2,584 matches
-
echilibru sau identificare mai puternică cu elemente de spiritualitate autohtonă decât cu elemente neautohtone. Tradiții, mituri, sărbători specifice: acești indicatori au vizat modul în care se conturează atitudinile și comportamentul tinerilor vizavi de cultura tradițională. Referitor la mituri și personaje mitologice, majoritatea celor intervievați au precizat unul, maxim două din miturile fundamentale ale poporului român ne referim aici la: mitul Zburătorului, mitul transhumanței (Miorița), mitul creației (Mănăstirea Argeșului), mitul etnogenezei (Traian și Dochia) ș.a. Legendele cunoscute și precizate de toți tinerii
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
mai... (unde sînt zăpezile de-atunci!). Avem a face, de fapt, cu neîntrerupta modificare a unui mit, dacă nu cumva cu dispariția lui. Lumea, așa s-ar părea, înaintează spre un orizont din ce în ce mai sumar, simplificarea, epurarea mentalului general de "balastul" mitologic pare a fi tiparul în care se așază milenul ce vine. E bine? E rău? Începuturile civilizației au stat sub semnul imaginarului, nu de dragul în sine al acestuia, evident, ci răspunzînd, organic, provocărilor, spaimelor necunoscutului. Preluarea acestui imaginar chiar dacă încontinuu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
nu mai faceți psihoterapie cu mine, că nu ține. De observat, iarăși, că mai sînt și alienați practici. Buuun. Deși nu arăta defel a jovial stenic (și mai ales prosper), unul din acești alieniști de marcă ar fi putut fi mitologicul magistru Brânzei. Care, la drept vorbind, nici nu-și prea ogoia pacientul cu falsuri gen: Vai, ce mină bună aveți azi! Dacă nu-i aplica pe loc prăpăditului o hipnoză țeapănă (s-o țină minte), îl îndemna, țărănește, să nu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
memorare colectivă atât antropologia, cât și teoria simbolului și studiul ceremonialului. Imaginarul are o "gramatică" proprie, care devine vizibilă pentru că, spre exemplu, "sintaxa" imaginarului este asigurată, datorită dimensiunii lor temporale, de modelele și de narațiunile exemplare din componența unor structuri mitologice (din credințele populare) sau religioase (din discursul clerical); sau pentru că bestiarele (figurile animaliere simbolice), codurile profesionale sau cele ritualice și structurile spațio-temporale (cronotopoï) pot fi încadrate în așa-numitele clase "morfologice". Toate acestea se regăsesc în discurs (text sau imagine
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
accepțiuni tradiționale pot fi denaturate într-o preluare tendențioasă. Imaginarul colectiv, dată fiind memoria comună stocată în el, ajută realitatea cu date semnificante, utilizate liber de o instituție sau de un agent politic (când se face apel la un fond mitologic etc.), însă nu își îndreaptă mesajele în mode deliberat împotriva societății. Nu acționează contra comunităților, pentru că, spre diferență de sistemul ideologiilor, nu are la dispoziție instrumentele necesare: instituțiile și politicile lor. Imaginarul colectiv este "apelat" de instituții, nu este discursul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
perioada în discuție - care o consideră obscurantistă și decadentă, influențând implicit și perspectiva asupra imaginarului medieval -, Walter anunță o lectură structurată după legea unei memorii colective atent controlate. El caută în textele istorice și de filosofie doar imaginile sau motivele mitologice ce alcătuiesc un limbaj mito-poetic, considerat mai interesant decât ideologicul sau simbolicul (la care renunțase, de altfel, și Le Goff). Calea metodologică recomandată de Walter duce către antropologie literară, traversând, pentru a colecta concepte viabile pentru obiectul de studiu, istoria
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
în diacronie prin relații logico-simbolice de tip "sintactic", poartă marca prezenței scenariului. Singura diferență ar consta în faptul că ideologiile țin mai curând de vocabularul politic al spațiului profan (nu doar secularizat, mă refer la putere în general), în timp ce unitățile mitologice, religioase, credințele au în comun faptul că spațiul la care trimit (cadrul narativ) sau în care sunt manifeste (cadrul ritualic sau ceremonial) stau obligatoriu sub semnul sacrului. Am introdus la acest nivel structurile derivate cu ajutorul miturilor, care, la rândul lor
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și normele sociale ("eticheta de curte"), politice (codul vasalității), culturale și spirituale (canonul ortodox). Un alt exemplu îl constituie "complexele": pentru că sunt stări trăite în situații-limită, fundamentale pentru definirea unor comportamente existențiale, dar oglindite și de anumite narațiuni cu caracter mitologic, sunt definite de metonimie (o formă derivată a metaforei). Bestiarele animaliere, pe care ni le putem reprezenta precum glosarele, au ca formulă-cheie simbolul. Ele sunt reprezentate în fiziologuri, în fabule și parabole, în cărțile populare sau în alegorii politice, precum și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și puține informații), cât și la memoria colectivă (oricât de vagă). Pe de altă parte, absența din imaginarul istoriografic al culturii noastre medievale a unor mituri cosmogonice, precum cele orientale, aparent denotă o lipsă de fantezie sau chiar o deficiență mitologică. Altfel decât cronicile rusești și cronicile slavilor apuseni, cele din secolul XVI, cu tradiție în a îngloba nuclee de legendă, scrierile românești omit până spre 1650 povestirile orale, nedepășind "stilul inscripțional". O excepție ar putea fi considerată legenda fraților eponimi
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
tronului -, se regăsește în cărțile populare, acolo unde este proiectat un întreg cod al regalității și al investirii itinerante, prin descrieri ample ale treptelor inițierii și ale probelor la care este supus cuceritorul "universului împotrivă", acesta fiind construit pe structuri mitologice de sorginte antică. Din suprapunerile nivelelor laic, religios cult și religios popular și din infuzia de elemente orientale, prin cultura islamică, literatura locală preia și dezvoltă cronotopoï și bestiare care apar apoi în Istoria ieroglifică, în Jitii, în Viața și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a acestei literaturi poate fi identificată în forma magiei populare "teoretico-practicistă" (Ciobanu 97) din cărțile de prevestire și de ghicit (Astrologhie, Gromovnic, Obrociri de zile, Cărți de visuri, Oglinda norocului etc). Eliade identifica în ele, stabilindu-i suprarealului o sorginte mitologică, urmele unei cosmogonii și ale unor tehnici arhaice cu valoare antropologică, reținute ulterior în imaginarul medieval ("Cărțile populare în literatura română". Meșterul Manole 151-65). Dintre scrierile de prevestire, cărțile cu conținut astrologic se bucurau, probabil, de cel mai numeros public
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
esența sa, timp: se petrece; dar el lasă o ființare să aibă loc, o ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. Din acest joc de a avea loc se ivește lumea, ceea ce înseamnă că intuițiile primare mitologice privind "lumea" ca o deschidere spațială se susțin: nu însă după reglementările judicativului constitutiv, ci după judicativul regulativ, care pune în evidență ființarea în sensul de ceea-ce- are-loc (adică în sensul petrecerii unui eveniment). Și aceasta mai înseamnă că multe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Konstantinov și E. Stanev, completează tabloul răspândirii literaturilor slave în spațiul românesc, cele mai multe comentarii pun în lumină caracterele „corintice” ale lucrărilor unor scriitori polonezi și bulgari, raportați adesea la cei români. Sub acest raport, se subliniază, mai întâi, rolul viziunii mitologice în edificarea structurilor narative ( B. Schulz, Ștefan Bănulescu și I. Radicikov), precum și rolul mitului în reconstituirea sistemului axiologic, apoi este pusă în lumină literatura ca reconstrucție alegorică a unor lumi depărtate (A. Kușniewicz). La acestea se adaugă evidențierea câtorva trăsături
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287208_a_288537]
-
Idei estetice și literare în anchetele din presa românească a perioadei 1900-1950. Încă elev, publică versuri și însemnări literare în foi școlare de cultură, în a căror redactare se implică. Încercările poetice, în dicție livrescă, practicând mica emfază a aluziei mitologice, surprind prin gravitatea unor îngândurări. În studenție, D. colaborează la „Dialog” și „Opinia studențească”, semnătura lui reapărând după un timp în „Arlechin”, „Anuar de lingvistică și istorie literară”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „Viața românească”, „Revista de lingvistică și știință literară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286920_a_288249]
-
Iași, 1999. Ediții: Ion Anestin, Scrieri despre teatru, pref. edit., București, 1989; Petru Comarnescu, Jurnal. 1931-1937, Iași, 1995; Aurel Leon, Cafeaua de dimineață, pref. Ioan Holban, Iași, 1995; Elena Niculiță-Voronca, Datinile și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică, introd. Lucia Berdan, I-II, Iași, 1998; Vasile Alecsandri, Pasteluri. Dan, căpitan de plai, Iași, 1998 (în colaborare cu Silvia Durnea); De ce scrieți? Anchete literare din anii ’30, pref. edit., Iași, 1998 (în colaborare cu Gh. Hrimiuc-Toporaș); N. Iorga, Generalități
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286920_a_288249]
-
A., Iarba fiarelor, București, 1928. 16. Candrea I. A., Folclorul medical român comparat, București, 1944. 17. Cantemir D., Descrierea Moldovei, Iași, 1723. 18. Caraman Petru, Obrzed Koledowania a Slavian i a Rumanov studyaru porównawezw, Kracovia, 1933. 19. Caraman Petru, Substratul mitologic al sărbătorilor de iarnă la Români și Slavi, Iași, 1931. 20. Caraman Petru, Xilogenèse et lithogenèse de l'homme, Revista "Zamolxis", vol. I, 1938, pp. 177-187. 21. Capră C., Hore și strigături populare din jud. Vaslui. Al 2-lea Anuar
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
exersează o altă formulă, subsumabilă romanului de analiză psihologică, iar Dumnealui și Eva (1973) e un roman ironic și umoristic. Scriitorul reia și dezvoltă în stil personal romanul (neterminat) Minunile Sfântului Sisoie de G. Topîrceanu: umanizează personajele supranaturale și prozaizează mitologicul. Cotidianul și „sacrul” sunt „armonizate” într-o proiecție bufă, de bună calitate literară, cu episoade pline de vervă, alternând tonul grav cu cel disimulat lejer. Exercițiul dramaturgului este vizibil în aceste pagini, câteva scene fiind alert dialogate. Singura sa piesă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286632_a_287961]
-
prin mecanisme spontane, nonconștiente; conștiința care îi însoțește existența este o luare de cunoștință posterioară și supraadăugată (Zamfir, 1971). Instituțiile sociale din societățile arhaice, cristalizate de-a lungul a multe generații, odată constituite se reflectă în conștiința colectivității sub formă mitologică sau, mai târziu, sub forma unor explicații teoretice speculative, ideologice. Ca ilustrare pentru modul mitologic de reflectare în conștiință a instituțiilor sociale, se poate invoca analiza miturilor originii realizată de Mircea Eliade (1978). Un sens al termenului de ideologie, introdus
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și supraadăugată (Zamfir, 1971). Instituțiile sociale din societățile arhaice, cristalizate de-a lungul a multe generații, odată constituite se reflectă în conștiința colectivității sub formă mitologică sau, mai târziu, sub forma unor explicații teoretice speculative, ideologice. Ca ilustrare pentru modul mitologic de reflectare în conștiință a instituțiilor sociale, se poate invoca analiza miturilor originii realizată de Mircea Eliade (1978). Un sens al termenului de ideologie, introdus de către Marx și Engels, se referă la conștiința într-o asemenea ipostază: conștiința în care
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
conștiinței unei colectivități. Deși neenumerată vreodată în rândul formelor conștiinței sociale, nu există nici un argument care să ne împiedice a o face. Istoria reprezintă un mod specific, ireductibil de a se gândi pe sine al oricărei comunități. Începând cu forma mitologică și sfârșind cu cea științifică actuală, istoria este un important mod al comunității de a fi conștientă de sine. Următoarele funcții ideologice sunt îndeplinite de către istorie, într-un fel sau altul: • Formă a conștiinței de sine a unei comunități. Ori de câte ori
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
ediții din scriitori români și străini, folosind și pseudonimul Lis Karian. C. debutează ca poetă sub influența lui Blaga, cu versuri fără rimă și ritm (urmărind, în curgerea lor, doar o anume stare interioară), în care sunt prezente câteva figuri mitologice (Ulise, Penelopa, dar și Meșterul Manole), precum și un sentiment de resemnare melancolică în fața trecerii timpului. Există, de asemenea, o tendință vizibilă către concentrarea poeziei și condensarea lirismului, tot în manieră blagiană: „În timp ce stăm aici,/ Ca niște copaci credincioși,/ Cineva/ Mână
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286107_a_287436]
-
și religioase este netă doar pentru cititorul modern, deoarece, conform imaginarului religios al acelui timp, substanțele naturale utilizate în riturile magice primeau puterea lor direct de la Dumnezeu. Contactul dintre puterile naturale și puterea divină se justifică prin rațiuni de tip mitologic, după cum o arată textele de exorcizare împotriva bolilor și nenorocirilor descoperite în culturile Orientului Apropiat antic. Suprapunerea dintre cauzalitatea naturală și cea religioasă cu privire la boală și vindecare este, așadar, o caracteristică atestată nu numai în Biblie, ci și în toată lumea
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
unei imagini tipice ideologiei regale în care acesta - domnitor pământesc - își ajută și apără poporul, în special „pe orfani și pe văduve”. Ps 104,3 interpretează aceeași imagine a cavalerului divin în termeni mai adaptați cosmologic, amintind de unele texte mitologice antice din Orientul Apropiat precum ciclul lui Baal din Ugarit (secolele al XIV-lea - al XIII-lea î.C.) în care zeul furtunii Baal își arată calitățile sale de războinic puternic și purtător al ploii făcând din nori carul său
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
care-și duce sămânța sa în sânul matern al femeii (Is 45,8), la fel cerul distribuie rodnicie sânului pământului. Deși asemănarea pe care Biblia o face între ploaia căzută din cer și sperma umană e cunoscută în diferite povestiri mitologice din Orientul Apropiat antic, ea se diferențiază de aceste mitologii prin aceea că nu cerul dă direct rodnicie pământului, ci, prin intermediul său, Yhwh, creatorul cerului (Ps 78,23-25; cf. Dt 28,12). Pământul și marea Conform Gen 1, între apele
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
considerate realități pozitive, dar adesea întruchipează și imaginea puterilor haotice și rele; prin urmare, prin poruncă divină și ele rămân separate de pământ. Opoziția dintre apele haotice ale mării și Dumnezeul creator prezentă în mulți psalmi are o puternică conotație mitologică (cf. Ps 89,10; 93,3-4; 104,9) ce se regăsește și în alte mitologii din Orientul Mediu antic precum în lupta dintre zeul Baal și zeul Yam din textele de la Ugarit sau mai cunoscuta luptă dintre zeul babilonian Marduk
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]