KorAP: Find »[drukola/base=murmura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...91 92 93 ...188 >

4,695 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

ele abia Începe. - Zidul? - Da. Sunt convins că fratele tău trăiește și că se apropie de noi. Dar e foarte departe. Alexandru rămase nemișcat. Din Întunericul nopții Începeau să cadă fulgi mici și ușori de zăpadă. După câteva clipe lungi, murmură cu un tremur de bucurie: - Știam... 15 decembrie 1474, Vaslui, Moldova Zăpada se așternuse temeinic și continua să ningă. Pădurile erau albe. Albă era și valea Bârladului peste care trecea podul de lemn. Apa râului Înghețase. Seara viscolise, iar oștenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
la campania din 1462 Împotriva lui Vlad Dracula, zis Țepeș. Iar aceea fusese o campanie a spaimei, sfârșită cu atacul de noapte al voievodului muntean și cu mii de țepe ridicate lângă Târgoviște. Aceste țări române nu puteau fi cucerite, murmurau tot mai mulți războinici. Iată, de aproape o lună mărșăluiau pe un tărâm pustiu și otrăvit, iar oamenii cădeau sub săgeți zi și noapte. Nu mai aveau mâncare, nu mai aveau apă. Erau siliți să fiarbă zăpadă, dar În ultimele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
o cunoșteau deja. - Să vă rugați În această noapte. Și să vă odihniți, voi și oamenii voștri, spuse Ștefan. Trezirea În liniște deplină, Înaintea zorilor. Să ne ajute Dumnezeu și să ne păstrăm credința În izbândă. - Să ne ajute Dumnezeu... murmurară participanții la sfat. - Doar o clipă! se auzi vocea calmă a căpitanului Oană. Ștefan se Întoarse, ușor Încruntat. - E târziu, căpitane... - S-ar putea să fi omis un detaliu, spuse Oană, Îndreptându-se spre pologul care Închidea intrarea În cortul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
dă Înapoi nici un pas! Unul din curieri se Întoarse În flancul stâng, cu vești rele. - În jurul voievodului e o luptă cumplită! spuse el, gâfâind. Căpitanul Oană se bate la sabie ca un nebun! Apărătorii sunt Încercuiți! - Nu ne lăsa, Doamne... murmură și comisul Toader, asemeni spătarului Albu. În tine ne e nădejdea, Dumnezeule, că Îți Înălță măria sa mănăstiri În toată Moldova... În partea centrală a bătăliei, peste cinci mii de răzeși zăceau Împunși de sulițe și tăiați de iatagane. Pedestrimea moldoveană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
mai puternic dușman al Europei și al Întregii creștinătăți. Ceea ce nu Îndrăzniseră să creadă că se va Întâmpla se Întâmplase astăzi, 10 ianuarie 1475, aici, la Vaslui, sub ochii lor. Fără nici un ajutor din afară, Moldova biruise. - Straordinario... Impossibile... Incredibile... murmură Gianluca Fontanelli, privind mulțimile Însângerate Îngenunchind În fața semnului crucii, ridicat de voievod. Alexandru voi să spună ceva, dar nu reuși. Avea un gol În stomac, care Îi provoca o amețeală de neînțeles. Fusese martorul unei minuni. Nu Înțelegea Încă acea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
grabă, pe negustorii indicați de ciudatul necunoscut, cu ochi albaștri și trăsături europene. În jurul lui Ștefănel se strânseră doisprezece negustori. - Voi, spuse tânărul, negustorii de oglinzi, sunteți de acord să apărați acest târg cu oglinzile voastre? - Dacă ne spuneți cum... murmură, uimit, unul din negustori. - Nu există realitate, spuse Ștefănel privindu-l pe călugăr. Există doar aparențe. Aparențele Înșeală. Aparențele sunt simple oglinzi. Călugărul Îl urmărea Încordat. Începea să Înțeleagă planul, care i se părea absolut nebunesc. - Oglinzile cele mari, Înșirate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
și mongolul acela? - Da... Îți stătea inima-n loc... nu câștigă nici unul că fugi mongolul... -... din trei În trei ceasuri... se auzi, slab, vocea curierului. - Ce-o fi zicând? se Întrebă moș Vasilie. Că doară bătălia se termină... - Se termină... murmură Oaie, parcă abia atunci aducându-și aminte că nevasta și copiii lui sunt departe, prin obcinele Bucovinei. De când se Înscăună măria sa Ștefan ne fu și bine și rău... - Cum așa, măi Oaie? Păi, ori bine, ori rău! - Bine, că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
doborâse pe șeful bandiților de două ori Într-o singură secundă. La doar douăzeci de pași depărtare, Oan-san urmărea calm desfășurarea luptei. Cei opt arcași ai lui Jian Shi se apropiară, pregătindu-se să tragă. Dar, În spatele lor, un ușor murmur arăta uimirea războinicilor. Jian Shi se ridică din nou, ușor amețit. Locul În care fusese lovit nu era ales la Întâmplare. Încetul cu Încetul, simțea că Își pierde simțul echilibrului. Privi În jur și văzu sulița pe care o scăpase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
să pară veselă și calmă. Dar nu era. După cină strânse masa și se pieptănă Îndelung, Încercând să amâne orice discuție. - Ce se Întâmplă, Erina? se auzi vocea căpitanului, care Își umpluse din nou cana cu vin. Pari tristă... - Nimic... murmură tânăra. Poate așteptarea... Căpitanul nu spuse nimic. În cameră se lăsă tăcerea, o altfel de tăcere decât cea de dinaintea sosirii lui. Și, Într-un târziu, Erina șopti: - Nu mai pot... Oană așteptă continuarea, uimit. - Ce ai făcut acolo, la Vaslui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
voievodul. Ce se Întâmplă apoi? Cum mai pot eu exista fără tine? La asta te-ai gândit când ai rămas acolo, singur În fața LOR? Între ei și tine doar o biată spadă? Te-ai gândit? - Toată țara a sângerat, Erina... murmură Oană, din ce În ce mai obosit. Se lăsă din nou liniștea. Erina se gândi că, poate, nu ceea ce spusese era important. Că nu alesese bine nici cuvintele, nici momentul. Că totul era mult mai complicat decât putuse ea exprima. Că simțea o spaimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de spintecare verticală, continuată cu lovituri scurte, laterale. Căpitanul eschivă atacul cu o simplă Întoarcere de trunchi și pară cu lejeritate combinația laterală. Apoi continuă să procedeze la fel, eschivând și blocând, fără a da un pas Înapoi. - Tehnica italiană... murmură, zâmbind, după al doilea atac al fiului său. Nu e rău deloc... Parcă se simte aici mâna lui Fabio Foscolo... Alexandru nu spuse nimic. Combină un atac frontal cu o Întoarcere rapidă, finalizată printr-o fandare menită să străpungă pieptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Matei Corvinul. Doar câțiva oameni asistaseră la Întâlnire, restul Înconjurând locul și rămânând nevăzuți. Nimeni nu auzise discuțiile dintre cei doi veri, care se revedeau după mai bine de treisprezece ani de despărțire. Căpitanul Oană privi Încă o dată pădurea, care murmura Încet atinsă de o boare de vânt. În munți era liniște. Drumurile erau sigure. Dar seara se apropia, iar pentru siguranța voievodului trebuiau să ajungă cât mai repede Înapoi, la Cetatea Neamțului. Căpitanul se apropie de masa de lemn la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
ieșind din cercul care se strângea În jurul lui. Cei șapte porniră În urmărirea lui. De pe margini, ceilalți Apărători priveau cu Încântare Încercările noului lor tovarăș de a scăpa dintr-o situație În care nu avea nici o șansă. - A doborât trei... murmură Vasile al lui Scatoalcă. Nu-i rău deloc, pentru un Începător. - Mda... șopti Ion Moț. Să vezi ce-o să pățească ăia trei cu căpitanul... Doi Apărători Îl ajunseseră pe Alexandru. Dar, de această dată, tânărul fu mult mai rapid decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
cu platoșă al Apărătorului din dreapta, care căzu din șa aproape fără răsuflare. Lovi apoi În stânga, dar celălalt luptător pară cu garda sabiei. Forța loviturii fusese, totuși, suficient de mare ca să rupă sabia la o palmă mai sus de mâner. - Cinci... murmură Vasile al lui Scatoalcă, uimit. Ceilalți cinci Apărători Îl Încercuiră. Tânărul nu mai Încercă să scape, ci atacă primul, cu ambele buzdugane. Săbiile se loveau de fierul lor aspru, scoțând scântei. Dar diferența de forțe era prea mare. Una din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
curte. Brusc, acolo se Întâmplă ceva neînțeles, tătarul năvăli asupra căpitanului, ienicerii Îl opriră, dar arcașii traseră. Simion Își ținu răsuflarea. Nu era nici o Îndoială. Căpitanul fusese lovit. Nu căzuse Încă, dar avea săgeți În umăr, braț și picior. -Dumnezeule... murmură Simion, Înfiorat. Dumnezeule mare... ce-am făcut cu căpitanul?... Cui l-am lăsat, Doamne? Arcașul simți un tremur În tot corpul și, pentru câteva clipe, fu incapabil să ia vreo decizie. Ceea ce vedea nu putea fi adevărat. Ridică din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
pe două rânduri. - Șarjă pe flancul stâng, cu voltă strânsă și ieșire din Încercuire! Apoi același lucru pe dreapta! Să nu-i lăsăm să iasă! Călăreții În mantiile albe cu semnul scutului și spadei se lansară la atac. - Ce curaj... murmură Ali beg. Păcat că vor muri toți... În mijlocul ienicerilor, comandantul turc se aplecă asupra căpitanului. Cu două minute mai devreme făcuse același lucru, dar nu depistase nici un semn de viață. Profitând de neatenția ienicerilor, Ogodai scăpase și, deși Oană era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Și de cai. Și mai ales de tine... Alte tropote se apropiară dinspre câmpia Galaților, gonind În galop nebun spre miazănoapte. Mai sus de conacul Murgeștilor, călăreții o luară spre Apus, pe drumul ce ducea la Cetatea Neamțului. - Alți curieri... murmură Erina, Încercând să vadă ceva pe fereastră. E deja Întuneric... S-a Întâmplat ceva dacă măria sa trimite curieri la vreme de seară. Au de călărit toată noaptea. - Da, spuse bătrânul, așezându-se În scaunul său larg, cu mânere sculptate În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
primăvară, despre capacitatea flotei, despre structurile de comandă ale Cuceritorilor. Avem chiar și portretele a trei dintre cei patru Cuceritori care conduc ordinul. Dacă amânăm plecarea din zona periculoasă, poate Alexandru va reuși să-l surprindă și pe ultimul. - Alexandru... murmură voievodul. Va trebui să anulăm misiunea. E destul că l-am pierdut pe căpitanul Oană. Nu trebuie ca și fiul lui să rămână Într-un loc atât de primejdios. E posibil ca cei care au plănuit atacul de la Brănești să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
pumnalului, la vârsta de cinci ani. Acum, se dovedea că simțurile și priceperea lui sunt dincolo de tot ce se putea imagina. Primul Cuceritor duse mâinile În dreptul pieptului, ca și cum s-ar fi apărat de o forță care se apropia implacabil. - Foc... murmură din nou, dar forța aceea nevăzută Îl atingea deja, era contrariul forței lui, era prospețimea aerului și tumultul șuvoaielor de apă din munți. Era spiritul muntelui, transformat În energie. În privirile tânărului luptător, Cuceritorul văzu zăpezile și neclintirea unor munți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
patrulei trimise de Ștefănel. A ridicat ancora fără permisiune acum o oră sau două, dar a ancorat din nou În apropierea palatului. O parte din echipaj a coborât la țărm și s-a amestecat În mulțime. - O navă de spionaj... murmură Ștefănel. Sub ce pavilion? - Genovez! - Firește... Nu putea fi aproape nici un alt pavilion care să nu trezească suspiciuni! Bănuiesc că poliția vamală a primit un bacșiș gras și a Închis ochii... Amir, Cuceritorii dispun de flotă de război? - Doar două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
că vor trebui să angajeze lupta la prova și la pupa. Dar deodată Îl străbătu o Întrebare fără răspuns. „Dacă sunt la mai puțin de o săgeată, de ce nu trag?!” * - Am mai văzut undeva flamura aceea cu cap de zimbru... murmură Ștefănel. - E flamura Moldovei, stăpâne, răspunse Amir, mirat și el că folosește termenul protocolar În fața șefului Cuceritorilor. Între el și Anda rămânea o viață Întreagă de povestit, dar ipostaza publică a lui Ștefănel În acea clipă era de stăpân. Marele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
eu m-am prostit de tot, dar am impresia că suntem apărați de dușmanii noștri de moarte. Cuceritorii! - Pe catargul galioanelor se semnalizează către galere! continuă marinarul de cart. „Opriți ostilitățile!” Urmează alt semnal. „Corabie sub protecția Cuceritorilor!” - Sub protecția... murmură Gabriel, copleșit. Alexandru luă luneta pe care Morovan o lăsase lângă cârmă și potrivi focalizarea spre palatul Ak Sarai. Distanța era destul de mare pentru ca siluetele să nu mai aibă claritate, dar, prin umbrele Înserării, pictorul distinse câteva personaje. Două Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Îndreptate spre el. Alexandru era privit de tânărul al cărui portret dispăruse. Era un dialog al lentilelor, reglate la distanțe din ce În ce mai mari. „Cine ești?... ” Întrebă Alexandru, șoptit. De pe palatul Ak Sarai veni, parcă, ecoul: „Cine ești?... ” * - Au ieșit din strâmtoare... murmură Amir. Nu Înțeleg absolut nimic... - Anda... Totul se petrece prea repede și prea Încet, răspunse Marele Maestru. - A, da. Acum e mult mai clar. - Au trecut prea mulți ani În care n-am putut face nimic altceva decât să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Arcașul Simion. Cel care a luptat pentru viața ta, Alexandru, acum optsprezece ani. El e singurul care a asistat, neputincios, la execuția lui Oană. Căci n-a fost nici o luptă, a fost o execuție. L-au doborât cu săgeți. - Cine... murmură Alexandru, cuprins de amețeală. - Acțiunea a fost organizată de Ordinul Cuceritorilor, cu doi aliați: Hanatul Crimeii și un trădător din interior, vornicul Isaia. Cuceritoriii l-au trimis pe comandantul spahiilor, Ali beg. Crimeea, pe Ogodai, comandant de tumen, fratele unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Împreună cu Jovanka, primul verdict al medicului venețian. Trecu aproape un ceas până când ușa se deschise. Medicul ieși primul, cu o figură Încruntată. Apoi ieși Angelo, parcă frământând În minte mai multe ipoteze. - Cum e? Întrebă, nerăbdător, Alexandru. - Nu e bine... murmură Angelo. Dar Întâi sunt necesare tratamente care nu pot fi aplicate aici. Chiar și unele operații chirurgicale. Oasele sunt rupte, plămânii sunt afectați, mușchii și nervii la fel... Vom vedea, când se trezește, cum e simțul vederii. S-ar putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]