54,757 matches
-
cu acele fragile și pernicioase făpturi-năluci. Îmi desfășor viața pe o întindere fictivă și poate "eu" cel mai consistent dintre toate făpturile cunoscute mie, tocmai eu îmi răpesc din consistența mea. În felul acesta, trăind, gîndind astfel, disting în însăși ființa mea două straturi de ființare, - unul consistent, decis și altul fragil, imediat supus negației și dispariției. Apoi cînd zona ipotetică, domeniul aparițiilor posibile și incerte dispare, se produce o puternică contracție și eul meu relativ liniștit, visător la diverse posibilități
Despre consistență by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/16755_a_18080]
-
cu altele. Subiectivul este adevărul însuși căci el ne aparține în mod exclusiv. Ideile Ideile generale sunt sensibile. Ele apar la fel de neprevăzut ca și sentimentele. Ele nu pot fi programate ci doar căutate. Prezența lor nu poate fi decît constatată, - ființa lor capricioasă se revelă în conjuncturi de gîndire care nu pot fi precizate dinainte. Ideile generale planează deasupra noastră ca niște nouri. Prezența lor nu se face prea bine simțită. Ei plutesc acolo, sus fără a se obliga la o
Despre consistență by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/16755_a_18080]
-
și apoi trece, - pentru că chiar puterea lor, a norilor s-a epuizat... Și ideile se epuizează astfel, cînd întreaga lor putere sensibilă nu se mai aplică pe ceea ce este ci se ascunde în zona presupunerii a ceea ce ar putea fi. Ființa lor devine fragilă, transparentă și este denumită abstractă. Există și în ideie zone de fertilitate care coboară ploaia și altele de ipotetică așteptare a fertilității. Ideia însă în unitatea ei organică se dezvăluie în mod clar și univoc. Această capacitate
Despre consistență by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/16755_a_18080]
-
lui Dumnezeu. „Căutați și veți afla, bateți și vi se va deschide”, sună peste veacuri îndemul adresat omului de către Mântuitorul Hristos. În centrul preocupărilor noastre din toate timpurile stă omul cu marea taină a existenței lui. Prin tot ceea ce face ființă umană bun și mai ales creator, se realizează acest proces revelator al misterului existenței, al evoluției noastre către ceva mult mai înalt și mai frumos decât ceea ce suntem aici și acum. Cea mai mare năzuită a omului din toate veacurile
Puterea de a înțelege. In: Editura Destine Literare by Victorița Duțu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_230]
-
unei cărți, prin comuniunea de la suflet la suflet, de la minte la minte, de la o rațiune la o altă rațiune, de la o realitate la o altă realitate, de la o înțelegere către o altaă înțelegere, producându-se acel mister, interioritatea ontologicală a ființei umane. Acesta poate fi raportul dintre cititorul model și autorul model, cănd autorul model aruncă punți către viitor, trăind în viitorul creației sale, către lumea pe care o construiește pentru că e lumea misterului și a trăirii umane prin inefabilul ei
Puterea de a înțelege. In: Editura Destine Literare by Victorița Duțu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_230]
-
Ronan), regizorul Mihai Măniuțiu reușește un miracol teatral. Calvarul Ioanei ca o călătorie în sufletul unei martire. Sfîntul Mihail ca însoțitor erotic-letal al veșnic valabilelor și profund umanelor năzuințe. Moartea și transfigurarea ca punți aproape logice către alt nivel al ființei, a cărui existență este foarte fragilă. Acută fiecare scenă, aplaudat jocul mistic." Performanța actoricească reușește să uimească: "Transpunerea subiectului, accentuată prin mișcare, găsește în dansatorul Sylvain Groud (îngerul) și uimitor de profunda actriță Oana Pe- llea (Ioana) doi interpreți extrem de
Ioana d'Arc la KlangBogen Festival Wien 2000 by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/16809_a_18134]
-
perspectiva unui protest public. Am reușit să transform o neșansă (malefică și destructoare) într-o șansă și să metamorfozez viața într-un destin. Concluzia: sîntem determinați spațial și temporal, dar depinde noi ce facem pentru a ne dobîndi libertatea de ființe gînditoare și problematice în căutarea unei semnificații și al unui sens existențial. Aveți sentimentul că aparțineți unei generații de scriitori? Prin ce s-ar caracteriza? Am debutat în anul 1970, perioadă de "relaxare politică". Atunci s-au afirmat și alți
Șarpele se afla acolo încă de la început... by Elena Budu () [Corola-journal/Journalistic/16788_a_18113]
-
cele întîmplate, pe parcursul anilor scurși de la plecarea fiului în Tibet, unde de altfel tatăl l-a vizitat în cîteva rînduri. E tot atît de limpede, însă, că această carte reprezintă un apogeu al încercării de înțelegere și reapropiere între două ființe pe care, iertat să-mi fie patetismul exprimării, le despart secole de gîndire și civilizație deși le apropie o legătură de sînge. Răzbate, deseori în volum, un fel de efort, de partea lui Revel, de a vedea lumea prin ochii
Filozofia din tată-n fiu by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16811_a_18136]
-
reprezintă sub aspect pragmatic și etic o alternativă demnă de luat în seamă la filozofia așa cum o cunoaștem noi în Occident. Revel și-ar dori o revitalizare etică a filozofiei, o redescoperire a misiunii ei originare, aceea de a ajuta ființa omenească să se înțeleagă mai bine pe sine însăși, pe ceilalți și lumea în care trăim. Jean-François Revel, Matthieu Ricard - The Philosopher and the Monk, Schocken Books, New York 2000, 351 pag.
Filozofia din tată-n fiu by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16811_a_18136]
-
vieții de după moarte, a justiției divine, care nu poate atinge decît făpturi "recuperate" cumva. Meritul lui Raymond Martin, deloc mărunt, este de a restabili o legătură explicită între o teorie a identității și viziunea pe care o avem asupra morții. Ființa umană nu e capabilă de reprezentări autentice ale propriei sale limite, spune Thomas Nagel, un alt nume des invocat de Martin. Moartea este anularea unui orizont infinit de posibilități care definește sinele fiecăruia dintre noi, de aceea nu putem fi
Supraviețuindu-ne nouă înșine by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16793_a_18118]
-
se fi amăgit singur..." etc. Însoțit de două desene "absurde" ale autorului, textul mai este precedat și de o coloană explicativă, care atestă începutul constituirii unui profil public al acestui multiplu creator, considerat pînă nu demult, cum am văzut, o ființă "secretă" în țara sa de adopție: "La 30 septembrie se împlinește un an de la moartea lui Grigore Cugler, muzicianul Orchestrei Simfonice Naționale care a fost compozitor, poet, pictor și, între altele, unul din clasicii literaturii române din sec. XX. Precum
Destinul postum al lui Grigore Cugler by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/16806_a_18131]
-
furie, astfel încît această naștere nenorocită, care ar trebui să-mi fie indiferentă, pe care ar fi trebuit s-o uit, cum fiecare și-o uită pe a sa, se așează în centrul preocupărilor mele, înlocuindu-mi viața și chiar ființa". Și, în ianuarie 1970: "Obsesia nașterii nu e în fond decît obsesia trecutului, omniprezența trecutului. Dar cu această obsesie nu poți să fii, abia dacă poți să exiști. Obsesia nașterii se naște dintr-o exacerbare maximă a amintirii. Și de
Un jurnal al lui Cioran by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16786_a_18111]
-
este perenă. Iei în mînă un volumaș fragil, tipărit, poate, nu pe hîrtia cea mai bună, cu o legătură care nu iese din comun: din foile lui îți vorbește însă o voce de acum 3000 de ani, ești în fața unei ființe omenești, totale, complete, care ți-a intrat în casă și te îndeamnă la meditație tăcută. Pentru Steiner tăcerea este o condiție sine qua non a lecturii, o condiție capitală, fără de care nu se poate stabili dialogul interior cu cartea. Întreaga
Lecția lui George Steiner by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/16830_a_18155]
-
discursul liric funcționează simbiotic cu cel prozastic (uneori ironic): "De mult mi-am propus să urmăresc atent, Mona-Ra,/ acele nervoase răsărituri de lună ce caută/ în apartamentul meu adevărurile ce nu se văd,/ să le descopăr instalațiile șubrede.../ Dar cum ființa este numai iubirea ei,/ așa și apartamentul 8 trebuie să ne ocrotească." Lumea literară este și ea prezentă, prin notații de jurnal, în poeziile lui Gheorghe Izbășescu: Iar tu, negustorule de piei de cloști/ uiți mereu nuveleta promisă, vârtos scuturând
Un pretins optzecist by Bogdan Iancu () [Corola-journal/Journalistic/16841_a_18166]
-
C. Rogozanu Cartea lui Dan Mănucă, Pelerinaj spre ființă. Eseu asupra imaginarului poetic eminescian, este provocatoare, dar nu în înțelesul curent al cuvîntului. Un cunoscător al lui Eminescu ar putea fi mai curînd intrigat decît provocat. Dan Mănucă, unul dintre profesorii cei mai cunoscuți ai Facultății de Litere din
Măștile criticii tradiționaliste by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16822_a_18147]
-
nouă manifestare a "complexului Eminescu". Prin "eseul" amintit, autorul dorește să evite discursul academic (care l-a consacrat), propunînd un discurs filosofico-filologic cu un model celebru: eseurile lui Heidegger despre Hölderlin. Care sînt urmările acestei schimbări de registru? Pelerinajul spre ființă nu are bibliografie. O decizie cu atît mai surprinzătoare, cu cît tradiția autorului ar fi impus acest gen de informație. Și nu e vorba doar despre bibliografie: în interiorul eseului nu sînt pomenite alte nume decît foarte rar (am găsit în
Măștile criticii tradiționaliste by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16822_a_18147]
-
sau să se mimeze această atitudine), cuprins fiind de un inexplicabil "flux eseistic"? Pentru a căpăta cîteva răspunsuri trebuie să vedem exact ce aduce nou eseul lui Dan Mănucă. Cartea are trei părți ("cercuri", le numește autorul): Destinul, Legenda și Ființa. Titlul "Destinul" nu ascunde, cum am putea crede, o prezentare a vieții lui Eminescu. "Destinul" este echivalentul strînsei legături cu militantismul pașoptist din prima perioadă de creație. Dan Mănucă denumește prin acest cuvînt relația specială dintre imaginar și "contingent". La
Măștile criticii tradiționaliste by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16822_a_18147]
-
Eminescu. "Destinul" este echivalentul strînsei legături cu militantismul pașoptist din prima perioadă de creație. Dan Mănucă denumește prin acest cuvînt relația specială dintre imaginar și "contingent". La fel, "Legenda" ar fi mai pe înțelesul filologilor, o "scuturare de podoabe" iar "Ființa", deplina maturitate artistică. Așadar, cele trei titluri, atît de sugestive, ascund mai vechea împărțire stilistică în trei etape, propusă de Tudor Vianu. Apar apoi noi diviziuni prin care autorul dorește să explice evoluția poetului: Novicele, Călăuza, Discipolul, Magul, Bătrînul etc.
Măștile criticii tradiționaliste by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16822_a_18147]
-
al operei propriu-zise. Aceiași termeni duc la narativizarea discursului critic, rezultatul fiind un fel de "poveste eseistică". Locurile comune din receptarea critică a lui Eminescu sînt incomplet camuflate în acest "pelerinaj" al filologului spre eseul filosofic. Dan Mănucă, Pelerinaj spre ființă. Eseu asupra imaginarului poetic eminescian, Editura Polirom, colecția "Collegium. Litere", 1999, 288p., f.p.
Măștile criticii tradiționaliste by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16822_a_18147]
-
dată, de o violență insuportabilă, s-a declanșat. Am țipat de durere, dar mai ales de spaimă și m-am sprijinit cu spinarea de perete, pentru că simțeam că leșin". Ce urmează este un lung proces dezaxator, antrenând alterarea tuturor funcțiunilor ființei biologice, căderea "din rău în mai rău", până la "epuizarea fără leac a forțelor vitale". Angoasările, senzația de amenințare, de primejdie iminentă venind de peste tot sunt stări dublate de răul fizic, de suferințe trupești care îi aruncă pe medicii consultați din
Cronica unei nevroze by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16844_a_18169]
-
ca și ei, o literatură agreabilă, dar minoră.) Ioan Groșan seamănă prin preocupări cu scriitorii ruși, în vogă în perioada afirmării sale (Vasili Șukșin, Valentin Rasputin, Cinghiz Aitmatov). Asemenea lor, scriitorul român studiază cu atenție și cu o duioșie sobră ființa umană. Planeta misterioasă către care stă îndreptat necontenit telescopul inteligenței lui artistice este sufletul omenesc. Cele mai banale gesturi și replici ale unui copil, ale unei femei de la țară sau ale unui șofer prezintă pentru prozator un interes maxim, devin
Ioan Groșan și problema nemuririi sufletului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16837_a_18162]
-
Romantic ce "întîrzie" printre noi, Dan Laurențiu convertește, de fapt, "întîrzierea", într-o actualitate de gradul al doilea, fiindcă nimic nu e mai actual decît vecinătatea lui cu "paradigmele de aur" ale mitului și ale simbolului ce reașează existența, nocturnitatea ființei, dorul de lumină, dorința spusului și chemările nespusului într-un orizont de interogație și cînt, de mirare și tăcere. Dan Laurențiu a "riscat" această întoarcere, a privit în urmă - "privirea lui Orfeu" - poate tocmai pentru a ne vesti - ceea ce trebuia
Glose la Virgil Ierunca (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16838_a_18163]
-
Arghezi aduce totul în tindă, pe Dumnezeu și pe diavol. Există în universul lui poetic multă disponibilitate pentru un ce-o fi o fi domestic, în care rămîne prea puțin loc pentru mirare și pentru întrebare. Ne aflăm în fața unei ființe nediferențiate care se acomodează cu toate și cu toți, dintr-un fel de oportunism ontologic. Cuvintele lui sînt potrivite totdeauna în imanent, și s-ar putea ca acest oportunism să nu fie, pînă la sfîrșit, decît o neputință de a
Glose la Virgil Ierunca (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16838_a_18163]
-
turcă, ney) modulează la infinit o melodie suavă. Nu e nevoie de cuvinte ca să înțelegi că melodia naiului exprimă încercarea sufletului de a se elibera din corp (a cărui inimă bate, și bate, și bate) spre a se topi în ființa lui Dumnezeu. Cum totul nu e, la sufiți, decît aspirație, desprinderea sufletului de trup se amînă mereu: muzica este cînd precipitată, cînd lentă, cînd tandră, cînd sfîșietoare, sugerînd această amînare. Și imaginea cuibului din palmă, și dialogul naiului cu toba
Mistică și muzică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16854_a_18179]
-
a avut prezența de spirit să-i acopere erorile (sărise 11 măsuri, uitase orchestrația) dar tot atât de adevărat este că reflexele, rapiditatea în reacții fac parte neapărat din panoplia de calități a unui dirijor - mai ales de operă, deoarece cântăreții sunt ființe imprevizibile. Dar José Collado (deși a acompaniat-o de multe ori) nu pare să se fi dinamizat alături de nerăbdătoarea lui parteneră. Lăsat în voia lui, el a trecut prin piesele simfonice încetișor, prudent, ilustrând parcă proverbul chinezesc care spune că
Un sfârșit și un început by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16847_a_18172]