4,972 matches
-
toți cei de aici ar fi copiii mei, și iat-o pe Hani zâmbindu-mi confuză, chiar mult mai jenată decât mine să mă vadă într-o asemenea ipostază, aruncându-mă asupra resturilor ca o pisică de pe maidan. Asta e farfuria ta, întreb eu, iar ea neagă cu un gest plin de ezitare, dar îmi este clar că minte numai pentru a mă face să mă simt bine, iar eu îi întorc zâmbetul și prind cu degetele o bucată de omletă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să o distrug, mă uit la chipul ei cu atenție, ce știe, oare, pare îngrijorată, dar așa este tot timpul în ultima vreme, ochii ei se îndepărtează unul de celălalt, ca doi struguri nelegați de ciorchine, care se împrăștie prin farfurie, își întoarce privirile de la mine și pleacă în camera ei, eu mă ridic greu, mă doare întreg corpul, ca și când aș fi petrecut toată noaptea luptându-mă, fața îmi este umflată, am gura uscată și amară, vreau numai să dorm, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în jurul meu prin casa goală, Udi nu este aici, asta nu pot ascunde, soarele inundă deja terasa, crucificând-o cu razele sale ascuțite, luminând fiecare colțișor al casei, anunțând vestea plecării lui. Noga, vino să mănânci, strig eu, pun o farfurie goală în dreptul scaunului ei, și iată că vine, încă desculță, știi că nu e cazul, șoptește ea, iar eu spun, cum adică, și ea spune în șoaptă, nimic nu mai e bine, iar eu spun, arată-mi scrisoarea, cu greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
plătește și pleacă, dar, în loc să scoată de acolo o bancnotă, trage o fotografie și mi-o întinde, o fotografie ciudată de familie, în general, în aceste fotografii toată lumea stă înghesuită în centru, în curtea casei sau în jurul mesei, privind spre farfuriile golite, dar aici cu toții sunt în mișcare, ca și când s-ar juca prinselea. Dintr-un colț al fotografiei îmi zâmbește un tânăr măsliniu, cu gropițe în obraji, nu departe de el se află o fetiță îmbrăcată într-o rochie cu umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
este decorat cu decupaje și lipici, și hârtii colorate, în frigider așteaptă inima aceea din ciocolată fără decorațiuni, în care sunt înfipte zece lumânări, iar în jurul ei, sticle cu băuturi răcoritoare, păzind-o asemenea unor soldați. Pe masă sunt aranjate farfurii pline cu gustări, iar unul dintre CD-uri cântă cu o voce plină de veselie, acoperind aproape țârâitul telefonului, eu strâng din buze, numai de nu ar fi încă un copil care se scuză că nu poate veni, o aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pe mine nu mă face, eu mă apropii de ea, ce te face pe tine să râzi, Noghi? Și ea spune, asta mă face să râd, și arată spre casa noastră frumos aranjată, spre baloanele umflate, gata să explodeze, către farfuriile cu gustări și colțurile pline de muzică, dar hohotele ei de râs se transformă deja într-o tuse seacă, ca un lătrat, îi întind un pahar cu apă, o ajut să bea, pentru că îi tremură mâinile, zâmbește, nu mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fundul coșurilor de gunoi; în cutiile de conserve transformate în scrumiere, straturile de mucuri de țigări ajungeau pân\ la zece centimetri, iar când începeau să ardă mocnit, erau stinse cu cafea sau bere, emanând un miros acru, insuportabil. Bolurile și farfuriile erau pline de funingine și îmbâcsite de grăsime, iar pe jos era plin de ambalaje de ramen, cutii goale de bere, conserve sau capace de toate felurile. Nimănui nu-i dădea prin minte să măture și să arunce murdăria la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
din cap, mirat, și i-am spus: — Nu aștept pe nimeni. Ia loc, te rog. Și-a târât cu zgomot un scaun și s-a așezat în fața mea, privindu-mă prin ochelarii de soare și coborându-și apoi privirile în farfurie. — Pare grozavă. — Chiar este. Omletă cu ciuperci și salată cu mazăre verde. — Ah, ce păcat! O să cer și eu așa ceva data viitoare. Acum am comandat altceva. — Ce-ai comandat? Macaroane gratinate. Nici acestea nu-s rele aici, am zis eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
închiși la culoare? — Când m-am văzut, brusc, cu părul scurt, m-am simțit teribil de lipsită de apărare, de parcă m-ar fi aruncat cineva, goală pușcă, în mijlocul unei mulțimi imense. Așa mai înțeleg, i-am zis eu, luând din farfurie ultima înghițitură de omletă. Tipa mă privea cu deosebit interes. — Te întorci la masa lor? am întrebat-o eu, arătând spre cele trei persoane cu care venise. — Păi, am să mă întorc când vine comanda. Te deranjez? — Nu mă deranjezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am să mă întorc când vine comanda. Te deranjez? — Nu mă deranjezi deloc, am terminat de mâncat. Cum nu dădea nici un semn că ar vrea s\ se duc\ la masa ei, mi-am comandat o cafea. Proprietăreasa restaurantului a strâns farfuriile goale și mi-a adus zahăr și lapte condensat. — Am și eu o curiozitate, zise. De ce n-ai răspuns azi la apel? Te cheamă Watanabe, nu? Toru Watanabe. — Exact. — Și de ce n-ai răspuns? — Pentru că n-am avut chef să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Midori. În liceu am cântat și eu o dată la o serbare cântecul Șapte narcise. Îl știi? — Da, bineînțeles. Pe atunci exista și o formație în școală și eu cântam la chitară. Midori a cântat Șapte narcise în timp ce punea mâncarea în farfurii. Mâncarea lui Midori a fost mai grozavă decât mi-aș fi putut închipui. M-a răsfățat cu o gamă largă de feluri, toate preparate delicios, având gustul specific bucătăriei din zona Kansai.1 — Sunt grozave! am exclamat eu cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să le spună fiicelor lui că mai bine ar fi murit ele în locul ei... — Cred că nu v-a fost ușor, am spus eu. — Și apoi ne lasă baltă și pleacă în Uruguay. Am tăcut și am șters mai departe farfuriile. După ce le-am terminat de șters, Midori le-a luat și le-a băgat în bufet. — Mai ai vești de la tatăl tău? am întrebat. — O vedere și atât. În martie. În loc de o vedere cu un peisaj, ne-a trimis una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
noaptea aceasta!“ — Nu, normal că n-am vrut să spun așa ceva. Doar mă întrebam ce fel de conversații se pot purta. — E un loc liniștit și lumea vorbește liniștit, spuse Naoko. Făcuse o grămăjoară de oase de pește în colțul farfuriei și își tampona gura cu o batistă. Nu e nevoie să ridice nimeni vocea aici, nu trebuie să convingi pe nimeni de nimic și nu trebuie să atragi atenția nimănui. — Așa mi-am și imaginat, am spus eu. În timp ce cinam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
noastră și ne-a bătut la cap cu relația dintre mărimea creierului și inteligență. Până ne-am mâncat feliile de soia prăjită, multe ne-au auzit urechile despre dimensiunea creierului lui Bismarck și cel al lui Napoleon. Și-a dat farfuria la o parte, a scos un pix și niște hârtie și ne-a schițat creieri. Începea un desen, renunța la el, spunând că nu e bun, și făcea altul. Așa s-a întâmplat de câteva ori. După ce-a terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mințile. — E doctor, spuse Naoko. Doctorul Miyata. — Ai dreptate, spuse Reiko. Pun pariu că e cel mai nebun de aici. — Și domnul Omura, portarul, e cam nebun, adăugă Naoko. — Adevărat, zise Reiko, în timp ce se lupta cu porția de broccoli din farfurie. Când face gimnastică, dimineața, țipă cât îl ține gura, fără nici un motiv. Are plămâni, nu glumă! Înainte de a veni Naoko aici, mai era la birouri domnișoara Kinoshita, care suferea de nevroză și care a încercat să se sinucidă, iar anul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
bea puțină apă și apoi l-a întrebat dacă vrea jeleu de fructe. Nu. — Dar trebuie să mănânci ceva, a insistat Midori. — Am mâncat, a spus el. Pe noptiera de lângă pat se afla o sticlă cu apă, un pahar, o farfurie și un ceas mic. Midori a scos dintr-o sacoșă de sub masă o pijama și lenjerie curată, le-a netezit cu mâna și le-a așezat în dulăpiorul de lângă ușă. La fundul sacoșei mai erau două grepfruturi, jeleu de fructe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
hârtie erau castraveți și grepfruturi. Dacă nu vă deranjează, am să mănânc niște castraveți. Mi-e foarte foame. Tatăl lui Midori nu mi-a răspuns. Am spălat trei castraveți în chiuvetă și am turnat puțin sos de soia într-o farfurie. Am înfășurat un castravete în nori, l-am înmuiat în sosul de soia și l-am mâncat. — E delicios! am zis. Simplu, proaspăt, miroase a viață. Sunt chiar buni castraveții aceștia... mult mai gustoși decât kivi. După ce am terminat primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ea? întrebă Hatsumi după câteva clipe. — E complicat. Hatsumi oftă adânc. În clipa aceea s-a deschis ușa și ospătarii ne-au adus mâncarea. Nagasawa a fost servit cu rață, iar eu și Hatsumi cu biban. Ne-au pus în farfurii legume fierte și niște sos. Apoi s-au retras, lăsându-ne iar singuri. Nagasawa t\ie o felie de rață și începu s\ m\nânce cu poftă, sorbind din când în când din whisky. Eu am mâncat puțin spanac, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
terminase de mult rața și acum se concentra asupra whisky-ului. — Bibanul a fost excelent! am zis eu, dar cei doi n-au reacționat în nici un fel, de parcă aș fi aruncat o pietricică în adâncurile unui puț. Ospătarii au strâns farfuriile, au adus șerbet de lămâie și cafea espresso. Nagasawa abia s-a atins de ele, trecând imediat la țigară. Hatsumi nu a mâncat deloc șerbet. „Oh, Doamne!“ gândii eu după ce am terminat șerbetul și cafeaua. Hatsumi se uita la mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
după vreo doisprezece-treisprezece ani. Venisem la Santa Fe, în New Mexico, să mă întâlnesc cu un pictor. Am intrat într-o pizzerie și în timp ce beam bere și mâncam pizza, priveam splendidul apus de soare. Totul părea înmuiat în roșu - mâinile, farfuria, masa, lumea din jurul meu. Era un roșu sclipitor, de parcă totul ar fi fost stropit cu un suc special de fructe. Acel copleșitor apus de soare mi-a adus brusc, în fața ochilor, imaginea lui Hatsumi și în clipa aceea am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
vară dacă ție îți convine mai mult. Scrie-mi și mie, te rog, ce ai de gând să faci. O vreme aș vrea să lucrez mai mult ca să pot să-mi cumpăr tot ce-mi trebuie în casă: oale, cratițe, farfurii și alte nimicuri de-astea. Am nevoie de așa ceva, acum că locuiesc singur. În martie o să fiu liber și vreau neapărat să vin să te văd. Când îți convine? O să-mi leg drumurile și o să vizitez și Kyoto atunci. Aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și o mie la Îmbarcare. Și dacă plec cu Ăia două sute? Atunci n-aș avea ce să vă fac, desigur, Îmi spune zîmbind. Dar știu că n-ați face așa ceva, căpitane. — Aveți la dumneavoastră cei două sute? — Desigur. — Puneți-i sub farfurie. I-am pus. — Bine, i-am spus. Plec dimineață și acostez cînd se lasă Întunericul. Acum, unde se face Îmbarcarea? Ce ziceți de Bacuranao? — E-n regulă. E totul aranjat? — Sigur că da. — Și acum, În legătură cu Îmbarcarea. Aprindeți două lumini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
a așezat lîngă mine, am mîncat ouă cu șuncă și am băut cafea cu lapte praf. — MĂnîncă pînĂ te saturi. — M-am săturat. — Hai, mănÎncă și oul celălalt. Luă oul care mai rămĂsese În tigaie și mi-l puse În farfurie. Grăsimea lăsată de șuncă Îl făcuse crocant pe la margini. CÎt l-am mîncat, m-am uitat prin bucătĂrie. Dacă tot era să plecăm, voiam s-o țin minte și să-mi iau rămas-bun. În colț era mașina de gătit, ruginită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
domnule. — Fie ca tatăl tău să rămÎnă neînfrînt, Îmi spuse bucătarul. După care Își linse buzele: Și tînĂrul domn, obișnuiește și dumnealui să mai bea? Nu, domnule, spuse George. Eu răspund de tînĂr. Bucătarul puse ouăle și șunca În două farfurii. Luați loc, domnilor. Eu și cu George ne-am așezat și, după ce ne-a adus două cafele, bucătarul s-a așezat și el În fața noastră. — Ați fi dispus să mai Împărțiți un exemplu din acea atenție? — SĂ trăim, spuse George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Își ia cocoșul, Îi deschide ciocul și suflă-n el, atunci cînd Îl lasă arbitrul, știi, Înainte să-i dea drumu’ Înapoi În ring. Chestiile mici. Ca să vedem ce-a văzut fiecare. BĂiatul dădu din cap și se uită În farfurie. — Sau am putea să mergem la cafenea, să jucăm ceva zaruri și după aia să scrii despre conversațiile pe care le-ai auzit. Nu să te chinui să scrii ceva. Doar dacă auzi ceva care să și sune, să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]