2,610 matches
-
ne-ar trânti, nouă, pe grătar, ciozvârtele de la vreun purcel. Dacă ne-am hotărî odată să faci cinstea. Și să te tranșam, jerpelitule... Cartomanta își clătină căpșorul cochet, cu piele uscată, puțină, lipită direct pe oasele delicate ale feței. Goni Soarele din contra-șir, răsuci funia ce-l ținea atârnat pe Spânzurat de-un picior, întorcîndu-i cartea respectivă pe spate, plie lamele ca pe burduful unei balalăici. Și, când le reîntinse, distribuind primele cărți în cruce, completîndu-le cu trei arcane majore
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
șoferi care probabil că se treziseră prinși în mijlocul haosului. Toată lumea se grăbește zilele astea, s-a gândit mâhnită Fiona. Iar acum se pare că un amărât s-a trezit cu mașina pocnită de vreun băiat sau vreo fată, pusă pe gonit. Fiona a părăsit locul unde parcase și s-a îndreptat încet către ieșirea din parcare, acolo unde, o altă mașină aflată în fața ei, se chinuia să răzbată în stradă. Numai că traficul era blocat. Șoferii au început să coboare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
erau o anatemă. Pe măsură ce creșteam, dezaprobarea devenea din ce în ce mai fățișă. Discuțiile de la fântână se opreau atunci când mă apropiam eu. Umerii se ridicau indiferenți atunci când trecea Prepelicarul. Cu nasurile ridicate în vânt, axonii ne ostracizau cât de tare puteau. Nu ne puteau goni; nu comiseserăm nici o infracțiune. Dar nu erau obligați să ne placă și, prin urmare, nici nu ne plăceau. — Ei bine, mi-a zis Prepelicarul când am împlinit șaisprezece ani își ce adolescent neajutorat eram la șaisprezece ani!), dacă nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fel cum fântâna era acolo ca să fie umplută. Fiecare face într-un final, ceea ce trebuie să facă, își spuse Virgil și se ridică în picioare, îndreptându-și pălăria și clipind. Rupse o ultimă crenguță, după care Vultur-în-Zbor apăru lângă el, gonind într-un suflet. Virgil își luă inima în dinți și spuse: Domnule Vultur, încă mai ești hotărât să urci muntele? Vultur-în-Zbor se opri, cu răsuflarea tăiată. — Da, spuse el și era gata să continue, când Virgil îi zise: — în cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să te împotrivești? spunea ea. Cedează, frățioare. Intră. Cedează. Intră. Cedează. Bărbatul se tărî până în grotă. Perdeaua căzu la loc în urma lui, blocând orice sursă de lumină. înăuntru... o strălucire de un roșu închis. Iat-o din nou: Prepelicar fugar, gonind către propriile-i adâncimi și țipând cu o încântare copilărească. — Frățiorul cel prostuț nu mă poate prinde! țipă ea și dispăru după un colț. El nu era încă suficient de întremat ca s-o poată urmări. Se ridică în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
insulei mai putea aștepta puțin... Vultur-în-Zbor descoperi că încăperea se dizolva chiar când el întindea mâna către clanță. Șocul îi zgudui încrederea proaspăt dobândită. Se lăsă întunericul. Preț de o clipă bărbatul se simți orbit și amețit. Lumea părea să gonească în cerc. Când capul i se limpezi, abisinienii se adunaseră deja în fața lui. DOUĂZECI ȘI UNU Dansul are multe funcții. Este un spărgător de gheață social și un spărgător de nori ritualic. A fost dintotdeauna o dovadă de pasiune și un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
termină, veni la el și i se așeză la picioare. El stătea din nou în balansoar. — O să stăm veșnic așa la ora ceaiului, zise ea. — Știi, răspunse Nicholas Deggle, s-ar putea să ai dreptate. — Ai fost deștept că ai gonit stafia, îi zise ea, plină de admirație. — Ce stafie? întrebă Deggle. — O, nu face pe modestul! Știi tu. Spectrul lui Grimus, cu cicatrice pe piept. A! zise Deggle. Stafia aia. Era evident că Jones plecase undeva cu Vultur-în-Zbor. Dar unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ușă, cu fața ascunsă-n umbră. A strigat la ea: — Virgil Jones e înăuntru? Femeia a ieșit în stradă! — Vino, frățioare, a spus ea. Vino și prinde-mă. Și a luat-o la sănătoasa mai repede decât o făcuse vreodată, gonind pe lângă bordel și trecând de măgarul priponit. Pe Vultur-în-Zbor surpriza l-a țintuit locului un moment și apoi a luat-o și el la fugă pe urmele ei. Dar ea dispărea după un colț până ca el să ajungă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cum e. Irina a deschis ușa. în acel moment, în Casa Fiului Răsare, Lee Kok Fook îi lingea lobul urechii lui Aleksandr Cerkasov. Știa asta, bineînțeles. De fapt se aștepta ca el să-și petreacă nopțile la bordel. După ce-l gonise din patul ei, ar fi fost o naivitate să creadă altceva. în plus, un cretin satisfăcut era de preferat unui soț frustrat, care-și cere drepturile. Dar în seara asta o durea. în seara asta, când voise să vină la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
hol și mi-a cerut să-i Împrumut, pentru câteva minute, un creion. Avea prima oră geometria și venise mai devreme la școală, ca să se consulte cu o colegă asupra temei. Toate peșterile din lăuntrul meu se iluminară dintr-o dată, gonind beznele cuibărite acolo, și, pentru o clipă, am crezut că-mi pierd echilibrul, că mă lichefiez pe mozaicul rece, la picioarele ei. I-aș fi dat nu unul, ci o sută, o mie de creioane dac-aș fi avut. Dar
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Încercă să-i spună precipitat tot felul de cuvinte, silabisind mai mult, cu vocea sugrumată de o mare nemulțumire. Numai că, fără a mai rămâne să asculte, el se desprinse cu iuțeală din locul acela și, Întinzându-și gâtul Înainte, goni speriat la Întâmplare, nemaiuitându-se Înapoi. Alerga cu pumnii strânși, puțin șchiopătat, până când nu mai distinse niciun sunet din vacarmul acela tembel, care-l acaparase cu atâta violență. Ajunse În dreptul unor case furișate În umbră și se opri gâfâind asurzitor
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pe sine Însuși pentru prestația extraordinară de amant. Femela, Între timp, stă Într-o poziție ce pare a fi echivalentul păsăresc al statului Întinsă pe spate cu picioarele În aer. Absolut intolerabil. Reușesc să deschid fereastra și Încerc să-i gonesc. Dar dragostea se dovedește a fi nu numai oarbă, ci și surdă. Am atâtea de făcut Încât mă mir că nu-mi atârnă capul Într-o parte din cauza activității intense care se desfășoară Înăuntru. Peste două zile voi participa la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
chinuit arăta În drum spre restaurantul Sweetings, la trei zile după Întâlnirea din Clubul Suckling. Restaurantul se afla la o distanță apreciabilă de birou, dar Robin se arată deosebit de insistent să mâncăm acolo, În timp ce mărește din ce În ce mai mult compasul, iar eu gonesc după el, făcând câte trei pași pentru unul de-al lui. Restaurantul Sweetings este o adevărată instituție a centrului financiar londonez. Un loc unde se servește pește care vrea să semene cu o piață de pește, cu o sumedenie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
a veacului gândire A trăit în el... Cu dânsul cartea lumii iar s-a-nchis. Exilat în stînce sure și-n titanica-i gândire, 1160Ca Prometeu ce-a-adus lumei a luminei fericire, De pe-o piatră el privește lingușirea mării-adînci; Acolo, gonit de soarte și de gânduri el adoarme, Cu durere-adîncă marea vrea pământul să-l răstoarne - Și isbea mugind de doliu în mormântul lui de stânci. 1165Sori se sting și cad în caos mari sisteme planetare, Dar a omului gândire să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
deșertul să-l despic. Iar dacă liberate planetele cu-ncetul "Ar reintra în viață în vechile lor legi, "Ființele lor nouă priveasc-atunci cometul, "Neliniștind cu sboru-i veciile întregi. "Fantasmă nesfârșită și totuși diafană "Din lume exilată neaflând limanul său, "Demon, gonit de-apururi de ordinea tirană - Acela să fiu eu. - "Să faci minuni? Nu-i asta. Nu mă-nțelegi, iubite" Pe creștetul lui mândru ea mînile și-a pus. "Sunt taine-n astă lume atât de neghicite, "De-ai spune viața toată
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Lucrețiu Vezi prin oraș frecîndu-se cela și iar la palatu-i Vine degrab deși de urât fugise de dânsul. Mai îndemînă de loc nu se simte aici ori aiurea. 20Vezi-l mânând telegarii; la țară aleargă c-o grabă, {EminescuOpIV 341} Parcă gonește cu zor să stingă vr-o casă aprinsă, Dar abia dă de pragul vilei de țară și cască. Greu se-ntinde pe somn, ori caută alte petreceri, Ori dorit de oraș, se-ntoarce să-l treere iarăși. Horațiu Pietre scumpe, marmură
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mișcătoarele Pustietăți. Stol de cocori Apucă-ntinsele Și necuprinsele Drumuri de nori. Sboară ce pot Și-a lor întrecere, Vecinică trecere - Asta e tot... Floare de crâng, Astfel viețile Și tinerețile Trec și se stâng. {EminescuOpIV 379} Orice noroc Și-ntinde-aripele, Gonit de clipele Stării pe loc. Până nu mor, Pleacă-te îngere La trista-mi plângere Plină de-amor. Nu e păcat Ca să se lepede Clipa cea repede Ce ni s-a dat? {EminescuOpIV 380} STAU ÎN CERDACUL TĂU... Stau în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sfintei mări, Luați-mă cu voi! {EminescuOpIV 396} DINTRE SUTE DE CATARGE Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Câte oare le vor sparge Vânturile, valurile? Dintre pasări călătoare, Ce străbat pământurile, Cîte-o să le-nnece oare Valurile, vînturile? De-i goni fie norocul Fie idealurile, Te urmează în tot locul Vânturile, valurile. Ne-nțeles rămâne gândul Ce-ți străbate cânturile, Sboară vecinic, îngînîndu-l Valurile, vânturile. {EminescuOpIV 397} CU PÎNZELE-ATÎRNATE Cu PÎNZELE-ATÎRNATE În liniște de vânt, Corabia străbate Departe de pământ. Iar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Să mi s-arate liniștită A ta ivire, dona Sol, Să văz cum mâna ta îndoaie În arc o ramură de fag Și ca Diana cea bălaie Îți faci în codru mândru prag; Săgeți de aur pe-al tău umăr, Gonești vânatul tău în stol, Dar peste frunze făr-de număr Nu-mi lași o urmă, dona Sol. Chiar de luceafărul de seară Te tem, căci dulce arde el, Când treci frumoasă și ușoară În umbra negrului castel... De aș zăcea rănit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-n piatră de mormîntu-ți, prin cruce, prin lemnul cel ernit wahnsinnige[r] Wind Moartea Noaptea lumii Stingerea 7. ÎNTUNERICUL ȘI POETUL (cca 1868) ÎNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin și efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gîndurile-n cer, Poet gonit de râsuri și înghețat de vânt, Ce cânți ca o stafie căiții din mormânt, Sfăramă-n stânca rece a ta nebună liră Căci lumea este piatră și ea nu te admiră. Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi Ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
marmură: ) LUMINA (Albă și surâzândă. In păru-i blond ard stele - într-o mână crinul luminei - în cealaltă o coroană de lauri de argint). Tu care treci prin lume străin și efemer Cu sufletu-n lumină, cu gîndurile-n cer, Poet gonit de lume și înghețat de vânt, Ce cânți ca o stafie ruină și mormânt; Acuma, când din umbră - Lumina - eu apar, Aruncă de pe tine noianul de amar. Eu vin din centrul lumei încoronat de sori, Preced pe mândrul, [naltul], frumosul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vecinic Ahasver, La sorți va fi pus iarăși, de către lumi din cer, Ca cu acelaș suflet din nou să reapară Migrației eterne unealtă de ocară? Nimic, nimic n-ajută - și nu-i nici o scăpare. Din astă lume-eternă, ce trecătoare pare, Gonit în timpi și spații, trecând din formă-n formă, Eternă fulgerare cu inima diformă, De evi trecuți ființa-mi o simt adânc rănită, {EminescuOpIV 514} Pustiu-alergătoare, cumplit de ostenită... Ș-acum din nou în evu-mi, lui Sisif cruda stâncă Spre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
iubit C-o lungă, lungă sărutare, Uimită, fără de sfîrșit! 86. DE-ATÎTEA ORI... (cca 1880) De-atîtea ori am fost să mor, De dragul dragii mele... Ce s-au ales de-atît amor O stele, eternelor stele? Și viața toată mi-am închis Gonind la idealuri... Ce s-au ales de-atîta vis, O valuri, eternelor valuri! 87. ÎN ZADAR ÎN COLBUL ȘCOLII, (cca 1880) În zădar în colbul școlii, Prin autori mâncați de molii, Cauți urma frumuseții Și îndemnurile vieții, Și pe foile lor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce plănuiseră... Am crezut că-i vreo preacinstită farsă care să parodieze stilul feudal al soților Hollinger de-a conduce o petrecere. Ideea era să se facă un foc mic În interiorul casei, să se detoneze niște fumigene și să-i gonească pe toți către ieșirea de incendiu. Așa, ar fi fost nevoiți să se amestece În sfîrșit cu invitații lor. — Dar de ce eter? Nu-i foarte inflamabil, În comparație cu benzina sau kerosenul. — Exact. Aveau nevoie de un lichid volatil și m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
întâlnise cu o seară în urmă și că ea era fata care alerga pe rotile, împrejurul flăcărilor. Îi trecuse ca o săgeată pe lângă ochi, gata-gata să-l nimerească. Nici că se gândea că există așa ceva: o femeie, în centrul orașului, gonind ca o pasăre urmărită. Se mirase că gărzile n-o opresc. Adevărul e că n-ar fi putut: apărea ca o umbră și se topea. Era toată în negru, ca o mierlă a nopții, și ți se părea că ai
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]