2,953 matches
-
timp niște articole sau studii filozofice. Cu ele sub braț ți-ași putea pleda mai ușor cauza și cu mai multe șanse de reușită."' "Despre ce-ași putea scrie?" zisei amintindu-mi despre discuția mea, pe aceeași temă, cu Matilda. Musafirii mei se ridicaseră să plece. Mă ridicai și eu să-i conduc. Asta nu e o problemă", zise el și începu deodată să râdă, acel râs al său sacadat și insistent, și care se intensifica tocmai când credeai, ca să nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
zece. Vintilă, zice, hai la cismar, care dracu cismar, întreb, îl știu eu, zice, nu e prea departe. Mergem noi la cismar, cîrnati, cismarul, care avea două odăi deasupra dughenei, a dat din umeri, începuseră să-i vină și lui musafiri: doamna n-are nici un pantof la mine, zice, e adevărat că o servesc oricând, dar nu mi-a adus nimic în ultima vreme. Eheee! îl aud pe Costaichie pe drum. Știu eu unde e ea acum, într-un taxi, bea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ea peste douăzeci de persoane. În dreapta ea îmi arătă un ghișeu și alături un ascensor care, zise, aducea felurile de undeva de jos, din bucătărie. "Ăsta era scaunul meu, mă punea tata în capul mesei, duminica, să mă vadă toți musafirii. În celălalt capăt stătea el cu mama. Dar numai duminica. În timpul săptămânii mâncam în altă sufragerie, numai noi trei (o sufragerie mai mică, o s-o v-o arăt)..." Coborârăm și ea o luă înainte. Aprinse în salonul cu nișe o
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Mama îmi face tot felul de figuri la care nu te aștepți, vorbește, spune tot, nu se poate abține. Aseară se apucase să povestească fără nici un rost istoria cu aparatul de fotografiat căzut în apă... Și asta totdeauna când avem musafiri... Știu asta de mult, dar de fiecare dată uit... Sânt sigură că în lipsa mea, când m-am dus să prepar icrele, ți-a făcut cu ochiul că nu știu să gătesc. Uneori mă amuză, dar alteori mă enervează. Culmea e
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
eu, rabdă de mă face să am remușcări, și când colo e și mirată că îi cer scuze. Și pe urmă deodată i se năzare din te miri ce, și degeaba fac mea culpa, nu uită, și abia așteaptă un musafir să mă ponegrească..." Mă înveselii. "Nu?! zise. Nu e așa că ți-a făcut cu ochiul?" Izbucnii în râs. Nu chiar!" zisei. "Ba da, ba da, ca dovadă că a venit peste mine în bucătărie să se uite... Mi-e foarte
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de durată, ci de disponibilitatea mea afectivă... după ce trecusem printr-atîtea... și încă mai treceam... "Tocmai, spusei, n-ași fi avut timp dacă n-ași fi scris-o pe prima..." "Mai vorbim, hai să aprindem." Revenii în odaie și răsucii comutatorul. Musafirii noștri stătuseră ca și noi la cealaltă fereastră, șoptindu-și desigur lucruri tot atât de... Se întoarseră și închiserăm geamurile. Suferinda doamnă părea mai liniștită, dar când umplurăm paharele, nu se atinse de al ei. "Stimată doamnă, ridicai eu glasul, lăsați, beți
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
sânt familiari și nu se sinchisesc dacă ne surprind, să zicem, goi în pat, sau chiar în baie). "Eeei, nu se doarme de Anul nou, trezește-te, domnule, o să ai destul timp să lenevești până la celălalt... Așa îți primești tu musafirii?... Ei, haide, acuma nu te jena, dă-te jos și aprinde lumina... Unde o fi comutatorul ăsta?" Era Matilda, veselă nevoie mare, îi recunoscusem din prima clipă, și venind parcă dintr-un vis îndepărtat, glasul ei de altădată, din clipele
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ți se va respecta dorința. Ripley dădu din umeri și fu un pic surprinsă să descopere că mușchii îi dădeau ascultare. ― M-am bucurat de singurătate atâta amar de vreme. De cine e vorba? Meditehniciana ajunse la ușă. ― De doi musafiri, de fapt. Ripley observă că era iar surâzătoare. Intră un, bărbat, având ceva în brațe. Ripley nu-l cunoștea pe acesta, dar recunoscu ce anume aducea acesta, ceva care părea să se plictisească de moarte. ― Jones! Se ridică pe pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
fără cel mai mărunt semn particular. Zâmbetul său, era tot atât de prietenos ca al meditehnicienei, fiind probabil datorat unei lungi experiențe profesionale. Cu o înclinare a capului, femeia îi arătă că-l băgase în seamă, dar își continuă monologul cu motanul. Musafirul înțelese că el trebuia să facă primul pas, dacă nu voia să rămână doar un simplu comisionar. ― Frumoasă cameră, declară. (Parcă era de la țară, dar vorbea ca un orășan, se gândi Ripley. Bărbatul își apropie ușor scaunul de pat.) Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
contrazic. Dar poate c-am putea juca o tură după ce mi se va da o cameră de locuit și șansa de a mânca ceva. Adăugă: De fapt este timpul să se ia o hotărâre și să fiu tratat ca un musafir, nu ca un prizonier, din moment ce, te asigur, sunt foarte doritor să-i ajut pe savanții voștri cu tot ce pot. Era singura modalitate la care se putea gândi pentru a amâna o provocare imediată. Și, evident, dacă putea primi cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
-i făcu semn lui Unu. Cât durară aceste scurte formalități, simți mereu în spatele lui prezența lui Breemeg. Așa că nu se găsi nepregătit când curteanul spuse pe tonul unui superior care se adresează unui subordonat: - Domnule Onda, ce ați pregătit pentru musafirul nostru? Era deci pe cale să afle nume. Sau - cum se dovedi - numai un nume. Dar și-atât era de-ajuns. Vocea Doi - Onda - spuse pe un ton care dovedea că-și accepta rolul de grad inferior: - Domnule, am testat chimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
dovedi - numai un nume. Dar și-atât era de-ajuns. Vocea Doi - Onda - spuse pe un ton care dovedea că-și accepta rolul de grad inferior: - Domnule, am testat chimic fluidele care erau folosite în capsulă pentru hrană, uh! a musafirului nostru. Și am pregătit o supă care combină elementele hrănitoare pe care le-am determinat. El era cel mai solid dintre cei doi bărbați - cu excepția capului, care era alungit, în timp ce Vocea Unu avea o față pătrată. Onda era cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
atinse un dispozitiv lateral. Gosseyn observa cum curteanul înghițea în sec - pur și simplu gâtul îi tresărea ca atunci când înghiți. Dar înainte ca omul să-și recapete aplombul oficial, băiatul îl expedie. - Poți să pleci Breemeg. Mă ocup eu de musafir, mulțumesc. Apoi îl salută pe Gosseyn cu o mișcare a mâinii. Incidentul se încheie; Breemeg, căruia i se închisese ușa în nas, fie pândea pe-afară, fie era ușurat că i se dăduse voie să plece.., 7 Supus - cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
se putea hotărî să-și folosească super-creierul - și ceva avea să se întâmple; ce anume, asta nu mai putea spune. "...În fond, intenția mea era să mă întorc în apartamentul imperial de pe navă, s-o ajut pe Strala și pe musafirii care fuseseră transferați la bord de Gosseyn Doi". în schimb, îl fulgerase gândul acela despre Enin; și, într-un fel sau altul super-creierul său defectuos elaborase acele detalii secundare și-l adusese unde se afla băiatul, aici, pe această planetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
lui Gosseyn Doi - și-i salvase viața. Fața o avea la fel de slabă ca atunci. Dar părea mai matur decât îl știa memoria lui Gosseyn. Dar era o diferență aproape insesizabilă. Ce era mai important, era încântat să-i aibă ca musafiri în căsuța lui. - Ați venit într-un moment potrivit. E ziua mea liberă. Sau - zâmbind - noaptea mea liberă; așa că v-aș putea fi de vreun ajutor. Oricum văd că în momentul acesta aveți nevoie de o baie și de somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
toaletă și încercă prima sa experiență de a urina. Apoi merse la chiuvetă, luă o perie de acolo și, cam stângaci Își pieptănă părul. Apoi se spălă pe mâini și pe față și se șterse pe un prosop pregătit pentru musafiri, care atârna într-o agățătoare. (Cu o seară înainte nu fusese acolo decât prosopul de baie al lui Lyttle, pe care îl folosiseră și ei.) În timp ce își executa programul de dimineață, își lăsă atenția să se îndrepte către cealaltă dublură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
din ce în ce mai nedumerită. - Da. Era vocea lui Dan Lyttle. Mai adineauri ai venit aici și mi-ai comandat să-ți pregătesc micul dejun. Și eu l-am pregătit, nu-i așa? - Și? - Ei, bine, - tonul bărbatului era destul de neutru - tu ești musafir în casa mea și mă tratezi ca pe un servitor. Asta vreau să spun: care este presupunerea ta? Urmă o scurtă pauză, apoi: - Eu sunt Împăratul, Toată lumea face ce spun eu. - De unde zici că vii? - Dzan. Universul Dzan. Era vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
un joc pe video pentru tânărul tău prieten. Când m-am întors, acești bărbați se aflau aici unde îi vezi. Chiar atunci când Dan Lyttle dădea aceste explicații, unul dintre cei doi bărbați în haine civile făcu prima miscare venită din partea musafirilor nepoftiți: se ridică în picioare. Era un individ de înălțime potrivită și cam rotofei. Avea pe fața rotundă un zâmbet strâmb, în timp ce aștepta politicos ca Dan Lyttle să termine ce avea de spus. După care rosti pe un ton dulceag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
gânduri. Iar intrușii fuseseră înșelați de banalitatea imaginii unui om care mănâncă. Lyttle se aplecă din nou spre el, și, de data asta, șopti: - Acela este Mașina Jocurilor! Identitatea lui! - Hei! Era un strigăt venit dinspre purtătorul de cuvânt al musafirilor nepoftiți. Gosseyn și Lyttle reacționară imediat. Gosseyn spuse: - Dacă mai vreau ou, zici? Apoi se șterse iarăși la gură, ca și cum șoapta ar fi avut vreo legătură cu întreținerea curățeniei. Așeză apoi prosopul peste cartela perforată. Se ridică. Și se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
sfătuiesc să cooperezi fără nici o rezervă mentală, sau de orice fel. După aceasta, el făcu o mișcare - periculoasă pentru el, după părerea lui Gosseyn. Având la dispoziție doar gâtul acela subțire cu care să execute mișcarea, dădu din cap spre musafirul - prizonier, își ridică din nou capul până ce acesta reuși să stea într-un echilibru precar deasupra corpului; și se așeză, Gosseyn rămase nemișcat. Se simți o clipă copleșit. Fuseseră rostite atâtea cuvinte încât simți nevoia unei reacții, de apărare, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
și Oana Sârbu se giugiuleau pe ecran, deșuruba plăcuțele cu numere de pe spătarele scaunelor (albe, plastifiate, rămase de pe vremea lui Ceaușescu) și le schimba între ele. A doua zi, descopereai rânduri întregi cu cifra șase, opt sau doisprezece, în funcție de preferințele musafirului din noaptea respectivă. Andrei lucra într-un club de rockeri, pe Lipscani, și nu pot să vă spun cu ce înlocuia berea sau ce turna în paharele de cocktail. Oricum, după ce sala se scufunda în fum și porneau chitările, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spune cu ce te mai garnisea? La o adică, se instala chiar în programul anti-virus, anunțându-te că ți-a găsit probleme prin altă parte; ți le și semnala, corect, în căsuțe luminoase cu sigla firmei. Tu le ștergeai, în timp ce musafirul își vedea bine-mersi de treabă. Îl botezasem Lepidopteros; când îl deschideam, arăta ca un fluture-amiral, strălucind de electricitate. Cu fiecare bătaie de aripi, formulele sale risipeau cifre și litere aurii, imprevizibile, pregătite să invadeze locul unde se-așezau. Era de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nimic de aranjat, ci doar de stabilit un raport de putere: ea îmi arăta ceva, eu trebuia să mă uit. Regulile fuseseră stabilite de mult: privirea trebuia agățată acolo, condusă în locul dorit, de unde, imediat ce se instala, pleca expulzată, ca un musafir nepoftit. Cezar mi-a simțit ezitarea. „Ro-robe? Alo?“ „Da. Zi mai departe.“ Abia așteptam să închidă. „Băi-băi, fii atent: fiecare bi-bilet are-o serie, da? Ei a-adună biletele și ba-bagă toate seriile la centru, într-un ca-calculator. Du-după șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cheile folosite și depistam pantofii purtați. Puteam să pun pariu ce-i în frigider. Aflam de la ușă când trebuie schimbată apa la flori. Când Maria îmi gătea, sâmbăta sau duminica, îi explicam de pe hol ce se rumenea în cuptor. Cu musafirii mergea și mai simplu, mai ales cu ăia nepoftiți. Nu puteai să mă păcălești: simțeam de la o poștă dacă fusese cineva străin în casă, după aer, haine, adânciturile fotoliilor, mirosul și consistența prosoapelor. Era suficientă o deplasare neprevăzută a moleculelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Poftim?“, a făcut Maria ochii mari, „Cum a ajuns un obiect care astăzi nu există în mâinile lui Camil Petrescu acum 80 de ani?“ „Poate reușesc să vă explic eu.“ Vocea suna cunoscut, dar nu era a noastră. N-așteptam musafiri. Am sărit toți trei de la masă, iar tânărul Lupu a închis imediat cutia în sacoșă. Lumea din jur a întors capul, ospătarii s-au îndreptat spre noi. „Hai noroc, Robane. Vă propun să mergem de-aici.“ Era să cad peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]