3,620 matches
-
fost spre bine, de fapt, zâmbi Ashling. Doamna O’Sullivan din Waterford este probabil cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla vreodată. Dylan părea amuzat - apoi alarmat, odată cu larma nebună care a izbucnit în grădină. Craig căzuse din leagăn și, judecând după scârțâitul puternic și după bocetele asurzitoare, avea dureri considerabile. Ashling scotocea deja în geantă după leacul salvator. Pentru ea însăși. — Te duci tu? Clodagh aruncă o privire rugătoare către Dylan. Eu îi am toată săptămâna. Și spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
și chiar dădea pe dinafară. Măcar nu trebuia să își facă griji în legătură cu grădina. Nu că aceasta ar fi fost în ordine. Era o mlaștină, cu petice de iarbă călcate în picioare de copii și cu o porțiune goală în jurul leagănului. Dar Clodagh era absolvită de obligația de a face ceva în această privință, până ce Molly și Craig creșteau. Cu atât mai bine. Auzise tot felul de povești de groază despre grădinari și obiceiurile lor. După câteva încercări eșuate de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
să se instaleze un sistem de iluminat cu spectru larg ca el să nu se mai chinuie atâta cu ziua și noaptea. La sfatul unui specialist în comportamentul papagalilor, Adriana atârnase înăuntru tot felul de polițe pe care să stea, leagăne, scărițe, cutiuțe pentru mâncare și stinghii, deși după câtva timp a mai scos câteva accesorii de teamă că spațiul era prea aglomerat. Merita fără îndoială cei opt mii de dolari pe care îi cheltuise, lucru care s-a văzut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
sistemul lor imunitar, o Întrerupse Chanel, mustrând-o pe Fi. Dacă nu dormi destul, o să fii la pământ rău de tot. —Spune-i asta lui Connor atunci când mă trezește de cinci ori pe noapte. Apropo, e Înnebunit după jucăria de leagăn pe care i-ai dat-o. Mulțumesc Încă o dată, a fost un gest așa de drăguț. —A fost plăcerea mea, spuse Chanel făcându-i un semn cu mâna. Acum vino Încoace și stai jos. O conduse pe Fi spre unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
să montezi căruciorul, și eu să am grijă de Alfie În timpul ăsta. Hannah aprobă din cap. Chanel Îl duse În cealaltă parte a magazinului deasupra unei jucării de atârnat deasupra pătuțului. Întoarse cheița, și aceasta Începu să susure Cântec de leagăn de Brahms. — Din păcate, cărucioarele astea triple sunt niște mașinării destul de complicate, spuse Ruby În timp ce tăia ambalajul cu o foarfecă. Dar sunt sigură că ai să te prinzi cum funcționează destul de repede. Sunt sigură că mă descurc eu până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
prea largi. Ne cățărăm până la cetățuie, dincolo de clădirea primăriei. Ieșim pe terasă și privim în jos câmpia nocturnă spuzită de lumini. Coborâm câteva trepte și ne trezim într-o piațetă pietruită în mijlocul căreia se află câteva jocuri pentru copii. Un leagăn scârțâie mișcat de briza care bate la înălțimea aceea, e întuneric, doar clopotnița cu turla romanică apare iluminată printre acoperișurile negre. Așezați pe o bancă de piatră privim în fața noastră căluțul de lemn cu un arc gros în loc de picioare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
romanică apare iluminată printre acoperișurile negre. Așezați pe o bancă de piatră privim în fața noastră căluțul de lemn cu un arc gros în loc de picioare și o ușoară melancolie își face loc în clandestinitatea noastră. Jocurile acelea fără copii ne întristează. Leagănul care nu vrea să se oprească din scârțâit ne strică buna dispoziție. Italia se ridică, se duce să se așeze pe scăunelul de fier, împinge o dată, apoi încă o dată. Picioarele i se îndoaie în aer, spatele se apropie și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
-mi vine nimic. În momentul acesta ești numai a mamei tale, eu sunt un musafir stângaci, din aceia care răstoarnă paharele. Îți ții mâinile pe burtă, picioarele îndoite, nemișcate. Ești sparanghelul meu, parfumul meu preferat. De câte ori te-am dat în leagăn, de câte ori spatele tău s-a întors înapoi în mâinile mele! Și nu am oprit momentul acela, l-am lăsat să plece, și poate nici nu aveam chef să te împing, vroiam să citesc ziarul. Îți ating fruntea. — Bravo, spun, bravo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
bărbat se va apropia de tine cu mâinile lui, cu povestea lui. Se va apropia de lungana mea cu pantalonii ei întotdeauna prea scurți, nu ca să schimbe niște figurine, sau să spună că e rândul lui să se dea în leagăn, ci ca să te tragă în țeapă. Îmi apăs brutal ochii cu mâinile, imaginea care îmi joacă în față e prea dură. Sunt tatăl tău, sexul tău pentru mine este cărnița aceea golașă care se umplea de nisip pe plajă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
-i facem mâine, acum. Acum vom merge să facem dragoste pe cuvertura de pluș, te vei lipi de mine și vei rămâne din nou însărcinată. Ne vom duce în Somalia și casa noastră va fi plină de copii, copii în leagăn, în hamace, în șaluri... Dar noi eram deja o fotografie, Angela. Una din fotografiile acelea rupte care separă între umeri doi iubiți care s-au pierdut. Acum se va duce să taie lujere, să vândă flori cine știe cui. Unui amant, cuiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
aproape ca și cum n-am fi încetat niciodată. Eram acasă la mine, între picioarele femeii pe care o cunoșteam de cincisprezece ani și care era însărcinată cu mine. Dincolo, în camera de oaspeți, era un tapet cu ursuleți și fusese pregătit leagănul. Poate ar fi trebuit să fiu mai fericit decât eram. Dar intimitatea este un teritoriu dificil, Angela. Nu mă gândeam la Italia, dar o simțeam. Știam că rămăsese în mine cu un zgomot înăbușit de pași, ca bătrâna guvernantă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
continua să fiu, un om care își privește bănuitor ochii reflectați în geam, un om care face eforturi să se iubească, care supraviețuiește în ciuda neiubirii pentru el însuși. Ce voi putea să-ți dau, fetițo? Te-ai întors dincolo, în leagănul pe rotile din nursery, pentru că mama ta trebuie să se odihnească. A lăsat tava cu cina la capătul patului și acum se uită, cu ochi adormiți, la un televizor dat prea încet. Ce voi putea să te învăț, eu, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cea mai bună prietenă a ei, de mâncat în seara aceea foarte specială. Și chipul ei apare în deschizătura ușii, cu zâmbetul pe care nu și-l pierde niciodată. Elsa se ridică, se sărută din nou. — Angela unde este? — În leagăn. — Atunci se poate fuma. Raffaella, cu una din țigările ei maro în gură, desface pachetul cu fursecuri și îl așază pe burta Elsei. Profit pentru a lua o gură de aer, în cameră e o căldură exagerată. Mă plimb prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
într-o mașină de spălat... După câteva clipe tace. Tace ca și părul ei. Și poate că acum doarme. Deschid ușa și alunec în întunericul coridorului spre nursery. Au pus pe geam o perdea de tifon. Se ghicesc, mărite, profilele leagănelor, umbrele lor. Pun mâna pe sticlă: fiica mea doarme acolo înăuntru. Cu mânuțele vineții și ochii ca niște scoici închise pe chip. În zori, Kentu a intrat cu tine în brațe, caldă de somn și roșie după baia abia făcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
liniște. Dar Angela a fost mai puternică decât mine, mai puternică decât tine. Vreau să-ți spun ce înseamnă miros de nou-născut într-o casă, e ceva bun care se lipește de pereți, care se lipește înăuntru. Mă apropiam de leagănul ei și rămâneam acolo, lângă căpșorul acela transpirat. Se trezea și râdea imediat și își sugea un picioruș. Mă privea fix cu privirea adâncă a nou-născuților. Mă privea ca tine. Era ca o sobă, era o binefacere. Era nouă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
suprime, reducându-l la un P., primul nostru născut se va numi Augusto P. Dominga? Dar... unde mă duci, fantezie nebunească? Și-și notă în blocnotes: Eugenia Domingo del Arco, Bulevardul Alameda, 58. Deasupra acestei însemnări erau doi endecasilabi: Din leagăn ni se trage-amărăciunea; și tot din el ne vine bucuria... „Ia te uită - își spuse Augusto -, micuța Eugenia, profesoara asta de pian, mi-a tăiat un început excelent de poezie lirică transcendentală. Mi-a fost întreruptă. Întreruptă?... Da, omul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
a răspuns -. Dar care e cealaltă? Care nu-i cealaltă? Care e aceasta? Pe care o numim cealaltă lume? Crezi oare că există mai mult decât una?... Cea de dincolo de mormânt - i-am spus. — E totuna cu cea de dinainte de leagăn - adăugă el -. Dar să lăsăm filozofările. Vin să te văd ca să-ți spun cum se multiplică pe pământul acesta al vostru ființele fictive, personajele nebuloase și rimanești. Se pare că mai toți sunteți în afara realității. — Și care e realitatea? - am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cei șaizeci de ani ai mei de viață individuală și fizică, ci mult mai mult de-atâta; mă apăsau veacuri de tradiție tăcută înghesuite în cel mai ascuns ungher al sufletului meu; mă apăsau aducerile-aminte inconștiente și inefabile de dinainte de leagăn. Căci deznădăjduita noastră speranță într-o viață personală dincolo de mormânt se alimentează și prosperă din acea vagă rememorare a înrădăcinării noastre în eternitatea istoriei. Ce dimineți ale singurătății mele pariziene! După ce citeam, ca de obicei, câte un capitol din Noul Testament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
părinți evrei, cei cu patru bunici evrei, cei care erau evrei 100% și cei care aveau doar o picătură de sânge evreiesc de la vreun strămoș aproape uitat. Dar aici, în America, era altă poveste. Aici te puteai preface că ești leagănul istoriei. Aici o fată al cărei păr strălucitor nu fusese niciodată ras și a cărei piele gingașă nu fusese niciodată tatuată și al cărei corp palid și răsfățat nu fusese niciodată aruncat în noroi ca să servească drept preș pentru ofițerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
brațele, apoi le-am întins și mi-am ridicat picioarele, dar peronul era mai înalt decât crezusem eu. Genunchiul meu lovi cimentul. Picioarele se îndoiră sub mine când am căzut pe șine. Mi-am imaginat-o pe Betsy ghemuită în leagănul ei. Pe Abigail în pătuț, strângând la piept cu o mână moale un ursuleț de pluș. O vedeam pe Madeleine uitându-se la ceas. Mi-am îndoit brațele din nou, le-am întins, mi-am balansat picioarele și am căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
el Îi umezea buzele și Îi ștergea sudoarea de pe frunte. La zece minute după ce venise din ploaie, stătea deja În fotoliul ingenios al lui Uri, pe care Fima Îl descrisese ca „o combinație Între un hamac și un cântec de leagăn“. Nina Îi pusese În față un castron cu supă de mazăre fierbinte, bine asezonată, Îi umpluse cu whisky paharul pe care Îl ținea În mână și Îl Îmbrăcase cu niște haine de-ale lui Uri, o pereche de pantaloni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Atunci stau liniștită. Ușa se închise înainte să-mi amintesc că nu-i spusesem de Kieran și de Tally. O să-i spun mâine. După ce vorbesc cu Kieran. Capitolul 8tc "Capitolul 8" —De ce ne-am întâlnit aici? Kieran se așeză pe leagănul de lângă. Am început imediat să ne dăm tare să vedem care ajunge cel mai sus. Pentru că aici nu sunt șanse să ne vadă cineva. Se uită în jur. În afară de cazul în care vreuna dintre cunoștințele noastre se hotărăște să treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
instrucțiunilor, îmi luase numai trei ore să trimit un mesaj de două rânduri. Nimeni altcineva nu mai primise mesajul și nici nu alertasem serviciul de urgență despre un incident nuclear. După părerea mea, era o mare realizare. Kieran sări din leagăn dându-se mare ca un copil de 10 ani. Se murdărise pe pantaloni. Lisa o să-l omoare. Deci care e problema? I-am spus. Iar acum sunt într-o mare dilemă după ce am făcut atâta caz când Lisa mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
câteva rânduri, ca să închidă în ele cântecul unei mierle, și tot atâtea cuvinte i-au trebuit, pentru ca să cuprindă întreaga pădure cu simfonia ei, cu lumină și întuneric, cu vânt blajin sau supărat, care, odată cu clătinatul arborilor, îl adormea adeseori, în leagăn împletit din zvonuri triste și duioase spovediri. Cu trenul următor plecai la Viena. Singurătatea mă întristă. Scăpam dârlogul din mâini și piticul mă ducea câteodată până la poarta ospiciului, de unde mă întorceam profund nefericit. Începui să caut cauzele tristeții mele fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
a unei lanterne pusă parcă strâmbă pe deasupra unui stâlp de lemn, lăsat și el într-o parte. E Viena veritabilă, din care s-au înfiripat primele acorduri din „Dunărea Albastră”, și acel chiot formidabil de senină bucurie: „Iumhaidi - Iumhaidă”. E leagănul visurilor mele, cu fata pe care am îndepărtat-o pentru că a început să-mi plângă... Cu dânsa împreună au dispărut toți oamenii de pe atunci”. „Pe chipurile fetelor din Viena de azi, stăruie neliniștea zilei de mâine. Zâmbetul fugar, lasă locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]