3,943 matches
-
pe genunchi și-l mângâie; el se ridică și spuse: — Vino, știu unde putem să ne jucăm. Abia a doua zi află că Ennia cea vulgară, soția prefectului Macro - care nu simțea nici un fel de respect pentru operele astrologice -, era nepoata atotputernicului astrolog Thrasyllus. Neîncrederea sceptică în calitățile lui Sertorius Macro se prefăcu în admirație. Tiberius părea că nu-și dă seama de nimic, nici măcar de ceea ce întreaga curte observă imediat, și anume că Nevius Sertorius Macro își împinsese soția în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un singur cuvânt: „OASELE“, ceea ce rămâne în urma unei suferințe nemeritate, a morții prin înfometare, după cum ne sugerează cuvântul. Viața femeii este evocată prin intermediul tuturor numelor rudelor sale imperiale, inclusiv al fiului care ținuse urna la piept: „...Agrippinei, fiica lui Agrippa, nepoata divinului Augustus, soția lui Germanicus, mama lui Gajus Caesar Augustus Germanicus princeps“. Nimic altceva; nici condamnarea, nici uciderea, nici felul în care a murit; jumătatea de jos a acelui spațiu a rămas liberă. După multe secole, când mausoleul fusese devastat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încălțările acelea supărătoare, Leigh găsise o explicație complicată pentru zgomotul neîncetat de deasupra. Își zicea că probabil femeia e olandeză (toată lumea știe că olandezii poartă saboți), matroana unei numeroase familii de olandezi, la care veneau mereu în vizită copii, nepoți, nepoate, frați, surori, veri și tot felul de persoane ca să-i ceară sfatul, probabil toți purtând saboți olandezi. După ce a văzut că vecina purta o proteză medicală cu pernă de aer și s-a prefăcut că se interesează de afecțiunile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
părut ei — ce părere are despre copii. El ridică iute capul — Copii? Ce-i cu ei? Să nu fi fost ea suficient de subtilă? Probabil că vinul îi tulbură mințile. Credea că după ce l-a întrebat dacă avea nepoți sau nepoate, ar fi absolut firesc să-l întrebe dacă vrea să aibă și el copii într-o bună zi, dar poate a fost mai transparentă decât crezuse inițial? — Oh, nu mă refeream la ceva anume, spuse Emmy. Sunt atât de drăguți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
un nou prieten care pare a fi un tip de treabă. O scot în oraș de două ori pe lună, iar ei îi place să aducă rufele la mine fiindcă menajera mea i le spală. E ca și când aș avea o nepoată sau o soră mai mică. Și niciodată nu a avut un impact negativ asupra existenței mele... până acum. Chiar și acum, când au trecut trei luni de atunci, Leigh își amintea fiecare cuvânt din ce i-a spus Jesse după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Adriana. El e Paul. Și-au strâns mâinile, au zâmbit și au schimbat câteva amabilități, după care Paul a aruncat în conversație două bombe. Au aflat că, deși Paul era în LA de o săptămână ca s-o vadă pe nepoata lui care tocmai se născuse, de fapt el se mutase la New York cu șase săptămâni în urmă și locuia într-un apartament superb în Upper East Side. Ca și când asta nu era îndeajuns de surprinzător, el a reușit să explice ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
vă spun un mic arrivederci Înainte să plecați la Roma. O pupă pe Ronnie și apoi mai stătu În fața ei o vreme ca să-i șteargă urma de ruj de pe obraz. Se Întoarse la Ruby și zise: Și ce mai face nepoata mea preferată? zise, ciupind-o ușor de obraz. Încă mai lucrezi pentru verișoara noastră mult iubită? Știi care-i problema cu Stella, nu? Are probleme cu inima. Nu are una. Ruby râse și-i spuse că nu prea mai știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
De fiecare dată când părinții ei dădeau o petrecere, mătușica Sylvia socializa cu cuplurile care aveau fii de-o seamă cu Ruby. Apoi o târa cu forța prin cameră și-i făcea cunoștință cu fiecare pereche de părinți. „Ea e nepoata mea, Ruby“, izbucnea. „Nu-i așa că e frumoasă? Știți că a avut trei note maxime la nivelul A și a luat examenul de pian din clasa a opta cu 10 cu felicitări?“ Cei patru urcară În mașina lui Sam - Buddy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
felia aceea de dimineață? Poate luase o cârpă atârnată de sfoara din fața ferestrei de la bucătărie și rămăsese să privească cerul tăiat de viaduct, sprijinindu-și bărbia în mână. M-am gândit la mama, i-ar fi plăcut să aibă o nepoată. Ar fi dus-o cu ea vara în hotelurile cu demipensiune. Bunica și nepoata. La prânz, un sandviș mâncat pe patul plin de nisip. La cină, apa minerală astupată cu un dop de cauciuc și cu șervetul din ziua precedentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
bucătărie și rămăsese să privească cerul tăiat de viaduct, sprijinindu-și bărbia în mână. M-am gândit la mama, i-ar fi plăcut să aibă o nepoată. Ar fi dus-o cu ea vara în hotelurile cu demipensiune. Bunica și nepoata. La prânz, un sandviș mâncat pe patul plin de nisip. La cină, apa minerală astupată cu un dop de cauciuc și cu șervetul din ziua precedentă. Dar nu puteam desigur să bat la mormântul ei. Te născuseși, cântăreai două chile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
tău - exclamă mătușa -. Și cum de-ați putut sări atât de iute în ajutorul lui Pichín al meu? Voi fi sincer, doamnă; îmi voi deschide sufletul față de dumneavoastră. Adevărul e că dădeam târcoale casei. — Casei noastre? — Da, doamnă. Aveți o nepoată încântătoare. — Gata, domnule. Da, înțeleg, înțeleg fericitul accident. Și înțeleg că există canari providențiali. Cine cunoaște drumurile Providenței? - zise don Fermín. — Eu le cunosc, omule, eu - exclamă soția sa; și, adresându-i-se lui Augusto -: Ușile casei noastre vă sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe scaun de parcă ar fi crescut ca o plantă din el, ca un ce vegetal, uitându-și de sine, absorbit în misterioasa lumină spirituală ce iradia din ochii aceia. Și numai când auzi că doña Ermelinda începea să-i spună nepoatei sale: „Iată-l pe prietenul nostru don Augusto Pérez...“ își veni în fire și se ridică în picioare, încercând să zâmbească. — Iată-l pe prietenul nostru don Augusto Pérez, care dorește să te cunoască... — Cel cu canarul? - întrebă Eugenia. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
don Fermín. — Bine, destul - îi întrerupse mătușa -; domnul Augusto e la curent cu toate... — Cu toate? Cu toate ce? - întrebă Eugenia pe un ton aspru și schițând foarte ușor gestul de a se ridica. — Da, cu povestea ipotecii... — Cum? - exclamă nepoata sărind în picioare -. Da’ ce-i asta, ce-nseamnă toate astea, ce rost are vizita asta? — Ți-am mai spus, nepoată, că domnul acesta dorește să te cunoască... Și nu te-aprinde-așa... Dar sunt lucruri... — Scuzați-o pe doamna dumneavoastră mătușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe un ton aspru și schițând foarte ușor gestul de a se ridica. — Da, cu povestea ipotecii... — Cum? - exclamă nepoata sărind în picioare -. Da’ ce-i asta, ce-nseamnă toate astea, ce rost are vizita asta? — Ți-am mai spus, nepoată, că domnul acesta dorește să te cunoască... Și nu te-aprinde-așa... Dar sunt lucruri... — Scuzați-o pe doamna dumneavoastră mătușă, domnișoară - o imploră și Augusto, ridicându-se la rându-i în picioare, și la fel făcură și unchiul și mătușa -; dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de fericirea ei și noi toți nu se cade să ne preocupăm decât de ea, ba chiar să ne sacrificăm ca să și-o dobândească... — Dumneata, don Augusto, dumneata? — Eu, da, eu, doamnă! Sunt dispus să mă sacrific pentru fericirea Eugeniei, nepoata dumneavoastră, fiindcă fericirea mea este să fie ea fericită! — Bravo! - exclamă unchiul -. Bravo! Bravo! Iată un erou! Iată un anarhist... mistic! — Anarhist? zise Augusto. — Anarhist, da. Pentru că anarhismul meu în asta constă, exact în asta, în sacrificiul fiecăruia pentru ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
revelează decât în lacrimi. Până când nu plângi cu adevărat nu știi dacă ai sau nu suflet. Și-acum să mergem la culcare, Orfeule, dacă vom fi lăsați să dormim.“ XV — Da’ ce-ai făcut, fetițo? - o întrebă doña Ermelinda pe nepoata ei. — Ce-am făcut? Ce-ai fi făcut și dumneata în locul meu, dacă ai avea obraz, sunt sigură. Să vrea să mă cumpere, să vrea să mă cumpere pe mine! — Ascultă, fetițo, e totdeauna mult mai bine dacă cineva vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dispus să-i caute un loc de muncă bun lui Mauricio, ca să nu fie nevoit să trăiască din veniturile soției sale. — Ai o inimă de aur, domnule! - exclamă doña Ermelinda. — Nu mai rămâne acum, doamnă, decât să o convingeți pe nepoata dumneavoastră asupra adevăratelor mele intenții și, dacă scoaterea de sub ipotecă a casei a fost o impertinență, să mă ierte. Mi se pare însă că nu mai e loc de cale-ntoarsă. Dacă ea vrea, le voi fi eu însumi naș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sunt eu primul, nu-i așa? Acum se pune problema să mă prindă pe mine-n plasă, nu? — Da’ nici n-a zis așa ceva! Nu, dar ghicesc eu. — Ei bine, te înșeli de la un capăt la altul. Căci tocmai după ce nepoata mea mi-a spus tot ce ți-am repetat adineauri, când i-am sugerat și-am sfătuit-o ca, dacă tot s-a certat cu trântorul ei de logodnic, să se străduiască să te câștige pe dumneata, ei, mă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fără să vrei, desigur, cine sunt eu, cine este Ermelinda Ruiz y Ruiz. — De-ar fi așa... Da, așa e, așa - și rosti vorbele astea cu un asemenea accent, încât nu lăsa loc niciunui dubiu. Păi atunci..., atunci..., spuneți-i nepoatei dumneavoastră că-i accept explicațiile, că-i sunt adânc recunoscător pentru ele, că voi continua să-i fiu prieten, un prieten leal și nobil, dar numai prieten, da?, nimic mai mult decât prieten, doar prieten... Și nu-i spuneți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
că, dacă nu, sărmănuța n-o să mă creadă, o să regrete... Fapt e că am de gând să plec într-o călătorie lungă și îndepărtată... — Înainte, de rămas-bun... — Bine, o să vedem... Se despărțiră. Când doña Ermelinda sosi acasă și-i povesti nepoatei sale conversația cu don Augusto, Eugenia își zise: „E alta la mijloc, n-am niciun dubiu; acum chiar că trebuie să-l recuceresc.“ Augusto, în ce-l privește, rămas singur, începu să se plimbe prin încăpere, spunându-și: „Vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe o bancă, distrus. Curând după aceea, îngenunchea și se ruga. La ieșirea din biserică i se părea că se liniștise, dar era o liniște teribilă, înăbușitoare. Se îndreptă spre casa Eugeniei, unde-i găsi pe bieții ei unchi consternați. Nepoata le comunicase printr-o scrisoare hotărârea ei și nu se mai arătase toată noaptea. Perechea luase un tren care plecase la căderea serii, la foarte scurt timp după ultima întrevedere a lui Augusto cu logodnica lui. Și-acum ce facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
diabolică la gândul că Eugenia avea să-l înșele până la urmă pe Mauricio. „Dar nu cu mine, gata“, își spuse cu glas foarte încet, astfel încât abia să se audă el însuși. — Bine, domnilor, regret cele întâmplate, și mai ales pentru nepoata dumneavoastră, dar sunt nevoit să mă retrag. — Înțelegi doar, don Augusto, că noi... - începu doña Ermelinda. — Evident! Evident! Dar... Situația nu se mai putea prelungi. Augusto, după ce mai spuse câteva vorbe, plecă. Era înspăimântat de sine însuși și de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pentru ea. Fiica lui Susannah, Debbie, era cu noi. Debbie era cu cinci luni mai mare ca Abigail și, în ochii mari și gri-albăstrui ai fiicei mele, era sursa incontestabilă de înțelepciune și de judecată dreaptă. Mereu am crezut că nepoata mea avea ceva sadic, dar poate eram doar un tată prea protector. Ăsta era termenul pe care îl folosea Madeleine. Puneam ultima rolă de tapet cu păsărele în mica sufragerie victoriană. Era o treabă migăloasă, mai ales pentru niște mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
noiembrie trecu iar printr-o perioadă de nopți succesive neliniștite, fără somn, care Îl secară de energie Într-o asemenea măsură, Încât nu Își mai putea rezolva decât corespondența zilnică. În prima zi a lui decembrie Încheie o scrisoare către nepoata sa din America, Peggy, cu formula: „stiloul Îmi cade din mână...“ - o simplă Înfloritură retorică, dat fiind că scrisoarea era dictată - care avea să se dovedească profetică. A doua zi de dimineață, Burgess Noakes Își trezi stăpânul la ora opt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
acum sub același acoperiș. Începu lucrul la o povestire bazată pe o anecdotă auzită În ianuarie, despre un vânzător de cărți american, care aflase că Clare Claremont, amanta lui Byron și cumnata lui Shelley, acum În vârstă, care locuia Împreună cu nepoata sa la Florența, era În posesia unor neprețuite scrisori schimbate Între Byron și Shelley. Individul complotase să pună mâna pe ele, insinuându-se ca chiriaș În locuință, cu consecințe interesante. Henry mută acțiunea de la Florența la Veneția și, ca autor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]