2,365 matches
-
Orleans (Dupanloup), propuneau o soluție de compromis similară celei adoptate de episcopii belgieni și germani: crearea unei creștinătăți moderne, în cadrul căreia chiar libertățile să constituie o garanție a autonomiei în activitatea Bisericii. L'Universe a fost privit ca fiind un exponent al reacției ultramontaniste 66 și a avut o mare influență în rândul clerului. Putem observa astfel că intelectualii catolici din Franța, ca și o parte din cler, oscilau între două curente dominante în privința reașezării Bisericii în societatea modernă. Aceste curente
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
presei catolice, ca omagiu adus Papei Pius IX. Direcția L΄Osservatore romano a considerat că este de datoria sa să promoveze îndeplinirea acestei doleanțe cu ocazia a 75 de ani de la fondarea sa, încurajată fiind de adeziunea fermă a principalilor exponenți ai presei catolice din cele mai importante țări ale lumii. Sfântul Părinte nu numai că a "binevoit să primească bine inițiativa", dar ca dovadă a mulțumirii sale, a găzduit expoziția în vila sa din castelul Gandolfo. Importanța Expoziții mondiale a
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
Apollinare. Toți au avut aceeași abordare de fond, concentrată asupra omului și închisă revelației, intervenției divine. Buonaiuti, de exemplu, a căutat în interiorul omului dovada credinței sale, încercând să înțelegă dorința transcendentului. Un loc aparte l-a ocupat Romolo Murri (1870-1944), exponent a ceea ce s-a numit modernism social, deoarece a încercat să împace valorile catolicismului cu democrația secularizată modernă (M. Guasco, Romolo Murri e il Modernismo, Cinque Lune, 1968 și R. Garcia de Haro, Historia teologica del modernismo, Eunsa, Pamplona, 1972
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
pentru ca un secol mai târziu Scarpa să ilustreze inervația cordului. În secolul al XVIII-lea, Morgagni descrie hipertrofia și dilatarea cardiacă, și prezintă o serie de cazuri cu stenoză aortică congenitală. Din punctul de vedere al lucrărilor privind patologia cardiacă exponentul celei de a doua jumătăți a secolului al XVIII-lea este chirurgul și anatomistul englez John Hunter, care, printre altele, relatează despre leziunile din stenoza mitrală și aortic. În aceeași perioadă este acceptată „febra reumatismală” ca factor etiologic al afecțiunilor
Cordul : anatomie clinică by Horaţiu Varlam, Cristina Furnică, Maria Magdalena Leon () [Corola-publishinghouse/Science/744_a_1235]
-
1204), rabin medic și filosof, enciclopedist cu studii, foarte umblat și învățat, ajuns medic la curtea lui Saladin. Ai lui l-au comparat cu Moise. Creștinii l-au numit „vulturul sinagogii“, medici arabi de seamă au mers să-l cunoască. Exponent al medicinii arabe, evreul Maïmonide este un exemplu al confluenței și interacțiunii medicinii arabe cu cea iudaică, caracteristică sfârșitului de Ev Mediu. El poate fi considerat în egală măsură și ca reprezentant al medicinii arabe din perioada sa de apogeu
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
numeroase limbi. În Rusia Mendeleev este amintit astăzi pentru aceste realizări, dar și pentru munca sa de pionierat în dezvoltarea industriei petroliere din regiunea Mării Negre. În 1876, el a vizitat Statele Unite, unde domnea efervescența prilejuită de sărbătorirea centenarului. Făcându-se exponentul opiniilor exprimate de mulți alți europeni din acea vreme, Mendeleev a etichetat Statele Unite drept primitive și neinteresate de știință. FISIUNEA NUCLEARĂ, O NOUĂ SURSĂ DE ENERGIE Fizicianul de geniu, Albert Einstein, care, prin contribuțiile sale de valoare cu totul deosebită
Începuturi... by Mihaela Bulai () [Corola-publishinghouse/Science/1204_a_2050]
-
prin aceasta înțelegându-se că nu se poate ca un profesor să dețină autoritatea în toate domeniile; autoritatea poate fi întemeiată sau neîntemeiată (J.M. Bachenski apud M. Călin, 1996, p. 47). În raportul profesor-elev, profesorul apare și se manifestă ca exponent al autorității a cărei misiune este de a aduce structura internă a personalității și comportamentul elevului cât mai aproape de etaloanele prescrise social. acțiunea sa implică, inevitabil, și o notă de constrângere a cărei formă de exercitare însă, trebuie să fie
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
este departe de a fi singurul. Însă, orice punct de vedere asupra acestui subiect ajunge la aceeași concluzie: construirea autonomiei elevului este imposibilă în absența profesorului. La prima vedere această concluzie pare un nonsens. cum se poate ca profesorul, ca exponent al autorității instituționale, să faciliteze autonomia elevului? Prin tradiție, relația profesor - elev a fost percepută ca una de tipul stăpân - supus: profesorul este atotputernic, depozitarul tuturor resurselor și el singur decide cât și mai ales prin ce mijloace le va
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
determină masa lichidului din picnometru. Făcând raportul dintre valoarea obținută (m 2 m 1 ) și volumul cunoscut al picnometrului se obține valoarea densității lichidului de cercetat. Noțiunea de pH a fost introdusă în anul 1909 de Sörensen sub numele de exponent de hidrogen. El este definit ca logaritmul cu semn negativ al concentrației ionilor de hidroniu; valoarea sa poate fi calculată dacă se cunosc constantele de echilibru ale reacțiilor chimice la care participă acest ion și compoziția analitică a soluției. Opusul
BAZELE EXPERIMENTALE ALE CHIMIEI FIZICE ŞI COLOIDALE by ELENA UNGUREANU ,ALINA TROFIN () [Corola-publishinghouse/Science/299_a_754]
-
concepută sub formă de roman autobiografic: Frumoasa risipă (1980), Steaua câinelui (1991), Pinii de pe Golna (1993), Străinul de la miezul nopții (1996), În colț lângă fereastră (2000) ș.a. Una dintre cărți îi apare și în dialectul aromân (Botsili di Didindi, 1993). Exponent al unei comunități străvechi din Munții Pindului, M. poartă încrustată în efigia sa noblețea și puterea de rezistență a strămoșilor săi viforoși. O lume solemnă și gravă, ocrotită de zeii locului domină confesiunea poetului, care se simte chemat, ca altădată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
și a dat o primă organizare universului (evenimente la care se face doar aluzie), se pune problema ordonării sale definitive și a Împărțirii puterilor Între diverse divinități. Forțele haotice și amenințătoare trebuie să fie dominate și constrânsă să accepte ordinea. Exponentul acestor forțe neliniștitoare este reprezentat de Principele Yamxe "Yam" („Mare”, entitate ce face două referiri de apele primordiale), care aspiră la rolul de rege al tuturor zeilor. Un astfel de pretendent periculos, care beneficiază de forța elementului aproape imposibil de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
definirea sa ca „Stăpân” al celui care dedică inscripția, zeul primește epitetul unic de „Stăpân al râului Khabur”. Un rol important par să ocupe apoi, În tradiția aramaică, divinitățile dinastice legate de cultele ancestrale ale diferitelor case domnitoare și ale exponenților lor individuali. Altminteri, teonimele nu abundă În documentația noastră, dând impresia (care ar putea fi parțial falsă) că religia arameilor mai mult a asimilat de la cele dimprejur și din substrat, decât a creat sau a inovat. Alături de considerentele asupra structurii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Dacă Viața lui Apollonius reprezintă, așadar, un document al instanțelor culturale și religioase ale Începuturilor veacului al III-lea, nici continuitatea față de o tradiție mai veche, pentru care Înțeleptul din Tyana este unul dintre cei mai cunoscuți și mai Însemnați exponenți, nu poate fi tăgăduită. Ea Își găsește centrul inspirator În modelul pitagoreic al Înțeleptului care Își canalizează toate energiile spre purificarea interioară, la care ajunge prin intermediul exercițiului intelectual și prin practicile de abstinență, În primul rând prin refuzul „tuturor lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
autori ce pot fi situați pe linia neoplatonică, ce apare totuși foarte diversificată și cunoaște dezvoltări și soluții variate În timp și În situațiile istorice diferențiate În care evoluează reprezentanții ei. Este oportună o abordare distinctă a celor mai mari exponenți ai ei, ca să arătăm specificitatea respectivelor fizionomii și, cu toate că o continuitate a temelor și a intereselor există, să subliniem diferențele și câteodată adevăratele contrapoziții care se conturează Între ele. a) Plotin Sosit la Roma În 244 d.Hr., după ce și-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care se conturează Între ele. a) Plotin Sosit la Roma În 244 d.Hr., după ce și-a maturizat la Alexandria, pe lângă Ammonius Saccas, propria fizionomie filozofică, Plotin elaborează În interiorul unui cerc de discipoli, Într-o fructuoasă confruntare de idei cu exponenții platonismului din generația precedentă, un sistem propriu și original de gândire, Înrădăcinat, din punct de vedere programatic, pe terenul platonic. Din acesta ne interesează să subliniem aici dimensiunea religioasă, care poate fi definită În termeni de „mistică”, și raporturile ei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la rang de divinitate aproape supremă În religia vedică (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 177 sq.). Desigur, nu este lipsit de semnificație faptul că tradiția zoroastriană Îl prezintă pe Indra ca arhidemon prin excelență: aceasta este urmarea condamnării da¶va și a exponentului lor cel mai ilustru. Alături de el, Între divinitățile comune ale panteonului indo-iranian, se află asemenea demonilor da¶va (Gray, 1929, pp. 181 sqq) și alte zeități care, În India, au avut o soartă foarte diferită: Saurvaxe "Saurva" (Œarva) și N³nhaithyaxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de căderea primului imperiu persan. Figura lui Alexandru a fost demonizată: faima sa legendară din literatura persană medievală are, În realitate, origini străine, mai Întâi elenistice și apoi islamice. Pentru zoroastrieni Însă Alexandru Macedon a fost Întotdeauna un blestemat, un exponent al nedreptății, distrugător al regalității legitime și dușman al Bunei Religii: el a dat foc Avestei - după o versiune ad hoc care intenționa să atribuie textului sacru scris o vechime fictivă - și a masacrat clerul și credincioșii. Conform tradiției, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
expansiunii și a vitalității zoroastrismului În contact cu cultura sincretică elenistico-romană (cf. lucrării admirabile a Boyce și Grenet, 1991). Elenizarea magilor și răspândirea unei literaturi apocrife pe care cultura elenistică o pune sub autoritatea lui Zoroastruxe "Zoroastru" sau a altor exponenți importanți ai școlii de Înțelepciune divină, cum ar fi Istaspe sau Ostane, prin tratate de magie, alchimie, astrologie, apocaliptică, sunt fenomene care demonstrează clar forța de atracție pe care a avut-o iranismul. Nu este foarte important să reconstituim cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și XX, atât unele tendințe (condiționate religios) ale studiilor occidentale, cum ar fi cea a lui L. Mills (1913), pentru care religia lui Zoroastruxe "Zoroastru" nu ar fi altceva decât „propria noastră religie”, cât și diferite tendințe laice, al căror exponent sugestiv este eseistul S. Laing (1888), care, deși vede În zoroastrism o Învățătură perfect rațională, În armonie cu progresul științific, sfârșește prin a-l expune oricărei interpretări care face totală abstracție de tradiția care l-a Însoțit În mod concret
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
magic constă tocmai În acțiunea de a lega (și deci de a reduce la neputință), iar eliberarea este o dezlegare, aparține cu siguranță epocii indo-europene și beneficiază de numeroase atestări În mai multe culturi (pentru amănunte, vezi Orlandi, 1976). Celălalt exponent major al primei funcții, Mitraxe "Mitra", are, de asemenea, funcția de a apăra •ta-, dar Într-o formă binevoitoare și pozitivă, ajutând și răsplătind; această imagine prietenoasă a zeului a avut În India consecințe inclusiv de ordin lingvistic. În timp ce etimologia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la origine, trebuie să fi fost un zeu corespunzător funcției a treia, având În vedere că apare În triada precapitolină Împreună cu Jupiter (prima funcție) și Martexe "Marte" (a doua funcție); iar dacă Romulus Însuși nu ar fi fost considerat un exponent al celei de-a treia funcții, această identificare ar fi fost imposibilă. Abia Într-o fază secundară, Romulus, ca fondator și prim suveran al Romei, ajunge să primească acele conotații marțiale pe care tradiția i le recunoaște explicit. În același
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aprofundate, care pornesc de la Meillet (1926) și merg până la Benveniste (1967) și Jakobson (1970), au pus În evidență o strânsă legătură În privința inovațiilor cu lexicul religios iranian; vom cita situațiile cele mai clare luând, de aici Înainte, rusa ca unic exponent al slavei și omițând celelalte limbi slave: 1) slava și iraniana au eliminat numele indo-european al cerului (ca obiect al cultului: *dy¶us), Înlocuindu-l cu termenul *nebhos(În rusă, nebo; În avestică, nabah-), care, inițial desemnează norii; 2) termenul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Este clar, din ceea ce s-a spus despre caracterul său agrar și despre faptul că avea În stăpânire rodnicia câmpurilor (și nu numai a câmpurilor, dacă ne gândim la orgia care Încheia ritualul profetic), că Svantovitúxe "Svantovitu^" poate fi considerat exponent al celei de-a treia funcții. Svaroc¹, cu vizibila sa conotație militară (poartă arme, iar În templul său din Arcona sunt păstrate Însemne ale războiului), este În mod clar un zeu al celei de-a doua funcții. În aceeași situație
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și ca zeu al fecundității (ploaia care fertilizează pământul, lichidul seminal care fertilizează animalele); totuși, aceasta pare să fie o funcție secundară. d) Divinitățile funcției a treia Din ceea ce am constat până acum, este evident că Diëvas și Vëlinas sunt exponenții majori ai funcției sacre, Mënesis și Perk¿nasxe "Perku>nas" ai funcției războinice. În ceea ce privește cea de-a treia funcție - cea legată de producție, bunăstare, sănătate, plăceri sau de sfera economică În sens larg -, putem, fără Îndoială, să repartizăm aici perechea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să repartizăm aici perechea de gemeni „fii ai lui Diëvas”, care, În cântecele populare, cultivă pământul, merg la vânătoare și pescuiesc; această identificare este Întărită și de paralele tipologice, deoarece și panteonul altor popoare indo-europene cunoaște perechi de gemeni ca exponenți ai funcției a treia: Dioscurii În Grecia, Așvinxe "Așvin" În India, Freyrxe "Freyr" și Freyjaxe "Freyja" În zona nordică; chiar și Remusxe "Remus" și Romulusxe "Romulus" la Roma (Campanile, 1988). Însă mult mai ușor pot fi recunoscute ca exponente ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]