2,604 matches
-
de a fi. Timpul și spațiul nu au pentru bărbați și femei aceleași caracteristici și dimensiuni. În relația ei cu timpul, se constată că Pariziana nu este personajul tradițional feminin, atașat sentimental de trecut. Ea trăiește în timpul prezent al modernității imperfecte, dându-i un contur mai variat. Intrigile în care Parizienele sunt protagoniste prezintă o ființă dornică de a manipula prezentul pentru a-și asigura viitorul. În felul acesta, femininul francez schițează unele scenografii originale și noi ale modernității. Contradictorie că
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
imposibilitatea de a realiza transfigurarea creatoare a existenței."203 Cultura nu are autonomie, ci se află sub "comandă socială", spune Berdiaev în lucrarea Destinul omului în lumea actuală. Temeiurile ei autentice sunt de natură religioasă, or tocmai aceste temeiuri sunt imperfecte, pentru că nu au impus, pe lângă primele ei două forme "revelația legii (Tatălui), revelația ispășirii (Fiului)" pe cea de-a treia: "revelația creației (Duhului)"204. Abia ajunsă aici, în faptul celei de-a treia revelații, lumea va intra în zona autenticului
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ideal central". Ideea evoluției finaliste întregește monismul a posteriori, devenit "doctrină a imperativului energetic". Care este poziția termenului energie în acest tablou? Energia rămâne, desigur, realitatea unică, distribuită însă lucrurilor aflate în ordinea nedesăvârșită a imperativului energetic, într-o lume imperfectă, dar care evoluează spre perfecțiune. Este interzis aici doar faptul ca atare al socotirii energiei în felul unei "substanțe unice", primordiale, care ar avea o existență autarhică totuși, strict "fizică", adică naturală și în sine din care s-ar desprinde
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
de o cunoaștere în care își apărea sieși fie ca stăpânul absolut al existenței naturale, fie ca supusul vreunei voințe mai presus de fire. Acest pas către re-cunoașterea de sine este reprezentat de determinarea omului ca ființă morală, prin urmare, imperfectă (statutul de ființă morală fiind semnul imperfecțiunii existențiale, al unei ființe sensibile și inteligibile totodată), dar supusă legii per-fecțiunii morale. Conceptul kantian care funcționează ca un dat, ca un element precomprehensibil față de actul recunoașterii de sine a omului, prezent în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
istoria și antropologia culturală), fusese depășit în România, iar sincronizarea științei noastre literare cu cea occidentală fusese realizată din nou, cel puțin la nivelul la care se găsea în anii ’70. Deși mari și nejustificate absențe persistă, multe traduceri sunt imperfecte, câteva sunt catastrofale, iar majoritatea nu au un aparat critic de mediere culturală și introducere tehnică, putem vorbi „cu cărțile pe masă”, în limba națională. Problema rămâne, așa cum am arătat eu însumi de mai multe ori, instituționalizarea noilor apariții editoriale
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
fie ea chiar și om dotat cu facultatea de a înțelege și raționa. Pentru că necunoașterea omului și în general a legităților care guvernează lumea viețuitoarelor pot condu ce la elaborări defectuoase și chiar utopice „care fiind întocmite pe o cunoștință imperfectă a omului nu servesc decât să inducă lumea în eroare’’ spunea pe bună dreptate Paulescu. O demonstrează din plin experiența istorică a societății umane de la începuturi până astăzi, pe care Paulescu a încercat să o surprindă în termeni critici, de pe
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
una regresivă și el crede cu tărie în dispariția sa completă. Două motive ar concura la această evoluție: 1. Combătând fundamentul dogmei creștine, protestantismul a alunecat treptat spre raționalism și mai apoi în materialism. Interpretarea bibliei cu posibilitățile limitate și imperfecte ale minții omenești, oricât de instruite și erudite ar fi, nu poate duce decât la confuzie și eroare. La rândul lor acestea conduc la neînțelegeri, răzmerițe și războaie, ceea ce istoria a cunoscut din plin și la modul cel mai dureros
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
și cu limbajul său - Paulescu le răspundea în maniera lui elegantă și doctă: „medicina fiind o știință cu aplicații practice are meritul de a pleca numai de la fapte pozitive: ea nu urmează sisteme sau utopii, care fiind întocmite pe cunoștința imperfectă a omului, nu servesc decât să inducă lumea în eroare”. Întocmai ca ilustrul său contemporan Victor Babeș, Paulescu preferă să revină în țară cu dorința mărturisită de a împărtăși din vasta lui experiență și a participa, în felul acesta, la
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
acesta, Divinitatea își promovează doar propria plăcere, multiplicând continuu și diversificând, prin combinații inedite ale elementelor, natura propriei existente 23. Universul reprezintă, prin urmare, "existența" extinsă a lui Dumnezeu, "care, acum, Isi cunoaște propria viață printr-o infinitate de plăceri imperfecte - plăcerile incomplete, amestecate cu durere, resimțite de nenumăratele entități, pe care le desemnam drept creații ale Sale, dar care sunt, în realitate, doar infinite individualizări ale Lui"24. Cum, în viziunea lui Poe, Adevărul creației depinde de perfectă reciprocitate a
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
celebrelor, incineratelor umbre"), să cunoaștem, cu alte cuvinte, Absolutul / Divinitatea, în aspectul lui /ei cel mai pur, aceea de creator al unui univers, ca o operă de artă, si sa ne ofere o experiență temporală a desfătării celești, sub forma, imperfecta, a plăcerii estetice. Pentru Poe, existentă umană este, în sine, dureroasă, iar plăcerea divină, ce poate ușura, doar momentan, această durere, nu poate veni decât de la Poet, care își dovedește astfel titlul sacru, adaptând materialele primare al artei, la capacitățile
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
dorința să etern nesatisfăcuta de a cuprinde obiectul, în jurul căreia este condamnată să se învârtă, analiza multiplică, la infinit [s.n.], punctele de vedere pentru a întregi o reprezentare mereu incompletă, variază, fără încetare, simbolurile, pentru a îmbunătăți o traducere mereu imperfecta 29. În poezie, elementele experienței trăite se supun, deci, unor operațiuni - "ritualuri aedice" - , suferind o metamorfoza radicală. Confruntata cu exigențele "lirismului absolut", așa cum le înțelege Ion Barbu - metodă poescă își arată limitele: Răpusele tale Madeleine, Lenore, Ulalume - condiții desigur, gândului
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
propria viziune asupra viitorului țării. Imaginea de bloc compact a jucat un rol esențial în victoriile CDR, pe care electoratul o premia generos pentru efortul de unitate, doar că același electorat o va penaliza drastic atunci când, ajungând la guvernare, caracterul imperfect al coeziunii sale interne va deveni evident. Succesul imediat al acestei formule a devenit oricum vizibil la alegerile locale din 1992, când Convenția câștigă spectaculos primăriile marilor orașe, în frunte cu Bucureștii. În consecință, CDR prezintă liste comune pentru alegerile
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
această formulă și o coroborează cu îndemnul biblic, exprimat de Sfântul Pavel (în I Corinteni 14, 34-35), privind interdicția femeii de a vorbi în public. Aceasta poate și datorită faptului că în scrierile medievale, medicale sau științifice, femeia era considerată imperfectă, nedesăvârșită, denaturată, diformă, un fel de bărbat imperfect, mutilat, o creatură a cărei anatomie e în perpetuă mișcare și de aceea trebuia ținută sub control. 58 Grigore al IX-lea subliniază, într-una din scrisorile sale, că bărbatul trebuie să
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
exprimat de Sfântul Pavel (în I Corinteni 14, 34-35), privind interdicția femeii de a vorbi în public. Aceasta poate și datorită faptului că în scrierile medievale, medicale sau științifice, femeia era considerată imperfectă, nedesăvârșită, denaturată, diformă, un fel de bărbat imperfect, mutilat, o creatură a cărei anatomie e în perpetuă mișcare și de aceea trebuia ținută sub control. 58 Grigore al IX-lea subliniază, într-una din scrisorile sale, că bărbatul trebuie să-și domine femeia așa cum spiritul trebuie să fie
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
A Literary Pilgrimage, Twayne Publishers, 1987, pp. 53 100, passim. 77 „Femeile sunt devalorizate prin gen și prin sexualitatea pe care o dețin.” Priscilla Martin, op. cit., p. 226. 37 conduce și se dorește superior. Femeia era mereu privită ca fiind imperfectă, o forță pasivă, pe când principiul masculin reprezintă forța activă, însă această concepție vetustă este răsturnată de scrierile celor două mari spirite prerenascentiste, Boccaccio și Chaucer, pe care ne propunem să le dezbatem, chiar dacă unele ecouri misogine nu au putut fi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
el, deoarece este evident că femeia nu o face, naratorul ajungând, semnificativ, dintr-o vale întunecoasă pe un deal luminos, unde se simte eliberat de toate dorințele trupești, concupiscente, și se simte pregătit să-i ajute pe 1028 „un animal imperfect, surescitat de o mie de pasiuni, neplăcute și abominabile chiar de a fi amintite, cu atât mai puțin discutate” Giovanni Boccaccio, Il Corbaccio, a cura di P. G. Ricci, Einaudi, Torino, 1977, p. 27. (trad. n.) 1029 Ibidem, p. 26
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
am căpățânat, / De părinți n-am ascultat / Ș-amu plâng și-s lăcrămată / Cum îs de barbat mustrată / Și de soacră judecată."307 Structura denominativă "pasăre blândă" transformă cucul într-un mediator între trecut și prezent, timpurile trecute ale verbului, imperfect și perfect compus, care potențează spațiul narativ, sunt resemantizate ca prezent continuu, prin intermediul imperativului și indicativului prezent: "Cucule, pasăre blândă, / Du-te-n pădure și cântă. / Așa cum cântam și eu, / Când eram tânăr flăcău / Și îmblam de capul meu. Mergeam
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lor poate părea, la prima vedere, inutilă. Moduri curente de exprimare sugerează că senzațiile, sentimentele și gândurile noastre stau într-un fel de „spațiu interior“, la care posesorul lor are un acces direct, iar semenii lui doar unul mijlocit și imperfect. Faptul că o anumită stare mintală este conștientă ar implica deja că subiectul are despre ea o cunoaștere certă și completă, care contrastează cu acea cunoaștere doar ipotetică, bazată pe conjecturi și interpretări, a celorlalți oameni. Ne putem îndoi cu privire la
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
exemplu, o anumită intenție, atitudine sau trăire, decât prin tăcere! * „Nu poți să-i poruncești naturii decît pentru a i te supune.” (Fr. Bacon) Evident, marele filosof se gîndea la faptul că este o chestiune de bun-simț ca o ființă imperfectă, cum este omul, să nu Îndrăznească să intervină altfel decît cu respectul cuvenit față de natură, care ne oferă toate imperfecțiunile: „Geniul omenesc nu va putea nicicînd născoci invenții mai desăvîrșite ca acelea create de natură, În care nu lipsește nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
să nu-și mai permită acest lucru (într-o lume am zice a reacțiilor de moment și a lipsei tot mai acute a bunului-simț). Se întâmplă astfel deoarece suntem precum spun I. Oglev și Vl. Russev (2005) "niște ființe extrem de imperfecte" (p. 81), care reacționăm intransigent la insulte și jigniri. Desigur, morala ne îndeamnă la abținere sau mai mult învățăturile etice, religiile ne îndeamnă la a uita jignirea. Dar, cu toate acestea, "numărul doritorilor de "a întoarce și celălalt obraz" nu
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
mâniei/a furiei sunt importante toleranța, iertarea și scuzele. Iertarea și scuzele Deoarece în viață există confruntări, neînțelegeri, comportamente compromițătoare, întristări, supărări, mesaje greșit înțelese, lașități etc., în relațiile interumane există și iertarea. Ea începe odată cu recunoașterea faptului că suntem imperfecți și că avem dreptul să fim tratați cu respect și înțelegere; iertarea înseamnă că admitem că lucrul care s-a întâmplat a fost un lucru rău, care nu trebuie să se mai repete (Enright, 2008). Când am acceptat să iertăm
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
dar corecți"; ea ne permite să fim siguri pe noi "și nu vulnerabili la încercări de intimidare sau de manipulare" (2000, p. 90). Când trăim o stare de supărare benefică, vom accepta faptul că cealaltă persoană este o ființă umană imperfectă și ne exprimăm regretul pentru comportamentul ei; ea supărarea benefică conduce la o afirmare de sine fermă, dar respectuoasă (idem, p. 103) și, în general, nu alterează (adânc) relațiile interpersonale. Ca și supărarea, tristețea este o stare sufletească firească. Ea
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
interes pe care ni-l acordăm nouă înșine, în orice loc și în orice moment. Bibliografie Adler, A. (2009), Înțelegerea vieții. Introducere în psihologia individuală, București, Editura Trei. Albrecht, K. (2007), Inteligența socială, București, Editura Curtea Veche André, Ch. (2010), Imperfecți, liberi și fericiți. Practici ale stimei de sine, București, Editura Trei. André, Ch. (2009), Stările sufletești. Învățarea seninătății, București, Editura Trei. D'Ansembourg, Th. (2006), Lasă amabilitățile, fii tu însuți în relațiile cu ceilalți, București, Elena Francisc Publishing. Arendt, H.
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
autodepășim, respingând totodată fantasma unei vieți nelimitate"; ea ne îndeamnă "să lucrăm la perfecționarea personală, fără să ne lăsăm prinși în capcana perfecționismului, să ne acceptăm slăbiciunile și insuficiențele"; să acceptăm ca de la sine înțeles faptul că suntem failibili, finiți, imperfecți (Lacroix, 2009, p. 157). Înțelegem faptul că într-o lume a hiperconcurenței, a hipertehnologizării, a hiperindividualismului, a turbo capitalismului (Schrenk, 2010, p. 87) pare greu de conceput că va fi urmată o atare filosofie... Prin urmare, există o (foarte) mare
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
faptul că reacțiile noastre de invidie sunt rareori pure; cele trei forme ale invidiei se pot combina sau pot succede una alteia (2003, p. 70). 63 În acest context poate fi consultată și interesanta lucrare a lui Cristophe André intitulată Imperfecți, liberi și fericiți. Practici ale stimei de sine, 2010, Editura Trei, București. 64 Pentru cei care studiază invidia, niciodată nu știu cât este de profundă; pentru că ea poate fi precum ipocrizia, răutatea, ura sau nerușinarea fără limite, fără fund (Epstein, 2008). 65
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]