4,704 matches
-
pragmatică a producției sale discursive, locutorul vizează interlocutorul, asupra căruia încearcă să acționeze prin actul său de limbaj, cu alte cuvinte intenția locutorului este una acțională sau practică. Pe dimensiunea conectivă, sintactică a intervenției sale discursive, locutorul vizează însăși construcția discursivă, cu alte cuvinte în timpul combinării, înlănțuirii sau conectării entităților lingvistice, acesta este atent la însuși acest proces sintactic, intenția lui fiind aceea de a închega o secvență discursivă adecvată sau compatibilă din punct de vedere sintactic. Fenomen care este surprins
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Pe dimensiunea conectivă, sintactică a intervenției sale discursive, locutorul vizează însăși construcția discursivă, cu alte cuvinte în timpul combinării, înlănțuirii sau conectării entităților lingvistice, acesta este atent la însuși acest proces sintactic, intenția lui fiind aceea de a închega o secvență discursivă adecvată sau compatibilă din punct de vedere sintactic. Fenomen care este surprins prin sintagma “intenționalitate metalingvistică.” Capitolul 3 DIMENSIUNEA COGNITIVĂ A COMUNICĂRII VERBALE Motto: “Dar cum s-ar putea, Socrate, ca acela care spune ce spune să nu spună ce
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
discurs, individul uman încearcă să cunoască lumea și să o fixeze într o formă lingvistică, spre exemplu textul. Dar individul uman nu are experiența lumii, nu cunoaște lumea doar printr-un raport direct, nemijlocit cu ea, ci și prin intermediul practicii discursive, prin discursul sau textul celuilalt. Așadar, într-o situație de comunicare locutorul, adresându-se interlocutorului, pune în circulație un discurs care spune ceva despre lume, discursul fiind o “tensiune în raport cu celălalt și în raport cu lumea” (Rovența Frumusani, 1995:157). Referențialitatea este
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
ceva despre lume, discursul fiind o “tensiune în raport cu celălalt și în raport cu lumea” (Rovența Frumusani, 1995:157). Referențialitatea este, așadar, acea dimensiune a limbajului prin care acesta trimite la lumea extralingvistică sau prin care interlocutorii se raportează la lume în practica discursivă. Cu alte cuvinte, prin dimensiunea sa referențială, limbajul prezintă un “angajament ontologic”. Cu privire la latura semantică a limbajului, s au impus două școli de gândire. Una este școala structuralistă, ce se revendică de la Saussure, și care merge pe ideea unui model
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
generalizare a lucrurilor și stărilor de lucruri ale lumii extralingvistice. Plecăm, însă, ca premisă de lucru, de la modelul triadic al limbajului, în care referențialitatea este caracteristica limbajului de a trimite sau de a se referi la lume. Într-o practică discursivă sau situație de comunicare, receptorului îi este oarecum suficient să înțeleagă, “să prindă” ideea, gândul sau sensul celor spuse de locutor pentru a putea pricepe ce vrea să spună acesta și astfel pentru a putea comunica la un nivel satisfăcător
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
îndeamnă întotdeauna să pătrundem de la sens la semnificație” (Gottlob Frege, Sens și semnificație, în Al. Boboc, Semiotică și filosofie, 1998:54). Tema referențialității este de o foarte mare importanță întrucât, datorită fenomenului inflaționist și speculativ al limbajului, apar în practica discursivă o serie de discursuri sau intervenții discursive cu pretenția de a se impune ca adevăruri, dar care, în realitate, nu sunt nimic altceva decât simple speculații lingvistice ce creează iluzia de adevăr. 3.1. Sens și referință După cum am constatat
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
semnificație” (Gottlob Frege, Sens și semnificație, în Al. Boboc, Semiotică și filosofie, 1998:54). Tema referențialității este de o foarte mare importanță întrucât, datorită fenomenului inflaționist și speculativ al limbajului, apar în practica discursivă o serie de discursuri sau intervenții discursive cu pretenția de a se impune ca adevăruri, dar care, în realitate, nu sunt nimic altceva decât simple speculații lingvistice ce creează iluzia de adevăr. 3.1. Sens și referință După cum am constatat, triunghiul semantic al lui Ogden și Richards
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
iluzia de adevăr. 3.1. Sens și referință După cum am constatat, triunghiul semantic al lui Ogden și Richards relevă strânsa legătură dintre limbaj, gândire și stările lumii reale. Atunci când într-o situație de comunicare, interlocutorii pun în scenă o intervenție discursivă, ei își exprimă, în primul rând, stările lor mentale, gândurile sau conținuturile gândirii lor, și doar prin intermediul acestora exprimă sau reprezintă și stările lumii exterioare. Cum va spune Ricoeur, limbajul “e ceva prin care, cu ajutorul căruia, noi ne exprimăm și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
dintre un referent și un enunț”, prin referent înțelegându-se “o entitate a lumii exterioare.” (idem:117-118). Într-un sens mai larg, referința înseamnă și referentul sau extensiunea, sfera, semnificația în concepția lui Frege. În ceea ce privește sensul, luăm contact, în practica discursivă, cu o serie de probleme de receptare și comprehensiune, deoarece intervin o serie de fenomene cum ar fi: polisemia cuvintelor, distincția sens literar, denotativ - sens figurat, conotativ; iar în ceea ce privește referința, ne izbim de problema vaguității unor termeni, ambiguității enunțurilor ce
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Am tratat până aici problema sensului și referinței la nivelul termenilor și la cel al enunțurilor sau nivelul frastic, dar problema sensului și referinței poate fi tratată și la nivel transfrastic. La acest nivel, reprezentative sunt: „referința tematică” și „schematizarea discursivă”, ultimul concept aparține lui Jean Blaise Grize, și interesează ca „reprezentare sumară, dar esențială a referinței tematice a intervenției discursive.” (C. Sălăvăstru, 1996:142). Discursul la nivel transfrastic se raportează la lumea reală abordând o anumită temă, de aceea și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
problema sensului și referinței poate fi tratată și la nivel transfrastic. La acest nivel, reprezentative sunt: „referința tematică” și „schematizarea discursivă”, ultimul concept aparține lui Jean Blaise Grize, și interesează ca „reprezentare sumară, dar esențială a referinței tematice a intervenției discursive.” (C. Sălăvăstru, 1996:142). Discursul la nivel transfrastic se raportează la lumea reală abordând o anumită temă, de aceea și referința este una tematică. Astfel, locutorul construiește schematizări discursive care propun interlocutorului „imagini globale” sau „sinteze cognitive” despre lucruri sau
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
interesează ca „reprezentare sumară, dar esențială a referinței tematice a intervenției discursive.” (C. Sălăvăstru, 1996:142). Discursul la nivel transfrastic se raportează la lumea reală abordând o anumită temă, de aceea și referința este una tematică. Astfel, locutorul construiește schematizări discursive care propun interlocutorului „imagini globale” sau „sinteze cognitive” despre lucruri sau stări de lucruri ale lumii reale. 3.2. Referință, realitate și ficțiune De cele mai multe ori, atunci când producem o secvență discursivă, noi avem pretenția de a ne referi, prin cuvintele
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
și referința este una tematică. Astfel, locutorul construiește schematizări discursive care propun interlocutorului „imagini globale” sau „sinteze cognitive” despre lucruri sau stări de lucruri ale lumii reale. 3.2. Referință, realitate și ficțiune De cele mai multe ori, atunci când producem o secvență discursivă, noi avem pretenția de a ne referi, prin cuvintele noastre, la realitate sau mai bine zis la lumea reală. Însuși termenul de referință a fost instituit pentru a desemna relația sau „operațiunea prin care se stabilește corespondența dintre un referent
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
manieră satisfăcătoare receptorul (sau receptorii) asupra a ceea ce constituie proprietățile denotatului.” (Sălăvăstru, 1995:146). Luând în considerare distincția dintre termeni vagi și termeni non vagi, am putea spune că predomină, în acest caz, termenii non-vagi, consecința fiind aceea că intervențiile discursive prezintă claritate și precizie referențială. Determinăm și o modalitate referențială „slabă”, apreciativ-evaluativă, în care un aspect al realității, în special al realității sociale, este supus unei aprecieri, evaluări ce prezintă o anumită „încărcătură” subiectivă datorită legăturii judecăților apreciative cu valorile
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
curând, complementară, întrucât explicațiile pur teoretice ar rămâne doar simple speculații fără descrierile faptelor, iar descrierile empirice se înscriu, în genere, într-un cadru explicativ. Ficțiunea, producție a imaginației, este văzută ca „lume imaginară” sau „lume posibilă”, iar în plan discursiv ca discurs cu denotație nulă. Este acceptată, în genere, ideea că discursul literar și cel poetic în special sunt discursuri ficționale sau generatoare de imaginar. P. Ricoeur, vorbind despre discursul „a cărui folosire este generatoare de imaginar”, va afirma că
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
devine un „filtru național” al gândirii și raportării noastre la realitate. Cu alte cuvinte, câte limbi și gramatici atâtea logici și moduri de raportare la realitate. Contextul lingvistic ne permite sau ne ajută ca, reintegrând cuvântul sau enunțul în suita discursivă de unde am decupat-o, să-i determinăm sensul și referința cu care sunt utilizate într-o anumită situație de comunicare. Contextul lingvistic este un context al enunțului ca produs, pe când contextul extralingvistic, de care vom vorbi mai jos, este, mai
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
semnificația convențională, ce țin de lexic sau de limba ca sistem static, pot fi actualizate în discurs într-un mod particularizant, cu sensuri adiționale (contextuale) și semnificații proprii locutorului, intenționale. Acest fapt ne impune contextualizarea sau analiza contextuală a intervențiilor discursive, pentru a determina sensul și referința intenționate de locutor, depășind astfel „intenția lectorului” și „intenția operei”. Astfel, funcție de context, rostind cuvintele „se strică vremea”, locutorul poate intenționa să aprecieze că situația socio-economică sau politică se înrăutățesc (e metaforă) ori să
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
în tradiția retorică, începând cu Aristotel, dar este cunoscută, în special, sub forma distincției sens literal - sens figurat. Deși studiile de retorică tradițională impun mai multe tipuri de figuri retorice ce ilustrează întrebuințarea sensului figurat sau a nonliteralității în practica discursivă, noi vom aborda metafora ca exponent al acestei întrebuințări, copilul reușit al mariajului retoric. Metafora este inclusă în clasa figurilor ce țin de sens, fiind numită și figură semantică, figură de stil sau trop, „prin intermediul căreia se prezintă ca echivalenți
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Cei doi gânditori sesizează, odată în plus, ceea ce au observat și alții, precum Kant, anume că o cunoaștere a lumii este mai curând o construcție a spiritului, logosului nostru (înțeles atât ca rațiune cât și ca discurs sau ca „raționalitate discursivă”) decât o reflectare mimetică, fidelă a realității, că noi nu putem prinde decât „fenomenul”, „lucrul în sine” scăpându-ne întotdeauna. În acest sens se va întreba Nietzsche de unde vine acest „instinct al adevărului”? Când, de fapt, dominant este „instinctul de
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
pe „ruinele” referinței literale. Metafora vie reprezentând de fapt o entitate lingvistică nouă care vine să ia locul uneia vechi, osificate, „metaforă moartă” dar și să desemneze un aspect al realității încă nenumit. În concluzie putem spune că în practica discursivă din orice domeniu sau situație de comunicare, limbajul e întrebuințat atât într un mod literar cât și într-unul non-literar (metaforic) unul dominând funcție de tipul de discurs sau domeniu. La extreme se situează discursul științific dominat de literalitate și discursul
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
discurs sau domeniu. La extreme se situează discursul științific dominat de literalitate și discursul poetic dominat de nonliteralitate. Metafora nu este doar un „ornament estetic” ce îmbracă discursul, menit a emoționa, persuada, ci în aceeași măsură ea este o strategie discursivă, referențială, chiar dacă „slabă”, prin care locutorul poate urmări atât seducția cât mai ales îmbogățirea universului cognitiv al interlocutorului cu noi cunoștințe, „adevăruri”. Metafora este o excelentă și sugestivă modalitate sugestivă prin care fenomene complexe pot fi înțelese, comprehendate datorită analogiei
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
acestea sunt compatibile deoarece regăsim la fiecare nivel corespondențe între: cuvânt, concept și lucru (obiect); propoziție, judecată și stare de lucruri; frază, raționament și relațiile dintre stările de lucruri. Adecvarea limbajului la lumea reală este relevantă întrucât receptorul unei intervenții discursive nu este interesat doar de înțelegerea acesteia ci poate într-o mai mare măsură de înțelegerea și cunoașterea realității la care aceasta se referă; de adevărul celor spuse cu privire la aceasta. 3.5.1. Corespondența, condiție semantică a adevărului Adecvarea limbajului
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
doar din dorința de cunoaștere, dar de cele mai multe ori dintr-un interes pragmatic: deținând o reprezentare sau cunoaștere adecvată, adevărată asupra lumii, noi putem acționa într-un mod adecvat, eficient în cadrul ei. Problema este: cum ne dăm seama că intervenția discursivă a celuilalt exprimă cunoștințe verosimile sau doar opinii subiective? Sau mai curând, cum ne dăm seama dacă opiniile vehiculate discursiv sunt cunoștințe verosimile sau nu? Ca răspuns la aceste întrebări vom adopta poziția lui Popper, pentru care există trei categorii
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
asupra lumii, noi putem acționa într-un mod adecvat, eficient în cadrul ei. Problema este: cum ne dăm seama că intervenția discursivă a celuilalt exprimă cunoștințe verosimile sau doar opinii subiective? Sau mai curând, cum ne dăm seama dacă opiniile vehiculate discursiv sunt cunoștințe verosimile sau nu? Ca răspuns la aceste întrebări vom adopta poziția lui Popper, pentru care există trei categorii de căutători ai cunoașterii adevărate și astfel trei posibilități de evaluare a opiniilor vehiculate discursiv. Verificaționiștii, sau justificaționiștii, pozitiviști, care
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
dăm seama dacă opiniile vehiculate discursiv sunt cunoștințe verosimile sau nu? Ca răspuns la aceste întrebări vom adopta poziția lui Popper, pentru care există trei categorii de căutători ai cunoașterii adevărate și astfel trei posibilități de evaluare a opiniilor vehiculate discursiv. Verificaționiștii, sau justificaționiștii, pozitiviști, care „cer să acceptăm o părere numai dacă ea poate fi justificată prin date pozitive...dovedită ca adevărată sau, cel puțin, ca foarte probabilă...verificată sau confirmată în mod probabilist.” (K. R. Popper, Adevăr, raționalitate și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]