2,793 matches
-
facă orice pentru respectul față de club. Prima Ligă Iugoslavă - perioada R.S.F.I (1923-1992) Câștigătoare: (11) 1946-47, 1948-49, 1960-61, 1961-62, 1962-63, 1964-65, 1975-76, 1977-78, 1982-83, 1985-86, 1986-87 Locul 2: (9) 1953-54, 1955-56, 1957-58, 1958-59, 1967-68, 1969-70, 1983-84, 1987-88, 1991-92 Prima Ligă Iugoslavă - perioada R.F.I (1993-2002) Câștigătoare: (6) 1992-93, 1993-94, 1995-96, 1996-97, 1998-99, 2001-02 Locul 2: (3) 1994-95, 1999-00, 2000-2001 Superliga Sârbă - perioada Serbia și Muntenegru (2002-2006) Câștigătoare: (2) 2002-03, 2004-05 Locul 2: (2) 2003-04, 2005-06 Superliga Sârbă Câștigătoare: (5) 2007-08, 2008-09, 2009-10, 2010-11
FK Partizan () [Corola-website/Science/312076_a_313405]
-
grecilor. Grecii erau bine informați cu privire la intențiile italienilor și au chemat sub arme aproape 350.000 de oameni până la începutul lunii noiembrie. Italienii au avut doar opt divizii în Albania, (iar două dintre acestea erau angajate în luptă cu armata iugoslavă) în octombrie 1940, în vreme ce grecii aveau inițial 14 divizii bine antrenate să lupte în munții lor. Italienii au atacat inițial cu doar 105.000 de soldați împotriva celor 350.000 de greci. Armata greacă și-a folosit toate resursele disponibile
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
Wehrmachtul și să-i întârzie sau chiar să-i oprească acțiunile. Ca urmare, autoritatea statului sovietic a fost reinstaurată adânc în spatele liniilor germane. În teritoriile controlate de partizanii sovietici au putut fi organizate până și colhozuri pentru aprovizionarea insurgenților. Partizanii iugoslavi de orientare comunistă au condus de la începutul până la sfârșitul războiului lupta de eliberare a patriei lor.
Partizan (armată) () [Corola-website/Science/311578_a_312907]
-
bulgare (aproximativ 455.000 de soldați) au intrat în Iugoslavia în septembrie 1944 și s-au deplasat pe ruta Sofia - Niš - Skopje cu sarcina blocării retragerii trupelor germane din Grecia. După ce au înfrânt forțele germane din Serbia răsăriteană și Macedonia iugoslavă, armatele bulgare au continuat lupta în Ungaria și Austria. Pe 8 mai 1945, Armata I bulgară a făcut joncțiunea cu Armata a 8-a britanică în orașul Klagenfurt. După încheierea celui de-al doilea război mondial, la Sofia a fost
Istoria militară a Bulgariei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/311607_a_312936]
-
al Doilea Război Mondial. Mișcarea s-a dezvoltat treptat, pentru a se transforma în ceea ce a devenit cunoscut drept Armata de eliberare națională a Iugoslaviei. În aprilie 1941, Regatul Iugoslaviei a fost invadat de Germania Nazistă. Pe 30 iulie, insurgenții iugoslavi și-au făcut pentru prima oară simțită prezența printr-o acțiune armată. Participanții la această primă lovitură s-au îndreptat spre Kopaonik de unde, împreună cu alți insurgenți din valea Ibar și din satele de munte, s-au organizat într-o formație
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
odredi Jugoslavije/ Народно-ослободилачка армија и партизански одреди Југославије" și macedoneană: Народно-ослободителна војска и партизански одреди на Југославија/Narodno osloboditelna vojska i partizanski odredi na Jugoslavija") - și s-a aflat sub comanda directă a mareșalului Tito și a Politburoului Partidului Comunist Iugoslav. Forțele de ocupație au adoptat o politică atât de dură față de populația locală, inclusiv prin represaliile îndreptate împotriva populație civile, ca răspuns la uciderea în luptă a sloldaților Axei, încât partizanii nu numai că s-au bucurat de un sprijin
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
în localitatea Sisak, prima mișcare armată de rezistență antigermană. Nașterea acestei mișcări de rezistență a coincis cu momentul declanșării Operațiunii Barbarossa. În luptele împotriva forțelor Axei au fost implicate diferite formații, mai mult sau mai puțin legate de Partidul Comunist Iugoslav. Partidul Comunist Iugoslav a hotărât declanșarea unei insurecții armate pe 4 iulie 1941, o dată care avea să fie celebrată mai târziu în RSF Iugoslavia ca „Ziua partizanilor”. Tradiția spune că Žikica Jovanović Španac a tras primul foc pe 7 iulie
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
prima mișcare armată de rezistență antigermană. Nașterea acestei mișcări de rezistență a coincis cu momentul declanșării Operațiunii Barbarossa. În luptele împotriva forțelor Axei au fost implicate diferite formații, mai mult sau mai puțin legate de Partidul Comunist Iugoslav. Partidul Comunist Iugoslav a hotărât declanșarea unei insurecții armate pe 4 iulie 1941, o dată care avea să fie celebrată mai târziu în RSF Iugoslavia ca „Ziua partizanilor”. Tradiția spune că Žikica Jovanović Španac a tras primul foc pe 7 iulie 1941, zi care
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
ajungând la conflict direct. Pe 22 decembrie 1941, partizanii au foramat „Brigada I proletară” - prima unitate militară regulată capabilă să conducă operațiuni armate în afara regiunii pe care o controla. Această dată a fost proclamată în perioada postbelică „Ziua Armatei Populare Iugoslave”. Pe 1 martie 1942, toate unitățile de partizani s-au unit în forța regulată „Jugoslovenska narodna armija (Armata Populară Iugoslavă)”. Pe 19 septembrie 1942, partizanii din Dalmația au format prima unitate navală formată din vase de pescuit, care a evoluat
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
conducă operațiuni armate în afara regiunii pe care o controla. Această dată a fost proclamată în perioada postbelică „Ziua Armatei Populare Iugoslave”. Pe 1 martie 1942, toate unitățile de partizani s-au unit în forța regulată „Jugoslovenska narodna armija (Armata Populară Iugoslavă)”. Pe 19 septembrie 1942, partizanii din Dalmația au format prima unitate navală formată din vase de pescuit, care a evoluat gradual într-o forță formidabilă, capabilă să se angajeze în conflicte deschise cu Regia Marina (Marina Militară Italiană) și cu
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
Gărzii Naționale Croate”, Franjo Kluz și Rudi Cajevec, au trecut de partea partizanilor din Bosnia și și-au folosit aparatele în luptele împotriva forțele Axei. Deși această forță aeriană a avut o perioadă scurtă de existentă datorită lipsei infrastructurii, mișcarea iugoslavă de partizani a fost prima mișcare insurgentă care a avut propria lor forța aeriană. Partizanii au reușit să reconstruiască forța lor aeriană, după ce au primit aparate de zbor, echipament, iar piloții iugoslavi au fost antrenați de Royal Air Force în 1944
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
perioadă scurtă de existentă datorită lipsei infrastructurii, mișcarea iugoslavă de partizani a fost prima mișcare insurgentă care a avut propria lor forța aeriană. Partizanii au reușit să reconstruiască forța lor aeriană, după ce au primit aparate de zbor, echipament, iar piloții iugoslavi au fost antrenați de Royal Air Force în 1944. Partizanii și Armata Populară de Eliberare au pornit o campanie de gherilă care a câștigat treptat sprijinul populației civile. Au fost organizate „Comitete populare” care au funcționat ca „guverne” locale în regiunile
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
antipartizani. Cele mai mari ofensive din această serie au fost acțiunile la care au participat Wehrmachtul, SS-ul, forțele Italiei Fasciste, ustașilor, cetnicilor și bulgarilor - Fall Weiss (Planul Alb) și Fall Schwarz (Planul Negru), sau, după cum sunt cunoscute în istoriografia iugoslavă „Ofensiva a 4-a” și „Ofensiva a 5-a”. În conflictul cu forțele Axei, partizanii au reușit să câștige sprijinul moral și material (limitat) al Aliaților, care până la un moment dat sprijineau în principal forțele regaliste ale cetnicilor conduse de
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
conduse de generalul Dragoljub "Drazha" Mihailović. Până în cele din urmă, Aliații s-au convins că este mai profitabil pentru ei să sprijine partizanii iugolavi de orientare comunistă. Pentru a reuși să se edifice asupra situației de fapt din taberele insurgenților iugoslavi, Aliații au trimis mai multe misiuni în ambele tabere, atât ale comuniștilor cât și ale cetnicilor. Informațiile strânse de ofițerii de legătură aliați au fost cruciale pentru stabilirea priorităților misiunilor de aprovizionare și au modificat strategia aliată în Iugoslavia. Informațiile
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
teritoriile controlate de cetnicii lui Mihailović. Britanicii au interceptat transmisiunile criptate germane prin se confirma inacțiunea cetnicilor. Deși numeroase circumstanțe, întâmplări și motivații rămân neclare, rapoartele misiunilor britanice în Iugoslavia au dus la creșterea interesului Aliaților occidentali față de partizanii procomuniști iugoslavi și a intensității acțiunilor aeriene aliate în regiune. În septembrie 1943, ca urmare a cererii formulate de Winston Churchill, generalul Fitzroy Maclean a fost parașutat în Iugoslavia și devenit ofițerul de legătură al britanicilor pe lângă cartierul general al lui Tito
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
Iugoslavia și devenit ofițerul de legătură al britanicilor pe lângă cartierul general al lui Tito de la Drvar. În timp ce aprovizionarea cetnicilor a fost redusă drastic, partizanii procomuniști au primit grosul proviziilor asigurate de Aliați. După încheierea Conferinței de la Teheran din 1943, partizanii iugoslavi au căpătat recunoaștere oficială ca forța legitimă de eliberare recunoscută de Aliați. Prin urmare, a fost înființată „Forța aeriană balcanică a RAF”, aflată sub comanda generalului Fitzroy MacLean, care avea ca principală sarcină sprijinirea tactică și aprovizonarea forțelor lui Tito
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
și-au concentrat atenția asupra Serbiei, regiune în care luptele fuseseră doar sporadice de la căderea Republicii din Užice din 1941. Pe 20 octombrie, Armata Roșie și partizanii au eliberat Belgradul în timpul unei acțiuni ofensive comune. La începutul iernii 1944-1945, partizanii iugoslavi controlau jumatea estică a Iugoslaviei - Serbia, Muntenegru, țărmul Dalmației și nord-vestul Macedoniei. În 1945, efectivele partizanilor ajunseseră la peste 800.000 de oameni . Partizanii au reușit să-i înfrângă pe ustași și pe germani, au eliberat regiunea Srem la sfârșitul
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
Italiei până în perioada interbelică, partizanii au reușit să ocupe orașul Trieste cu doar o zi înaintea atacului aliaților. Ultima bătălie a celui de-al doilea război mondial în Europa a fost „bătălia de la Poljana” de pe 15 mai 1945 dintre partizanii iugoslavi și forțele Wehrmachtui și ale forțelor colaboraționiștilor croați și sloveni, aflate în retragere spre Austria. Partizanii au avut sarcina găsirii, îngrijirii și evacuării piloților aliați doborâți în regiunea Balcanilor. Între 1 ianuarie și 15 octombrie 1944, în conformitate cu statisticile americane, partizanii
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
erau transportați prin Slovenia, de unde unii erau recuperați de avioanele aterizate la Semič, în timp ce alții erau transportați până în sudul Croației, de unde erau recuperați de vase militare plecate din Bari, Italia. Raidul de la Sankt Lorenzen a fost o acțiune a partizanilor iugoslavi, care au reușit ca, într-o singură operațiune, să elibereze 132 de prizonieri aliați în august 1944. În iunie 1944, organizațiile specializate aliate au început să coopereze strâns cu partizanii iugoslavi pentru ajutorarea evadaților din lagărele din Austria de sud
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
de la Sankt Lorenzen a fost o acțiune a partizanilor iugoslavi, care au reușit ca, într-o singură operațiune, să elibereze 132 de prizonieri aliați în august 1944. În iunie 1944, organizațiile specializate aliate au început să coopereze strâns cu partizanii iugoslavi pentru ajutorarea evadaților din lagărele din Austria de sud. Misiunea aliată din Slovenia a aflat că la Sankt Lorenzen ob Eibiswald, în imediata apropiere a graniței, la cam 50 km de Maribor, se afla un lagăr de muncă slab păzit
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
lunii august, șapte dintre ei au evadat, profitând de faptul că un paznic adormise în post pe la ora 15:00. După șase ore de la evadare, foștii prizonieri aliați erau în siguranță, într-un sat aflat la 8 km în interiorul teritoriului iugoslav. În dimineața zilei următoare, cei șapte evadați, ajutați de peste 100 de partizani, s-au deplasat în apropierea locului în care se efectuau lucrările de întreținere ale căii ferate și au organizat o ambuscadă. De îndată ce prizonierii au sosit în regiune, partizanii
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
a noii Iugoslavii. Există mai multe incidente majore, precum masacrul de la Bleiburg (uciderea în masă a cetnicilor, belogardiștilor sloveni și a ustașilor) sau masacrele din doline (execuțiile în masă a fasciștilor și naționaliștilor italieni și a opozanților noului regim comunist iugoslav). Comisia mixtă de istorici italieni și sloveni înființată în 1993, care s-a ocupat de investigarea incidentelor petrecute pe teritoriul prezent al Italiei și Sloveniei, se pare că execuțiile au avut ca obiective eliminarea persoanelor legate în vreun fel de
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
doar că se opun guvernului comunist. În Voevodina au avut loc incidente asmănătoare cărora le-au căzut victime fasciștii și separatiștii maghiari. Numărul victimelor masacrelor organizate de italieni, germani și colaboratorii lor întrec însă cu mult numărul victimelor crimelor partizanilor iugoslavi. Partizanii nu au avut un program oficial de eliminare al adversarilor, spre deosebire de ustași, cetnici, italieni și germani. Ar mai trebui spus că Iugoslavia a suferit pierderi de aproximativ 500.000 de oameni (civili și militari) în timpul ocupației fasciste, din care
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
istoriei partizanilor a fost un subiect tabu în fosta RSF Iugoslavia până la sfârșitul deceniului al nouălea, ceea ce a dat prilejul propagandei naționaliste să declanșeze acțiuni pentru manipularea maselor. Din rândurile partizanilor au făcut parte unii dintre cei mai importanți artiști iugoslavi ai secolului al XX-lea. Deși experiențele trăite în rândurile partizanilor au avut un impact uriaș asupra creatorilor iugoslavi din a doua jumătate a secolului trecut, cea mai mare parte a operelor lor este considerată în zilele noastre doar propagandă
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
doar câteva luni, după ce lovitura de stat din Iugoslavia amenința succesul planului de invadare a URSS (Operațiunea Barbarossa), Hitler a cerut Budapestei să se alăture acțiunii militarea împotriva Iugoslaviei. Hitler l-a promis ungurilor că le va ceda unele teritorii iugoslave în schimbul sprijinului militar. Din motive care sunt încă neclare, premierul maghiar Teleki s-a sinucis. În fruntea guvernului maghiar a fost numit politicianul de extremă-dreapta László Bárdossy. La doar câteva zile de la moartea lui Teleki, Luftwaffe au bombardat Belgradul fără
Ungaria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/311618_a_312947]