KorAP: Find »[drukola/base=mărie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...91 92 93 ...111 >

2,766 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

ce să mai apărăm, când nu mai avem nici pentru cine lupta, nici pentru ce muri?... Slobozește-ne Doamne, să ne apărăm vetrele... Să ne îngropăm morții... Și, după aceea, jurăm să ne întoarcem la oaste, să luptăm de-a dreapta Măriei tale, până la moarte să luptăm! Jurăm!! Jurăm!! strigă țăranii în cor. Ștefan tace. O sudoare rece i se prelinge pe șira spinării. Nu, Măria ta! strigă Șendrea. Să nu te-ncrezi! De pleacă ei... Cu cine om lupta?! strigă Duma

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ne îngropăm morții... Și, după aceea, jurăm să ne întoarcem la oaste, să luptăm de-a dreapta Măriei tale, până la moarte să luptăm! Jurăm!! Jurăm!! strigă țăranii în cor. Ștefan tace. O sudoare rece i se prelinge pe șira spinării. Nu, Măria ta! strigă Șendrea. Să nu te-ncrezi! De pleacă ei... Cu cine om lupta?! strigă Duma. Slobozenia e pieirea Moldovei! strigă Mihail. Ștefan tace. Îi privește cum stau îngenuncheați, cu capetele plecate, frământându-și căciulile, tăcuți, înfricoșați:... Și se pomenește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mai mult! Jurați!? Jurăm!!! răcnesc țăranii și chiuie de bucurie bătând pământul cu palmele, cu fruntea. Să trăiască Domnul Ștefan!! Să trăiască!!... În două săptămâni, buciumele vor suna "adunarea"! Toader își șterge lacrimile cu poala cămeșoiului: Eu... eu rămân cu Măria ta... Du-te cu ei! Nu vă răzlețiți! Adunați-vă în cete! Țineți aproape! Loviți-i! În jaf, ei se răspândesc în haite mici. Vânați-i ca pe jivine! Mihaile! Orânduiești cetele!... Eu, cu bruma de oaste, lovesc grosul hoardei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
munții! Ce fac ungurii?! Au prins rădăcini în trecătoare?! De săptămâni plimbă sabia ceea însângerată! S-au tot adunat!... Pentru numele lui Dumnezeu! Să treacă munții! Să vină! Să vină! Creștinătatea-i în primejdie! Am zburat! țâșnește Duma. Să vină! Măria ta! se înclină Duma și se retrage în fugă. Ștefan se reculege câteva clipe, apoi, stăpân pe sine, cu hotărâre, cu patimă: Începem cu Hoarda de aur! Trebuie să le facem de petrecanie, repede și degrabă! Apoi, ca un vifor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
robie! Sloboziți! Nu chiar toți... coboară el glasul, cu amar. Îți mulțumesc căpitane! îl îmbrățișează Ștefan. Și... și acasă? îl întreabă încetișor, ferindu-și privirea din calea ochiului său. Bârsan, cu capul plecat, tace. Apoi, cu glas sugrumat, bolborosește: Jale, Măria ta! Jale! Satu-i scrum... Am săpat o groapă lungă: bătrân lângă nepot, nepot lângă bătrân, alături, împreună... Și... și bătrânul?... Toader?... Taica Toader a căzut în prag apărându-și casa. Cinci săgeți i-au străpuns inima... Ștefan tace, apoi, îngână

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ca oasele Sfântului să fie aduse în Cetate, în paraclis, nu care cumva să le batjocorească păgânii, să le arunce câinilor. Alexandru a adormit cu capul pe masă. Ștefan face semn străjerilor: La culcare cu el! Mă țineam să spun Măriei tale... începe Luca Arbore. Starețul de la Mănăstirea Humorului cu toți călugării săi au lepădat sutanele și cer Măriei tale să le dai săbii, că vor să lupte și ei împotriva necredincioșilor. Călugării?!... Cu sabia?!... Aiasta nu s-a mai pomenit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
le arunce câinilor. Alexandru a adormit cu capul pe masă. Ștefan face semn străjerilor: La culcare cu el! Mă țineam să spun Măriei tale... începe Luca Arbore. Starețul de la Mănăstirea Humorului cu toți călugării săi au lepădat sutanele și cer Măriei tale să le dai săbii, că vor să lupte și ei împotriva necredincioșilor. Călugării?!... Cu sabia?!... Aiasta nu s-a mai pomenit! spune Ștefan și inima în el crește. Moldovenii mei!... A dat strechea în popi. Și Sfântul Gheorghe a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu capul plecat. -Iau asupra mea tot sângele vărsat, asupra mea să cadă blăstămul acestui popor, îngână Ștefan cutremurat. Ștefan, copleșit, gârbovit, galben ca ceara, face câțiva pași șovăitori târșind piciorul. Se clatină, se sprijină de masă. Ești... ești bine, Măria ta? se apropie, îngrijorat, Tăutu. Tăcere. Boierii stau cu capetele plecate. Ștefan îi privește lung... Le vorbește domol și vocea lui tremură: Vă voi vorbi cinstit... Drept e să aflați tot adevărul... N-avem sorți de izbândă... Și... și nici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ștefan! se repede Mihail. Și eu! îi ține isonul Duma. Vă mulțumesc, le surâde el trist. Dar... dar vă sfătuiesc să fiți mai prudenți. Stelele-s nestatornice... mai și cad, cât sunt ele de stele... "Tot adevărul?", îl îngână Stanciu. Măria ta vrea să zică... să ne grijim de lumânare? Ștefan zâmbește cu îngăduință: Am două, pot să-ți dau și ție una, îi spune și Stanciu pleacă ochii. Da... "tot adevărul"... Și de aceea, nu vă pot cere n-ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Iată Termopile al neamului românesc, îngână Țamblac, ștergându-și pe furiș o lacrimă. Ai spus ceva, Ioane? întreabă Ștefan. Mă gândeam și eu, așa... Mihail face un pas înainte și, tremurând tot, strigă cu sufletul la gură, ca un jurământ: Măria ta! Să... să știi! Noi... noi suntem gata să murim pentru Măria ta! Ștefan îi pune mâinile pe umeri, cu drag, zâmbind: Ce spui, măi, Pricoliciule? Vrei să mori pentru Măria mea?... Nu... nu merită, dragul meu... Zău, nu merită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lacrimă. Ai spus ceva, Ioane? întreabă Ștefan. Mă gândeam și eu, așa... Mihail face un pas înainte și, tremurând tot, strigă cu sufletul la gură, ca un jurământ: Măria ta! Să... să știi! Noi... noi suntem gata să murim pentru Măria ta! Ștefan îi pune mâinile pe umeri, cu drag, zâmbind: Ce spui, măi, Pricoliciule? Vrei să mori pentru Măria mea?... Nu... nu merită, dragul meu... Zău, nu merită... Alege ceva care să merite... De pildă, Moldova! Aiasta da, merită! rostește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tot, strigă cu sufletul la gură, ca un jurământ: Măria ta! Să... să știi! Noi... noi suntem gata să murim pentru Măria ta! Ștefan îi pune mâinile pe umeri, cu drag, zâmbind: Ce spui, măi, Pricoliciule? Vrei să mori pentru Măria mea?... Nu... nu merită, dragul meu... Zău, nu merită... Alege ceva care să merite... De pildă, Moldova! Aiasta da, merită! rostește înflăcărat și face câțiva pași, șchiopătând. Și-apoi de ce să mori? Desigur, "la război, ca la război", se mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Fiți viteji! Îndrăzniți! Nu nesăbuit, însă... Aveți grijă de voi... Aveți grijă de oameni! Vă rog! Nu muriți! E o poruncă! Gata! Și-acu, boieri dumneavoastră, la odihnă! În zori, pornim alaiul de nuntă spre Dunăre! Noapte bună! Noapte bună, Măria ta! Boierii se înclină și se retrag. Voi... Vă rog... Rămâneți puțin... Tu... Și tu... Pune mâinile pe umerii lui Tăutu și-l privește în ochi: Ioane, tu stai mai la o parte... Ne ești mai de preț cu peana

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se vor nărui, dar slovele letopisețului nostru vor dăinui în veac... Să scrii cum au știut moldovenii să lupte și să moară apărându-și libertatea... Să scrii, ca aieste fapte să stea mărturie, "să nu rămână îngropate în mormântul uitării"... Măria ta le-ai scris mai bine cu spada! Eu... eu, cu o biată peană de gâscă... Peana aiasta de gâscă cum o vezi e o armă nu mai puțin ascuțită. Cu ea lupți în alt fel, e o luptă ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
părăsit, lăsat să păzească casa, urlă a pustiu...O lună mare iese dintr-un nor și poleiește cu argint acoperișurile Sucevei, clopotnița, turla Mirăuților. Vlaicu, impresionat de solemnitatea clipei, tușește, își drege glasul, se simte obligat să ia cuvântul, grav: Măria ta! În aceste clipe!... Noi!... Noi!... Îți jurăm că ne vom... Ștefan se întoarce, îi surâde și duce un deget la buze, în surdină: Știu unchiule... Cred unchiule... În aceste clipe solemne", se spun cuvinte mari... La "Înfricoșata Judecată", oricum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Tăutu cu inima strânsă. Că n-oi fi nemuritor... Teamă mi-i că, pentru români, deja ești... îngână Țamblac. Ștefan izbucnește într-un hohot homeric de râs. Hai! Hai! îi îndeamnă Vlaicu. Să-l lăsăm să se odihnească. Noapte bună, Măria ta! Noapte bună! Și mâine! În zori! La Dunăre! La Dunăre!... Ioane, rămâi puțin, îi face semn lui Țamblac. Mă... mă obsedează, zice el pe gânduri, face câțiva pași și privește undeva, departe. Cum... cum spunea Constantin? "Dacă nu te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în cetate Miezul nopții bate, Vodă Ștefan ne veghează, Domnul sfânt ne aibă-n pază!", glăsuiește străjerul din turn... Negrilă!... Negrilă se agață de clanță. O sudoare rece de gheață i se prelinge pe șira spinării. Se zbârlește înfiorat: Mă... Măria ta, se bâlbâie el ploconindu-se. Nu-și poate stăpâni un tremur mărunt... Se lipește cu spatele ud de ușă. Ștefan înalță capul, își freacă ochii cârpiți, roșii de nesomn și oboseală, clipește des; îl usturau de parcă ar avea nisip

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
A dat cataroaia peste tine, Negrilă? Negrilă hâhâie cam șoldiu: Fri... friguri de baltă, Doamne... Zdrumică coajă de salcie! Sa... salcie? bolborosește Negrilă scăldat în sudori. Salcie, Negrilă... E bună de friguri... De... de la Lipnic mi... mi se trage... Știe Măria ta... În smârcurile celea... Ștefan, amintindu-și, hohotește: Ce-am mai creștinat la tătărâme, atuncea!... În Nistru, botezându-te Tu, Doamne!"... Și mie, tot de acolo mi se trage... Când mă apucă, zdrumic coajă de salcie... Privirea îi cade pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ce stai ca o momâie?! Mișcă! Fă-ți slujba! Cu mâini tremurânde, Negrilă se face a duce la gură pocalul, "ia credința", îl lasă pe colțul mesei și, grăbit, se retrage ploconindu-se, se împiedică, se agață de clanța ușii. Măria ta... bolborosește, mai face o plecăciune și trage ușa după el. Salcie, Negrilă!! Nu uita!! strigă după el Ștefan. Salcie!!... Un câine urlă jalnic, prelung, a pustiu... E miezul nopții! În cetate, peste tot e liniște! vestește străjerul din turn

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu vin, ca să bea... Voichiță! strigă el cu bucurie și, luminându-se, pune pocalul pe masă și o primește cu brațele deschise. Voichița se aruncă, se ghemuiește la pieptul lui, își înăbușă plânsul cu suspine, bolborosește scheunând încetișor: Ște... Ștefane Măria ta... și îi pipăie ca orbii fruntea, obrajii, pieptul. Sfânta Fecioară, cât m-am rugat -, mi te-a adus sănătos... Ștefan o învăluie cu o privire caldă, o strânge la piept, o sărută în creștet. Voichițo!... rostește el cu ardoare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în pieptul lui. El îi mângâie ușor părul... Îi ridică fața de bărbie, îi zâmbește și-i grăiește răspicat: Zi după mine, Voichiță: "Să ne vedem sănătoși!" Voichița își șterge lacrimile cu palmele și strigă: "Să ne vedem sănătoși, Ștefane, Măria ta!" Așa-așa, Voichițo! Trece și aiasta. N-ai teamă... Stinsul stelelor e aproape... Cucoșii stau să cânte... Voichițo, să ne despărțim ca doi oșteni; acu, doar, ești într-un fel -, ești oștean în oastea lui Ștefan Vodă. Să ne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Cucoșii stau să cânte... Voichițo, să ne despărțim ca doi oșteni; acu, doar, ești într-un fel -, ești oștean în oastea lui Ștefan Vodă. Să ne cerem iertare... Voichița își mușcă buzele să n-o podidească iarăși, plânsul... Ște... Ștefane, Măria ta! Să te întorci sănătos, victorios! O să te apăr cu rugăciunile mele. O să te ocrotesc cu... cu dragostea mea... Știu de la maica... știu un descântec pe care îl știe de la bunica, care îl știe de la străbunica, ce-l descânta pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Totuși... Sunt clipe de grea cumpănă... Și nu știu dacă... nu se știe... Voichița, lipită de zid, cu ochii plecați, abia îndrăznește, în șoaptă, cu o voce spartă, hotărâtă totuși: Eu știu! Eu sunt aceea care va pleca! Am cerut Măriei tale... am cerut să-mi dea slobozenia... Eu... eu sunt aceea care va pleca, spune ea cu o voce stranie, cu capul plecat, în șoaptă. Departe... Pentru totdeauna, adaugă și înalță ochii, împreunează mâinile a rugăciune. O rog pe buna

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
capul!!... Înțeapă-l! Numai el!!! Eu nu!... Eu nu!... Boier Alexa, ce ai de spus în apărarea "domniei tale"? Alexa, cu brațele încrucișate la piept, resemnat, liniștit, împăcat cu soarta, răspunde demn: Aștept dreapta osândă, spune el. Îl rog pe Măria ta să mă ierte... Și... și să-mi dea cupa aceea s-o beau în sănătatea Măriei sale Ștefan Vodă al Moldovei... Altă scârnă împuțită!! scuipă Isaia. E mare lucru să mori cu demnitate. Să te ierte Dumnezeu... Veți pleca, însă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
din pământ, cu săcurea în cumpănă, rânjește fericit și îl înșfacă de gât. Isaia, schimonosit de ură, se zbate, izbucnește într-un hohot isteric: "Salcia"!!! Ai milă!!! urlă Negrilă. Sora se prăbușește la picioarele fratelui, îl imploră cu disperare: Frățioare!!... Măria ta!! În numele Sfintei Fecioare, al maichii noastre ce ne-a purtat în pântece, al pruncilor!... Nu-l osândi la batjocură! Dă-mi-l să-l îngrop creștinește!... Ca pe Dumnezeu te rog!! Ștefan o ridică, o îmbrățișează: Surioară... Rău îmi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]