2,606 matches
-
unui om de afaceri cu pasiunea pentru arta plastică altfel decât manifestând un dezvoltat simț al umorului. La Mihai Dascălu este vorba însă de ceva mai mult - sarcasmul dovedit în abordarea diverselor teme surprinde lumea înconjurătoare și în latura sa grotescă, hilară. Același Mihai Dascălu vine apoi să-și salveze personajele încadrându-le într-un univers al candorii, un fel de Eden pe care autorul l-ar dori recucerit. Adaptând mesajul plastic al pictorului Mihai Dascălu la momentul inaugural, d-l
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
și nașterea sunt lucruri foarte serioase, dar a face spectacol de televiziune pe marginea lor, cu dama care merge în culise să facă pipi la pahar și apoi arată lumii întregi o panglică impregnată cu propria urină, e cel puțin grotesc. La fel e și cu moartea. Este vorba de ceva abisal și dramatic, de ceva care ne preocupă și ne determină în mod fundamental pe toți, de unul dintre cele mai teribile mistere ale lumii acesteia etc. Dincolo de implicațiile mistice
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
Mircea Eliade, Dan Pița a realizat un scenariu à la O mie și una de nopți ce debutează cult, calofil și evocativ, virează spre trauma politico polițistă din Pe strada Mântuleasa, apoi se scămoșează erotic folcloric (cu Selim și mătrăgune ), grotesc fellinian (vezi, ca-n Faleze de nisip, bordelul) și, în fine, parabolic, într-un final de operetă metafizică în care veșnicul Adam bate fără răspuns la poarta pierdutei Eva. Profund. Probabil că Dan Pița ar fi foarte contrariat să afle
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ironie - și totodată o Înclinare profundă către patos. Cuvântul acesta Însă trebuie luat aici Într-un sens foarte precis, și anume În sensul de suferință, patosul iudaic este o emfază a suferinței, care nouă ni se pare de multe ori grotescă și chiar ciudată și respingătoare [...]” <endnote id="(785, p. 389)"/>. Pentru G. Călinescu, fobiile evreului ar fi justificate istoric : „În bimilenara lor dramă - scrie criticul, comentând romanul lui Emil Dorian Profeți și paiațe -, evreii au cunoscut pogromuri adevărate și e
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
și-a continuat intervenția asupra revistei școlare „Zorile” editată de Liceul „Cuza Vodă” din Huși și În „Nota de sesizări” numărul S.3/2 aprilie 1976... Tovul cu pricina se radicalizase până la paroxism la citirea poeziilor „Ca și cînd” și „Grotescul” ce ar fi urmat să apară În citata revistă punându-le ștampila de „...mistice nu doar În limbaj ci chiar și În conținut, vorbind despre moarte, invocînd-o”, exemplificând astfel: „Ca și cînd te-ai lăsa de fumat/ va fi cînd
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
unor lucrări literare ce urmau a apărea În revistele „Zorile”, „Axa”, „Debuturi și tradiții” ori În culegerea de versuri „Izvoarele luminii” din care se lăudase că trimisese pe apa sâmbetei „...poezii mistice, și În formă și În conținut” precum: „Anxietate”, „Grotescă”, „Teologie”, „Îngeri”, „Mesaj”, „Heruvim”, „Spleen” și altele. Iată ce nu-i plăcuse din poemașul „Îngeri”: „Îl duceau prin oraș/ căzut din cer/ străin pe pămînt/șchiopăta galeș cu piciorul sfînt;/ nu știa să vorbească/ În limba omenească.// Dar așa toți
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
și, fără să scot măcar vreo două-trei vorbe, a Început să mă-njure golănește de mamă, acuzându-mă că am făcut nu știu ce prin cămine cu nu știu care locatare mai rele de muscă! În sfârșit, datorită regimului scârbos și prostesc și deopotrivă grotesc la care fusesem supus de milițieni, m-am plâns securistului. Acesta, a Început la rându-i să-i Înjure (de sanchi!) pe milițieni tot de mamă promițându-mi că-mi va rezolva odată pentru totdeauna problemele dar, „Semnează, tovule, angajamentul
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
impas ? Nu-l obligați pe violator să facă el ceva s-o mai violeze o dată (și, eventual, încă o dată) ? și, mai rău, nu-l încurajați pe Pița să facă ceva să umple golul cu măiestria lui regizorală (obezi, estropiați, machiaje grotești) ? în alte filme ale lui Pița, astfel de momente duceau cu gîndul la o parodie după Fellini ; acum duc cu gîndul la o parodie după Pița parodiindu-l pe Fellini. Sigur, există și lucruri mai rele : există secvența în care
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
ce-mi amintește că mai am o veste proastă : s-a întors și tac-su. Care dintre ei e mai oribil ? Greu de spus. Pe de-o parte, Păcală-fiul are șansa de a se evidenția într-unul dintre cele mai grotești numere muzicale din istoria audiovizualului romînesc : e într-o poiană, e gol, cu excepția unei pînze legate peste șale în stil hristic și a unei basmale legate la gît în stil western, ține în mînă un fluier și invocă un anumit
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
său supraomenesc de fin, eroul romanului e singurul om în măsură să valorifice toate aceste secrete și singurul om în măsură să aprecieze la adevăratele lui dimensiuni jalnicul eșec al proiectului uman de a pune lumea în cuvinte toate aceste grotești neînțelegeri între bogăția lumii percepute olfactiv și sărăcia limbajului. Spectacolul din Parfumul constă în bravura cu care autorul mobilizează toate resursele limbii (germane) pentru a ține pasul cu percepțiile eroului său, pentru a captura fiecare dintre mirosurile acelea nemaipomenite, ca
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
sînt un toreador și o gitană. Dar tocmai momentele astea de fantezie scot în evidență lipsa de imaginație coregrafică a regizorului Adam Shankman. Pentru o comedie muzicală retro, fixată, la modul ironico-nostalgic, pe kitschul anilor 60 și agrementată cu tușe grotești, filmul își ia prea în serios mesajul de toleranță față de oamenii care arată mai altfel, după cum devine mult prea solemn și în chestiunea drepturilor egale pentru afro-americani, de parcă aceasta ar fi în continuare o cauză fierbinte și realizatorii s ar
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
îi încurajează să exagereze (să stea cu gura întredeschisă pentru a semnala prostia, să-și rostogolească ochii dintr-o parte într-alta pentru a semnala paranoia) și, sub privirea afectat clinică a camerei de filmare, ticurile lor devin mai degrabă grotești decît amuzante aproape nici unul dintre membrii superbei distribuții nu se acoperă de glorie în acest film. Dilema Veche, noiembrie 2008 A da clasă Ducesa/The Duchess (Marea Britanie, 2008), de Saul Dibb Există un motiv excelent de a vedea Ducesa, iar
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
care cel puțin aparent reprezintă gradul maxim de alteritate față de civilizația românească, Germa nia. În rest, conținuturile operei, subliniază Ioana Pârvu lescu, contrazic etosul unei societăți și implicit al unei literaturi „naționale”, adică profund identitare, prin faptul că deformează până la grotesc și abnorm exempla- ritatea unui profil identitar. Istoricul literar relevă în operă un „fond latent”, un nucleu proteic din a cărui magmă se întrupează toate alcătuirile posibile, toți interpretanții gata să explodeze într-o polisemie derutantă. „Acest fond latent, gata
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
niri par hazard, autorul preferând să lucreze cu materialul pe care i-l oferă clientul, articolul de ziar, a cărui expresi- vitate involuntară o speculează, al cărui profil discursiv îl deformează convenabil în sensul caricaturii, al grotescului. Această sensibilitate la grotesc și burlesc îi aparține în mod clar scriitorului, ține de intentio auctoris și nu poate fi recuperată din genuinul textelor care i-au servit drept reper. Cu alte cuvinte, deformările comice, grotești, împinse uneori spre abnorm și absurd reprezintă perspectiva
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în sensul caricaturii, al grotescului. Această sensibilitate la grotesc și burlesc îi aparține în mod clar scriitorului, ține de intentio auctoris și nu poate fi recuperată din genuinul textelor care i-au servit drept reper. Cu alte cuvinte, deformările comice, grotești, împinse uneori spre abnorm și absurd reprezintă perspectiva lui Caragiale prin care autorul înscrie în logica textului acel „simț enorm și văz monstruos”. O a patra axă o oferă povestirile fantastice, dar și aici Caragiale se oprește foarte repede, se
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
personajul caragialian au trecut bariera timpului, fiind vehiculate în registrul cult ca mărci de recunoaștere, ca mărci identitare. Cei care le vehiculează le acordă tocmai această supremă valoare de întrebuințare, ele fixează în ceea ce o situație are abnorm, absurd, hilar, grotesc o marcă identitară pentru că nu doar expresia unui stil particular este invocată, ci aceea a unui stil de viață pe care Caragiale l-a fixat memorabil, „monumental”. Scrii- torul a reușit să-și impună numele ca atribut definitoriu, termenul de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
special în stradă, evenimente focalizate deja în planul percepției. Dacă am dori un echivalent acesta ar fi efectul generat de o substanță psihotropă care deformează per- cepția prin amplificarea ei până la insuportabil. Tot ceea ce era detaliu nesemnificativ a devenit deodată grotesc, enorm, monstruos. Transpusă în planul conștiinței această stare oferă o imagine cumplită a condiției umane. Dacă pornim de la titlul prozei, putem decela o optică particulară care-și găsește ulterior un dispozitiv în măsură să o genereze dincolo de contrastele proprii comicului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pre- tinsului soț încornorat venit să răzbune onoarea sa de familist. Cele două ipostaze îl situează pe acest Mișu la antipozii pe care-i reprezintă lașitatea și curajul. Însă cei doi termeni nu sunt operaționali în această farsă care relevă grotescul și ludicul și nu consacrarea unor virtuți. Dacă ne întoarcem la momentul ales pentru o farsă el coincide cu o dată consacrată festiv farselor. 1 Aprilie, Fool’s Day în Anglia sau Poisson d’Avril în Franța nu este propriu-zis o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ține de absența disponi- bilității și a înzestrărilor eroice, ci în defazajul acestuia față de context, sau chiar în absența contextului potrivit. Însă acest tip de grandoare căreia îi este refuzat contextul adecvat, în măsură să o întrețină basculează numaidecât în grotesc. Hybrisul nu ține doar de inoportuna investiție revoluționară a lui Coriolan Drăgănescu pe care nu avem dreptul să-l socotim nesincer, cât de acest raport inadecvat între Erou și Putere, între Erou și Societate, inadecvare recuperată la nivelul raportului dintre
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
generalizate și a conflictelor intestine. Masca și motivația simplistă în acest carnaval al pasiunilor este ebrietatea. În tabloul lui James Ensor, Intrarea lui Christ în Bruxelles în 1889 (1888) avem reprezentarea unei ambi- guități între sărbătoare și evenimentul politic. Măștile grotești de carnaval se asociază singurului chip care nu este mască, chipul Mântuitorului. Este departe de mine intenția de a confunda pe acest cetățean cu figura cristică, ci doar de a sublinia același mecanism de telescopare a diferenței, a singurei figuri
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cel care s-a dilatat excesiv ocupând spațiul geografic al întregii țări. Avem aici o deformare a raporturilor dintre spațiul public și cel privat. Lache tra- tează spațiul public prin contaminare cu cel privat, de aici și raportarea nu doar grotescă, dar nemăsurată a unei acțiuni violente în plan politic, public, ca o acțiune violentă în plan intim. Căderea în concret, în trivial a unui fapt abstract - relevanța unei acțiuni politice, a pedepsei cu moartea etc. - reprezintă expresia acestei deformări care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
faptului că în afara a numeroase puneri în scenă a pieselor lui Caragiale care induc o lectură deformatoare a operei, filmul lui Pintilie reprezintă o chintesență a acestor transpuneri abuzive, o viziune excesivă asupra operei. „- Unele abuzive sau de‑a dreptul grotești... - Da, unele grotești. Aici pot să adaug, din păcate, și filmografia. - Vă gândiți probabil, în primul rând la ce mă gândesc și eu : filmul lui Pintilie... - Exact. La „De ce bat clopotele, Mitică ?”. Dacă un străin vede România prin lentila acestui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a numeroase puneri în scenă a pieselor lui Caragiale care induc o lectură deformatoare a operei, filmul lui Pintilie reprezintă o chintesență a acestor transpuneri abuzive, o viziune excesivă asupra operei. „- Unele abuzive sau de‑a dreptul grotești... - Da, unele grotești. Aici pot să adaug, din păcate, și filmografia. - Vă gândiți probabil, în primul rând la ce mă gândesc și eu : filmul lui Pintilie... - Exact. La „De ce bat clopotele, Mitică ?”. Dacă un străin vede România prin lentila acestui film, nu mai
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
19 octombrie 1990). În același sens, Alexandru Paleologu remarca, însă cu privire la operă, ceea ce Pintilie realizează prin intermediul filmului, lentila deformantă ulilizată de critic fiind aceea a dramaturgiei ionesciene, a violenței comicului absurd : „Trecerea realităților existențiale în coșmar, traducerea ei în expresie grotescă, dilatarea acesteia până la paroxism, până la acel «insoutenable», care după Ionescu e «violent- comic, violent dramatic» și «singurul profund tragic, profund comic, esențialmente teatru» , constituie și viziunea origi- nară, fundamentală, a lui Caragiale. «Simț enorm și văz monstruos» e formula ce
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Ceea ce constituie dimensiunea lui „simț enorm și văz monstruos” ține însă de transferul în același registru al enormului, al grandilocvenței elanului patriotic și a sublimului erotic aflate într-o perfectă simbioză și într-o proximitate infecțios-derizivă cu ordura. În spectacolul grotesc de commedia dell’arte pe care-l oferă acest arlechin degradat, Nae Girimea, se pot citi toate deformările. Lupta cu cocoși este însoțită de o mascaradă cu căței îmbrăcați în roșiori care ucid inamicul turc : Războiul de Independență a fost
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]