2,955 matches
-
cele două școli a avut loc o reconciliere asupra unor teme care, anterior, făcuseră obiectul unor dispute. Astfel, neoliberalii s-au despărțit de abordarea politicii internaționale în termeni morali, caracteristică teoretizărilor liberale din anii '30-'50, considerând statul ca fiind egoist și maximizator de utilitate. În al doilea rând, tratând statul drept principal actor în relațiile internaționale, neoliberalii și-au cucerit rigoarea analitică cu prețul trecerii în plan secund a actorilor nestatali, naționali și transnaționali. În fine, ambele teorii acceptă faptul
Neoliberalismul. In: RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
copiind temele; învățând numai pentru a trece clasa etc; -14 active; cu interes inegal; mai greu de antrenat; numai când este întrebat etc; -15 retras; participant din obligație; cel care face strictul necesar; fără opinie proprie; bun organizator etc; -16 egoist; individualist; bun coleg etc; 17 exemplară; cu mici abateri disciplinare; cu multe note scăzute la purtare etc. ATENȚIE LA NEATENȚIE! Atenție la ideile pe care le sădim în mintea copiilor. Este vorba de mesajele la persoana a -II -a, gen
Abecedarul părinţilor by Elena Bărbieru, Xenofont Vasiliu () [Corola-publishinghouse/Science/766_a_1573]
-
comis un lucru rău și așteaptă să vadă cum va reacționa adultul. Opozantul este cel care își susține drepturile și protestează, dorind o altfel de relație cu ceilalți, care să corespundă mai bine intereselor sale, mai mult sau mai puțin egoiste. Pentru copil a se opune înseamnă a se face văzut, a se face remarcat, dar nu din vanitate ci din dorința de a avea dovada că însemni ceva pentru o anumită persoană. Opoziția poate îmbrăca diferite forme: a nu mânca
Abecedarul părinţilor by Elena Bărbieru, Xenofont Vasiliu () [Corola-publishinghouse/Science/766_a_1573]
-
ale domeniului Relațiilor Internaționale, ce structurează înțelegerea evenimentelor, conceperea și desfășurarea politicii externe, configurarea conflictelor internaționale o mare parte a secolului XX. În mod fundamental, acesta are la bază o serie de considerații filosofice asupra naturii umane: omul este rău, egoist și supus unei înclinații naturale către căutarea puterii, a dominației; ca atare, el trăiește într-o permanentă nesiguranță, fiind marcat de o profundă neîncredere în oameni și suspiciune la adresa celorlalți. În consecință, și societățile și instituțiile create de om vor
REALISMUL. In: RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1510]
-
de la început, de două mari direcții de gândire filosofică, deja dezvoltate de gânditori clasici precum Thomas Hobbes, Immanuel Kant, Jean-Jacques Rousseau sau Machiavelli. Aceste două mari tradiții filosofice dominante sunt: realismul și liberalismul. Realismul susține că omul este rău și egoist. Natura însăși sau condițiile în care trăiește omul îl fac pe acesta rău. Natura sa este inevitabil și fundamental înclinată spre căutarea puterii în raport cu ceilalți, a dominației sale asupra celorlalți. O astfel de viziune conduce către un război al tuturor
REALISMUL. In: RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1510]
-
care, într-un mediu internațional anarhic, conduc la tensiuni în relațiile internaționale și, în cele din urmă, la conflict armat. Războiul este inevitabil deoarece nu există nici un alt mijloc viabil de a rezolva interesele conflictuale ale statelor actori raționali și egoiști într-un sistem internațional anarhic. Iar asta face din idealismul wilsonian o cale neviabilă de construcție a politicii externe și a celei internaționale în general, întrucât pacea nu poate fi instaurată prin concepte morale și legislative care sunt aplicabile și
REALISMUL. In: RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1510]
-
și statal rezultat în urma distrugerilor războiului. Ca atare, în această configurație este foarte ușor să afirmi o armonie naturală de interese, deși războiul care abia se încheiase o dezmințea în mod fundamental. Statele Unite infirmau în anii '20 '30 interesul național egoist ca bază a politicii lor externe și susțineau un interes în sens umanitar și altruist, pentru întreaga lume, pentru democrație și libertate, afirmând cooperarea între națiunile iubitoare de pace. Însă acest obiectiv este fundamental benefic politicii externe americane deși extindea
REALISMUL. In: RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1510]
-
în condiții concrete de timp și spațiu. Viziunea lui Morgenthau asupra realismului politic este mult mai complexă decât cea a lui Carr, complexitatea sa fiind dată de cele trei niveluri ale construcției filosofice: a. Nivelul individual natura umană este viciată, egoistă prin naștere, îndreptată către lupta pentru putere, caracterizată de o dorință nesățioasă de dominație (acel animus dominandi) și neschimbătoare. Acesta este omul politic. Însă el nu constituie decât o parte a omului real, care, în realitate, este un compozit de
REALISMUL. In: RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1510]
-
construcția teoretică a lui Morgenthau, deoarece mediul internațional este format strict din relațiile între statele-națiune în anumite condiții. Astfel că statul are o serie de interese pe care și le definește în termeni de putere, într-un mod rațional și egoist, și pe care le urmărește în vederea maximizării puterii și securității proprii. Aceste interese pot fi uneori conflictuale, ceea ce poate determina declanșarea de conflicte armate. De exemplu, în 1916, SUA declara război Germaniei pe baza faptului că politica sa era una
REALISMUL. In: RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1510]
-
împotriva cetățenilor săi. Mediul extern în care evoluează este însă împărțit cu alți actori înzestrați cu suveranitate, care își urmăresc, la rândul lor, propriile obiective. În momentul în care interacționează, participanții la sistemul internațional pot ajunge la conflict în urma căutării egoiste a acoperirii intereselor. În consecință, statul trebuie să se pregătească pentru apărarea/impunerea cu forța, împotriva altor actori, a propriilor valori sau interese, mai ales a celor pe care le consideră de importanță cardinală, astfel încât, în mod tradițional, securitatea este
Conceptul de securitate. In: RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1517]
-
actului, de dorința de a înfăptui ceva care să poarte pecetea subiectivității lor, spre o totală discordanță între intenții și realizare. Personajele din romanele lui J.P.Sartre sunt sistematic frustrate de consecințele actelor lor. Si atunci își vor converti orgoliul egoist al unei libertăți fără fundament într o jalnică lamentație : „ s-ar spune că cineva îmi fură urmările actelor mele ; totul se petrece ca și cum aș putea mereu să o iau de la început „ . Antoine Roquetin, personajul principal din romanul lui Sartre : Greața
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
de acțiune în realizarea scopurilor - nestânjenită de necesitate - depinde de măsura în care necesitatea a fost cunoscută, interiorizată în mobilurile acțiunii. Astfel înțeleasă, libertatea marchează trecerea de pe planul ignoranței pe planul cunoașterii (Spinoza ) și totodată, trecerea din încorsetarea unor mobiluri egoiste , în orizontul acțiunii prin care se realizează conștient necesitatea istorică universală (Hegel ). Tocmai pentru că este o ființă caracterizată prin praxis , omul poate deveni și altceva decât ceea ce-l face să fie ceea ce este. Cunoașterea rațională, integrată în conștiința umană totalizantă
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
evident unele principii în natura sa care îl fac să se intereseze de soarta celorlalți”, dar tot el spunea că acesta nu urmarește decât maximizarea profitului cu minimum de efort, și că în acest demers este foarte rațional și perfect egoist. Nu se poate miza pe atitudinea de moment a individului, el trebuie să respecte anumite reguli formale “care au doar un caracter instrumental, în sensul că se așteaptă că ele sa fie de folos unor indivizi încă necunoscuți, pentru scopurile
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
a exista, manifestată fie ca forță, fie ca instinct. Orice fenomen, spune gânditorul este necesar ( determinat), privit în sine, ca voință, orice fapt interior al omului este liber, nefiind supus legii cauzalității. A. Schopenhauer identifică esența umană cu voința pură, egoistă, nemodificabilă, ajungând astfel, la contestarea libertății, la fatalism și la pesimism, deoarece deciziile concrete ale omului decurg în mod fatal din natura sa internă, egoistă, imuabilă. Ideea definirii omului prin voința sa egoistă a fost preluată și de către Friederich Nietzsche
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
omului este liber, nefiind supus legii cauzalității. A. Schopenhauer identifică esența umană cu voința pură, egoistă, nemodificabilă, ajungând astfel, la contestarea libertății, la fatalism și la pesimism, deoarece deciziile concrete ale omului decurg în mod fatal din natura sa internă, egoistă, imuabilă. Ideea definirii omului prin voința sa egoistă a fost preluată și de către Friederich Nietzsche , care pleacă de la premisa că viața este voința de putere. La rându-i, voința spune filosoful, este emoție, în speță, emoția comenzii. Exaltând voința de
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
Schopenhauer identifică esența umană cu voința pură, egoistă, nemodificabilă, ajungând astfel, la contestarea libertății, la fatalism și la pesimism, deoarece deciziile concrete ale omului decurg în mod fatal din natura sa internă, egoistă, imuabilă. Ideea definirii omului prin voința sa egoistă a fost preluată și de către Friederich Nietzsche , care pleacă de la premisa că viața este voința de putere. La rându-i, voința spune filosoful, este emoție, în speță, emoția comenzii. Exaltând voința de putere și senzația supremației personale, Nietzsche va ajunge
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
patrilocale sau matrilocale. Posibilitatea apariției unor asocieri relativ durabile între indivizii de sexe opuse este credibilă, deși șansele instituționalizării acesteia sunt minime. Propensiunea etologică a hominidelor către realizarea de alianțe tranzitorii a reprezentat, cu siguranță, mecanismul esențial în descurajarea tendințele egoiste, cel puțin în privința împărțirii hranei, echilibrând aportul nutrițional cotidian și stabilizând o formulă socială in nuce „egalitară” (Marlowe 2005). Fie și din rațiuni de succes reproductiv, chiar și fără certitudinea paternității, sexul masculin preluase responsabilitatea suplimentării aportului de hrană al
CEI UITAŢI: FEMEILE ŞI COPIII ÎN CERCETAREA EPOCII PALEOLITICE. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
cât de puternic este spiritul de imitație la copii. În comparaț ie cu familia cu un singur copil, familia cu mai mulți copii reprezintă un mediu educativ mai bun. Dacă copilul este singur la părinți el tinde să fie mofturos, egoist, capricios datorită părinților care doresc să-i facă toate poftele. În familiile cu mai mulți copii, afecțiunea părinților se îndreaptă către toți copiii. Părinții trebuie să aibă o autoritate asupra copilului. Această autoritate nu trebuie obținută cu ajutorul pedepselor sau a
ATITUDINEA PĂRINŢILOR DIN MEDIUL RURAL ŞI EFECTELE ASUPRA ADAPTĂRII ŞCOLARE by SARDARIU ELISABETA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/338_a_598]
-
limbajul atestă comunicarea între spirite ), e necesar să vedem cum a valorizat Descartes însuși experiența însingurării, pe ce rațiuni se întemeiază ea. Singurătatea nu este un scop în sine pentru Descartes și el nu și-o asumă de o manieră egoistă. Ea este doar o premisă pentru întemeierea solidă și autentică a cunoașterii lumii, care nici ea nu este scop în sine ci urmărește a servi omenirea și o viață mai bună ; aceasta pentru că ) și cu aceasta, aici avem deja proclamarea
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
fecioară îmi preconiza că singur îmi voi face o bucurie. Și, într adevăr, mi-am oferit-o, dar fără această așezare a sufletului între sufletele semenilor, ale colegilor, ale prietenilor, bucuria ar fi fost parțială. Eu nu sunt o fire egoistă, sunt un om generos, după cum mă cunoști, chiar dacă uneori dramaturgul mai emite și câte o replică mai tensionată. E normal să fie așa și important 91 este cum rămâne sufletul după incidente trecătoare. Cartea a reunit, după cum știi, piesele Împăcare
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
fecioară îmi preconiza că singur îmi voi face o bucurie. Și, într adevăr, mi-am oferit-o, dar fără această așezare a sufletului între sufletele semenilor, ale colegilor, ale prietenilor, bucuria ar fi fost parțială. Eu nu sunt o fire egoistă, sunt un om generos, după cum mă cunoști, chiar dacă uneori dramaturgul mai emite și câte o replică mai tensionată. E normal să fie așa și important 91 este cum rămâne sufletul după incidente trecătoare. Cartea a reunit, după cum știi, piesele Împăcare
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
trăiește riscul doar în negativitatea sa și, odată cu el, în chip proiectiv, regretul. Obsesia regretului îl închide pe nehotărât în sine; până și remușcarea, care deschide către alții, este trăită de el în manieră reflexivă; regretul a devenit o remușcare egoistă: el își torturează conștiința din complezență față de sine: cum să poată face gestul care l-ar putea livra unui eșec! Pe de altă parte, cel nehotărât cunoaște regretul ca regret actual al neacționării. De vreme ce el știe că nu-și poate
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
unei relatii profesor-elev; * Identificarea unor opțiuni de schimbare la elevi; * Precizarea viitoarelor angajamente pe care și le vor lua; * Identificarea de roluri continue pentru ei; * Evidențierea evaluării. 3. Comportamentul arogant Caracteristici: caută să capteze atenția; pretențios; afectat; îngăduitor cu sine; egoist. Profesorul trebuie să urmărească: * Conștientizarea limitelor comportamentului elevilor; * Conștientizarea nevoilor celorlalți; * Stabilirea și menținerea limitelor până la care se poate merge; * Obținerea de angajamente din partea elevilor; * Punerea accentului pe avantaje și credit pe consecințele eșecului; * Verificarea detaliilor acțiunilor. 4. Comportamentul pasiv
COMUNICARE ŞI CONFLICT ÎN MEDIUL EDUCAŢIONAL by CARMEN ZELINSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/708_a_1150]
-
Perspectiva autorității parentale: copilul este rău, părintele este agentul disciplinei Această poziție are importante valențe teologice. Ea a fost în mod deosebit promovată de John Wesley (1703-1791), și mai recent de J. Dobson. În concepția dobsoniană, copiii sunt „de la natură egoiști și păcătoși", iar din moment ce minciuna și neascultarea sunt manifestări frecvente ale copiilor, scopul educației parentale trebuie să fie obținerea supunerii și a adevărului din partea acestora. Valoarea perspectivei tradiționale autoritare constă în aspectul ei motivațional: părinții sunt persuadați să considere sarcina
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
cauzând deseori tulburări severe, precum isteria. Freud considera că personalitatea umana este compusă din trei părți: sinele, eul și supraeul. Sinele este prima parte a personalității care se dezvoltă, conținând toate imboldurile lăuntrice, pulsiunile și instinctele. Sinele este în întregime egoist, manifestându-se numai pe baza principiului plăcerii de satisfacere imediată a oricărei dorințe. Eul Totuși, pe măsură ce are loc desprinderea individului de prima perioadă a copilăriei, este clar că un astfel de comportament nu ar fi acceptabil din punct de vedere
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]