5,195 matches
-
clipă mai târziu, cădea și el sub loviturile a doi adversari. Waltan nu ținu seama de îndemnul bravului soldat și căută din nou să ajungă la tatăl său. Rutilan, minunatul cal al lui Waldomar, sălta în două picioare, furios, și izbea cu copitele, de parcă ar fi vrut să-și ajute stăpânul ce zăcea acum la pământ, în vreme ce Ricarius își rotea securea cu două tăișuri, abătând-o cu forță, neobosit, împotriva atacatorilor, care, însă, îl încercuiau din ce în ce mai strâns. — Tată! Tată! strigă Waltan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prada, se întoarce amenințător împotriva celui care-l deranjează. Făcu chiar și un gest cu mâna, cu intenția să-l îndepărteze. — Tu mai așteaptă! La urmă, o să-ți rămână și ție. Deja se întorcea către victima sa, când Balamber îl izbi cu toată forța în cap; o singură dată, cu latul securii - nu voia să sară prea mult sânge împrejur. 15 Balamber înșfăcă trupul lui Rutger de o gleznă și-l târî la câțiva pași mai încolo, eliberând astfel fata de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câteva vorbe în dialectul germanic al burgundului. — E pentru prima oară când aud că scapă cineva de trăsnet. — în schimb, observă Gualfard cu un ton insinuant, bietul Rutger nu a avut același noroc; are țeasta sfărâmată. — E trăsnetul: ne-a izbit de copaci și l-a adus în halul ăsta. — Și caii cum de n-au pățit nimic? Tonul burgundului devenise în mod vizibil inchizitoriu, mult dincolo de ceea Balamber ar fi tolerat în mod obișnuit; cu toate acestea, știu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de la mal. Sunt încă în bătaia arcului! exclamă Geremar, oprindu-și calul, iar mâna sa alergă la tolbă. Cu o mișcare rapidă, potrivi o săgeată și întinse arcul. Calul lui Balamber, care tocmai ajungea acolo într-un galop năvalnic, se izbi de al său chiar în clipa când săgeata părăsea arcul, astfel că trecu pe alături de țintă. — Hei, ce faci? Ești nebun? izbucni cu furie burgundul. Trăgând sălbatic de frâe, cu aerul că vrea să liniștească animalul, Balamber nu replică; însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Gualfard, însă, nu se pierdu cu firea: nu făcu greșeala de a se apleca să-și ia arma, ci, cu mare prezență de spirit și nebănuită agilitate, se azvârli înainte cu capul plecat. Protejându-se cu scutul său mare, îl izbi cu toată greutatea pe Sebastianus, surprinzându-l pe când deja se pregătea să înainteze ca să aplice lovitura decisivă, și îl aruncă îndărăt. Respins astfel, romanul dădu înapoi clătinându-se, își pierdu echilibrul și căzu pe spate, în strigătele mulțimii, dându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
greoi. Sulițele hunilor se sfărâmaseră ori se dovedeau inutile în învălmășeala luptei, astfel că puseseră mâna pe săbii și pe buzduganele țintuite cu cuie de fier sau cu dinți de urs, în vreme ce burgunzii, mulți dintre ei apărați de platoșe groase, izbeau cu înfricoșătoarele lor securi cu două tăișuri. Constrânși să lupte pedestru, hunii țineau cu greu piept atacului dușmanilor, însă numărul lor mare le compensa în parte inferioritatea. Stând pe un loc ceva mai înalt decât punctul în care se desfășura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se întâmpla în vecinătatea sa. într-adevăr, pe buza malului apăruseră dintre copaci câțiva huni, încercând să-i atace pe arcași. însă ilirii săriră de îndată asupra lor, îi răsturnară din șa și îi masacrară cu lovituri. Sebastianus însuși îl izbi, cu o lovitură violentă de aplicată de sus, un războinic care, scăpat de soldații lui, schimbase direcția și își îmboldea calul, căutând să se întoarcă între ai săi. Dintr-odată, îl văzu din nou, pe malul ierbos, pe războinicul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
stâng, dar îi strângea gâtul doar dintr-o singură parte. Hunul care îl capturase îl smuci violent, cu un strigăt de batjocură, parcă, și în același timp de triumf, iar el căzu pe pământ și fu târât o bucată; fu izbit dureros de arbuști, rădăcini, trupuri de soldați căzuți, arme abandonate, în timp ce vârfurile copacilor și norii păreau să se învârtejească deasupra lui, iar lațul, pe care se chinuia să-l țină deschis cu mâinile, îi strângea tot mai puternic gâtul protejat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mâinile, îi strângea tot mai puternic gâtul protejat doar de eșarfa purpurie a cavaleriei. Degetele sale, prinse în laț, îl apărau de mușcătura frânghiei, însă, în același timp îl și sufocau. Totul se învârtea în jurul său, urechile îi vâjâiau. Se izbi apoi cu capul de ceva foarte tare și coiful i se despică. Simți atunci un huruit sumbru ce îi cotropea mintea și, dintr-odată, în față nu mai era decât întuneric. 28 Kyrie eleison! Criste eleison! Kyrie eleison! Criste eleison
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
au tăiat și nouă capetele și ne țin cu ei, nu te mai osteni. Răspunsul ți-l poți da și singur, mă gândesc. — Nu e nici o cale de scăpare? Lidania dădu să-i răspundă, dar în momentul acela ușa se izbi de perete și în lumina unei torțe un grup de huni năvăli, cu larmă, în încăpere. Sebastianus, care reușise să se ridice puțin pe coate, văzu că prin ușă nu pătrundea nici un fir de lumină, ceea ce arăta clar că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
găsești aici, precis au ascuns pe drum. Știu asta, i-am auzit pe mulți dintre ei când spuneau că au ascuns totul în desișurile din jurul satului. Trebuie doar să-i faci să vorbească... Și pe urmă, fecioarele... copile frumoase care... Izbindu-l cu piciorul în față, Balamber îl trimise încă o dată în praful drumului. Nemaiputând să-l suporte, îi spuse aspru lui Khaba: — Ce mai aștepți? Omoară-l pe câinele ăsta! Hunul nu se lăsă rugat; îl țintui cu un picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
strâmtă de deasupra ei, prin care se vedea cerul luminat de o strălucire roșiatică. în aer simți mirosul acru al fumului. Sări în picioare, în vreme ce o mulțime de glasuri strigau toate deodată: „Foc! Foc!“ într-o clipă, toți se ridicară; izbindu-se și îngrămădindu-se spasmodic, se năpustiră spre ușă, cu o ploaie de lovituri. Sebastianus căuta în jur o altă cale de scăpare, însă, în confuzia aceea, deși incendiul mistuia cu zgomot mare, vedea foarte puțin și îi era imposibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe jumătate ardeau, ci multe corturi de-ale hunilor. Cai înnebuniți galopau în mijlocul taberei răvășite, iar pe cer săgeți de foc străpungeau întunericul nopții. La lumina flăcărilor, într-un vacarm infernal, văzu bărbați înarmați luptând printre case și corturi. Instinctiv, izbindu-se de oameni care alergau încoace și încolo fără țintă, cuprinși de o groază nebună, se năpusti spre depozitul femeilor și curând întâlni câteva ce alergau prin fum. O apucă pe una de braț și reuși să o rețină pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și cu sabia îl ajuta să-și deschidă drum prin ambuscadă. Cei din neamul Hiung-nu făceau cu greu față asaltului furibund al dușmanilor lor și se găsiră curând țintuiți cu spatele de îngrăditură, în care caii alergau acum și se izbeau cu violență, sub o ploaie de săgeți și de sulițe, tăciuni arzând și proiectile felurite. — Așa! Așa! Omorâți-i! Omorâți caii! striga neîncetat tânărul condotier. Sebastianus, prins în lupta cu dușmanii, cărora le aplica lovitură după lovitură, fu mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
reuși să pătrundă înăuntrul îngrăditurii și să constate efectul cel mai important al incursiunii: în noroiul podelei agonizau, cu nechezaturi înfiorătoare și răgușite, pe puțin douăzeci de cai. Alții, îngroziți, rătăceau înnebuniți prin tabăra devastată, șchiopătând, lovind cu copitele și izbind pe oricine li se ivea înainte; iar alții zăceau morți ori muribunzi printre corturile în flăcări. Mulți cai însă lipseau - cei pe care burgunzii îi luaseră cu ei. Grupuri de războinici hiung-nu alergau istoviți în sus și în jos în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deplasau printr-o pădure de fagi, tise și carpeni, mulți dintre ei seculari, îmbrăcați în noua haină de frunze a primăverii, iar pe anumite porțiuni cărarea se strâmta atât de mult încât trebuia să se aplece pentru a nu se izbi de ramurile copacilor sau era nevoie să depărteze frunzele cu mâna. în locurile cele mai înalte, foioasele lăsau locul zadei, ce împungea cerul cu vârfuri ascuțite, și maiestuoșilor brazi, în mijlocul cărora acel straniu cortegiu de războinici și civil fugari se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
reteză ea. Fă cum vrei. Noapte bună. Sebastianus ar fi vrut să mai stea de vorbă, să-i mai pună și alte întrebări. Despre Balamber, de exemplu. Dar fu obligat să amâne pentru un alt moment. Ieșind de acolo, îl izbi splendoarea cerului, deja presărat cu o puzderie de stele. O porni în urma burgundului și avu astfel ocazia să traverseze o parte din tabără. Adunați în jurul bivuacurilor, războinicii mâncau; comentau, fiecare în felul său, întâmplările acelei zile sângeroase, însoțindu-se cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
uite tot ce-l înconjura. însă curând ea se opri și se răsuci. Instinctiv, Balamber își trecu și el la trap calul mongol. Frediana îi apărea obosită, măcinată de stări contradictorii, însă armăsarul ei fornăia și, încă plin de energie, izbea cu putere în pământ cu copitele din față. Cu un asemenea cal, fata ar fi putut încă să se salveze, dar se vedea limpede că nu era omul care să fugă, lăsându-i pe alții să moară pentru el: sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mult, cercetând mai atent, chiar el fusese cel care îi pusese capăt, și nu fără riscuri pentru sine și pentru misiunea sa. Dar, era limpede, asta nu conta, fiindcă - și aici era punctul sensibil - el... văzuse! Cu o mișcare instinctivă, izbit de acea intuiție, își reținu pentru o clipă calul. Bineînțeles! Asta era: Frediana nu intenționa doar să-l pedepsească pe responsabilul asasinării tatălui și fratelui ei, pe dușmanul care-i teroriza poporul, ci voia înainte de toate să-l suprime pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
capul Bagaudiei. Apoi continuă, povestind despre atrocitățile comise de huni și de aliații lor, cu mai multe amănunte decât cele istorisite în fața lui Flavius Etius. înfierbântat de cele ce istorisea, făcea mereu câțiva pași, ba încoace, ba încolo. Sebastianus fu izbit de elocvența sa și constată că ea părea să atingă inima ascultătorilor săi, pe ale căror chipuri se putea lesne citi o emoție tot mai mare: povesti despre ostaticii masacrați în Tungria, despre copilele pe care turingienii, după ce le violaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și, dacă ar fi reușit să se baricadeze toți înăuntru, ar fi putut să reziste chiar o vreme îndelungată și poate... Alergând prin întuneric, văzu într-o clipită trecându-i pe dinainte mici străfulgerări argintii și, imediat după aceea, se izbi brutal de cineva. Se rostogoli în iarba de pe marginea cărării, cu senzația că se ciocnise de un zid de fier. înțelese pe dată ce erau acele străfulgerări argintii pe care le văzuse puțin mai înainte. O armură, desigur! La lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Cilonus. Trebuie să închidem! Ajunsă la intrare, ea se agăță de usciori cu toate puterile sale: — Nu! Așteptați! Priviți! strigă. E soldatul. Așteptați, vă spun! într-adevăr, barbarul nu înainta din proprie voință, ci împins de soldatul de care se izbise Hippolita în grădină. Acesta, cu daga în mână, alerga spre edificiu, împingându-și prizonierul și din când în când se întorcea să privească în urmă, în mod evident fiindcă era urmărit îndeaproape. Cu sabia scoasă din teacă, Cilonus îl chemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
râsetele tuturor. în acel moment se auzi vocea lui Ambarrus: — Gata, ajunge, Milone. Omul cu sabia se întoarse către căpetenia sa: — Soldatul ăsta își dă prea multe aere, Ambarrus. După mine... Nu-și termină fraza, fiindcă pumnul lui Metronius îl izbi în plină figură. Scăpând arma, făcu un pas îndărăt, apoi încă unul și se prăvăli pe jos. Se ridică însă imediat, iar privirea sa alergă febrilă prin iarbă, în căutarea săbiei. Ofițerul deja dusese mâna la a sa, dar Ambarrus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și se strânse și imediat fu atins la maxilar de dreapta lui Metronius. Cu un soi de muget, se răsuci pe loc, pentru a primi imediat o directă în plină figură; atunci se dădu înapoi, pierzându-și direcția, până ce se izbi de bariera formată de tovarășii săi; aceștia îi făcură mai întâi loc, dar apoi, sperând că își va reveni, îl împinseră la loc. Avea privirea împăienjenită, se clătina pe picioare, iar ruptura septului nazal făcuse din fața sa o mască de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se poate de rău. Ăia - făcu un semn cu policele către celălalt mal al râului - atacă aproape în fiecare zi și, cum poți să-ți dai seama după loviturile care se aud, chiar și noaptea. Au construit berbeci uriași și izbesc cu ei încontinuu. Noi, de partea asta, firește, întărim zidurile. în câteva locuri au încercat chiar să ia cu asalt, pe scări, bastioanele, dar le-am ținut piept. Din fericire, avem multe baliste, iar ei nu sunt în stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]