6,525 matches
-
București, 1931, 71-72, 163-164; K. K. Klein, Un germanist român: profesorul Traian Bratu, București, 1937; Bucur, Istoriografia, 290; Dan Mănucă, Vasile Pârvan necunoscut, RITL, 1987, 3-4; Dan Mănucă, O versiune germană a lui „Ion”, RL, 1988, 2; Dan Mănucă, Doi ieșeni: Traian Bratu și Mihail Sadoveanu, CL, 1988, 4. D.M.
BRATU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285869_a_287198]
-
în opera lui Delavrancea (1936). Studiul Titu Maiorescu și locul lui în cultura românească (1940) este colorat cu amintiri personale. Iscălind câteodată O.B. sau, foarte rar, P. Octavian, B. colaborează la „Arhiva”, unde în 1904, a și debutat, „Însemnări ieșene”, „Arhiva pentru știința și reforma socială”, „Gândirea”, „Lumea”, „Adevărul literar și artistic”, „Adevărul”, „Manifest”, „România literară”, „Cuget moldovenesc”. La „Viața românească”, unde a fost membru fondator, semnează din când în când, între 1906 și 1937, cronica literară și cronica teatrală
BOTEZ-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285833_a_287162]
-
Facultatea de Drept (1982). În timpul studenției a fost redactor-șef la „Alma Mater”, lucrând apoi ca redactor la revista „Cronica”. A debutat în aceeași revistă, în 1968, iar în volum, în 1974, cu Anotimpul corăbiilor. Publică mai cu seamă în revistele ieșene „Cronica” și „Convorbiri literare”, dar și în „Amfiteatru”, „Ateneu”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Scânteia tineretului”, uneori semnând cu pseudonimul Petru Bogdan. B. scrie o poezie a seninătății aproape netulburate, inițial articulată pe simbolurile convenționale ale poeziei patriotice: țara, „cariatide brazii”, plaiul, fluierul
BALAHUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285565_a_286894]
-
altor spații culturale și stabilește zonele prin care operele comunică între ele. Pasiunea pentru arta dramatică și familiarizarea cu viața din jurul scenei au determinat-o pe B. să publice o monografie despre una dintre cele mai importante figuri ale Naționalului ieșean. Lucrarea O viață în sute de roluri: Margareta Baciu este o trecere în revistă a marilor realizări ale actriței, urmărite în strânsă legătură cu devenirea istorică a teatrului din Iași. Se remarcă modul fericit în care coexistă rigoarea unei cercetări
BALANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285575_a_286904]
-
1999, 482; Grete Tartler, Povestiri de o sută de rânduri și o sută de luni, RL, 2002, 3; Constantin Coroiu, O viață în sute de roluri, un rol cât o viață, ALA, 2002, 644; Bogdan Ulmu, Margareta Baciu și Naționalul ieșean, CL, 2002, 12; Ștefan Oprea, O carte despre Margareta Baciu, TTR, 2003, 1-2. Ș.A.
BALANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285575_a_286904]
-
precum și seria completă de manuale de limba latină pentru cursurile de gimnaziu și liceu, publicate în colaborare cu Al. Graur, în 1935-1936. Dacă prezența în presa interbelică („Viața românească”, „Adevărul literar și artistic”, „Favonius”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Jurnalul literar”, „Însemnări ieșene”, „Ethos” ș.a.) prelungește preocupările clasicistului, intrarea pe făgașul publicisticii politice - în 1945 B. acceptă să ia conducerea ziarului „Moldova liberă” -, ca și alte câteva atitudini conjuncturale, excesive și nedrepte față de confrați, i-au pecetluit ultimul deceniu de viață. Vremea a
BALMUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285585_a_286914]
-
BARBU, Nicolae (15.XII.1921, Iași - 22.V.1985, Iași), critic și istoric teatral, gazetar. Elev la Liceul Național din orașul natal, B. se înscrie, după terminarea școlii, la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității ieșene, luându-și licența în 1946. Nu pășise pragul studenției când, prin 1941, începe să publice în presa locală. Va continua să fie prezent, cu articole și diverse însemnări, și în anii următori, după ce obține o catedră în învățământul preuniversitar (1946-1955
BARBU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285625_a_286954]
-
cotidienele „Moldova nouă” și „Opinia”, unde își face mâna, între 1954 și 1966 îndeplinește, cu profesionalism, funcția de redactor-șef adjunct la „Iașul literar”. După înființarea revistei „Cronica” (1966), trece cu bagajul său de experiență la noul hebdomadar. În afară de periodicele ieșene, în care a semnat sute de cronici teatrale, studii de istoria teatrului, comentarii literare, uneori cronici plastice, B. a mai colaborat la jurnale („România liberă” ș.a.) și la reviste de cultură („Contemporanul”, „Tribuna”, „Steaua”, „Teatrul” ș.a.); a scris și sub
BARBU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285625_a_286954]
-
și la reviste de cultură („Contemporanul”, „Tribuna”, „Steaua”, „Teatrul” ș.a.); a scris și sub pseudonimul Radu Naumescu. S-a impus în peisajul cultural al urbei îndeosebi prin pasiunea pentru teatru. Iubea actorii, pe cei din generația de aur a Naționalului ieșean îi venera, ceea ce nu-i diminua, în cronicile de spectacol, voința de a se păstra în limitele obiectivității. Cu un ton de o urbanitate fără cusur, păstra, ca o marcă a corectitudinii, o mină sobră, concentrat să descifreze - fără virtuozități
BARBU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285625_a_286954]
-
și să contureze „profiluri” (sau, mai pompos, „efigii”), „creionările” acestea elaborate, neocolite de pedanterie, rămân discrete sub raportul contribuției proprii. Ceea ce îi înviorează scrisul sunt nu metaforele, rare și artificioase, ci fluxul amintirii, evocările, cu deosebire cele plasate în ambianță ieșeană, dând austerelor glose ceva culoare și un pic de fior. Seriozitate și rigoare dovedesc monografiile pe care B. le-a consacrat unor glorii ale teatrului ieșean - Matei Millo (1963), unde interpretul preferat al lui V. Alecsandri e văzut ca un
BARBU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285625_a_286954]
-
metaforele, rare și artificioase, ci fluxul amintirii, evocările, cu deosebire cele plasate în ambianță ieșeană, dând austerelor glose ceva culoare și un pic de fior. Seriozitate și rigoare dovedesc monografiile pe care B. le-a consacrat unor glorii ale teatrului ieșean - Matei Millo (1963), unde interpretul preferat al lui V. Alecsandri e văzut ca un „reformator pe linia realismului”, Aglae Pruteanu (1965), care, evitând romanțarea, ia totuși o turnură encomiastică, în fine, Biografie și creație (1983), o reconstituire a carierei de
BARBU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285625_a_286954]
-
C. Ramadan), București, 1983. Repere bibliografice: Popa, Dicț. lit. (1977), 66-67; Liviu Leonte, Critic și istoric literar, CRC, 1985, 2; Constantin Ciopraga, Definitiva plecare..., CL, 1985, 5; Leon, Umbre, V, 98-102; Maftei, Personalități, VI, 42-44; Petraș, Panorama, 117-119; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 54-55. F.F.
BARBU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285625_a_286954]
-
face remarcat cu versurile publicate, în 1920, în „Viața românească” (va fi aici corector, redactor și secretar de redacție o vreme; o primă căsnicie cu Maria, fiica lui G. Ibrăileanu, va eșua în schimb). Ca avocat și membru al Baroului ieșean, B. practică până la începutul anilor ‘30, dată la care intră în magistratură. E, rând pe rând, judecător la Iași, consilier la Curtea de Apel (din Iași se va transfera la București, în 1943), secretar general în Ministerul de Justiție (în
BARGAUANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285641_a_286970]
-
poetul se manifestă cu parcimonie, selectiv, cenzurat, având mistica paginii scrise, ca mai toți „ viețiștii”. Se afirmă nezgomotos, cu poeziile grupate în Pământ și soare (1927). Semnează în „Gândirea” (redacția clujeană), „Adevărul literar și artistic”, „Glasul nostru” (Bacău) sau „Însemnări ieșene”, cu reveniri, după al doilea război mondial, în „Torța”, „Viața românească”, în „Universul” (la rubrica „Mișcarea în magistratură”). Sub pseudonimul Grigore Filip, de care mai uzase în „Opinia” din Iași, în anii interbelici, ia parte la dezbateri ce vizează cultivarea
BARGAUANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285641_a_286970]
-
românești, în căutarea vestigiilor istorice, și leagă prietenii cu moldovenii V. Alecsandri, C. Negri, M. Kogălniceanu și cu ardeleanul G. Barițiu. Cu studiul Puterea armată și arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei până acum (1844), prima sa colaborare la revista ieșeană „Propășirea”, se afirmă ca unul dintre cei mai competenți istorici ai românilor, apreciat de Gh. Asachi, M. Kogălniceanu, I. Heliade-Rădulescu. În 1845, în Asociația literară, este ales secretar, împreună cu I. Voinescu II. În același an, în colaborare cu Aug. T.
BALCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285581_a_286910]
-
de la clasă, după care formularele au fost înapoiate pentru prelucrarea răspunsurilor. Lotul de copii investigat Testul CAST a fost aplicat unui lot de 1.340 de elevi în clasa a VII-a dintr-un număr de 10 unități de învățământ ieșene. Acestea au fost selecționate din mai multe zone ale orașului Iași, în așa fel încât datele obținute să fie reprezentative pentru întregul municipiu. Tabelul 1 prezintă repartizarea pe școli a celor 1.340 de cazuri investigate. Tabelul 1. Repartizarea pe
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
a Liceului Internat din Iași (1919), B., fiul Elenei (n. Mârzescu), profesoară, și al lui Gheorghe Băileanu, profesor de liceu și conferențiar la Universitatea din București, va obține licența în drept (1922), apoi în litere și filosofie (1925) la Universitatea ieșeană. Își susține doctoratul în drept (1926) și funcționează, din același an, ca asistent la Facultatea de Drept din Iași. A fost avocat, înscris în barou, și a făcut parte din administrația Epitropiei „Sf. Spiridon” din Iași, al cărei director general
BAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285550_a_286879]
-
Publică, într-un număr relativ mare de periodice, amintiri, portrete literare, articole de istorie. Debutul literar și-l face în 1939, cu nuvela Ctitorii de grai bătrân. De la Herța, în „Viața românească”. Un an mai târziu îi apare în „Însemnări ieșene” povestirea Pleacă dilijansa, care va fi inclusă și în volumul Răzmerița bairamului domnesc (1943). Sub titlul Pe urmele lui Vasile Bălțatu la întrecere de halca, tipărește în „Iașul nou” (1954) o secvență din romanul, rămas în manuscris, Volnicii norodului, care
BAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285550_a_286879]
-
Racine, Voltaire (Alzira), Goldoni (Camarierul di doi stăpâni), V. Alfieri (Saul) sau din librete de operă (Norma, Attila). Prelucrările sale din Aug. von Kotzebue corespund gustului epocii pentru dramele larmoaiante, pentru comediile și vodevilurile acestuia, jucate, în 1837, la Conservatorul ieșean: Lapeirus (melodramă, în decor exotic, despre căpitanul La Péyrouse), Fiul pierdut, Văduva vicleană sau Temperamentele, Contrabantul sau întunecimea de lună și Sărăcie și fudulie. Originalitatea, ce se observă în unele elemente de localizare a subiectelor, se afirmă, apoi, în prefețe
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
de Filologie, secția franceză, a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1967), parcurge tot aici treptele ierarhiei universitare la Catedra de franceză: până în 1989 lector, după 1989 profesor universitar, șef de catedră. A îndeplinit și funcția de prorector al Universității ieșene (1990-1991), iar din 2000, prorector, precum și director al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași. Este un publicist asiduu, cu un debut din anii studenției la „Iașul literar”, colaborând apoi la cele mai importante reviste din țară. În decada a
CALINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286040_a_287369]
-
Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași. Este un publicist asiduu, cu un debut din anii studenției la „Iașul literar”, colaborând apoi la cele mai importante reviste din țară. În decada a noua, susține săptămânal rubrica de întâmpinare în revista ieșeană „Cronica”. Paralel, publică în „Convorbiri literare”, „România literară”, „Viața românească”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Transilvania” studii și eseuri de comentariu și popularizare a poeticii, semioticii, naratologiei contemporane, cu precădere franceze. În perioada 1972-1982
CALINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286040_a_287369]
-
România literară”, „Viața românească”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Transilvania” studii și eseuri de comentariu și popularizare a poeticii, semioticii, naratologiei contemporane, cu precădere franceze. În perioada 1972-1982 este redactor-șef al revistei universitare ieșene „Dialog”. La fel ca „Echinox”, omologul său clujean, periodicul funcționează ca un catalizator al vieții culturale autohtone, stimulând o continuă emulație spirituală, impunând standarde valorice și grupând în jurul lui un număr de intelectuali tineri, instruiți, cosmopoliți: Dan Petrescu, Luca Pițu
CALINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286040_a_287369]
-
și-a întrerupt în 1926 (din cauza sărăciei, care i-a întunecat copilăria) studiile liceale, începute la Suceava, traversând apoi o lungă perioadă și mai grea, când și-a câștigat existența cu slujbe umile. Nici când lucrează în redacția unor periodice ieșene - „Chemarea” (1935), „Iașul” (1938-1940), „Voința” (1941), „Cetatea Moldovei” (1942), nici după căsătoria cu poeta Magda Isanos și după apariția primelor cărți, situația nu i se schimbă, C. trăind la limita de jos a subzistenței. Începând din 1929, când a debutat
CAMILAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
limita de jos a subzistenței. Începând din 1929, când a debutat cu versuri în „Moldova literară” (Mihăileni-Dorohoi), C. semnează în numeroase periodice din București și din țară, între care „Viața românească”, „Banatul literar”, „Fruncea”, „Adevărul literar și artistic”, „Lumea”, „Însemnări ieșene”, „România literară”, „Universul literar”, „Vremea”, „Jurnalul literar” „Revista Fundațiilor Regale”. Schimbările aduse de război îi favorizează o anume ascensiune socială, bazată atât pe succesul literar, cât și pe adeziunea la acțiunea de propagare a ideilor comuniste. Primește unele responsabilități în cadrul
CAMILAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
și, astfel, cunoscutul Alexandru Prahoveanu devenea recunoscutul Alexandru Poamă. Presa studențească era altceva decât rigoarea, uneori cazonă, a Studioului de Radio Moldova. Între furcile caudine ale unei cenzuri labile, intransigentă cu cuvintele și generoasă cu ideile (sau invers), presa studențească ieșeană se citea și se scria printre rânduri. Revolte înăbușite, inițiative culturale debordante, simboluri cu descendență elitistă și lingvistică, un adevărat submersibil plin de intelectuali adevărați, dar și de lichele, turnători etc. Era dificil nu doar să scrii ci, mai ales
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]