un singur cuvânt Fiecare în cugetul său, am înțeles că Viața cu Moartea una sunt, cum îngemănate sunt unghia și carnea, apa și setea, lumina și întunericul, sau cum să mai zic eu? însă toți ne-am înfiorat că din bezna cea grea, ne pândește bufnița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
care a căzut prizonier de război, spune că românul ce se întâmplă să nimerească în vremuri aspre, nu răzbește la mal decât aplicând filozofia lui mă doare-n cur Și mai grăiește uncheșul că în prizonierat, dacă nu-și întrema cugetul cu această filozofie, avea să stea de demult cu dinții la stele, prin smârcurile Siberiei Iar Pamfil Duran a strigat la Braiu, precum că: uncheșul tău, n-are decât, să se întremeze cum o vrea, cu tot neamul lui, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să stea de demult cu dinții la stele, prin smârcurile Siberiei Iar Pamfil Duran a strigat la Braiu, precum că: uncheșul tău, n-are decât, să se întremeze cum o vrea, cu tot neamul lui, și-n cur și-n cuget, dar nepotu-său să nu le spargă auzul, la ceilalți, aici în mină, încât să trebuiască a merge la doctorul de nas-gât-urechi, ca să ia concediu medical!... La aceasta, Corneliu Braiu a început a râde, ca un stricat de minte și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nu e congelată, am simțit carnea fierbinte și dureroasă și parcă înțepenind Așa că m-am urcat încetișor pe scară să mă încălzesc și ajungând la geamblac, am pipăit, nimerindu-l pe Pamfil Duran, care se trăsese să viețuiască în vizuina cugetului său, ca ariciul în bârlogaș și scuturându-l ușurel i-am zis că: măi frate, fă-mi și mie un loc, să mă încălzesc, că mă ustură la inimă! Iar el, înghesuindu-se, m-a primit alături, însă eu n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în care te lipsești de dulce (lapte, brânză, smântână, ouă, slănină etc.), fără strădanie, te poți lăsa de astfel de bunătățuri. Dar de prepusuri, de trăncăneală și de-a bănui, nu poți să te lași... Simți, însă, cu neliniște în cuget, că razele soarelui, care se strecurau printre frunzele galbene și tot mai rare ale nucului din poarta curții, începuseră să se murdărească de praf și de mirosul scos de către foalele Chitului, putred, pe dinăuntru și pe dinafară, alb ca laptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
varză cu iubitorii de usturoi din Câmpurile Jijiei. Sesizându-i privirea aparent interesată, țăranca tinerică îi întinse o cunună de usturoi roșu: Poftiți, domnule, luați de la mine usturoi proaspăt! Tocmai acum vin de la gară. Poate-mi faceți, dumneavoastră, pocinogul!... În cuget, Vladimir își spuse: Ia uite, moldoveanca asta din Câmpia Jijiei are un fason de adresare mult mai ales decât grădinăresele care trăiesc lângă mahalalele Ciorogârlei... Își mai aduse aminte că în Moldova, când vine vorba de primul client al zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
poalelor sau fâlfâirea pletelor lui cu geometrie variabilă, se afunda tot mai decis printre trunchiuri magnifice de copaci, dispărând sub fremătătoarele zale de clorofilă. O pornise fără țintă anume, doar pentru a obține un răgaz în care să-și despovăreze cugetul de vălmășagul și de povara ușuraticelor gânduri ale gloatei. Circula, circula, făcea pas după alt pas, fâlfâia din plete, își flutura poalele trenciului, fiind în tot timpul acesta profund absorbit în efortul de a-și aminti culorile unei vesele sărbători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ale Timpului, se înfioră Profesorul, în timp ce examina interesantul exemplar botanic. Doamne, unde mă aflu, oare? Porni la nimereală printre ferigi arborescente, care pendulau grațios, ca niște imense pene de struț, legănate de paji măslinii din Orient. Tocmai se întreba în cuget dacă face bine sau nu, fiindcă se afundă tot mai mult în zarva păsărilor idolatre, ce se îmbulzeau prin luxuriantele frunzișuri, când o săgeată, strălucind în zbor ca pielea unui șarpe în salt de deplasare, ciupi jucăuș pământul de dinaintea pașilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
se reculeagă din faza lui de proslăvire. Nu e așa, Albert rosti el cu dezmierdare că tâlcul acestei pravile umple de desfătare pe cel ce o aude? Profesorul nu-i dădu răspuns, mărginindu-se să primenească, în înzecite păreri de cuget neexprimat, baia lui de reflexii noi. Între modestie și triumf, Vânătorul continuă interogațiile adresate Profesorului: Taci? De ce taci? Poate nu știi care-i agerimea razei de Lună? Dacă nu o știi, ascultă! Află că agerimea razei de Lună este graba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de lotus, găsindu-și, acolo, sufletul drumețind, desfăcut în petale fără de număr și alergând pe toate cărările, nu către aflarea unui adevăr, ci către toate adevărurile. Ca și o strună de vioară care, în mânuța unui copilaș, zumzăie monocord, în cuget, îi răsună însă o unică reflexie: Vânătorul O'Piatră poartă același nume ca și mine, își zise el cu o scurtă tresărire. Dacă în tribul său o fi obiceiul să se adauge și un nomen la prenomen, mă întreb dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]