3,349 matches
-
el, așa că o să-ți spun de pe-acum. Ca bărbat este mai mult decît nesemnificativ, dar ca detectiv mă depășește chiar și pe mine. Na, e bine? Doar tu și Dumnezeu sînteți martori că laud un om pe care Îl disprețuiesc. Acum Îmi respecți omisiunile, așa cum le respect și eu pe ale tale? Gata cu ACȚIUNEA. Nu. Zi-mi dracului măcar ce vrei să fac! Explică-mi. Dudley rîse, apoi zîmbi. — Deocamdată nu faci nimic, dar ascultă. Am auzit că În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Patchett, care Își punea pe hîrtie fanteziile generate de stupefiante, oferindu-i lui Dieterling o călimară. Douglas a devenit obsedat de zbor și de posibilitățile sexuale adiacente. Dieterling Își iubea fiul, pe Douglas, În ciuda furiilor și acceselor lui ciudate. Îl disprețuia pe Paul, care era meschin, tiranic și prost. Douglas și Paul semănau teribil. Ray Dieterling a devenit celebru; Douglas Borchard a devenit sălbatic. Trăia cu Faye și se uita la desenele animate coșmarești ale tatălui său - păsări răpind copii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
în slujba libertății. Agentul puterii pervertite nu face decât să slujească uitarea căutării. Dar uitarea căutării este vina celui ce rămâne mereu supus. Iar cel care ajunge să slujească, în locul căutării libertății, uitarea căutării ei, deci agentul puterii pervertite, îl disprețuiește pe cel mereu supus. Pentru că este puternic peste cel mereu supus, el și-a pierdut libertatea, și astfel puterea. La rândul lui, cel mereu supus ajunge să-l urască pe cel care perpetuează comanda și să-l socotească vinovat de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
viață peste posibilitățile lor. Disprețul de sine poate și el să întîrzie să apară, pentru că dacă există oameni pe care îi admirăm pentru ceea ce au știut să facă în viața lor, vom găsi oricând mai mulți pe care să-i disprețuim pentru că nu au făcut cât noi. Libertatea și răspunderea, oricât de mare ar fi cuprinderea lor - ele îmi angajează întreaga viață și eu răspund acum de tot, pentru că tot ce am ales și am făcut mă formează -, nu sânt trăite
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
acord suprem. Mă tentează o parafrază platoniciană: "Dar spune-mi, Criton, ne putem închipui un înțelept din vechime sau vreun mare tragedian învățîndu-i pe oameni ce este drept, frumos și bun, iar el purtîndu-se asemeni unui scrib de rând, care disprețuiește și înjosește prin fiecare zi a vieții sale tot ce a spus și a scris sau, dacă e pictor sau artist în piatră, tot ce a stârnit de preț în noi prin zugrăveli și cioplitură?" Astăzi a fost seara lui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
că Îl caută pe Julius, ca și cum ar fi fost un prieten care venea În vizită. Și se așeză pe un scaun din vestibul fără să ceară voie nimănui. Celso Îl urî din prima clipă Palomino care, la rîndul lui, Îl disprețui pe Celso. Fercheșul metis era student la medicină și mai cîștiga un ban făcînd injecții. Se credea Don Juanul orașului și asta Îl obliga să poarte un impecabil costum bleumarin, În fiecare an de sărbătorile naționale. Ce-i drept, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
prinsese pică pe maître care-i servea la masă, cel care le aducea menu-ul și-i muștruluia tot timpul pe chelneri cînd greșeau cu ceva. Și lucrul cel mai greu de crezut este că maître Începu și el să-l disprețuiască Într-o oarecare măsură, ca și cum ar fi fost copilul unui membru al clubului În pragul falimentului. Ceva ciudat se petrecea la masa asta ori de cîte ori se apropia faimosul maître; fără Îndoială că se simțea superior celorlalți chelneri datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
explicații, numai s-o poată vedea cum Își scutură șuvița de păr căzută pe ochi, ori de cîte ori el insista asupra unui amănunt. În schimb, inginerul nu-și dădea seama cît de minunată era doamna; de aceea arhitectul Îl disprețuia pe inginer, În timp ce Juan Lucas le mai oferea cîte un pahar din acest excelent vin de Jerez. Seara, Susan și Juan Lucas se duseră la hotelul Bolivar, unde Își dăduseră Întîlnire cu niște prieteni din Panama. CÎt despre Bobby, ceru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îi stropise costumul de seară și-și dădu seama că el avea acasă două costume de stofă mai fină. Lastarria nu observase Însă că grasul nici nu se sinchisea de asta, nu mai era În stare să observe că era disprețuit de chelneri; el cerea mereu de băut, Își ștergea fața cu batista murdară și spunea din nou: whisky, atîta și-i era tare sete și Începea să se gîndească la mătușica lui, care i-ar fi dus paharul În dreptul buzelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În noroi ca porcii pentru ca să se aleagă cu doi copii. Dacă ar fi știut cu exactitate zilele cînd Dumnezeu Îi poruncise să-i conceapă pe Pipo și Rafaelite, neisprăviții ăștia, ar fi evitat un Întreg trecut pe care acum Îl disprețuia și de care ajunsese să-i fie rușine, dar care o urmărea obsedant În visuri, În momentele de descurajare, Juan tîrÎndu-se la picioarele ei cu o expresie foarte ciudată, cerîndu-i să facă toate porcăriile, ce-a Însemnat dragostea?, În loc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
urmă o punea după ureche pentru cină. Daniel pregătea fructiera și vasele de spălat pe mîini și Celso le ducea stăpînilor primele platouri pe care le pregătise Abraham. Amîndoi rîdeau cu veselie țărănească de pederastul pricăjit și pederastul pricăjit Îi disprețuia, Îmbrăcat cum era cu tricoul de tenis și cu părul oxigenat. În sufragerie, arhitectul la modă și soția lui, o Susan mai ștearsă, savurau Încîntați căprioara la cuptor pe care Juan Lucas o califica drept neîntrecută. „Nu știu cum se face, spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
tărășenia cu prietenul lui și cu petrecărețul. Bobby n-a făcut nici un comentariu. Timp de o clipă s-a simțit ispitit să-i povestească lui Santiago fericita lui aventură de la madame Nanette, dar i-a fost frică să nu-l disprețuiască pentru că se mai ducea Încă la bordeluri, așa că a tăcut. — Hai să dăm o raită, spuse Santiago, pornind motorul automobilului. — Dar să nu mergem prea departe... În curînd se luminează de ziuă. Ce vrei să fac dacă Lester nu dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
dar asta nu le rezolvă pe ale mele. Nu mai discutam cu el de multă vreme, e adevărat. Mergeam pînă acolo Încît Îl lăsam să creadă că Îl aprobam. Minciună prin omisiune! Ba mai rău, mi se Întîmpla să-l disprețuiesc, să nu-i spun nimic și să gîndesc că bate cîmpii. Îl vedeam cum se zbate În cămașa lui de forță catolică, iar eu, În loc să-i vin În ajutor, Îi Întorceam spatele. Ne-am fi putut certa și n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pe creștetul lumii, chemați să ne asumăm o sarcină supraomenească, Înălțați, Înnobilați fără voia noastră, Încovoiați ca Simon din Cirene sub povara Crucii, făcînd drumul Împreună spre suferință. Niciodată Înainte nu mă mai simțisem astfel, pe drum, desprins de toate, disprețuind totul, ușurat, liber, neexistînd decît pentru acea durere și pentru iubirea mea care Împărtășea durerea cu soția mea. S-a Întîmplat la fel ca pentru Avraam. Dumnezeu a trimis un Înger spre a opri sacrificiul. Ne lăsa Împreună cu recunoștința noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
moment, nevoind să nu-și țină cuvîntul. În chilia mea, l-am rugat pe Iisus să vegheze asupra lui și asupra mamei, asupra surorilor mele, asupra viitoarei mele soții, și să-mi ierte păcatul de trufie pe care-l făptuisem disprețuindu-l pe tata, care-și făcuse datoria, dar care o făcuse prea tîrziu, după părerea mea... Pentru a-mi arăta cu adevărat independența, nu mi-am pus pijamaua pe care mama mi-o călcase și, pentru prima oară În viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
și-au influențat epoca erau săraci; mi-a făcut chiar elogiul lui Nietzsche și al lui Marx, precizînd că nu erau „săraci“ În materie de inteligență. Traducînd În felul meu acest limbaj franciscan, abandonarea bogățiilor pentru apropierea de Iisus, Îi disprețuiam pe băieții mai bogați ca mine și preferam cultura mea În locul costumelor lor. Mă duceam la școală fără cărți și fară caiete, repetîndu-mi pe parcursul drumului: „Inteligența și memoria Îmi sînt de ajuns“. La confesional, mă acuzam că păcătuiesc prin trufie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
dar s-o refuzi: „Dragostea pe care o avem pentru mobilele fastuoase, pentru casele care au stăpîn trebuie să fie Înlăturată de o dragoste Încă și mai mare. Nu trebuie să-i oferim lui Dumnezeu pseudosacrificiul bunurilor pe care le disprețuim, ci sacrificiul bogăției care ne ispitește și care este, de asemenea, frumusețe. Înțelegi? Dragostea ta pentru fast trebuie să fie Întrecută de dragostea pentru Hristos“. Era genul de subiect pe care tata Îl aborda cînd mă duceam la el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mamei dumitale, pe cuvîntul meu. Douăzeci și șase de minute, ora exactă. Parcă am fi la spartul tîrgului. Luați două salate la preț de una singură! La ce bun să vrei să vinzi timpul cu reducere de preț? Nu-l disprețui. E o marfă prețioasă. Să continuăm. În seara proiecției, părinții Anei Augustina reuniseră la ei acasă toată floarea comunității braziliene din Bruxelles. Pentru cei optsprezece ani ai unicei lor fiice - un pic mai vîrstnică decît mine, se născuse cînd eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ar fi gîndit despre asta Întrunirea Cardinalilor și Arhiepiscopilor, care denunțase deja cu vreo zece ani În urmă complezenta etalare a desfrîului senzual și persiflarea virtuților familiale În filmul francez? Ce-ar gîndi Franz Weyergraf despre acest lucru, el, care disprețuise Întotdeauna cărțile care Îi făceau pe cititori să se bălăcească În noroi, după cum scrisese și mi-o spusese Într-o zi cu o vehemență de-a dreptul biblică? De doi ani, ne scriam des, mai mult decît o făcuserăm vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
califică alt personaj, se alătură gelosului Scaur care vede că Neera îl neglijează din pricina lui Horațiu, ea fiind mult mai sensibilă la talentul poetic decât la cadourile scumpe ale unui admirator înstărit, dar lipsit de orice înclinație artistică (m-a disprețuit/ Zicând că pentru dânsa au mult mai scumpe haruri/ Trei versuri de Horațiu decât a mele daruri - I 9). În tentativa de a-l discredita pe Horațiu se asociază poetastrul ratat și bogătașul plin de dispreț față de meșteșugul artistic (E
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
nu se poate hotărî să plece din palat (II 6). Speriat de apariția Casandrei (II 13) - căreia îi propune într-un ultim elan să fugă împreună - el pândește cu teamă o schimbare pe fața lui Agamemnon (IV 4). Clitemnestra îl disprețuiește pentru că nu e dintre oamenii admirabili care cunosc întrebuințarea silniciei (II 12), Agamemnon îl ignoră știindu-l neînfrânat, dar incapabil să dea o lovitură gândită mult înainte (III 5). Intuiția Casandrei se dovedește a fi mai corectă : Egist e plin
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
n-a suspinat niciodată după vreun loc anume. Când Oreste și Pilade sunt capturați pe țărm, Toas decide să-i trimită la moarte justificându-și severitatea prin teama de reacția preotesei : Altfel, ce va crede despre noi fecioara ? Ne va disprețui (scena 10). În ce o privește, Ifigenia declară în fața lui Doris că acceptă să îndeplinească sacrificiile umane nu pentru a urma porunca oracolului, ci pe a regelui care îi dă adăpost (scena 12). În fapt, nici Toas nici Ifigenia nu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
preotului de la Delfi de a se pune la adăpost prin simularea stupidității, histrionismul fiind o condiție a supra viețuirii în vremuri tulburi : Acolo unde legea și dreptul sunt călcate în picioare și nu mai e nicio nădejde de viață, numai disprețuit de toți ești în siguranță (I, p. 29). Cuvintele reproduc exact un pasaj livian (p. 86 a traducerii), cu unica diferență că la autorul antic reflecția respectivă aparține viitorului conducător al revoltei împotriva regalității . Povestind cum i-a înșelat pe
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Aldaya, care nu apucase a Învăța numele pălărierului. În felul acesta, descoperiră că don Ricardo Aldaya era sătul pînă peste cap de oameni care se temeau de el, Îl adulau și i se Întindeau la picioare ca niște rogojini. Îi disprețuia pe pupincuriști, pe fricoși și pe oricine demonstra orice fel de slăbiciune, fizică, mintală ori morală. CÎnd dădu peste un băiat sărman, un simplu ucenic, care avea obrazul și șarmul de a-l lua peste picior, Aldaya hotărî că, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe lume, că ea era cel mai important lucru din univers. Jacinta nu Îi spuse niciodată Penélopei că o iubea. Doica știa că cine iubește cu adevărat iubește În tăcere, cu fapte și niciodată cu vorbe. În taină, Jacinta o disprețuia pe doamna Aldaya, acea creatură vanitoasă și goală pe dinăuntru care Îmbătrînea pe coridoarele casei sub povara bijuteriilor cu care soțul ei, ce ancora În alte porturi de ani de zile, Îi Închidea gura. O ura fiindcă, dintre toate femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]