KorAP: Find »[drukola/base=data & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...91 92 93 ...588 >

14,695 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

este atestată documentar în secolul al X-lea (vezi mai sus). Astfel, la Bucov, lângă Ploiești, s-au descoperit fragmente dintr-o inscripție în limba slavă, datate de la începutul acestui secol (902-911). Cf. unor cercetători, și Evangheliarul slavon de la Reims, datat începutul secolului al XI-lea, provine de pe teritoriul carpato-dunărean. Cert este faptul că cea mai veche inscripție slavă descoperită până acum pe teritoriul românesc datează din 943 și a fost descoperită la Mircea Vodă (jud. Constanța).69 În legătură cu situația creștinismului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavă, datate de la începutul acestui secol (902-911). Cf. unor cercetători, și Evangheliarul slavon de la Reims, datat începutul secolului al XI-lea, provine de pe teritoriul carpato-dunărean. Cert este faptul că cea mai veche inscripție slavă descoperită până acum pe teritoriul românesc datează din 943 și a fost descoperită la Mircea Vodă (jud. Constanța).69 În legătură cu situația creștinismului românesc, în secolele VII-X, Pr. Păcurariu, în sinteza sa bisericească, face o serie de considerații de interes mai general. Invazia slavă păgână a curmat înfloritoarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavoniei, însemnându-se sau scriind cu litere (buchii) chirilice încă câteva secole. Este un aspect neobișnuit ca un popor latin să păstreze timp de secole liturghia, limba de cultură și alfabetul slavone. Care este cauza, în ce împrejurări și de când datează slavonismul? Întrebarea și-au pus-o mulți istorici, cărturari și cronicari, începând cu Miron Costin, Dimitrie Cantemir, care afirmau eronat că, după nereușita conciliului de la Florența de unire a bisericilor (1439), românii, pentru a se deosebi de legea Apusului (romano-catolică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
străpungă dușmanul, lucru atât de important încât faptul de a nu fi ucis pe nimeni este socotit o necinste".7 Urmele lăsate de iazigi în regiunile est-carpatice sunt puține, ei au rămas aici o scurtă perioadă de timp, descoperirile ce datează de la începutul secolului I d. H. sunt mormintele de la Ostrirec, Bezeni, Turlachi, din Basarabia. Din aceste regiuni, ei au inițiat raiduri repetate în provinciile romane din sudul Dunării. Ei au rămas între Carpați și Nistru (frontiera romană de la Dunărea de Jos

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Daciei s-a descoperit doar un singur mormânt hunic sigur, însă se cunosc descoperiri hunice din perioada dominației lor (375-454). Un foarte bogat mormânt hunic s-a descoperit, în 1812, în nordul Moldovei, la Concești (pe Prut) jud. Botoșani, acesta datează din prima jumătate a secolului al V-lea d. H. Descoperirile din această zonă, la Buhăieni, valea Jijiei, Botoșani, Roman, duc la concluzia că teritoriile de la est de Carpați și până la Nistru erau sub dubla dominație a hunilor și ostrogoților

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
structuri politice proprii care să se împotrivească presiunii unor grupuri etnice mai numeroase și mai puternice. Trebuie subliniat un aspect al vieții spirituale a gepizilor, important pentru viața populației romanizate din aceste secole, și anume creștinismul acestora. Începutul creștinării gepizilor datează încă de la sfârșitul secolului al IV-lea d. H., dar evanghelizarea lor în masă s-a încheiat în secolul al V-lea, după prăbușirea puterii hunilor nu știm dacă erau arieni sau nu. Dovezi ale creștinismului la gepizi sunt crucile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Târnavei Mari, cu monede din vremea lui Justinian, îngropate după 567. O imagine a civilizației din secolul al VI-lea și a vieții populației autohtone din Transilvania este dată de întinsa așezare de la Morești (Tg. Mureș), pe valea Mureșului. Așezarea datează din perioada premergătoare și își continuă existența în secolul al VI-lea, când se așează gepizii. Diferențierea locuitorilor sub aspect economic și social este mică locuințele (bordeie) sunt sărăcăcioase, cu obiecte simple și ateliere de țesut în multe locuințe. Așezarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stabil al puterii avare în aceste regiuni, care implica prezența unor cete militare, nu este confirmată de izvoare istorice (literare) și descoperirile arheologice. Se cunoaște un singur mormânt de călăreț (războinic) avar în Muntenia, descoperit la Târgușor (jud. Prahova), care datează de la sfârșitul secolului al VII-lea, dar nu este sigur că ar fi avar. Putem presupune că după expediția eșuată asupra Constantinopolului, din anul 626, până și autoritatea nominală avară asupra Munteniei (nordului Dunării) a fost mult diminuată, iar în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au aflat în zona zăcămintelor de sare de la Ocna Mureș, ceea ce indică prezența efectivă a unor războinici și a populației avare în aceste regiuni pentru a controla exploatarea de sare. Se cunosc și câteva descoperiri izolate, ce ar putea fi datate înainte de anul 600, dar mai importante sunt mormintele de la Șpălnaca (jud. Alba), unde s-au aflat morminte de războinici avari, înmormântați împreună cu caii lor, o monedă de aur de la împăratul Justin (565-578). Din prima jumătate a secolului al VII-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Valea lui Mihai (jud. Bihor), la Cheșeseu, Săcuieni (jud. Bihor) și Ghenci (jud. Satu Mare), aici se afla probabil un centru militar și administrativ avar. Alte morminte avare timpurii, cu inventar bogat, s-au descoperit în Câmpia de Vest și acestea datează din prima jumătate a secolului al VII-lea, la Felnac (jud. Arad), s-a aflat mormântul unui bijutier, la Sânpetru (jud. Arad), mormântul unui călăreț-războinic cu armele respective. Aceste descoperiri se află mai ales pe valea Mureșului inferior, pe unde

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
răspândită dintre ocupațiile de bază ale populației sedentare de la Dunăre și Carpați a fost agricultura și creșterea animalelor. Timp de milenii-încă din neolitic-strămoșii românilor au arat și semănat pământul din câmpii, văi, depresiuni, podișuri și zonele submontane. Din repartiția așezărilor, datate în secolele VII-X, rezultă că majoritatea lor se aflau în zonele unde se practica agricultura. În așezări, dar și în cimitire, au fost descoperite unelte agricole-acestea au fost aflate și în depozite și ateliere de fierărie, precum cele de la Brateiu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ce cuprind invocații religioase către I. H., M. D., sfinți, îngeri. Marea majoritate a inscripțiilor latine și grecești sunt redate în limba populară a localnicilor ("in lingua romana rustica"), folosită de autohtoni în vorbirea zilnică. Un vas aflat la Capidava, datat din secolul IX-X, poartă o inscripție cu caractere grecești, dar conține și cuvântul românesc "Petre" (numele olarului). Potrivit interpretărilor date, aceasta ar fi una din cele mai vechi dovezi de limba română. Apoi, la Păcuiul lui Soare, pe o amforă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tehnică de construcție. Primul tip: un val de pământ în fața căruia se afla o întăritură și un șanț de apărare. Aceste cetăți erau amplasate pe terasele superioare ale văilor-Morești (jud. Mureș), Dăbâca (jud. Cluj), Fundu Herții (jud. Botoșani), Alcedar (Basarabia), datate secolele VIII-X. Mai erau apoi cetățile de câmpie: Biharea, Zărand, Vladimirescu (Arad) și castrele de pământ sau de zid din Dobrogea. Al doilea tip: o palisadă complexă, construită într-o tehnică specială-întăritura se situa în spatele valurilor de pământ sau pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aur: pe vasul principal, lucrat în relief, un războinic bulgar ține un prizonier de război, iar pe o ceașcă se află o inscripție în limba greacă, în care apare numele bulgar "boila" (boier) și numele slav "jupan", nume proto-bulgare, și datează din prima jumătate a secolului al IX-lea.12 Creștinarea bulgarilor Un eveniment însemnat l-a reprezentat creștinarea bulgarilor. În 864-865, hanul Boris (852-889), împreună cu familia sa și nobilimea din jurul său au primit creștinismul și s-au supus botezului. Impunere

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de stepă, situată în nordul Mării Caspice și a Mării Negre, a dus la schimbarea modului lor de viață, ei trecând la pășunatul intensiv.20 Primele mărturii scrise despre unguri sunt consemnate de cronicarii și geografii arabi și persani, și acestea datează din secolul al IX-lea. Cea mai veche atestare a numelui lor, sub forma "al-Madjghariyya", se află într-un tratat de geografie al arabului Ibn Rusta de la începutul secolului al X-lea. Acest etnonim derivă de la forma "Magyar", prin care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
iar biserica ortodoxă românească era supusă arhiepiscopiei bulgare de la Ohrida. De aceea, în lipsa oricăror informații timp de zece secole, trebuie să pornim numai de la primele știri documentare reale, efective, despre românii din nordul Dunării-cea mai veche știre de acest fel datează din 1211 și se referă la oștenii români din părțile Sibiului. De atunci au început românii să fie colonizați de regii unguri în Transilvania. Documentele cancelariei ungare, susține el, îi amintesc pe români în calitate de coloniști pe pământurile regale în frunte

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
275, cufundat într-un mediu iliro-roman". Și el continuă: "Lingviștii au remarcat că limba română vorbită în Transilvania, Valahia și Moldova nu prezintă particularități dialectale foarte pronunțate. Este un indiciu că ocuparea acestor ținuturi de către oamenii care vorbeau "românește" nu datează din antichitatea timpurie (secolele III-IV). Mai mult: între dacoromâna vorbită astăzi la nordul Dunării și macedo-româna vorbită în sud, în Macedonia, Thesalia, Epir și Grecia de către aromâni nu există o diferență profundă. Este vorba, pur și simplu, de două aspecte

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cele patru dialecte un număr mare de împrumuturi de la slavi ne arată că străromânii au conviețuit cu slavii nu năvălirea slavilor i-a împrăștiat pe români în cele patru grupuri (dialecte)fără însă ca influența limbii slave asupra românei să dateze din timpuri prea îndepărtate". Am avut o conviețuire îndelungată și intimă cu ei (slavii), dar ar fi greșit să credem că limba română ar fi un fel de limbă slavo-română !57 Româna, ca limbă, face parte din marea familie a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în vatra lor proprie. Să vedem care este sensul exact pe care relatările și textele medievale îl atribuie denumirii populației de la Dunăre și din Balcani: este unul etnic sau unul geografic? Ultima știre despre romanitatea nord dunăreană, înainte de venirea slavilor, datează din anul 602-începutul secolului al VII-lea și se află în "Strategicon-ul" lui Mauriciu. După o eclipsă de peste trei secole, romanitatea răsăriteană reapare, în a doua jumătate a secolului al X-lea, sub alt nume: vlahii. Primele mențiuni despre vlahi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vlahi sau valahi, numele sub care este desemnat (cunoscut) poporul român (românii) în izvoarele istorice cele mai vechi, îi prezintă ca fiind răspândiți pe întreg teritoriul ocupat odinioară de romanitatea răsăriteană. Cea mai veche știre despre români, ca popor distinct, datează din 976, concret, scriitorul bizantin Kedrenos relatează că fratele regelui bulgar Samuil a fost ucis, între Castoria și Prespa, la locul numit "Stejarii frumoși", de către vlahi. Aceste câteva cuvinte reprezintă cea mai veche amintire istorică despre vlahi (români). Locul unde

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care s-au întâlnit (contopit), în secolul al X-lea, pe teritoriul românesc. Aurel Decei, în lucrarea "Românii în secolul al IX-lea", vorbește despre textul armenesc al Geografiei lui Moise de Choren, care menționează "o țară necunoscută, numită Balak", datat în secolul al IX-lea. Dacă admitem existența a două ramuri ale populației romanice răsăritene, daco-romanii, la nord de Dunăre, și vlahii, în sudul ei (Balcani), și dacă ținem seama de valurile alternative ale migrărilor, cele periodice-transhumanța turmelorși cele legate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sunt de bronz și argint, mai puțin de aur. Moneda bizantină era mai frecventă la Dunărea de Jos, în Dobrogea-astfel, la Păcuiul lui Soare, s-au aflat 1500 monede de bronz bizantine, la Garvăn-Dinogetia 1000, iar la Capidava câteva sute, datate secolele X-XII. Numărul lor exte explicabil prin faptul că Dobrogea a făcut parte efectivă din Imperiu, odată cu revenirea acestuia la Dunăre, în secolul al X-lea. Așezările-cetăți din zonă aveau aspect urban (peste 80 de "goroduri", spun cronicarii ruși), în timp ce

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de la Dinogetia, descoperit în 1935, care cuprinde 106 piese-monede aflate în legătură cu prezența militară bizantină în cetatea de pe Dunăre. În prima jumătate a secolului al XI-lea, în urma pătrunderii regatului ungar în Transilvania, aici își fac apariția dinarii ungurești din argint, datați 1030, începând de la vest la est, la Oradea, Arad, Cluj, Moldovenești-Cluj și Hunedoara. Dinarii ungurești au fost aflați în morminte, așadar n-au avut un rol economic, dar, spre sfârșitul secolului al XI-lea, în timpul regelui Ladislau I, apar primele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
stăpâni și supuși, e o dovadă istorică despre închegarea clasei feudale la români, atât prin aservirea lor de slavi, după instalarea acestora, cât și prin diferențierea internă a obștilor autohtone.13 Nobilimea prestatală românească, cnejii sau juzii Începuturile feudalismului românesc datează din secolul al X-lea, așadar cu patru veacuri înainte de constituirea statelor medievale. Prin urmare, a existat o clasă feudală (nobilime-boierime) anterioară întemeierii statului medieval și domniei românești independente, aceasta nu s-a născut după întemeiere. În general, în Europa

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lance, în depozitul de la Radovanu (jud. Călărași) 3 topoare de luptă. În alte așezări, la Păcuiul lui Soare, Budești, Bârlogu, Garvăn-Dinogetia s-au găsit vârfuri de lance din fier, gardă de sabie. S-au mai aflat apoi buzdugane din fier-bronz, datate secolul al XI-lea, buzduganul sau măciuca erau mai frecvente, urmate de buzduganul fixat în vârful unui bici de luptă-în general, acesta era armamentul folosit în aceste secole. În concluzie, perioada din preajma Anului 1000 marchează o nouă etapă și în ceea ce privește

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]