4,261 matches
-
sunt desființate districtele că subdiviziune teritorială și sunt înființate arondismentele. Astfel departamentul Mont-Blanc este subdivizat în arondismentele: Chambéry, Annecy, Moûtiers și Saint-Jean-de-Maurienne. În urmă primei restaurații în 1814, Franța revine la frontierele din 1792, dar păstrează o parte din vestul Ducatului Savoiei. Departamentul Léman este suprimat, iar departamentul Mont-Blanc recuperează o parte din teritoriile pierdute în favoarea acestuia. Partea estică a ducatului revine Regatului Sardiniei, dar acesta este privat de capitală tradițională, Chambéry care rămâne sub jurisdicție franceză. După cele 100 de
Mont-Blanc (departament) () [Corola-website/Science/313942_a_315271]
-
și Saint-Jean-de-Maurienne. În urmă primei restaurații în 1814, Franța revine la frontierele din 1792, dar păstrează o parte din vestul Ducatului Savoiei. Departamentul Léman este suprimat, iar departamentul Mont-Blanc recuperează o parte din teritoriile pierdute în favoarea acestuia. Partea estică a ducatului revine Regatului Sardiniei, dar acesta este privat de capitală tradițională, Chambéry care rămâne sub jurisdicție franceză. După cele 100 de zile și înfrângerea definitivă a lui Napoleon la Bătălia de la Waterloo, este semnat Tratatul de la Paris prin care întregul Ducat
Mont-Blanc (departament) () [Corola-website/Science/313942_a_315271]
-
ducatului revine Regatului Sardiniei, dar acesta este privat de capitală tradițională, Chambéry care rămâne sub jurisdicție franceză. După cele 100 de zile și înfrângerea definitivă a lui Napoleon la Bătălia de la Waterloo, este semnat Tratatul de la Paris prin care întregul Ducat al Savoie este retrocedat Regatului Sardiniei, astfel că departamentul Mont-Blanc este desființat. În 1860, în urma unificării Italiei, Franța recuperează Ducatul Savoia și Comitatul Nișă drept compensare pentru ajutorul acordat trupelor italiene. Astfel mare parte a teritoriului departamentului Mont-Blanc este recuperată
Mont-Blanc (departament) () [Corola-website/Science/313942_a_315271]
-
de zile și înfrângerea definitivă a lui Napoleon la Bătălia de la Waterloo, este semnat Tratatul de la Paris prin care întregul Ducat al Savoie este retrocedat Regatului Sardiniei, astfel că departamentul Mont-Blanc este desființat. În 1860, în urma unificării Italiei, Franța recuperează Ducatul Savoia și Comitatul Nișă drept compensare pentru ajutorul acordat trupelor italiene. Astfel mare parte a teritoriului departamentului Mont-Blanc este recuperată, fiind organizate 2 departamente, actualele departamente Savoie și Haute-Savoie.
Mont-Blanc (departament) () [Corola-website/Science/313942_a_315271]
-
din Confederația Rinului în 1811. Motivul principal al anexării era de a controla strict aplicarea Blocadei Continentale, politică față de care cele mai importante regiuni portuare de la Marea Nordului erau reticente. Teritoriul departamentului conținea orașul liber Hanseatic Bremen și părți din Marele Ducat Oldenburg și din fostul Electorat de Hanovra, din 1807 aflat sub administrația Regatului Westfaliei. Departamentul este numit după Râul Weser, Bouches du Weser însemnând Gurile Weserului indicând astfel faptul că departamentul se găsește la vărsarea acestuia în Marea Nordului. Reședința departamentului
Bouches-du-Weser () [Corola-website/Science/313965_a_315294]
-
administrat indirect în cadrul imperiului, împreună cu celelalte două departamente hanseatice fiind sub autoritatea Curții Imperiale ("Cour Impériale") de la Hamburg. Departamentul este divizat în 4 arondismente și 33 cantoane astfel: În urma înfrângerii lui Napoleon în 1814 teritoriul revine Regatului Hanovra și Marelui Ducat Oldenburg iar Bremen redevine oraș liber. Actualmente teritoriul face parte din landurile Saxonia Inferioară și Bremen.
Bouches-du-Weser () [Corola-website/Science/313965_a_315294]
-
uneori până la un cinism extrem, fiind poreclit și „cel Șiret” (Le Rusé) și „Păianjenul universal” (l'Universelle araigne). Ludovic al XI-lea a semnat în 1482 tratatul de la Arras cu Maximilian I de Habsburg, prin care i-au fost cedate ducatul Burgundiei și Picardia. A fost cel dintâi rege care a luat pe față apărarea păturilor sociale inferioare în fața marilor feudali și chiar împotriva Inchiziției, și de aceea țăranii valdezi din Valpute, în Dauphiné, l-au cinstit dând văii lor numele
Ludovic al XI-lea al Franței () [Corola-website/Science/314774_a_316103]
-
VII-lea nu s-a mai lăsat momit, și a trimis o armată sub ordinele lui Antoine de Chabannes pentru a relua controlul în Dauphiné. La 30 august 1456 prințul Ludovic a fugit în Franche Conté, apoi la Louvain, în ducatul Brabantului, pe teritoriul Burgundiei. La curtea burgundă, care în acea vreme părea concureze serios pe cea a regilor Franței, prințul răzvrătit împotriva tatălui său s-a bucurat de o primire excelentă, în octombrie primind și omagiile ducelui burgund însuși, Filip
Ludovic al XI-lea al Franței () [Corola-website/Science/314774_a_316103]
-
acesta, încurcat intr-un conflict cu ducele Bretaniei, o pierdu în 1466 în favoarea lui Ludovic, pentru ca apoi sa fie nevoit se refugieze tocmai în Bretania. După moartea lui Filip cel Bun în 1467, Carol Temerarul i-a urmat la conducerea ducatului Burgundiei. El avea ambiția de a transforma Burgundia într-un regat independent. În schimb, diverse regiuni, și mai ales locuitorii din Liège, se ridicau adesea contra sa. Aceștia din urmă se aliaseră chiar cu regele Ludovic. La 1 octombrie 1467
Ludovic al XI-lea al Franței () [Corola-website/Science/314774_a_316103]
-
relațiilor conflictuale. Dar, odată știindu-se la adăpost, Ludovic îl aruncă în 1469 în închisoare, într-o cușcă de fier, pe sfetnicul său, cardinalul Jean de la Balue, descoperit trădător, îi dărui în aprilie fratelui său Carol, în semn de reconciliere, ducatul Guyenne în apanaj și în anul următor declară tratatul cu Carol Temerarul nul și neavenit. El începu să-și reclădească oastea, dorind să distrugă puterea Burgundiei și să pună capăt odată pentru totdeauna unui conflict care dăinuia deja de trei
Ludovic al XI-lea al Franței () [Corola-website/Science/314774_a_316103]
-
se încheie cu victoria lui Ludovic. Decesul, fără urmași, al fratelui său Carol în 1472 îl salvă de perspectiva amenințătoare a unui mariaj al acestuia cu Maria de Burgundia, unica fiică a lui Carol Temerarul, și îi permise să anexeze ducatul Guyenne la domeniile regale. Între timp Anglia era sfâșiată de războiul civil cunoscut sub numele de Războiul celor două roze. Ludovic a urmărit evenimentele de aproape, deoarece Carol Temerarul devenise aliatul Casei de York care se ridicase împotriva regelui Henric
Ludovic al XI-lea al Franței () [Corola-website/Science/314774_a_316103]
-
în tabăra regelui, unde s-a bucurat de o bună primire. Din întâmplările legate de luptele la Beauvais istoria a reținut în mod deosebit episodul în care s-a distins Jeanne Hachette. În 1474 Ludovic și-a propus să supună ducatul Anjou unde domnea René I de Anjou .Sub masca unei vizite de curtoazie, Ludovic sosi la Angers cu oastea sa și îl puse pe ducele René în fața unui fapt împlinit. Ceru cheile orașului și instală de îndată în cetate o
Ludovic al XI-lea al Franței () [Corola-website/Science/314774_a_316103]
-
de sud, fiind situat de-a lungul râului Meuse, de la Dinant și Bouillon în sud până în Comitatul Loon ân Nord (cu excepția orașului Namur ce făcea parte din comitatul omonim). Astfel principatul diviza în două Țările de Jos de sud izolând ducatele Limburg și Luxemburg de restul Țărilor de Jos. Orașul Maastricht se afla de asemenea sub suveranitatea prințului de Liège, inițial concomitent cu suveranitatea Ducelui de Brabant și apoi cu cea a Provinciilor Unite. Teritoriul reprezintă aproximativ 1/5 din teritoriul
Principatul episcopal Liège () [Corola-website/Science/314978_a_316307]
-
Burgunzi capătă influențe din ce în ce mai mari asupra politicii principatului. Secolele XVI și XVII au fost dificile pentru principat datorită sciziunii Țărilor de Jos Spaniole în urma Războiului de optzeci de ani și a campaniilor militare ale lui Ludovic XIV. Asfel în 1676 Ducatul Bouillon se separă de principat, devenind un protectorat francez în cadrul Imperiului. De asemenea majoritatea prinților erau de origine străine iar faptul că ei dețineau mai multe domenii petreceau din ce în ce mai puțin timp conducând afacerile principatului. Nemulțumirile populației, încurajate de ideile revoluționare
Principatul episcopal Liège () [Corola-website/Science/314978_a_316307]
-
(luxemburgheză: "Herzogdem Lëtzebuerg", , ) a fost un stat al Sfântului Imperiu Roman din Țările de Jos. avea o suprafață mai mare decât actualul Mare Ducat de Luxemburg. Pe lângă teritoriul acestuia, Ducatul Luxemburg mai cuprindea și mare parte din provincia belgiană omonimă precum și o parte importantă din sudul provinciei Liège. De asemenea de ducatul Luxemburg aparțineau și domeniile din jurul orașelor Longwy și Thionville, actualmente în Franța
Ducatul Luxemburg () [Corola-website/Science/314985_a_316314]
-
(luxemburgheză: "Herzogdem Lëtzebuerg", , ) a fost un stat al Sfântului Imperiu Roman din Țările de Jos. avea o suprafață mai mare decât actualul Mare Ducat de Luxemburg. Pe lângă teritoriul acestuia, Ducatul Luxemburg mai cuprindea și mare parte din provincia belgiană omonimă precum și o parte importantă din sudul provinciei Liège. De asemenea de ducatul Luxemburg aparțineau și domeniile din jurul orașelor Longwy și Thionville, actualmente în Franța, precum și regiunea Bitburg din Germania. Din
Ducatul Luxemburg () [Corola-website/Science/314985_a_316314]
-
din Țările de Jos. avea o suprafață mai mare decât actualul Mare Ducat de Luxemburg. Pe lângă teritoriul acestuia, Ducatul Luxemburg mai cuprindea și mare parte din provincia belgiană omonimă precum și o parte importantă din sudul provinciei Liège. De asemenea de ducatul Luxemburg aparțineau și domeniile din jurul orașelor Longwy și Thionville, actualmente în Franța, precum și regiunea Bitburg din Germania. Din punct de vedere administrativ ducatul era organizat sub forma a 15 domenii: Originile Luxemburgului sunt legate de construcția fortăreței Luxemburg în a
Ducatul Luxemburg () [Corola-website/Science/314985_a_316314]
-
mare parte din provincia belgiană omonimă precum și o parte importantă din sudul provinciei Liège. De asemenea de ducatul Luxemburg aparțineau și domeniile din jurul orașelor Longwy și Thionville, actualmente în Franța, precum și regiunea Bitburg din Germania. Din punct de vedere administrativ ducatul era organizat sub forma a 15 domenii: Originile Luxemburgului sunt legate de construcția fortăreței Luxemburg în a doua jumătate a secolului al X-lea de către Siegfried I, Conte de Ardeni. Acesta a achiziționat de la Abația Sf Maximilian din Trier un
Ducatul Luxemburg () [Corola-website/Science/314985_a_316314]
-
diverși membrii fiind Împărați, Regi ai Boemiei, Arhiepiscopi de Trier sau Maniz. O serie de achiziții și căsătorii avantajoase au mărit domeniul Comitatului Luxemburg, iar în 1354 Carol al IV-lea, Împărat din dinastia Luxemburg, îl ridică la rangul de Ducat pentru fratele său Wenceslaus I. Deoarece Ducatul era guvernat conform Legii Salice, la moartea acestuia fărăurmași, docatul revine nepotului său Wenceslaus II, Rege al Romanilor și al Boemiei. Acesta oferă ducatul drept gaj în 1388 lui Jobst de Moravia acesta
Ducatul Luxemburg () [Corola-website/Science/314985_a_316314]
-
Arhiepiscopi de Trier sau Maniz. O serie de achiziții și căsătorii avantajoase au mărit domeniul Comitatului Luxemburg, iar în 1354 Carol al IV-lea, Împărat din dinastia Luxemburg, îl ridică la rangul de Ducat pentru fratele său Wenceslaus I. Deoarece Ducatul era guvernat conform Legii Salice, la moartea acestuia fărăurmași, docatul revine nepotului său Wenceslaus II, Rege al Romanilor și al Boemiei. Acesta oferă ducatul drept gaj în 1388 lui Jobst de Moravia acesta devenint "Duce angajat" ("duc engagé"), o practică
Ducatul Luxemburg () [Corola-website/Science/314985_a_316314]
-
Împărat din dinastia Luxemburg, îl ridică la rangul de Ducat pentru fratele său Wenceslaus I. Deoarece Ducatul era guvernat conform Legii Salice, la moartea acestuia fărăurmași, docatul revine nepotului său Wenceslaus II, Rege al Romanilor și al Boemiei. Acesta oferă ducatul drept gaj în 1388 lui Jobst de Moravia acesta devenint "Duce angajat" ("duc engagé"), o practică ce va continua în următoarea perioadă. Prin căsătoria fiicei lui Sigismund de Luxemburg, Elisabeta, cu Albert de Habsburg, titlul intră în posesia familiei Habsburg
Ducatul Luxemburg () [Corola-website/Science/314985_a_316314]
-
Franței Carol al VII-lea. Fiul acestuia, Ludovic al XI-lea îi cedează titlul ducelui angajat Filip al III-lea de Burgundia drept compensație pentru ajutorul oferit pentru a urca pe tron. Odată cu intrarea titlului în portofoliul ducilor de Burgundia, Ducatul Luxemburg este înglobat Țărilor de Jos Burgunde, o serie de domenii din Țările de Jos, conduse colectiv de aceștia. Până la desființarea ducatului în secolul XVIII acesta va avea un destin comun cu acela al restului Țărilor de Jos. În urma căsătoriei
Ducatul Luxemburg () [Corola-website/Science/314985_a_316314]
-
drept compensație pentru ajutorul oferit pentru a urca pe tron. Odată cu intrarea titlului în portofoliul ducilor de Burgundia, Ducatul Luxemburg este înglobat Țărilor de Jos Burgunde, o serie de domenii din Țările de Jos, conduse colectiv de aceștia. Până la desființarea ducatului în secolul XVIII acesta va avea un destin comun cu acela al restului Țărilor de Jos. În urma căsătoriei ultimei supraviețuitoare a liniei burgunde, Maria de Burgundia cu Maximilian I de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman, ducatul intră sub influența
Ducatul Luxemburg () [Corola-website/Science/314985_a_316314]
-
aceștia. Până la desființarea ducatului în secolul XVIII acesta va avea un destin comun cu acela al restului Țărilor de Jos. În urma căsătoriei ultimei supraviețuitoare a liniei burgunde, Maria de Burgundia cu Maximilian I de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman, ducatul intră sub influența habsburgică. domeniile habsburgice sunt împărțite între ramurile spaniole și austriece ale familiei. Ducatul, împreună cu restul Țărilor de Jos, intră sub influența ramurii spaniole. În secolul XVII Luxemburgul intră în atenția Regatului Franței. Astfel, prin Tratatul Pirineilor din
Ducatul Luxemburg () [Corola-website/Science/314985_a_316314]
-
restului Țărilor de Jos. În urma căsătoriei ultimei supraviețuitoare a liniei burgunde, Maria de Burgundia cu Maximilian I de Habsburg, împărat al Sfântului Imperiu Roman, ducatul intră sub influența habsburgică. domeniile habsburgice sunt împărțite între ramurile spaniole și austriece ale familiei. Ducatul, împreună cu restul Țărilor de Jos, intră sub influența ramurii spaniole. În secolul XVII Luxemburgul intră în atenția Regatului Franței. Astfel, prin Tratatul Pirineilor din 1659, Franța anexează fortărețele Thionville și Montmédy. În 1684, Ludovic al XIV-lea invadează și ocupă
Ducatul Luxemburg () [Corola-website/Science/314985_a_316314]