3,527 matches
-
rupt relațiile diplomatice cu Belgia și apoi cu Elveția, datorită legii învățământului ostilă școlilor confesionale și, respectiv, politicii anticatolice. Cu toate acestea, ultimul sfert al veacului a cunoscut apariția curentului creștin-democrat cu o doctrină coerentă și cu unele partide, chiar dacă efemere, dar cu importanța lor pentru mai târziu. Aceste evenimente au fost favorizate de activitatea papei Leon al XIII-lea (1878-1903). Principala sa enciclică dintr-un lung șir de texte însemnate a fost Rerum novarum, în 1891, prin care recunoștea democrația
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
subiect ca acel înfățișat în lucrarea lui J.-D. Durand este binecunoscută, iar realizarea autorului este cu atît mai lăudabilă cu cît a reușit să schițeze o viziune de ansamblu asupra unei democrații creștine europene cu momentele sale de succes, efemere sau mai îndelungate, dar și cu perioadele de declin, ceea ce permite cititorului român o înțelegere mai realistă în general a fenomenelor politice interne și externe și în special a pașilor necesari pentru o integrare europeană reușită. SEBASTIAN CHIRUȚĂ Introducere Istoria
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Volkspartei, un partid catolic popular condus de Jakob Lindau. III Generațiile Leon al XIII-lea Ultimul sfert al secolului XIX a făcut posibilă apariția curentului creștin-democrat, afirmarea unei doctrine sociale și politice coerente prin crearea de organizații politice, care, deși efemere, nu au fost lipsite de importanță în istoria și experiența democrației creștine. Un cadru general în schimbare Problema socială era foarte acută, iar angajarea catolicilor pe acest "front" era foarte puternică: o multitudine de opinii, de lucrări, de asociații, al
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
publicații (ca Het Volk). Unitatea Partidului Catolic a mai suferit și alte șocuri, creștin-democrații Ligii formînd o adevărată opoziție față de guvernele conservatoare catolice. Încercarea părintelui Adolphe Daëns, fondator în 1893 al Christene Volkspartij (Partidul Popular Creștin) în Flandra a fost efemeră: învins atît pe plan politic cît și religios, exclus din Ligă, cazul său confirmă imposibilitatea de a fonda un partid creștin durabil fără acceptul ierarhiei Bisericii; aceasta mai demonstrează și particularitatea belgiană bazată pe unitatea catolicilor. Papa cunoștea acest aspect
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Dar el era împărțit între curente diferite. Sturzo, grație abilității sale, a reușit timp de mai mulți ani, să evite rupturile și să mențină o reprezentare a diverselor curente în cadrul Consiliului Național; un mic eșec a venit din partea creării unui efemer Partid Creștin al Muncii în 1921. Dar PPI-ul asigura bine unitatea politică a catolicilor, cel puțin de fațadă. Această unitate nu a întîrziat însă să se destrame sub efectul convergenței dintre politica lui Mussolini și abandonarea de către papă. Curentul
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
populism? Tentative de fondare a unor partide de inspirație creștină se observă și în statele Europei Central-Răsăritene23 provenite în urma înfrîngerii celor trei Imperii: rus, german, austro-ungar. Dar majoritatea au cunoscut o evoluție politică haotică, cu experiențe democratice prost asigurate, adesea efemere. Cît privește partidele creștine, ele s-au desprins cu greu de un populism și un naționalism impregnate de antisemitism. Cel mai interesant caz este oferit de Cehoslovacia, care era țara cea mai industrializată și mai democratizată din grup. Situația se
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
atunci cînd regele Alphonse al XIII-lea dorea să unifice Spania cu Biserica și proclama solemn catolicizarea țării în momentul ungerii sale în mai 1919. În 1922 a apărut Partidul Social Popular, un partid a cărui existență avea să fie efemeră. Conducătorii lui, ca José María Gil Robles sau Angel Ossorio y Gallardo (legat de omul politic conservator Antonio Maura), proveneau dintre Propagandiști sau din sindicalismul creștin unificat în 1919 (momentul cînd a fost creată Confederación Nacional de Sindicatos Católicos) și
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
într-un Stat unde, din cauza separării teritoriilor din Est, cele două confesiuni creștine erau aproape în echilibru (45% catolici, 50% protestanți). Fiind un partid de masă, CDU/CSU ocupa toată zona de la centru la dreapta, nelăsînd nici o șansă unei tentative efemere de refacere a Zentrum-ului de către Karl Spiecker, care visa la un partid care să unească creștin-democrații și social-democrații într-un fel de sinteză laburistă. Programele au fost reechilibrate spre opțiuni mai moderate, aspectele foarte îndrăznețe fiind abandonate, așa după cum o
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
cele 30,8% din sufragii, dar în cadrul alegerilor europene, fără miză națională, care nu au mobilizat decît 35% din totalul de alegători. Olanda rămîne, ca și Italia, un teren de studiu privilegiat. III Ținuturi de misionarism ale democrației creștine Succesul efemer din Franța Fondată în 1944, avîndu-l pe Maurice Schumann ca președinte și Robert Bichet ca secretar general, rezultat al experiențelor creștin-democrate dinainte de război, Mișcarea Republicană Populară ocupă în istoria politică a Franței un loc singular. Pentru prima dată, catolicismul politic
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
din voturi în 1973, 5,3% în 1975, dar a intrat rapid în declin, stabilizîndu-se între 2 și 3%. Avînd totuși cinci reprezentanți în Parlament, acesta a intrat în 1982 într-o coaliție de centru-dreapta. În Finlanda, după o tentativă efemeră de partid creștin între 1906 și 1919, a trebuit să se aștepte anul 1958 pentru apariția Suomen Kristillinen Liitto. Debutul său a fost foarte lent, obținînd 1,1% din voturi în 1970 și un singur deputat, Raino Westerholm, figură populară
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
i-a permis țării să revină la democrație, aceasta nu a fost în favoarea democrației creștine. Totuși s-a constituit repede un partid care se recunoștea în democrația creștină, Centrul Democratic și Social (CDS) (se mai poate remarca existența unui partid efemer, Partidul Democrației Creștine, de fapt un refugiu al partizanilor fostului regim, care nu a fost recunoscut de UEDC, și care a obținut la alegerile din 1976 doar 0,5% din voturi). Catolicii aveau opinii foarte împărțite față de regimul lui Salazar
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
mișcare nouă / 209 Consecințele războiului și ale ocupației / 211 O nouă generație / 217 II. O Europă a democrației creștine / 219 Transformări durabile / 224 Pozițiile dominante stabile: Democrația Creștină în Benelux / 252 III. Ținuturi de misionarism ale democrației creștine / 258 Succesul efemer din Franța / 258 Zonele slabe / 269 De la prăbușire la o renaștere nesigură / 279 Democrația creștină imposibilă în țările ortodoxe? / 290 IV. În căutarea unei democrații creștine europene / 296 Intuițiile lui Luigi Sturzo / 296 De la relansare la Partidul European / 298 Salvarea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
dintre marii invalidați, neidentificați și plasați, probabil, de mănăstire la ospiciu. În perioada de care ne ocupăm, a apărut și Nosographul ospitalului de Neamțu. Periodicul acesta are o importanță de necontestat în istoria publicisticii medicale românești, cu toată existența sa efemeră. Aici ne interesează, în special, reflectarea unor aspecte legate de Ospiciul Neamț. Redactorii Nosographului, dr. D. Ulle, medic primar, și dr. M. Moscovici, medic secundar, menționează, chiar în precuvântarea inserată în primul număr, că apariția publicației este determinată de cazuistica
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
întâi, la activitatea științifică. În această direcție, profesorul Ballif și-a afirmat de nenumărate ori concepția despre determinismul materialist al bolilor psihice. Potrivit acestei concepții, nici un simptom psihic nu poate fi înțeles fără o corespondență lezională, de durată sau numai efemeră. dar totdeauna existentă. Prin această optică a privit profesorul Ballif întreaga psihiatrie. La originile acestei concepții recunoaștem, în primul rând, ideile mai vechi ale Școlii de la Socola, conturate încă în epoca lui Brăescu și concretizate prin opera prof. C. I.
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
1918 nu exista peste Prut nici o școală primară românească, deși majoritatea locuitorilor din "gubernie" erau români. În 1940 ființau 2628 școli primare cu 7581 învățători. Învățătorii erau mai bine plătiți decât cei "din țară", precedentul fiind creat în timpul primului guvern (efemer!) al lui Alexandru Averescu. Tot atunci, populația școlară se ridica la 347.747 elevi, număr care întrecea cu mult pe acela al tuturor știutorilor de carte basarabeni indicați de recensământul țarist din 1897: 301.174 locuitori. Sub români s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
adică o diferență de ordin material, care produce tot o distanțare calitativă, în măsura în care acest material antrenează sau nu resorturi aflate dincolo de funcțiile denominativă și comunicativă ale limbii. Pe de altă parte, construcțiile lingvistice, creațiile fortuite, ocazionale ale vorbitorului obișnuit sînt efemere. S-ar putea chiar afirma că însăși creația sa se datorează faptului că ceea ce a fost realizat anterior nu este reținut ca atare, ci, eventual, numai parțial, și atunci vorbitorul este constrîns să creeze. Cu totul în alt mod stau
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
pentru unele organizații și instituții "grupul poate constitui un ghem de griji, o sursă de dificultăți ce limitează posibilitatea de manipulare a individului"¹. Termenul de grup se atribuie ansamblurilor sociale de talii și structuri variate, de la comunități naționale până la bandele efemere. Nota esențială a acestora este doar faptul că reprezintă o pluralitate de indivizi, Într-o solidaritate mai mult sau mai puțin accentuată. Fiecărui individ component al grupului i se atribuie termenul de membru, iar grupul este asociat ideii de forță
CUNOAŞTEREA GRUPULUI ŞCOLAR by NUTA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162]
-
dintre Dunăre și munți e un amplu jertfelnic sacralizând lacrima și floarea. Acest pământ mai trebuie și plâns, / Cuvine-se scăldat în bucurie" (Octogon). Trandafirul, garoafa, laleaua, violetele, anemonele, narcisele, crinii, crizantemele și celelalte luminează fețele copiilor abătând atenția de la efemer și perisabil. Eul dintr-un Autoportret respiră beatitudine: "Toate ce sânt se-mpacă între ele / Și se străvăd și ocrotesc mereu / Și este loc în iarbă printre stele / Și pentru tine suflete al meu". Ideea Imnelor Putnei (1985) se ivise
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
țărm, terorizatul de "fantasme marine" se vrea "mistuit de dorul distrugerii de sine..." Neantul din Marea înfățișare copleșește, stimulând delirul. II Mai toată erotica lui Mihai Ursachi, remarcabilă, implică fantasme; nici euforie, nici plenitudine, nici extaz, ci doar ipostaziere a efemerului iubirea fiind, de regulă, motiv de retrospecție. Adorația pură din Diotima (titlu provenind din Hölderlin) se proiectează într-un timp magic, nedefinit: "În tine trăiesc ca-ntr-un Imn / al amintirii fără hotar, tot ce a fost, tot ce va
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
De fapt, în Vid totul e în această stare, din el totul decurge, se ivește, este un cîmp de potențialități. Pitagora îl numea Absolutul. Vidul este esența Ființei necreate, marele nemanifestat care se manifestă, din care se materializează universuri, lumi efemere, trupuri... Doar el rămîne neschimbat. "Schimbătorul Neschimbat", cum îl numea Aristotel, deși nu are nume, nici formă. Este esența eternă a tot ceea ce vine către existență. Poate omul să cunoască ceea ce este ascuns? "L-a văzut vreodată cineva pe stăpînul
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
sunt e dăruire pură, vibrații care susțin lumea. Dacă eu nu sunt, unde e lumea ? Realitatea pe care o trăim este animată din interior și nu poate fi neglijată nicicum, este non-locul conștiinței, iar acesta nu e un domeniu al efemerului, nici al cantităților, ci al intensităților și al eternității. De aceea zic : primesc, cu bucurie primesc, tot ce-mi aduce viața (la urma urmelor, nu e decît ceea ce am semănat), iar bucuria aceasta este atît de intensă încît s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
prima și ultima stază, de unde începe infinitul. Care, încă o dată, nu e durată, ci e esență, e Har ce ne suflă, e Duh ce ne animă imprevizibil, dinlăuntru, de sus, de pretutindeni. Lăsați-vă surprinși și vă bucurați ! 2. LEGEA EFEMERULUI 2.1. CHEMAREA Mă descopăr mai curînd în exteriorul decît în interiorul meu însumi, ceea ce înțeleg că nu e tocmai bine. Poate ar trebui să mă întorc acasă, dar unde este acasa mea ? Să nu înlocuiesc exilul exterior cu unul interior
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Andreu Sole. Eventual mai bune. Aștept deci eu însumi un răspuns și îmi imaginez că sunt acasă, o casă făcută din iubire, împreună cu mine însumi, că suntem doi și-o lume altfel se-așterne la picioarele noastre... 2.2. LEGEA EFEMERULUI Din păcate, nu mai avem o doctrină dominantă nici în plan economic și nici politic. Toate par compromise, iar oamenii nu mai au un crez, pare că nimic nu-i mai motivează. De pildă, în SUA, în mod tradițional, ce
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
dată putere s-o folosească spre binele altora nu pentru a aduna averi și spinteca vieți. Viața și cunoașterea sunt realități de slujit, de la Dumnezeu la om, nu ignoranța și moartea. Viața și cunoașterea sunt trecătoare doar în raport cu ce este efemer, dar veșnice în raport cu ce este veșnic. Deși, fiind atribute divine, ele sunt netrecătoare în sine. Acestea sunt chestiuni de principiu, dar noi tocmai aici am sărăcit : ne-am lipsit de principii eterne, iar viața și activitatea au devenit guvernate de
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
în jur : lumea pe dos... Dar religiile nu înseamnă, desigur, numai morală. Așa cum spunea H.R. Patapievici, trebuie să considerăm împreună văzutele și nevăzutele. Există o dependență reciprocă între ceea ce are o existență individuală, sau substanțială, și cele eterate, lumea ideilor. Efemerul nu poate fi conceput ca atare, adică în natura sa trecătoare și relativă, nu are o existență în sine, pentru că nu are nici un sens. El poate fi conceput numai în legătură cu lumea cauzală a ideilor, numai în legătură cu un principiu de la care
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]