KorAP: Find »[drukola/base=migrator & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...91 92 93 ...101 >

2,518 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

L.L., VI, 1962, p. 67-97; Pr. Prof. Dr. Păcurariu, op. cit., p. 186-192. 68. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op, cit., p. 192-194. 69. Ibidem, p. 195-196. 70. Ibidem, p. 196-198. 71. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 197-198. CAPITOLUL III POPULAȚIILE MIGRATOARE ÎN NORDUL DUNĂRII (275-602) Raporturile autohtonilor cu migratorii (alogenii) De la retragerea aureliană și până la așezarea slavilor (275-602), autohtonii au avut contacte directe, au conlocuit și au conviețuit, în anumite forme, cu migratorii. Dintr-o serie de izvoare istorice (literare), precum

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
până la așezarea slavilor (275-602), autohtonii au avut contacte directe, au conlocuit și au conviețuit, în anumite forme, cu migratorii. Dintr-o serie de izvoare istorice (literare), precum Pătimirea Sf. Sava, din secolul al IV-lea, reiese că o conviețuire a migratorilor (alogenilor) cu autohtonii era nu doar posibilă, ci și necesară. Astfel, când normanzii au venit în Franța, căpetenia lor spune regelui: Nu putem face pace cu tine, căci pământul ce vrei să ni-l dai, nu este cultivat cu plugul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
regelui: Nu putem face pace cu tine, căci pământul ce vrei să ni-l dai, nu este cultivat cu plugul, nu are vite și nici nu e locuit de oameni". Rezultă că pământurile nelocuite de oameni (autohtoni), nu interesau pe migratori care nu puteau astfel supraviețui. În Dacia, triburile germanice, astingii și lacringii, au fost colonizate încă din perioada romană (ante 275) și, ca mici agricultori, au obținut o parte din pământul daco-roman, încă înainte de părăsirea provinciei. Satele aflate sub stăpânirea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sub barbari (goți) era mult mai ușoară. Consecința acestei stări de fapt a fost o neîncetată emigrare a populației din Imperiu la barbari. Împăratul Constantin (306-337) a dat un edict, prin care cei ce aveau să-i ajute pe barbari (migratori), urmau să fie arși de vii. La rândul său, cronicarul Orosius spunea: Se află romani care voiesc mai bine să trăiască săraci, dar liberi, între barbari, decât împovărați între romani". În același sens se exprima și scriitorul Salvian din Galia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
obiecții: 1. în alte provincii, elementul roman a pierit, deci și în Dacia, și în limba română nu s-a păstrat influențe germane (în Dacia nu a fost o colonizare masivă germană) și 2. după "Viața Sf. Sava", triburile germane migratoare trăiau separat de autohtoni, în tabere deschise (seminomade), la fel s-a întâmplat în Italia, unde ostrogoții n-au lăsat urme în limba italiană. Acest aspect l-a subliniat F. Lot, care afirma că "de la ostrogoți n-a rămas nimic

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
materială: ceramică, piese de metal și unele cuvinte! În Dacia intracarpatică, gepizii au avut un rol politic și militar dominant asupra populației locale, dar, până în secolul VIII, gepizii și-au pierdut identitatea etno-culturală, fiind asimilați de autohtoni. Primele valuri de migratori, iazigi, goți, huni, gepizi, în contactul și conlocuirea lor cu autohtonii, copleșiți numeric, nu au putut schimba structurile social-economice și lingvistice găsite la fața locului, deoarece erau puțin numeroși și inferiori ca civilizație. În principiu și analogic este de admis

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Tisa-stăpânii războinici ai spațiului dacic, goții și gepizii, s-au stabilit doar în anumite zone ale fostei provincii romane, de unde, apoi, ori au plecat spre alte zări, ori s-au pierdut cu timpul printre "oamenii pământului" (Iorga). În concluzie, semințiile migratoare pre-slave, stabilite în fosta Dacie romană, aflate în faza finală a dezvoltării lor tribale, nu au avut un rol semnificativ în etnogeneza românilor.4 În Dacia postromană, până la slavi (275-602), nu avem de-a face cu rămășițele unei populații romanizate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secundare, care au fost (asimilate) de populația romanică majoritară. Odată cu așezarea slavilor în Dacia (nordul Dunării) și Peninsula Balcanică, după căderea definitivă a limesului danubian, în 602, sub loviturile avaro-slave, începe o nouă perioadă în istoria sud-estului european.6 Populațiile migratoare pe teritoriul Daciei după 275 Timp de un mileniu (secolele III-XIII), în spațiul carpato-danubiano-pontic, s-au perindat douăsprezece seminții, cele mai multe fără a influența evoluția societății locale. Sarmații Făceau parte din ramura vestică a populațiilor iraniene și erau strâns înrudiți cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se extinde apoi pe teritorii vaste, de la Urali până la Dunăre. Mișcarea valurilor sarmatice spre apus a continuat până la sfârșitul antichității, fiind determinată de propriile necesități de extindere a zonelor de pășunat pentru turme, dar și de înaintarea altor grupuri de migratori, mai ales germanici, care au pătruns în spațiul ocupat de ei. Cei dintâi sarmați care s-au deplasat, la începutul secolului I d. H., departe spre vest în înaintarea lor, până în Câmpia Tisei, au fost iazigii. După plecarea lor din regiunile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Cele mai mari cimitire din Transilvania din secolul al VI-lea s-au descoperit la Bratei (jud. Sibiu), Band (jud. Mureș), Noșlac (jud. Alba) și Morești (jud. Mureș). Apartenența etnică este mai dificil de stabilit datorită comunității de viață, a migratorilor amestecați cu populația locală, dar majoritatea aparțin autohtonilor. De-aici rezultă că cea mai mare parte a populației o formau autohtonii, latinofoni și creștini, în mijlocul cărora gepizii, iar anterior goții și hunii, formau enclave etnice, dominatoare politic și militar.25

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
trăsăturile esențial romanice ale populației locale, formele superioare de organizare social-politică, creștinismul de limbă latină și legăturile cu lumea romano-bizantină. În același timp, în cadrul evoluției societății autohtone din perioada menționată, trebuie să se țină seama și de prezența unor populații migratoare (alogene), slavii, avarii, bulgarii, unguri. În secolele VII-VIII, avarii își întăresc puterea militară și trec la reorganizarea teritoriilor intrate sub dominația lor politică. În acest context, o parte a Transilvaniei precum și regiunile aflate la vest de Munții Apuseni au cunoscut

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
context, putem să reamintim porunca unei căpetenii avare, de la sfârșitul secolului al VI-lea, către localnici (autohtoni) carpato-dunăreni: "ieșiți, arați și semănați, noi nu vă luăm decât jumătate din recoltă", cuvinte care rezumă, în general, raporturile dintre autohtoni și alogeni (migratori). Alături de cereale (grâu, mei), se mai cultivau pomi fructiferi, viță de vie, legume, plante textile (inul și cânepa) pentru îmbrăcăminte. Uleiurile și vinuri alese erau importate. S-au descoperit unelte de pescuit, undițe, harpoane, greutăți, în așezări din preajma râurilor, bălților

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
plumb erau exploatate (active), în secolele VII-X, s-au descoperit tipare pentru turnat obiecte de metal în așezări și cimitire, dovadă a existenței unor ateliere, a unor meșteri ambulanți, care lucrau în obști pentru folosul lor și pentru tributul destinat migratorilor.6 Este important de subliniat că toate aceste activități minerești erau specifice autohtonilor, latini și creștini-românii, nici una din populațiile migratoare (alogene) sau nomade nu s-au ocupat cu mineritul. Numai populația locală, autohtonă, care cunoștea de secole locurile de exploatare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dovadă a existenței unor ateliere, a unor meșteri ambulanți, care lucrau în obști pentru folosul lor și pentru tributul destinat migratorilor.6 Este important de subliniat că toate aceste activități minerești erau specifice autohtonilor, latini și creștini-românii, nici una din populațiile migratoare (alogene) sau nomade nu s-au ocupat cu mineritul. Numai populația locală, autohtonă, care cunoștea de secole locurile de exploatare a minereurilor și tehnica de prelucrare a metalelor, putea să producă unelte, arme și podoabe. Meșteșugurile erau practicate, în această

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
locuințelor în vatra satului și a celor morți în cimitire, existau două tipuri de structuri sociale, în general: 1.familia-pereche, baza obștii sătești (teritoriale), specifică populației autohtone (românești) și 2.marea familie patriarhală, baza obștii gentilice, întâlnită la popoarele nomade (migratoare). Caracterul proprietății în sânul obștii sătești teritoriale varia în funcție de evoluția comunității rurale într-o epocă istorică dată. Astfel, întregul pământ arabil se afla în proprietatea obștei, la început, fiind periodic împărțit, prin tragere la sorți, membrilor comunității, care aveau numai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
încă de atunci-sfârșitul secolului al IV-lea, în sânul obștei sătești din nord-estul Munteniei. Consolidarea proprietății private (individuale), inclusiv a proprietății funciare sub forma posesiunilor din vatra satului, rezultate din defrișări și desțeleniri individuale, se accentuează. Statutul politic impus de migratori a dus la schimbări în sânul obștei. Astfel, funcția de conducere îndeplinită în cadrul obștei devenea tot mai mult, în aceste secole, o funcție socială individualizată. Diferitele atribuții avute în obște, sociale, juridice și militare-inclusiv reglementarea raporturilor dintre comunitate (obște) și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a dus la schimbări în sânul obștei. Astfel, funcția de conducere îndeplinită în cadrul obștei devenea tot mai mult, în aceste secole, o funcție socială individualizată. Diferitele atribuții avute în obște, sociale, juridice și militare-inclusiv reglementarea raporturilor dintre comunitate (obște) și migratori (alogeni)-ale funcției respective sunt încredințate acelor "mai mari ai satelor" (seniores villerum), conform documentelor latine ale slavilor apuseni, identificați cu jupanii elemente dominante ale viitoarei societăți medievale. Astfel, în cadrul așezării de la Udești (jud. Suceava), din secolul al VII-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a proprietății private, a diferențierii sociale, a unor pături suprapuse deținătoare de bunuri făceau necesară organizarea lor pentru reglementarea relațiilor sociale și economice dintre diversele categorii ale obștii, ca și a raporturilor dintre comunitățile autohtone și forța politică-militară dominatoare a migratorilor (alogenilor). Era necesară o "forță publică" alcătuită din oameni de frunte ai obștii, însărcinați cu funcții comunitare de conducere, pentru păstrarea ordinei, strângerea dărilor, înfăptuirea dreptății, așadar atribuții juridice, fiscale și militare.20 În toate obștile existau anumite interese comune

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și inventarului descoperit. Ei sunt conducătorii acelor uniuni de obști, "autonomii rurale", "romanii populare" sau "democrații țărănești", după N. Iorga, sau "obști de obști", conform documentelor medievale. Raporturile dintre organismele social-politice ale populației autohtone și autoritatea politică și militară a migratorilor au luat forma unor raporturi de dominație politică asupra populației autohtone, cu menținerea formelor de organizare tradiționale ale acesteia. Relațiile cu populațiile migratoare aveau să ducă treptat la sedentarizarea acestora este cazul slavilor -, la integrarea în timp a acestora în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
obști", conform documentelor medievale. Raporturile dintre organismele social-politice ale populației autohtone și autoritatea politică și militară a migratorilor au luat forma unor raporturi de dominație politică asupra populației autohtone, cu menținerea formelor de organizare tradiționale ale acesteia. Relațiile cu populațiile migratoare aveau să ducă treptat la sedentarizarea acestora este cazul slavilor -, la integrarea în timp a acestora în sânul comunităților autohtone. În momentul pătrunderii slavilor pe teritoriul carpato-dunărean, în a doua jumătate a secolului al VI-lea, ei se găseau în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
democrația militară". În momentul instalării lor, o dominație politică slavă asupra populației autohtone romanice pare să fi caracterizat vechile raporturi dintre uniunile de obști teritoriale autohtone și grupurile politice și militare ale slavilor, ca și relațiile cu alte populații nomade (migratoare), în general. Însă, pe măsura integrării etnice a slavilor în comunitățile autohtone, în următoarele secole, o dată cu asimilarea lor, are loc și integrarea politică, adaptându-se formei de organizare tradițională, obștea, și se constituie comunitățile româno-slave. Evoluția procesului de organizare politică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aceleași locuri (teritorii). Deși, uneori, așezările își schimbă vatra de la un loc la altul, în anumite perioade, în ansamblul hotarelor sătești a existat o continuitate neîntreruptă de viețuire. În așezări, alături de autohtoni, descoperirile arheologice atestă și prezența populațiilor nomade sau migratoare. În secolele VII-X, asimilarea de către români a unor grupuri de slavi este dovedită concret nu numai de prezența unor elemente culturale specifice fiecărei populații, în așezări și cimitire, ci și prin folosirea în comun a acelorași așezări și cimitire. Conviețuirea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
os și metal, apoi baladele cântăreților ("joculatores"), cântecele populare-toate aceste mărturii arată gustul pentru frumosul artistic de ancestrală tradiție. Ceramica românească aflată în așezările și cimitirele din secolele VII-X coexistă cu cea slavă (lucrată cu mâna), care aparține ultimului val migrator slav, pătruns în Transilvania, la sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al VIII-lea. În perioada aceasta, pe teritoriul carpato-dunăreano-pontic, se practicau două rituri principale de înmormântare: înhumația și incinerația-majoritatea necropolelor sunt de înhumație. Inventarul mormintelor este relativ

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înhumație. Inventarul mormintelor este relativ bogat, altele nu conțin nimic, în majoritatea mormintelor lipsesc armele-ritul funerar creștin predomină-cele autohtone aparțin populației creștine. Alte morminte, în aceleași necropole, conțin un inventar foarte bogat: arme, cai, piese de harnașament ce sunt atribuite migratorilor (avarilor) care stăpâneau, în secolele VII-VIII, zona aceasta (Banat și Crișana). Asemenea morminte au fost aflate mai ales în centrul Transilvaniei, la Aiud, Câmpia Turzii, Cicău, în necropolele mari din jurul salinelor. Un grup însemnat de necropole de înhumație s-a aflat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
subliniat că slavii așezați în Dacia s-au purtat ca niște cuceritori și cotropitori, și au transformat pe autohtoni în robi (i-au supus) ai acestor noi dominatori. De fapt, slavii au fost cuceritori în aceeași măsură ca și alți "migratori" (alogeni), însă, după cucerire, ei nu au distrus populația autohtonă de care aveau nevoie. Deosebirea între slavi și alți alogeni a constat în faptul că slavii au fost colonizatori, ceea ce neamurile germanice (goți, gepizi) și cele turanice (huni, avari) n-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]