7,197 matches
-
astfel de colaborator e unul pur statistic. Nu așa stau lucrurile cu sursa care, după „Angajament”, semnează și note informative. Turnătorul tipic, demonizat deopotrivă de discursul politic și de folclorul civic, nu e deloc un personaj inventat, o ficțiune a imaginarului postrevoluționar. De cele mai multe ori, e un tip „cumsecade”, obedient față de autorități, pe care nu le suspectează niciodată și față de care-și ține promisiunile cu sentimentul datoriei împlinite. Nu are scrupule când își toarnă rudele, prietenii sau colegii pentru că nu se
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
că aici închipuirea are un accent real asupra vieții, iar Sancho Panza (personajul echivalent e Iuliu Manoilă) se molipsește ireversibil de maladia Cavalerului Tristei Figuri (protagonistul anonim al romanului, numit Studentul). Spre deosebire de faimosul său înaintaș, Studentul controlează metodic tensiunea între imaginar și real, derutându-și progresiv companionul. Nu altfel se desfășoară jocul savant - cu mutări abil calculate - în care romancierul antrenează lectorul. Din interstițiile de manevră ale planurilor, ce glisează imprevizibil unul pe altul, reînvie o lume chesaro-crăiască fascinantă, fixată în
VIGHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290561_a_291890]
-
P. este un poet tradiționalist prin materialul inspirației și modernist prin imagerie și poetică. Nostalgia vârstei edenice a copilăriei, atmosfera cântecelor și poveștilor din satul natal, misterele pământului și ale cosmosului, percepția tragică a condiției omului contemporan, sfâșiat între magia imaginarului țărănesc și „jungla marilor orașe”, reprezintă tot atâtea trasee de conectare la o tradiție care coboară până la Lucian Blaga și Octavian Goga. Nu sunt de ignorat nici sursele unui tradiționalism livresc sui-generis, care înseamnă asimilarea unor mari modele poetice - Ion
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
un anume efort de decriptare. P. a lăsat însă destul de repede în urmă această fază, iar a doua carte, Apropierea (1990; Premiul revistei „Poesis”), aduce o radicală modificare de viziune și stil. Poetul ermetic și estetizant dinainte iese din labirintul imaginarului pur pentru a pătrunde în acela al realității. Acum poemele refuză aproape programatic să fie altceva decât stenograme ale clipei sau ale zilei, scurte dări de seamă biografice, glose pe marginea vieții din jur și a propriilor trăiri. Ele se
POP-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288882_a_290211]
-
care organizează pulsiunile acestor poeme în proză, adesea obscure la nivelul semnificației. Dense, întunecate, textele construiesc spații ale unei materialități excesive, netranscendente. PoemeșinimiC (1996) continuă să țeasă aceleași „thanatice arabescuri”, uneori melancolice, somnolente, alteori violente, apropiate adesea, ca tipologie a imaginarului ori ca tonalitate, de poemele în proză din rimbaldianul Une Saison en enfer. Versurile alcătuiesc un singur text poematic, jurnalul infernal al unei realități (interioare și exterioare) insuportabile: „târziu, am strigat la ușa spitalului/ amurgul își plimba sânii cu miros
POP-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288887_a_290216]
-
unde cioburile / sângelui strălucesc orbitor. cuprinși în întuneric ca într-un / cearceaf de muribund, cu mâini schilodite fluturând din zid semne/ de var. urechea din creier în care urlă în fiecare noapte moarteA”. Amestecul de visceralitate și simbolism, metaforismul excesiv, imaginarul (auto)distrugerii caracterizează aceste, în fond, parabole ale morții cotidiene. SCRIERI: Pedale de hârtie, Cluj-Napoca, 1994; PoemeșinimiC, Cluj-Napoca, 1996; Poeme de sedus realitatea, Cluj-Napoca, 2000. Repere bibliografice: Florin Lazăr, „Pedale de hîrtie”, ECH, 1995, 6-9; Andrei Grigor, Sau poet sau
POP-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288887_a_290216]
-
poema Transilvanie, gură de rai) și impregnat de atmosfera lumii lui Lucian Blaga, el va afla, cu sinceritate și autenticitate, o cale proprie în mirajul legendei (pe care o vedea drept „spiritualism” „adaptat la forme de viață”) - centru ordonator al imaginarului său. Poetul dovedește un adevărat har al sublimării vieții și al transfigurării ei printr-o melodicitate pură: „Dar noi am prins de talpă rădăcini, / Mâinile ni-s funii de lumini”. Peisajul păduros de acasă arată, în frânturi, îndrăgite icoane („Mestecenii
POPA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288908_a_290237]
-
în următoarele cărți, se simte cum poemele se desfășoară în spații exterioare, decorative (ca un simptom, abundența substantivelor). Modelul clasic și influența italiană - de la modelul bucolicii elegante și al sonorităților vergiliene la modelul poeziei prețioase, obscur-strălucitoare - covârșesc substanța genuină a imaginarului. Lirica se desfășoară de-acum pe două coordonate destul de amestecate, inclusiv valoric: pe filiera neotradiționalistă, de inspirație religioasă, trecută prin expresionismul blagian, și pe aceea a unei poezii cu un tipar clasico-italian de factură barocă, picturală, cu elemente narative sau
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
de colocvialitate soresciană a discursului (în primul volum) și forțarea stănesciană a limitelor limbajului (în cel de-al doilea) atestă sincronizarea formulei cu poezia generației. În următoarea etapă, marcată de versurile din Gramatică târzie (1977) și Soarele și uitarea (1985), imaginarul se deschide, în bun spirit echinoxist, invaziei înșelătoare a livrescului: ecartul sau consonanța dintre limbaj și lume, răsfrângerea limbajului asupra lumii sau doar asupra lui însuși constituie teme favorite ale meditației lirice. Practicând o poezie a poeziei, autorul e, totuși
POP-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
consecință, textul valorează doar în măsura în care comprimă o imago mundi, o reprezentare a cosmosului. De altfel, cele trei ipostaze lirice ale eului la Blaga (eul stihial/panic, „omul problematic”, eul regresiv) sunt delimitate în funcție de câteva constante atitudinale, asociate unor nuclee ale imaginarului și întrupate în forme retorice proprii. Însă poate cea mai bună carte a criticului este Jocul poeziei, care se concentrează asupra evoluției liricii românești din secolul trecut. Utilizând un corpus poetic generos - de la George Bacovia, Tudor Arghezi și Ion Barbu
POP-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
evident insidioasă) -, povestirea nu e în Cartierul Primăverii... decât pretext. Pe canavaua narativă sunt incrustate situații, momente epice, profiluri detașabile, de un interes uneori captivant, dezvăluiri senzaționale. Acestea nu sunt produsul ficțiunii, unele apar și în celelalte cărți ale prozatorului. Imaginarul e concurat și eclipsat în roman de inserții memorialistice și documentare, ce introduc în culisele celor mai înalte sfere politice, de la noi și din fosta URSS. Apare în schiță o lume nouă literar, analoagă celei din romanul interbelic mai ales
POPOVICI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
ecou (2002), unde își găsește expresia o lume interioară tensionată, marcată de interogații. Pentru P. poezia înseamnă, înainte de toate, mărturisire, iar singurătatea se dovedește o stare productivă. Se încearcă o definire a iubirii, sentiment care ocupă un spațiu important în imaginarul poetic: „E foc și frig, / și lacrimă și zâmbet.// Speranță și / întuneric și lumină, / soare orbitor și umbră, / și neliniște “ (Iubirea). Erosul lasă să se întrevadă o trăire tulburătoare și în altă carte, Respir amurgul - Respiro il crepusculo (2002), unde
PURDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289067_a_290396]
-
dificil al îmblânzirii și armonizării lumii înconjurătoare. Își simte (aduce) îngerii aproape, în buna tradiție a „poemelor cu îngeri”: „Vino, aproape, îngere,/ și surpă în mine/ aburindă a simțurilor cetate”. Reușește să găsească o variantă a motivului angelic consonantă cu imaginarul său: „Cu pupile obosite fixezi/ cadența roților dințate/ cum desfac un trup nenăscut,/ jumătate vis, jumătate...// A venit îngerul la cină/ lăsând să-i picure din rană must cald./ Făgăduielile, căldura palmei, haloul/ albastru al cuvintelor sale/ se rostogoleau în
RADULESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289106_a_290435]
-
patru studii ample despre opera lui G. Bacovia, B. Fundoianu, Emil Botta și Nichita Stănescu, în care analiza de tip semiotic se îmbină cu cea tematistă, pe M. interesându-l mai ales demontarea manierei în care un anumit tip de imaginar liric își inventează forma și stuctura textuală. Sunt prezentate mecanismele „autoreflexivității discursului bacovian”, cele ale „imaginarului agrest” al lui Fundoianu, tematica și histrionismul poeziei lui Emil Botta, iar despre originalitatea discursului liric al lui Nichita Stănescu se spune că ar
MORARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288245_a_289574]
-
care analiza de tip semiotic se îmbină cu cea tematistă, pe M. interesându-l mai ales demontarea manierei în care un anumit tip de imaginar liric își inventează forma și stuctura textuală. Sunt prezentate mecanismele „autoreflexivității discursului bacovian”, cele ale „imaginarului agrest” al lui Fundoianu, tematica și histrionismul poeziei lui Emil Botta, iar despre originalitatea discursului liric al lui Nichita Stănescu se spune că ar fi rezultatul unei misterioase „ceremonii” a sintacticii. Definiția criticului ca „Sibylla prin gura căreia grăiește Textul
MORARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288245_a_289574]
-
realului” ultragiant prin intermediul „spectacolului memoriei”, textul funcționînd, așadar, ca o utopie salvatoare a unei materii roase de morbul autodistrugerii. În Proza lui Alexandru Ivasiuc (1988) studiul tematist, de o certă subtilitate, se îmbină cu analiza naratologică, comentarea „metaforei obsedante” din imaginarul scriitorului - și anume conceptul de putere - făcându-se prin apelul la psihocritică. M. pornește de la premisa schizoidiei narative sesizabile între diferitele vârste ale prozei lui Ivasiuc (constatare de bază a exegezei) și demonstrează, într-o manieră receptivă la ultimele tendințe
MORARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288245_a_289574]
-
inundat de o muzicalitate venită din simbolism, producătoare de atmosferă stranie, cele mai sensibile aspecte fiind vaporizarea imaginilor, fluidizarea versului, liber și adesea alb, sugerarea stărilor sufletești prin obsesii cromatice. În producția lirică ulterioară, feericul se dezvoltă în fabulos, spațiul imaginarului se lărgește, iar în locul figurației de evantai apar motive de baladă, legendă sau roman cavaleresc. Peisajele sunt mai ales de burg medieval, cu turnuri învăluite uneori de cețuri nordice, bântuite de stafii. Cu timpul, gustul poetei pentru straniu, fantastic și
MOVILA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288263_a_289592]
-
și apelează la modalitatea aluzivă pentru a amplifica dimensiunea ascunsă. Balansul între viață și carte continuă, iar mecanismul poetic constă în „încadrarea unei exultanțe într-un halou nostalgic, precipitarea notației spre o intensitate vizionară și reculul în melancolie” (Al. Cistelecan). Imaginarul se îmbogățește cu forme geografice și dimensiuni astrale: munții, marea, cerul, pădurea, soarele, luna, cosmosul (care adăpostește „cuvinte noi”, ca pentru o continuă „facere”). Deși e un elegiac mizând pe clar-obscur, poetul se dovedește și un visător care creează reverii
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
Orfeu, Meșterul Manole), ce compun o narațiune pluristratificată. Aceste dominante narative suportă o decantare în Depoziția (I-II, 1991-1992), cel mai reușit roman al autorului. Tehnica narativă este acum mai complexă, încorporând pluriperspectivismul și variația persoanelor gramaticale, anamorfoza onirică și imaginarul teratologic. Mărturia pe care Ioan Dabija, fost deținut într-un lagăr nazist de exterminare, o depune împotriva torționarilor se transformă lent într-o recapitulare a propriei existențe, suspendată între teroarea de extincție și speranța salvării (susținută de teoria „energiei a-
MUNTEANU-16. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288300_a_289629]
-
apoi funcționează ca director al Casei Creației Populare a județului Tulcea până în 1972, când se angajează redactor la „Vatra”. Colaborează și la „Tomis”, „România literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”. Nebuloasa crabului propune un lirism de factură descriptiv-evocatoare. Poemele, simple ca structură și imaginar, sunt pline de locuri comune, dar unele versuri se evidențiază prin percepția misterului sau, uneori, prin exaltarea eului liric adolescentin în fața spectacolului naturii. Trecerea timpului, marea, iubirea, amintirile sunt teme predilecte, dar poetul reușește arareori să depășească nivelul unui reportaj
MURESAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288308_a_289637]
-
ți spurcă sfânta sabie / Cu două aprige tăișuri -/ Unul pe Someș și Trei Crișuri, / Altul, pe Nistru, sus pe mal, / Să nu stăm singuri în furtună / Cu Doamna Basarabia” (Decebal la Vadul lui Vodă). Trecutul și prezentul, legenda și istoria, imaginarul și realul, soarta țării și soarta lumii se întâlnesc în ritm de colindă populară: „Colindă, colindă / Poposiră-n tihnă, / Crai înalți de-o șchioapă, / Cu obraji de ceară, / În ajun sub seară / [...] Că în umbra nopții, / Stau la pândă lupii
MUNTEANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288288_a_289617]
-
ultimul roman convinge că autorul este, cu adevărat, un remarcabil prozator. Conceput ca o lungă spovedanie a personajului narator Josua Denimic - un deținut de drept comun -, romanul reface, cu subtilitate și cu o rafinată știință a pendulării între real și imaginar, copilăria chinuită a protagonistului, adolescența sa plină de privațiuni: mama, victima unui destin nefericit, iar tatăl - „înviat din morți”, întors acasă după ani de dispariție, cu mințile grav zdruncinate. Scris la persoana întâi, din perspectiva adolescentului Deni, cartea e o
MUNŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
nu pesimistă, cum sună clișeul încetățenit) rezultată din tensiunea ontic-antropologic (absolutul ființei - finitudinea conștiinței umane) și rațiune - afect, tensiune rezolvată de „dorul nemărginit” ce leagă, în chip reprezentativ românesc, umanitatea de univers. Opera este percepută în structuri, „sensibilul”, „inteligibilul” și „imaginarul” fuzionând în logos. Este valorizată gândirea mitică a poetului, prin apelul la logica dinamică a contradictoriului (Ștefan Lupașcu). Imaginarul subordonează sensibilul și inteligibilul, integrând și polii antinomici ontic (principiul) - antropologic („formele”). Sub semnul lui Aristarc anticipează Istoria... printr-o serie
MUNTEANU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
rezolvată de „dorul nemărginit” ce leagă, în chip reprezentativ românesc, umanitatea de univers. Opera este percepută în structuri, „sensibilul”, „inteligibilul” și „imaginarul” fuzionând în logos. Este valorizată gândirea mitică a poetului, prin apelul la logica dinamică a contradictoriului (Ștefan Lupașcu). Imaginarul subordonează sensibilul și inteligibilul, integrând și polii antinomici ontic (principiul) - antropologic („formele”). Sub semnul lui Aristarc anticipează Istoria... printr-o serie de studii cum ar fi cel despre „metafora «drumului»” la Ion Creangă, teatrul comic al lui I.L. Caragiale (o
MUNTEANU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
și-o face sub visate, irizate bolți de „poveste”: în Până la asfințit se lasă bănuit, anticipat (în reverii eliptice, metafore țintind spre sine), ca într-un delicat filigran, conturul unui destin pe cale de a-și urzi ,,desenul”. Spații ale unui imaginar poetic în curs de configurare se asociază unor proiecții lirice ezitând între o varietate ludică aparte, de un livresc voit ,,copilăros”, și mărturisiri niciodată lăsate să se rostească deplin, repede și voit curmate, acoperite prin întoarceri-reflex la impersonale, protectoare tipare
MUSAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]