2,450 matches
-
care altfel s-ar vindeca și s-ar Închide.” (Fr. Bacon) Sămânța pe care a văzut-o cioara nu Încolțește. (La fel și În cazul unor inițiative sau proiecte: dacă sunt Întâmpinate cu neîncredere sau invidie, n-au sorți de izbândă.) Oaia blândă e suptă de orice miel. (Omul credul sau naiv este Înșelat de oricine.) A căuta (sau a găsi cuiva) nod În papură. (Reaua-voință sau reaua-credință Îi face pe unii să vadă defecte acolo unde, de fapt, nu există
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
un nebun nu e Înțelept. (Avertismentul este justificat, de vreme ce a te teme de un nebun Înseamnă, de fapt, a te teme de impetuozitatea judecăților sale excentrice și absurde, În fața cărora raționamentele unei gândiri moderate și realiste nu au sorți de izbândă: „Nu e nebun cine e nebun, ci e mai nebun cine se pune cu nebunul”.) Nebunul poate ajunge chiar „erou”, ceea ce nu i se Întâmplă Înțeleptului, care are În toate simțul măsurii: „Morala unui Înțelept nu e niciodată o morală
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cazuri, nu avem de-a face cu o supraveghere preventivă, ci cu una revelatoare. Nici una dintre părțile aflate în conflict nu poate acționa dacă nu cunoaște taina celeilalte. Dar, deși recurg la aceleași strategii, nu au și aceiași sorți de izbândă: acolo unde una eșuează, cealaltă reușește. În ultimă instanță, ceea ce frapează este faptul că amândouă folosesc același tip de „capcană”, confirmare clară a generalizării practicilor de supraveghere la Elsinor: spionajul, iată regula castelului! Hamlet pregătește o „cursă de șoareci” în
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
o putere - comunistă sau nazistă - ce urmărește nu doar să smulgă mărturisiri, ci mai ales să sape încrederea în celălalt, în partenerul credincios. Nero vrea să-l distrugă pe Britannicus, terfelind imaginea iubitei lui: vrea să provoace un naufragiu, iar izbânda planului său nu poate decât să-l bucure. Supravegherea îi conferă lui Nero un dublu statut: de stăpân atotputernic și de spectator al propriei sale victorii. Drumul spre putere este de acum încolo deschis... cu prețul nimicirii oamenilor! Domnia lui
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
conduită morală plasată sub semnul „dezvăluirii”, eliberată de supraveghere și de spaimele pe care aceasta le trezește. Britannicus respinge supravegherea, manevrele oculte, erijându-se astfel în partizan al unei transparențe care îi interzice succesul politic, dar îi garantează, în schimb, izbânda etică. „Măcar eu nu-i pândesc fiecare vorbă/ O las să-mi lămurească lucrurile ce mă privesc cu adevărat/ Și nu mă ascund defel când vreau să-i închid gura” (III, 8, v. 1066-1068). Acestea nu sunt cuvintele unui învins
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
a conținutului și a posibilităților de expresie a poeziei contemporane. S-au făcut simțiți, cum remarcă și M. Mincu, în această perioadă: Lucian Blaga, mai mult în problematică și în intuirea universului specific românesc; Tudor Arghezi și Ion Barbu, prin izbânzile fericite ale formei și prin universul balcanic prezent viguros în atmosferă și limbaj; George Bacovia, prin sensibilitate și monotonie; și, cu o pondere accentuată, Macedonski și Eminescu, ultimul manifestându-se ca o prezență deschisă și permanentă, sinteză a sensibilității românești
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
prezentul, nefiindu-i indiferent nici viitorul. El visează Comuna: "timpul ce va veni e cel mai vital și mai măreț"; "Vin zilele și nopțile Comunei", sau proclamă programatic forța noastră, oare va anihila timpul: Noi n-am câștigat partea de izbândă/ și de viitor. Timpul pentru noi e/ Fără putere" ("Comuna de aur", 1960). De remarcat încercarea lui de a depăși formele exterioare ale poeziei, formele facile, versificațiile goale proliferante mai ales până în 1960, în poezia de după 1942. O anume sentință
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
salvare a sa. Este trecerea din starea umană și sufletească În starea transumană, spiritual-morală, atât de bine exprimată de Goethe la sfârșitul tragediei (Faust, actul IIĂ: Tot ce-i vremelnic E numai simbol. Inaccesibilul Faptă devine-n ocol. Inefabil deplinul Izbândă-i aci. Omul simte și știe că nu-și poate depăși condiția naturală. La fel de bine știe că și cetatea pe care el a clădit-o va avea destinul său. La fel cum se refuză pe sine, ca „existență perisabilă”, aspiră
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fug dinainte cu spaimă de moarte și cu rușine/ și eu, vânătorul, își pregătește cuțitul" Vânătoarea; ""Învinsu-m'am însumi", sălta cel învins de el însuși,/ "și rob am făcut din învinsu'mi." /în clipa aceea învinsu'și/ striga cu izbândă: ""Învinsu-m'am însumi"" Izbânda; "Eu sunt din casa celor biruiți./ Un rege nou, venit din miazănoapte/ cu numele înfricoșat de EU,/ mi-a spulberat armata mea de aur;/ lumina casei mele, fecioară și soție,/ e roabă rușinată în cortul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
moarte și cu rușine/ și eu, vânătorul, își pregătește cuțitul" Vânătoarea; ""Învinsu-m'am însumi", sălta cel învins de el însuși,/ "și rob am făcut din învinsu'mi." /în clipa aceea învinsu'și/ striga cu izbândă: ""Învinsu-m'am însumi"" Izbânda; "Eu sunt din casa celor biruiți./ Un rege nou, venit din miazănoapte/ cu numele înfricoșat de EU,/ mi-a spulberat armata mea de aur;/ lumina casei mele, fecioară și soție,/ e roabă rușinată în cortul lui barbar" Prinsul etc.). Ci
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și slăbiciunea viitorului rege Ludovic al XVI-lea, toți factorii marii drame au fost prevăzuți, au fost combinați, aranjați pentru a putea fi exploatați în mod sistematic, înlănțuirea faptelor ce vor duce la Revoluția franceză, la dirijarea acesteia pînă la izbîndă, totul este deja înscris într-un destin. Logica manipulării se vede înlocuită de accidentele imprevizibile ale istoriei. În taina complotului, un făptaș necunoscut va dispune de evenimente în funcție de un plan prestabilit, al cărui deznodămînt inevitabil îl cunoaște numai el. LUPTA
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
că ne-am apropiat de țintă, încă puțin, și cercul acelui șarpe simbolic ce reprezintă poporul nostru se va închide. Cînd cercul se va închide, toate statele Europei vor fi strînse în el ca într-un clește..." Pentru realizarea acestei izbînzi extraordinare, toate mijloacele sînt, bineînțeles, socotite legitime. Și, într-adevăr, sînt folosite toate, primele fiind spionajul și delațiunea. Un alt personaj al lui Eugène Sue, iezuit de rang înalt, nu ezită să-și dezvăluie trufia, "extraordinara bucurie" pe care o
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
aruncată în brațele potentaților lumii, ei îi revine misiunea de a distruge căminele, de a dezmembra familiile. Tot ea are datoria de a le ruina prin manifestările ei capricioase, prin fantezia, prin pretențiile sale. Întoarcerea capului Șarpelui la Sion [adică izbînda definitivă a lui Israel], afirmă al douăzeci și patrulea Protocol, nu va putea avea loc decît [...] atunci cînd decăderea spirituală și corupția morală [...] vor domni pretutindeni cu ajutorul evreicelor travestite în franțuzoaice, italience etc. Acestea din urmă sînt cele mai bune
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
aceasta trăiește sentimente fericite? Oamenii satelor trebuie să cunoască doar truda și mizeria. Ah, ce lesne ar fi ca prin satisfacții necostisitoare, dar protejate de inteligență, să-i facem pe oameni să fie interesați de propășirea nației. În fiecare sat, izbînda, pacea glorioasă, nașterea urmașului la tron ar trebui să fie celebrate prin sărbători vesele și emoționante care să unească dansul, spectacolul, o stare de spirit armonioasă cu serbarea cîmpenească. În entuziasmul unei bucurii curate sufletul tuturor țăranilor s-ar deschide
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
calmă disperare”, tema care generează întreaga poezie scrisă de V.: un lamento pentru candoarea agonizantă („cum să scap de inorogul sfios ce-mi paște părul cărunt?”), cu o rețea largă de metafore izotope. Suveran e un imagism originar al naufragiului („izbânda apelor materne ce-și trag trufașe victima-n adânc”) și senzoriumul înecului („clopote la gâtul meu însângerat”). Făptura e un „delfin fulgerat”, o epavă în derivă ori eșuată pe „faleze de sare, arse, văruite” sau în „fiorduri imaginare”, terase, țărmuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]
-
și reconsiderarea alianțelor politico-militare ale României. Reconstituite pe bază de documente, acțiunile sunt luminate mult mai complex, mai edificator decât în literatura anterioară consacrată prefacerilor din august 1944. Înfățișați (totuși) unilateral, ca singurii factori dinamizanți ai pregătirilor menite să asigure izbânda actului politic pus la cale, comuniștii, fie aceștia personaje fictive, ca Ilie Dragomir, prezență centrală în toate episoadele evocând momente istorice, sau personalități reale, unele doar menționate (Lucrețiu Pătrășcanu, Emil Bodnăraș ș.a.), sunt portretizați fără a fi idealizați. Când în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
Poltava. A fost marea sa șansă și, totodată, un moment benefic pentru pedagogie. Lipsea orice dotare a noului așezămînt, după cum lipsea orice experiență a noului director într-un astfel de domeniu. A urmat o perioadă de înfrigurate căutări, de puține izbînzi și numeroase eșecuri. Makarenko trebuia să redea societății "societății socialiste" copii și adolescenți care deveniseră vagabonzi și delincvenți din cauza nenumăratelor tragedii familiale și individuale din anii primului război mondial (1914-1917) și ai războiului civil ce i-a urmat. Realitatea îl
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Așadar, Europa nu părea sortită să devină entitate istorică. Și totuși, a devenit una. Din ce punct de vedere? Cînd? În ce fel? 2 Europa medievală Epoca barbară a Europei este și epoca creștinării sale. Evanghelizarea barbarilor obține o primă izbîndă odată cu convertirea lui Clovis (496); ea se extinde în interiorul teritoriului și atinge punctul maxim de dezvoltare în secolul al VII-lea. Din acest moment, identitatea europeană pare să se confunde cu identitatea creștină. Însă creștinismul nici nu-și are originea
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
a mijloci împlinirea marilor nădejdi colective. Pentru aceasta însă, insista Xenopol, o înțelegere și o lucrare comună a elementului bun este condiția neapărată a reușitei. Nu mulțimea puterilor, ci îndreptarea lor spre același țel și opintirea lor împreună hotărăște mărimea izbânzilor." Solidaritatea celor buni slăbește elementul rău, tot așa după cum dispersia lor îi stimulează expansiunea. Lipsa de activitate a părții alese privează națiunea de îndrumare și o expune mizeriilor de tot felul: "atunci se lățește crima de care e cotropită fapta
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
revoluția a căpătat un caracter social, mai ales, punând problema relației dintre libertate și proprietate; revoluția trebuie să fie o sinteză, sub semnul Unirii, ca mijloc indispensabil de a garanta acele "condiții" de putere, dincolo de care nu se putea închipui izbânda revoluției. Sunt ele împlinite acuma? Se poate spune, în perspectiva timpului scurs de la analiza invocată, că acel ideal a fost realizat în parte la 1918, că desăvârșirea proiectului, în diverse registre ale vieții sociale, trebuia să fie opera perioadei ce
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
veselie neauzită se răspândi în toată capitala și tot orașul se ilumină ca printr-un farmec." În dubla alegere, Cuza recunoscu numaidecât "triumful unui princip mântuitoriu ce viează cu tărie în inimile românilor, principiul frăției românești." Să ne mirăm că izbânda ideii unioniste a produs atâta bucurie atunci și de atunci mereu? "Când Dumnezeu voiește bine cu o nație, îi trimite entuziasm", spunea Kogălniceanu în Adunarea munteană, curând după eveniment, convins că entuziasmul poporului va fi dublat de înțelepciunea oamenilor de
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de un Barres? Ideea că "spiritul european" trebuie să inculce oricui conștiința răspunderii față de umanismul istoric a prevalat atunci. Era însă matur să se vorbească de unitate. Secolul XX, care a făcut pași importanți spre Europa, a debutat oarecum cu izbânda violentă a Anti-Europei. Treitschke e semnificativ sub acest unghi, ca unul ce reprezintă instinctul divident, în opoziție cu rațiunea dispusă a unifica. Mari conflicte marchează, pe parcursul acestui secol tragic, lupta dintre o tendință și alta. Va izbândi spiritul care îl
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
2001, Paris, 1985), cea la care asistăm acum din mers, e plină de promisiuni. Europa își schimbă fața, deși e încă departe de a putea rezolva mulțimea de conflicte interetnice care îi subminează dorita unitate. Ideea europeană se apropie de izbândă într-un moment când societățile cele mai bine situate se află deja în ciclul postindustrial, iar cultura lor într-un postmodernism de la care așteaptă, pe tărâm spiritual și moral, asanarea vechilor tensiuni. "Euroscleroza" pare a fi depășită, un nou impuls
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ce este Iliada, se întreba el retoric, decât o istorie în versuri, cea mai veche și cea mai frumoasă din toate?" Tânărul dascăl de la Academia Mihăileană se gândea, firește, la funcția formativă și incitantă a scrisului istoric. "Cele mai înalte izbânzi, cele mai slăvite fapte nu vedem oare că s-au îndemnat spre istorie?" Și istoricul evoca îndată pilda marelui Macedonian care "purta necontenit cu sine, într-o cutie de aur, poema lui Omir". Biografia lui Alexandru, scrisă de Quintus Curtius
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
istoricul evoca îndată pilda marelui Macedonian care "purta necontenit cu sine, într-o cutie de aur, poema lui Omir". Biografia lui Alexandru, scrisă de Quintus Curtius, l-a inspirat apoi, în campaniile sale, pe Carol XII, stimulându-i geniul spre "izbânzi și slavă". În același sens, plutarchienele Vieți paralele l-au influențat pe Napoleon. Astfel înțeleasă, istoria ca disciplină nu e un simplu depozit de fapte, ci un mod de a contribui la istorie, o parte intrinsecă. Nu trebuie să vedem
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]