KorAP: Find »[drukola/base=mitic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...91 92 93 ...209 >

5,217 matches

Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828

pune, / Face inima cărbune; / Căci dorul unde se lasă / Face lacrimilor casă" (s. n. ). 85 Casa, din colinda bucovineană 86, este un spațiu de trecere, materia înstăpânită devine spirit, redefinind umanul din perspectiva timpului renăscut și domesticit 87. Casa, ca imagine mitică, se deschide unui complex de înțelesuri; obiectualul, trecut prin filtrul subiectivității, este și totem și tabu: "Foc în ziua de Ajun și de Crăciun, în ziua de Anul Nou, în ziua de Paști și de Înălțare să nu dai din

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
care universalul, supus resemantizării prin ceremonial, capătă imaginea omului trecut prin furcile caudine ale cunoașterii. Prin arhetip și mit, omul se desăvârșește în spațiul meta-imaginii, ca microcosm, ca alter ego al universalului. Meta-imaginea valorifică semnificațiile imaginii arhetipale și ale imaginii mitice, construind pecetea umanului ca purtător de anima catholica. Interdependența om-casă însoțește întregul complex ritualic al pragurilor de trecere nașterea, nunta, înmormântarea. În Bucovina, copilul, care vine pe lume, a avut "casa" lui, astfel că, a treia zi după naștere, moașa

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
le rostesc părinții și pe care o învață și copilul, mai târziu, primenește întreaga casă: "Cruce-n casă, / Cruce-n masă, / Cruce-n patru cornuri de casă. " 92 Astfel, ceremonialul nupțial este o continuare a ritualului de inițiere, specific imaginii mitice, dar și o împlinire a omenescului, din perspectiva integrării în existențial.93 Meta-imaginea se înfățișează ca un sincretism al devenirii arhetip-mit în care oratio capătă valențele unui spațiu al reprezentărilor semantice primare: "Bună vremea, / Bună vremea, / Boierul de casă / Boieri

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
de rodit nu rodea / Și s-a hotărât s-o ia, / S-o ducă, cum va putea / Peste văi și peste munți / Pân-la ale sale curți; 94 Casa, ca meta-imagine, pune în relație imaginea primară (curtea, poarta, hotar) cu imaginea mitică (colindatul, vânătoarea ), re-definindu-se ca antroponim (" boierul de casă"): " Că noi am venit / Floarea s-o luăm / La curți s-o ducem / La curți mari, domnești, / Curți împărătești, / Că acolo este / Loc de înflorit / Loc de odrăslit! / Sara a-nflori, / Dimineaț-a

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
de tot mici. Ce-s astea? întrebă ciobanul pe Moarte. Acestea sunt ghemele cu firul vieții fiecărui om. Când s-a mântuit firul, traiul omului s-a sfârșit și eu mă duc de-i ieu sufletul." 104 Casa-arhetip și spațiul mitic al casei construiesc o alteritate a umanului care, adăpostind viețuirea prin rit și ritual, desăvârșește individualul ca suflet al universului, ca meta-imagine. I.2. SPAȚIUL IMAGINAR Aflat într-o permanentă căutare a rădăcinilor primordiale, omul s-a descoperit pe sine

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
pentru existență." 124 Recuperarea ontologică a sacrului este posibilă prin sincronizarea semnificațiilor discursive. Dezvăluirea legăturilor dintre universaliile ontologice se realizează prin această sincronizare a semnificațiilor instanțelor discursive, primenind legăturile dintre uman și cosmic. I.2.1. DE LA ARHETIP LA IMAGINE MITICĂ 1. APA Element cosmogonic universal, simbol al nașterii și al morții 125, apa integrează și dezintegrează; noul venit pe lume este "împământenit" cu ajutorul apei, prin taina botezului, cel plecat pe ultimul drum va fi condus de ființa apei pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
al pământului" 126, apa rescrie codul viețuirii celor două lumi, lumea increatului, a informalului, a elementarului, și lumea creației. Această repunere în ordine a profanului, prin intermediul unui element generator de alte forme procesuale ale creatului, construiește matricea semantică a structurilor mitice. De la formele primare ca " origine a vieții", "mijloc de purificare", "centru de regenerescență"127 apa devine "instrument al ordaliei"128 care cântărește axiologic primordialitatea. Primenind lucrurile create, apa se înfățișează ca hierofanie, "sămânță divină", "lumină", "cuvânt, verb generator" 129. Deschiderea

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
parte, apar aspecte malefice ale vântului "vântul turbat" a cărui locuință este dincolo de cer, "bate cu osebire primăvara sau toamna când fierbe vinul, căci mulți sunt atunci cu căței și gărgăuni la cap", dar vântul este și asociat cu personaje mitice feminine vântoasele, vântoaicele, ielele, volburile 162: "femei urâte și răufăcătoare, locuiesc în scorburi de munți, sunt iuți, pe cine răpesc îl duc ca vântul (s. n.); vânturi locuite de duhuri rele, care pot face rău."163 În legende, vântul a fost

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-oi și-oi putrezi / Și-napoi n-oi mai veni / Oare cine m-o boci? / Sora mea cu maica mea / Mai ales ibovnica!" 247 Mijlocind integrarea în Marele Timp, ca simultaneizare a lumilor posibile, universaliile ontologice creează și re-creează starea mitică primordială, convertind individualul la viețuire cosmică. 2. PĂMÂNTUL Universul tradițional a fost reprezentat, în cultura universală, ca un centru traversat de axa verticală zenit-nadir și încadrat de cele patru orizonturi. Cerul este rotund, sub forma unui ou, și acoperă ca

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
incinerația era considerată "înmormântarea în cuptor"302, conferindu-i, astfel, mortului sacralitatea zeilor, prin împărtășirea cu focul primordial.303 Mai târziu s-a descoperit că mortul era îngropat cu fața spre sud, sud-vest sau sud-est, după "mersul soarelui", această legătură mitică simbolizând renașterea și reînvierea morților.304 Tot ca simbol al continuării vieții pe lumea cealaltă, sau a revenirii la viața terestră, se practica și înmormântarea cu ocru roșu care se presăra pe trupul mortului, ca substitut al sângelui ca semn

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
în nunta mortului, ca "arbore funerar", pus la "căpătâiul" mormântului, mijlocește trecerea sufletului peste apa sâmbetei sau peste Marea Neagră 320. Considerat "arbore cosmogonic, teogonic și antropogonic", "creator de elemente cosmice, de făpturi divine și de oameni", bradul este, sub raport mitic, bipolar: ele este arbore cosmic și arbore terestru, arbore al vieții și arbore al morții, arbore al norocului și al nenorocului, arbore benign și arbore malign 321. a. Nașterea Închinarea la un pom roditor care se face fie direct, fie

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
pom roditor, pentru a-i ușura "traiul" pe lumea cealaltă 353. Trecerea într-o altă dimensiune existențială, a temporalului scăpat de traumele profanului, se realizează printr-un pact organic dintre universaliile ontologice. Relaționarea procesuală dintre arhetipuri stabilește rețeaua de semnificații mitice, valorificând semantic dihotomia creat / increat. B. OBICEIURI CALENDARISTICE I. APA Timpul sacralizat, ca ieșire din timpul percepției cotidiene, exprimă pactul ontologic cu universul, determinând manifestarea ritualică a trăirilor, în deplină concordanță cu ritmul cosmic. Timpul mitic reînnoiește periodic relația cu

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
stabilește rețeaua de semnificații mitice, valorificând semantic dihotomia creat / increat. B. OBICEIURI CALENDARISTICE I. APA Timpul sacralizat, ca ieșire din timpul percepției cotidiene, exprimă pactul ontologic cu universul, determinând manifestarea ritualică a trăirilor, în deplină concordanță cu ritmul cosmic. Timpul mitic reînnoiește periodic relația cu cosmosul, primenind viețuirea în spațiul ritualic al desăvârșirii umanului. Un astfel de ritual, de înnoire a timpului calendaristic, este reprezentat foarte bine de perioada celor 12 zile (20 decembrie-7 ianuarie), când moartea anuală a Moșului Crăciun

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
care împodobește porțile gospodăriilor de Duminica Mare. Acest tei se păstrează, ca și mâțâșorii de la Florii, și este bun de leac împotriva unor boli sau apără casa de grindină dacă se pune pe foc atunci când este zloată mare.451 Întemeierea mitică a comunității tradiționale avea loc în urma unui ritual de consacrare a "centrului", fiind marcat de "stâlpul cosmic" care încadra satul în universal, dobândind, astfel, valențe sacre. Acest stâlp cosmic avea rol apotropaic și desăvârșea satul arhaic.452 CAPITOLUL II EPISTEMA

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
a textului. "Circumstanțele textuale" devin "instanțe discursive", valorificând, astfel, complementaritatea text metatext ca procesualitate discursivă. "Vocile discursive", specifice nivelelor de analiză, reprezintă, pe de o parte, complexul dinamic de imagini, prezent în devenirea de la arhetip la mit imaginea arhetipală, imaginea mitică, meta-imaginea , iar pe de altă parte, complexul constant de imagini, existent la nivelul textului. Cele două tipuri de imagini imaginea dinamică și imaginea statică reconstruiesc textul ca "sistem de semne"; fiecare imagine își dezvăluie semnificațiile prin intermediul unor coduri. Ca manifestare

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
este "concluzia unei confruntări dintre predicație și devenire"51, "un proces semantic (...) și un fenomen genetic"52, "acea strategie de discurs aflată în slujba funcției poetice prin care limbajul se despoaie de funcția sa de descriere pentru a atinge nivelul mitic, unde funcția sa de a descoperi este, în sfârșit, eliberată".53 Pentru Lucian Blaga, "metafora s-a iscat deodată cu omul", "geneza metaforei coincide cu geneza omului și face parte dintre simptomele permanente ale fenomenului om"54. Anterioară istoriei, descinzând

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Iisus, / Inima din mijlocul pământului, / Gândul din iuțimea fulgerului. / Și a suflat peste el cu duhul / Și l-a-nviat / Și-a alcătuit slove de carte / Din patru părți ale lumii / Și i-a pus numele Adam."137 Omul Cosmos reprezintă liantul mitic dintre lumile originare, lumea cerească și lumea pământească: "Dumnezeu că s-a gândit / Cerul și pământul o zidit (...) / Iar după-aceea-a făcut / Din jos despre răsărit, / Deasupra pe pământ, / Un rai mititel, / Mândru, frumușel, / Pe patru stâlpi de argint. / Și apoi

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
lucrurilor" (Aristotel), "forme apriorice ale intelectului" (Kant), "determinări ale ființei fiindului" (Heidegger) sau "structuri ideale și descriptive ale realității" (Pierce), categoriile sunt ontofanii, realul fiind răstălmăcit din perspectiva existențialului originar. Eterna viețuire antinomică, între lumea sacrului și lumea profanului, transfigurează mitic timpul și spațiul. Țăranul român, trăind în "zariște cosmică", reîntemeiază lumea ca manifestare a gândirii mitice în care transfigurarea sacră a timpului și a spațiului reface actul cosmogonic originar: "Lumea este întemeiată, de fapt, prin izbucnirea sacrului, istorisită de mit

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
descriptive ale realității" (Pierce), categoriile sunt ontofanii, realul fiind răstălmăcit din perspectiva existențialului originar. Eterna viețuire antinomică, între lumea sacrului și lumea profanului, transfigurează mitic timpul și spațiul. Țăranul român, trăind în "zariște cosmică", reîntemeiază lumea ca manifestare a gândirii mitice în care transfigurarea sacră a timpului și a spațiului reface actul cosmogonic originar: "Lumea este întemeiată, de fapt, prin izbucnirea sacrului, istorisită de mit. Fiecare mit arată cum anume o realitate a ajuns să existe, fie că este vorba de

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-o insulă, o specie vegetală, o instituție umană."2 Calendarul tradițional, ca timp sacru, și sărbătoarea, ca spațiu de manifestare a sacrului, pun în ordine cosmică lumea profană: "prin natura sa, Timpul sacru este reversibil (...), este, de fapt, un Timp mitic primordial readus în prezent (...). Timpul sacru este (...) mereu recuperabil și repetabil (...), acest timp nu curge că nu este o durată ireversibilă. Este un Timp ontologic prin excelență, "parmenidian", mereu egal cu el însuși, nu se schimbă și nici nu ia

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
prin rit, ritual și ceremonial, metamorfozele spațio-temporale soarele, luna, pasărea și șarpele capătă valențele unor categorii poetice relaționale. Astfel, procesul semantic, care învestește mitul ca discurs polifonic, poate fi reprezentat în felul următor: Interdependența categorială formează nucleul semantic al discursului mitic polifonic: III.1. DISCURSUL MITIC UN DISCURS POLIFONIC Filosofic și antropologic, mitul este considerat "o povestire anonimă aparținând unui corpus de narațiuni transmise oral între membrii unor grupuri sociale cu culturi proprii, aparținând lumii antice și popoarelor de interes etnografic

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
metamorfozele spațio-temporale soarele, luna, pasărea și șarpele capătă valențele unor categorii poetice relaționale. Astfel, procesul semantic, care învestește mitul ca discurs polifonic, poate fi reprezentat în felul următor: Interdependența categorială formează nucleul semantic al discursului mitic polifonic: III.1. DISCURSUL MITIC UN DISCURS POLIFONIC Filosofic și antropologic, mitul este considerat "o povestire anonimă aparținând unui corpus de narațiuni transmise oral între membrii unor grupuri sociale cu culturi proprii, aparținând lumii antice și popoarelor de interes etnografic".5 Termenul de mit provine

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
24 Universul temporal discontinuu, fragmentat, a fost numit "prototemporalitate", ca timp primordial, iar "cotemporalitatea", ca modalitate de abolire a rupturii temporale, a realizat "categoria de timp fără prezent (...), fără trecut și fără viitor un prezent statornic și continuu."25 Discursul mitic, ca discurs polifonic, structurat pe nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul și generând matricea semantică, figurată de universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul reprezintă o totalizare a categoriilor spațiale și temporale. Astfel, în cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
statornic și continuu."25 Discursul mitic, ca discurs polifonic, structurat pe nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul și generând matricea semantică, figurată de universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul reprezintă o totalizare a categoriilor spațiale și temporale. Astfel, în cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice. Punerea în act a universaliilor ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin rit, ritual și ceremonial. Structuri gnoseologice ale discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea, au rolul

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
categoriilor spațiale și temporale. Astfel, în cadrul discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea devin categorii gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice. Punerea în act a universaliilor ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin rit, ritual și ceremonial. Structuri gnoseologice ale discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea, au rolul unui "predicat universal"26 care resemantizează legăturile arhetipale. III.1.2. NUCLEUL SEMANTIC: PREDICAȚIA Dublu structurat, pe baza dihotomiei continuitate / discontinuitate, realizată de categoriile spațio-temporale, discursul mitic recuperează "cosmicul" ca fenomen continuu 27

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]