17,610 matches
-
19" Înmormântarea la care să vezi și să fii văzuttc "Înmormântarea la care să vezi și să fii văzut" — Ce loc magnific În care să fii mort, spuse, abia șoptit, Lauren. O slujbă de Înmormântare fastuoasă la biserica Saint Thomas, imensa construcție gotică de la intersecția dintre Fifth Avenue și 53rd Street, ținută de către un preot care se Întâmplă să fie sosia lui Orlando Bloom, este un motiv suficient pentru ca până și cea mai superficială tipă din New York să o ia pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
capul În dimineața Înmormântării, că era complet incapabilă să aleagă Între costumul negru Chanel și costumul negru Dior, În ciuda faptului că nu era nici o diferență Între ele. Sfârșise prin a se Îmbrăca În Dior și Își prinsese la gât o imensă broșă Verdura cu un safir. Eu, la rândul meu, eram atât de traumatizată din cauza faptului că nu mai vorbisem cu Hunter de trei zile, Încât eram la fel de ineptă ca și ea. Singurul lucru care mă putea scoate din izolarea tristă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
să semene mai mult cu Times Square. —Marci, e șase și zece, am spus cu neliniște, privind În jur. Ne aflam În vastul atrium alb care se Întinde de pe 53rd Street până pe 54th Street. Drept În față era o scară imensă care ducea la mezanin, unde este adăpostit, În mod controversat, potrivit celor cărora le pasă de controverse pe teme de artă, tabloul lui Monet Reflexii de nori Într-un lac cu nuferi. Un balcon foarte mare din sticlă le permite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
trăiesc În afara vieții adevărate, ca turiștii sau ca persoanele din jurul meu aflate În trecere prin oraș. Fără Îndoială, aveam să fiu prost dispusă pentru tot restul vieții mele. Am urmat-o pe Marci la mezanin, unde ne-am trezit În fața imensului ac de oțel aflat În mijlocul sălii. Ca două școlărițe fugite de la ore, ne-am ascuns În spatele lui. De acolo puteam vedea tabloul lui Monet și băncile pentru vizitatori din fața lui, Îmbrăcate În piele neagră. —Uite-o acolo, șopti Marci. Singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
a operei de artă. Puteam să auzim fragmente din convobirea ei telefonică. —Da, iubitule... Am văzut-o la Înmormântare, săraca de ea... da, trei minute... În grădina cu sculpturi? E prea frig acolo. Știi doar că nu suport triunghiurile alea imense albastre... aș prefera să mă Întâlnesc cu tine În fața lucrării lui Matthew Barney... După asta, Își Închise telefonul, se răsuci pe călcâie și se Îndepărtă de noi, Îndreptându-se către galeriile de artă contemporană. — Nu știu dacă mai pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
se jeli Marci. —Și eu la fel, bălmăjii eu. Ce Încurcătură. După asta, Marci dădu zor să iasă din mezanin, Îndreptându-se spre casa scării. M-am luat repede după ea. Când ajunse În capul scărilor, se opri sub elicopterul imens. Se uită În sus, apoi Își făcu de două ori semnul crucii. —Mărite Doamne, când ajung acasă și mă Împușc diseară, se rugă ea, te rog să nu mă Învii din morți În Ziua Judecății de Apoi. —Marci, liniștește-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
apăruse la atelier. Apoi m-am uitat la chipul lui Lauren: ochii Îi erau ireproșabil conturați cu creion negru În stilul anilor ’60, iar părul Îi cădea liber În valuri mătăsoase În jurul feței. Părea să poarte În jurul gâtului o bijuterie imensă, deși era greu de văzut ce anume era exact. Într-o mână ținea un buchet de camelii albe, iar În cealaltă o țigară. Chestia asta era tipică pentru ea. Ochii Îi străluceau ca și cum ea ar fi dat pe dinafară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Giles era foarte bronzat și purta pantaloni scurți de Înot roz pastel; Lauren Își schimbase deja hainele - și bijuteriile. Acum era Îmbrăcată cu un costum de baie Întreg cu dungi maro și albe, fără spate. Pe inelar avea un inel imens din abanos cu un topaz, iar părul Îi era prins la spate Într-o coadă lucioasă. Se vedea că lui Lauren Îi priește măritișul. Arăta mai grozav ca niciodată, mai ales În decorul oferit de una dintre cele mai somptuoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Îndreptă spre scara În spirală din mijlocul punții. — Haideți să urcăm pe puntea superioară. Cel mai fabulos hamac din lume ne așteaptă acolo. Am urmat-o cu toții. Partea de sus a punții era un pic mai boemă, cu o zonă imensă acoperită, unde se aflau și niște canapele albe foarte joase. Hamacul se legăna ușor În bătaia vântului, Înspre catargul de la prora. Era aproape la fel de romantic ca „Happiness“, deși am hotărât, În secret, că „Au Bout de Souffle“ era un vas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
era căsătorită, Lauren nu se schimbase deloc. —Doamne, Îmi place la nebunie a douad lună de miere. E muuult mai bine decât În luna mea de miere de după divorț, suspină Lauren. Era la asfințit, iar noi leneveam amândouă În hamacurile imense, legănate ușor de ușoara briză de seară a oceanului. Giles și Hunter profitau de apa liniștită, fără valuri, și plecaseră În golf să facă wakeboarding 1. La un moment dat, Hunter pluti pe lângă noi pe wakeboard, și cumva a reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Are mai degrabă culoarea pastei de crevete servite pe un cruton, cu o frunză de pătrunjel și o lingură de caviar. Sacoul e croit strâns pe talia zveltă și tăiat pătrat la umeri. Fusta e scurtă și mulată. Nasturii aurii - imenși. E îmbrăcată în haine de păpușă. Nu, zice. Domnul Streator e chiar aici. Ridică sprâncenele conturate cu creionul și se uită la mine. Dacă îi răpesc din timp? Sper că nu. Zice în telefon, cu un zâmbet: — Bun. Uite că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Cum l-au găsit pe șeful dumneavoastră? Din poșeta cu alb și galben scoate un cleștișor lucios, argintiu, și o șurubelniță, atât de curate și de ascuțite, că ar putea fi folosite pe masa de operație. Deschide ușa unui șifonier imens, sculptat și lustruit, și zice: — Țineți-o nemișcată, vă rog. Țin de ușă, în timp ce meșterește un moment pe interiorul ei, iar broasca și mânerul ușii se desprind și-mi cad la picioare. În câteva clipe a luat mânerele și ornamentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
un reporter care nici măcar nu are cum să facă publică povestea pe care o investighează. Pentru că, în cel mai bun caz, asta înseamnă că sunt un voyeur. Un vultur hoitar, în cel mai rău caz. Se oprește în fața unei garderobe imense cu uși de oglinzi; îmi văd reflexia exact deasupra umărului ei. Își deschide poșeta și scoate un mic tub auriu. — Exact asta am vrut să spun, zice. Eticheta zice că e o piesă franțuzească în stil egiptean, cu panouri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
nu a mai grăit nici o vorbă. Paște iarba din curțile oamenilor. Bea din scăldătorile pentru păsărele. Oamenii îi agață de grumaz ghirlande de flori. Folosesc vraja de stăpânire, zice dom’ sergent. Ne-am oprit în mijlocul străzii, așteptând după un porc imens care traversează agale. Alți porci stau împreună cu găinile la umbra de sub prelata magazinului de metalo-chimice. Vraja de stăpânire îți permite să-ți proiectezi conștiința în corpul fizic al altei ființe. Mă uit lung la el și-l întreb dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
fezabil. Un om oprește roata, și toate gondolele se leagănă în loc, în timp ce eu și Helen ne așezăm pe perna de mușama roșie, iar omul blochează bara de protecție peste picioarele noastre. Se dă înapoi și trage de o manetă, iar imensul motor diesel se pune în mișcare. Tiribomba se smucește de parcă s-ar rostogoli în spate, iar noi ne înălțăm în întuneric. În noaptea neagră, la jumătatea distanței, roata se smucește din nou și se oprește. Gondola noastră se clatină, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
masa de bucătărie e un mall, construit pe jumătate. Se vede clar ce este chiar și fără poza de pe cutie, fiindcă parcările sunt făcute. Pereții sunt ridicați, ferestrele și ușile sunt puse deoparte, cu geamurile deja instalate. Panourile acoperișului și imensele dispozitive de climatizare sunt încă în cutie. Elementele de peisaj sunt într-o pungă de plastic sigilată. Prin pereții apartamentului nu se aude nimic. Nimeni. După săptămânile de călătorie împreună cu Helen și Mona, uitasem cât de dulce e tăcerea. Deschid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cultura noastră ne controlează - pe noi, dorințele noastre, acțiunile noastre - încă din clipa în care am venit pe lume? Îl am sau mintea mea e controlată de vraja lui Helen? Stând în fața unui șifonier neoclasic din nuc natur, cu o imensă oglindă fațetată aplicată pe ușă, Helen mângâie stâlpii și ghirlandele sculptate și zice: — Nu vrei să dobândești nemurirea împreună cu mine? Asemenea acestei mobile, călători în viața de după moarte, privind cum mor toți cei care ne iubesc. Paraziți. Dulapurile astea. Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cum e cu ghicitul în sticlă? zice. Nu știu ce știu și ce nu. Nu știu ce-i adevărat și ce nu. Mă-ndoiesc că știu cu adevărat ceva. Spune-mi, zic. Helen își trage eșarfa de mătase de la gât și șterge praful de pe imensa ușă cu oglindă a șifonierului. Șifonierul neoclasic cu incrustații sculptate în lemn de măslin și mânere aurite în stil Napoleon III, după cum scrie pe eticheta lipită pe el. — Vrăjitoarele întind ulei pe o oglindă, rostesc o vrajă și pot citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
drept în jos și pleoscăie între picioarele mele desculțe, desfăcute larg. Ceva enorm și tare se înșurubează în mine, mai adânc, și vocea oribilă a polițaiului zice: — Așa, prietene, relaxează-te. Și număr: 12, 13... Înșurubarea se oprește. Chestia aia imensă și tare se retrage încet, aproape de tot. Apoi se înșurubează din nou adânc. Încet ca limba a unui ceas, apoi mai repede, degetele unse ale polițaiului se înfig în mine, se retrag, se înfig, se retrag. Și, în urechea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
aminti cu amarnică rușine timpul acela ciudat, cînd cinstea noastră cea de toate zilele se numea curaj... Evgheni Evtușenko din poemul Convorbire cu un scriitor american, 1960 (traducere publicată în revista Ateneu în anii '70) Mare, greoaie, cu botul ei imens, de cetaceu pornit agale, cursa iese din garaj, se strecoară printre celelalte care așteaptă, înșiruite pe pista de beton, ocolește rondul plin cu flori pînă deunăzi, caută o clipă, nehotărîtă, cu parbrizul bombat, ca un ochi de ciclop, spre clădirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să te asiste; dacă nu-i de găsit, dai telefon lui "mustață", e prieten cu familia Săteanu, o poate chema pe madam, că-i foarte bună. Ai grijă, plicul cu mia este în bibliotecă, sub Istoria... lui Călinescu, cartea aia imensă... Te sărut! Mîine dimineață sînt acasă. Cu telefonul în mînă, Lazăr vine spre centrul barului și-l înapoiază chelnerului, mulțumind cu glas scăzut. Chiar nu bea nimic fratele meu omul? îl întreabă Ovidiu. Un ceai fierbinte, mîine spre ziuă răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
alb, împăturit: Spuneai că prietena dumitale... Ți-l vînd. Actorul scoate din buzunarul de la piept portomoneul și trage din el o bancnotă de 50, așezînd-o pe masă, lîngă mîna femeii, care, surprinsă, ridică spre el doi ochi bulbucați, cu cearcăne imense. Cu banii ăștia, aici, acum, poți mînca pe săturate spune actorul, dar cum, timp de cîteva secunde, nu primește vreun răspuns, își retrage bancnota. Mîna femeii se întinde brusc, prinzînd între arătător și degetul mijlociu, ca pe o țigară, colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
brațul stîng, în timp ce cu palma dreaptă îi cuprinde tîmpla, obligînd-o să-și plece capul pe umărul ei. Scoate dintr-o geantă un măr și i-l pune în mînă, îndemînd-o să muște, la care Aura se supune, simțind un gol imens în stomacul învățat în ultima vreme cu mese la ore fixe. Din ochii ei frumoși, frumoși chiar și cînd sînt triști un căprui voalat de durere și de gînduri -, încep să se prelingă, pe gene, picături infime de lacrimi. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de hotel, unde stătea singur. Chiar și personajul feminin din "Ora solstițiului", ori poate cel mai mult dintre toate, este creat după chipul și asemănarea Simonei, de la care, în noaptea aceea, n-a putut afla decît că l-a iubit imens pe cel care o părăsise, un bărbat care-i era și șef, în umbra căruia ea își măcinase o parte din ani. Atît. Și poate că puținul acesta a născut în Mihai rădăcini adînci, din care imaginea Simonei creștea acaparatoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-mi, la ce visai? Aa... Nu se cade, sîntem... serioși. Dar stau ca prostul de-atîta timp, mă uit în întunericul de dincolo de fereastră și mă întreb: de ce? Cînd am văzut-o ieșindu-mi în față, pe culoar, între un ficus imens și ușa bucătăriei, în capotul ei superb, strîns pe talie, am crezut că picioarele îi pornesc direct din gît, zău! Înaltă cît mine, un zîmbet... Superbă! De ce nu m-oi fi dus a doua zi la întîlnire, de ce?? Hai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]