KorAP: Find »[drukola/base=fura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...91 92 93 ...711 >

17,773 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290

în ghișeu de când venise fata în gară. În prima zi se dusese până acasă să dea de mâncare la porc și să îi aducă fetei o pătură. Gardul care înconjura cocina era rupt și porcul dispăruse. Sau fugise, sau îl furase careva, își zisese șeful de gară. Oricum nu era prea atașat de animal. Se întorsese la gară cu o plapumă. Fata îi mulțumise. Stătuseră apoi de vorbă, mult, mult de tot, două zile și două nopți. Adică fata vorbise, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
cele din urmă. - Poftim? spuse uluit șeful de gară. - Veniți cu mine! În depărtare se auzea șuieratul locomotivei. Șeful de gară chibzui câteva secunde. Se gândi la porcul dispărut. La fel putea să dispară și el - că fugea sau era furat era totuna. Își luă un bilet și ieși din ghișeu. Trenul intră în gară scârțâind. - Vino, zise fata. Îl luă de mână și ieșiră pe peron. Acolo, lângă locomotivă, se afla, spre mirarea șefului de gară, fosta lui soție, actualmente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
și interpretat de cvartetul Kronos, trezind probabil partea orașului pe care tocmai o străbăteam. De obicei nu ascultam muzică ușoară la volan, dar CD-urile cu Boulez îmi zburaseră de pe bord la o curbă, iar colecția Anatol Vieru îmi fusese furată. Nu mai aveam în mașină decât Glass și Brânduș, dar al doilea mi se părea mai curând matinal, deci îl ascultam pe Glass. Din care cauză nu auzeam sirena mașinii de poliție ce ne urmărea de o scurtă bucată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
și simplu, nu înțeleg; ce se întâmplă acolo jos? Uite, am citit azi dimineață în Evenimentul că turcii au cotropit, iar România, dar acum fără armată, doar cu niște amărâte de firme. Adică iarăși ne sug țara, nu? Iarăși ne fură resursele! Și de data asta nu ne apărăm, nu nimic! Păi, de ce avem armată? Să fi fost eu acum acolo jos, mamă ce-i mai trăgeam în țeapă pe toți nenorociții ăștia de investori! Îi omoram până la unul! Îmi doboram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
face toți același film, adică ăla pe care l-au povestit astă seară. Îl vor face în fiecare an. Nu îl va vedea nimeni niciodată. - Da. - Uite, zise Luca scoțând ceva din buzunar. Nu m-am putut abține. Le-am furat un mobil de pe masă. - Am văzut, am zis. Este al meu. Mi l-a dat înapoi. - Eu am luat aparatul ăsta de fotografiat. E digital. - Bravo, m-a felicitat Luca. Ia vezi, sunt poze în el? Ne-am uitat. Erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
le băga în buzunar. Îi aminteau... sau nu... ba da! Își aminti: acel buchet de Bășina Porcului fusese pictat de Van Gogh, conțineau același galben, același verde, același gri. - Auzi, îl întrebă Reptigli pe Mâzgâlici zgâlțâind bidonul, astea le-ai furat dintr-un tablou, nu-i așa? - Nu! Le-am cules din Kiseleff! răspunse Mâzgâlici simulând culegerea florilor. - Nu jura strâmb! se auzi o voce din cer. Era însuși Dumnezeu, în pragul unui cort uriaș care plutea pe un nor. - Oh

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
face nimic, zise Dumnezeu intrând în cort și închizând fermoarul. „Hihihi“, chicoti o voce de femeie din cort. „Vai, ce mare e! Uuuu!“. - Vezi? zise Reptigli. Vezi ce-ai făcut cu minciunile tale? Boule! - Iartă-mă. Ai dreptate. Le-am furat din tablou, recunosc. - Așa, bravo. - Dacă-mi dai drumul, le duc înapoi, îți promit. Însă Reptigli tocmai avu un acces de tuse. Tuși nestăpânit, necontrolat, nervos, nepotic, nerușinat, din ochi îi curgeau lacrimi și din gură bale. Era în pragul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
de chiloți. Alții duc lipsă de libertate și de pace, a răspuns. Am dedus că nu voi primi chiloți. Magazionerul mi-a dat o cască nouă. Baba care a tras în mine l-a nimerit și pe Crosse, care tocmai fura varză murată. Acum are o gaură în picior. 07.01. Războiul s-a terminat. Am câștigat. Niște camioane ne transportă acasa. Voi avea chiloți! Căpitanul mi-a dat o medalie, Crucea Curajului sau cam asa ceva. 08.01. Am ajuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

ajuns acolo, încătușată de un instrument de tortură? De ce e constrânsă să sufere un supliciu ceea ce este condiția ei naturală, lectura? Ce plan ascuns face ca drumurile acestor personaje să se încrucișeze în mod continuu: ea, Marana, secta misterioasă care fură manuscrisele? Pe cât poți înțelege din aluziile risipite în aceste scrisori, Puterea Apocrifă, sfâșiată de lupte intestine și ieșită de sub controlul fondatorului său Ermes Marana, s-a scindat în două grupări: o sectă de iluminați, discipoli ai Arhanghelului Luminii, și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
în schimb, credeau că din criza unui asemenea profesionist al minciunii nu se putea naște decât un cataclism de adevăr, și asta își închipuiau că era jurnalul scriitorului, de care se vorbea atâta... Zvonul, lansat de Flannery, era că eu furasem un manuscris important: și unii și alții îl identificară cu obiectul căutărilor lor și se puseră pe urmele mele. Aripa Umbrei provocând abaterea avionului, Aripa Luminii a ascensorului... Tânărul, ascunzând în palton manuscrisul, a țâșnit afară din ascensor, mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
nu sunt acasă, dar n-am să întârzii. Dacă ajungi înaintea mea, poți intra și mă poți aștepta. Cheia e sub preș. Un mod de viață simplu și dezinvolt, cheia sub preș, încredere în aproapele ei, probabil mai nimic de furat. Alergi la adresa pe care ți-a dat-o. Suni. Inutil. Cum te anunțase, nu e acasă. Găsești cheia. Intri în penumbra creată de storurile trase. O casă de fată tânără, singură, casa Ludmilei: locuiește singură. Asta vrei să verifici în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
roșie. — Iat-o. Ludmila o deschide. Înăuntru e o dedicație: „Ludmilei... Silas Flannery.“ — Da, e exemplarul meu... — Ah, îl cunoști pe Flannery? exclami tu, de parcă n-ai ști nimic. — Da, îmi dăruise cartea lui... dar eram sigură că-mi fusese furată, înainte de a o fi putut citi... — Furată de Irnerio? — Ei... E momentul să dai cărțile pe față. — Nu a fost Imerio, știi prea bine. Irnerio, când a văzut-o, a aruncat-o în camera întunecată, unde păstrezi... — Cine ți-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
e o dedicație: „Ludmilei... Silas Flannery.“ — Da, e exemplarul meu... — Ah, îl cunoști pe Flannery? exclami tu, de parcă n-ai ști nimic. — Da, îmi dăruise cartea lui... dar eram sigură că-mi fusese furată, înainte de a o fi putut citi... — Furată de Irnerio? — Ei... E momentul să dai cărțile pe față. — Nu a fost Imerio, știi prea bine. Irnerio, când a văzut-o, a aruncat-o în camera întunecată, unde păstrezi... — Cine ți-a dat voie să scotocești? — Irnerio spune că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
E momentul să dai cărțile pe față. — Nu a fost Imerio, știi prea bine. Irnerio, când a văzut-o, a aruncat-o în camera întunecată, unde păstrezi... — Cine ți-a dat voie să scotocești? — Irnerio spune că cineva care-ți fura cărțile revine acum pe furiș să le substituie cu cărți false... — Irnerio nu știe nimic. — Dar eu știu: Cavedagna mi-a dat să citesc scrisorile lui Marana. — Tot ce spune Ermes e o invenție. — Un lucru e adevărat: bărbatul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Unul e povestea unui profesor care nu suportă țârâitul telefonului, celălalt e povestea unui miliardar care colecționează caleidoscoape. Din păcate, nu-mi putea povesti mai mult, nici nu-mi putea arăta volumele, căci înainte de a le putea sfârși îi fuseseră furate amândouă, al doilea la mai puțin de un kilometru de aici. Era încă tulburat de acest episod straniu; mi-a povestit că, înainte de a se prezenta la domiciliul meu, voia să fie sigur să eram acasă și, în același timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

Uite ce mi-ați făcut, vă mai așteptați cumva să fiu prietenul vostru? Apoi, mai era și domnul Mandela. Toată lumea îl știa pe domnul Mandela și cum i-a iertat dumnealui pe toți cei care îl băgaseră la închisoare. Îi furaseră ani și ani din viață doar pentru că voia să se facă dreptate. Îl puseseră să muncească într-o carieră de piatră, iar ochii lui fuseseră vătămați pentru totdeauna de praful de piatră. În cele din urmă, însă, când a ieșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
struți. Trebuie să fi găsit apă în depresiunea salină, după care au luat-o spre unul dintre sătucurile situate de-a lungul drumului spre Maun. Oamenii de acolo îi privesc, uneori, cu suspiciune pe cei din basarwa, susțin că le fură caprele și le mulg vacile noaptea dacă nu le supraveghează cu atenție. Grupul ăsta își instalase tabăra la vreo două-trei mile depărtare de sat. Nu construiseră nimic, bine-nțeles, ci dormeau sub tufișuri, ca de obicei. Aveau destulă carne - tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
ajutat și pe mine. A pus o vorbă bună pe lângă unul dintre preoții de la Școala Catolică și m-au primit în școala primară. Am muncit mult la școala asta, iar când l-am reclamat pe unul dintre băieți că a furat carne de la bucătărie, m-au pus șef cu ordinea și disciplina. Mi-am luat atestatul Cambridge și după aceea am primit o slujbă la Comisia de Carne. Și acolo am muncit din greu și iarăși am denunțat câțiva angajați că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-i de mirare că tata și-a învățat fiii să fie cinstiți și să spună întotdeauna adevărul. Așa că n-am ezitat să-i denunț pe angajații necinstiți, iar șefii mei erau foarte mulțumiți. — I-ai oprit pe răufăcătorii ăștia să fure din carnea Botswanei, îmi spuneau. Noi nu putem vedea ce fac angajații noștri. Vigilența ta ne-a fost de folos. Nu m-am așteptat la o răsplată, dar am fost promovat. Iar în noua mea slujbă, la birouri, am descoperit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
nu putem vedea ce fac angajații noștri. Vigilența ta ne-a fost de folos. Nu m-am așteptat la o răsplată, dar am fost promovat. Iar în noua mea slujbă, la birouri, am descoperit încă și mai mulți oameni care furau carne, de data asta într-un mod indirect, mai deștept, dar tot furt se chema. Așa că i-am scris o scrisoare directorului general și i-am spus: „iată cum se fură carne, chiar de sub nasul dumneavoastră, în birouri“. La sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
birouri, am descoperit încă și mai mulți oameni care furau carne, de data asta într-un mod indirect, mai deștept, dar tot furt se chema. Așa că i-am scris o scrisoare directorului general și i-am spus: „iată cum se fură carne, chiar de sub nasul dumneavoastră, în birouri“. La sfârșit am trecut toate numele în ordine alfabetică, am semnat scrisoarea și am expediat-o. Firește, au fost foarte mulțumiți și, drept rezultat, m-au avansat din nou. Între timp, toți angajații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
să-i arate cum se scot șuruburile de la roți. Asta ar putea face și un băiețel de vârsta lui. Cel mai bine e să începi de mic meseria de mecanic. E o artă pe care ideal ar fi s-o furi de la tată. Oare Iisus însuși n-a învățat și el meseria de tâmplar în atelierul tatălui său? reflectă domnul J.L.B. Matekoni. Dacă Iisus s-ar întoarce pe pământ acum, probabil s-ar face mecanic, cugetă el. Ar fi o mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
internă dau mari bătăi de cap. Făcu o pauză. Ei, dar noi avem treburi mai importante decât să rămânem aici și să vorbim despre motoare. Trebuie să mergem la magazin să cumpărăm haine și tot ce vă mai trebuie. Vânzătoarele fură foarte amabile cu fetița, intrară în cabina de probă cu ea, să o ajute să probeze rochiile pe care le alesese de pe stativ. Avea gusturi modeste și le alegea invariabil pe cele mai ieftine, insistând cum că astea îi plac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
cum să plătesc pentru arma asta? Costă cinci sute de pula. Cel puțin. Cineva trebuie s-o aducă de la Johannesburg. Aici nu faci rost de așa ceva cu una cu două. — N-am cinci sute de pula, replică ea. De ce nu furi arma? Ai relații. Pune-l pe unul dintre băieții tăi să facă treaba asta. Făcu o pauză înainte să adauge: — Amintește-ți că te-am ajutat. Nu mi-a fost deloc ușor. O studie atent. — Chiar îți dorești asta? — Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
ea. O să uit de bani dacă faci ceva pentru mine. El se holbă la ea suspicios. — Te duci la o casă unde nu va fi nimeni. Spargi o fereastră de la bucătărie și intri. Nu sunt hoț, o întrerupse el. Nu fur nimic. — Dar nu-ți cer să furi, replică ea. Ce fel de hoț intră într-o casă și lasă ceva acolo. Asta nu se cheamă furt! Îi explică că vrea să pună un pachet undeva, într-un bufet, ascuns într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]