9,277 matches
-
din Sfântul Sinod. ”Pentru el Ortodoxia, pe care a apărat-o contra catolicismului agresiv, era comoara cea mare. Dar pentru el mai presus chiar decât Biserica, decât Ortodoxia era nația - cu amintirile ei de veacuri, cu legitimele ei aspirații. Cu nesfârșită râvnă i-a dat, în tinereță, cărțile necesare pentru orientarea cu un spirit mai liber în domeniul însuși al Teologiei. Apoi a început cercetarea vieții și faptelor ierarhilor de pe vremuri, aducând în acest studiu sufletul de care fusese animat și
Episcopul Melchisede Ștefănescu (1823-1892) – așa cum nu l-ați descoperit [Corola-blog/BlogPost/93272_a_94564]
-
că el se simțea complexat în fața femeilor din pricina unui vitiligo, care, mai ales vara, îi provoca urâte zone depigmentate pe gât și o parte a feței. Pasiunea lui era vânătoarea și își petrecea mare parte din timpul liber hălăduind prin nesfârșitele păduri din preajma Umilenilor. În cele din urmă s-a căsătorit, totuși, cu o asistentă medicală, care, pragmatică, a apreciat numaidecât ce însemna să ai soț un inginer cu un venit consistent și cu cea mai acătării casă în zona centrală
MÂHNIREA CASELOR PĂRĂSITE (PARTEA A II-A) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1677 din 04 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383135_a_384464]
-
noi Rup firul de iubire pierdut de amândoi. Eu m-aș lăsa o dată în buzunarul vieții Și aș privi afară prin zorii dimineții, Dar iată că mi-e teamă să nu adorm în noapte Când lutul e-un cutremur prin nesfârșite fapte. CLIPA ASTA E PĂRTAȘĂ Acuma clipa asta e părtașă Când se ridică dorul dintre spinii, Când luna în veșminte de mătasă Coboară în grădinile cu crini. Aceeași clipă va mai trece încă Prin alte ere scurse-n inimi vrac
STIHURI (1) de CERASELA JERLĂIANU în ediţia nr. 2205 din 13 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383158_a_384487]
-
sub cerul de plumb. Prin luminișuri luna trece, glaciară, suverană, alunecând peste potecile adânc pitite sub zăpadă, indiferentă la chemările de dor, iubiri ce mor, gânduri ce rătăcesc istovitor... Geme pădurea lung sub cerul de plumb. Ca-ntr-un somn nesfârșit, liniștea pământu' a-nvăluit și nicio umbră cu vântul se-ngână, niciun glas de om nu răsună, niciun cânt nu se aude trecând și niciun lup flămând nu privește la lună urlând... Geme pădurea lung sub cerul de plumb, a nins
DOINA PĂDURII ÎN IARNĂ de NINA DRAGU în ediţia nr. 2214 din 22 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383160_a_384489]
-
lumina obscură pătrunde stingheră înăuntru. Așa o fi și în cavou ? - Deci tu erai deschis ? Un pocnet scurt și toate temerile sale se închid. Iar speranța prinde din nou viață. Simte cum mașima urcă rampa și-apoi se-nvârte la nesfârșit printre surorile ce-o așteptau tăcute și cuminți în cala vaporului imens. Motorul se oprește iar portiera ,deși nu e trântită, face un zgomot surd ,amplificat de ecoul spațiului închis în care se găsește. Mai trec vreo două ore în
VIATA LA PLUS INFINIT (5) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383205_a_384534]
-
Stănescu. Prietenă și colegă cu neuitata Angela Moldovan, la acest ansamblu, Aurelia Fătu-Răduțu avea să își cizeleze vocația, într-o companie cum nu se poate de nimerită pentru întinderea în fața sa a unui drum artistic larg cât o esplanadă și nesfârșit ca eternitatea! În 1953 a debutat în spectacol la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din București, apoi, în 1955 s-a angajat la Ansamblul „Ciocârlia”, putându-se spune că din acest moment pășește hotărât pragul nimbat al universului sonor folcloric
AURELIA FĂTU-RĂDUŢU. STRADĂ A NEVOIAŞILOR, URCATĂ ÎN CONSTELAŢIA BOGAŢILOR SPIRITUALI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383209_a_384538]
-
unde dilatate pînă aproape de dispariția completă. Sforile se mai tăiau uneori, nu știu cine le tăia, și parcă toată acea dimensiune (în fond, doar intuită) se prăbușea cu totul în adînc, deveneam întins și greu ca un pachebot-fantomă pe niște ape nesfîrșite, mă înnămoleam, cum s-ar spune, în hoitul acelei perspective grandioase și surde, absolut personale. Stăteam pe un butuc, mă sprijineam într-un toiag sculptat pe alocuri, mai veneau pe la mine unii plini de bune ... Citește mai mult Mă învățasem
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
toate acele unde dilatate pînă aproapede dispariția completă. Sforile se mai tăiau uneori, nu știu cine le tăia,și parcă toată acea dimensiune (în fond, doar intuită)se prăbușea cu totul în adînc,deveneam întins și greu ca un pachebot-fantomă pe nișteape nesfîrșite, mă înnămoleam, cum s-ar spune,în hoitul acelei perspective grandioase și surde,absolut personale. Stăteam pe un butuc, mă sprijineam într-un toiag sculptatpe alocuri, mai veneau pe la mine unii plini de bune ... IV. ÎNTOARCEREA LUI ȚEPEȘ, de Dragoș
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2299 din 17 aprilie 2017. Nu, iubito, eu nu sînt cel cu urechea tăiată. În ochiul meu jilav dorm cîmpiile și dorm mări. Caut în soartă mereu un ghimpe de cioară spurcată. Sînt visul nesfîrșit al unei lungi și galbene cărări. Nu, iubito, eu nu sînt cel cu urechea tăiată. Arcul meu dă muguri, din tolbă îmi ies pe rînd fluturii nopții. Ia-ți chitara și cîntă-mi, dezvelește-ți piciorul de fată... Se vor întoarce
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
au ridicat cînd se oglindea într-o fîntînă. Citește mai mult Nu, iubito, eu nu sînt cel cu urechea tăiată.În ochiul meu jilav dorm cîmpiile și dorm mări. Caut în soartă mereu un ghimpe de cioară spurcată.Sînt visul nesfîrșit al unei lungi și galbene cărări.Nu, iubito, eu nu sînt cel cu urechea tăiată.Arcul meu dă muguri, din tolbă îmi ies pe rînd fluturii nopții.Ia-ți chitara și cîntă-mi, dezvelește-ți piciorul de fată... Se vor întoarce
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
Acasa > Poeme > Sentiment > AM FOST MENIȚI Autor: Anatol Covali Publicat în: Ediția nr. 1917 din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului Privirea ta e ca o-mbrățișare, și glasul tău un nesfârșit sărut în care când am murit și când m-am renăscut. De câte ori m-am răzvrătit în tine parcă în trupu-mi obosit simțeam ruine și-același iar deodată deveneam. Am fost meniți aceleiași ursite și în zadar s-au învârtit mereu
AM FOST MENIŢI de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383295_a_384624]
-
a spus cu glas ridicat și m‑a împins ușor pe locul din spate al mașinii. Nu m‑a poftit să iau loc în față și nu mi‑a adresat nici măcar un salut de politețe. Drumul mi s‑a părut nesfârșit și mă simțeam stingheră și neliniștită. Ajunsă la comună, atent supravegheată de secretar, am dat jos, așa cum îi văzusem pe cei de la Șesu, tabloul cu Ceaușescu, care stătea la loc de cinste în biroul meu. Cărțile din bibliotecă au fost
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
nu știu câte generații de copii cu balivernele lui, până la obsesie, zăpăcindu-le și pe ele. Trebuie instituită Ordinea; în parte, am reușit! Pentru asta m-am opus, mereu, Legilor venite de Sus! Mormanelor de hârtii; kilograme, tone, dacă țin seama de nesfârșitele instrucțiuni și dispoziții anexe! Birocrației, care aiurește și mai mult acest popor, și așa destul de năuc! Redactez Ordonanțe scurte și clare. Pe înțelesul ultimului locuitor. Eficiente. Sunt unul din părinții așezării. Stațiunea are mulți tați. Numai tați. Mama ei e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
cu tot, doar din vârful peniței. N-am avut nici un gest necontrolat. Simțeam cum cresc; atingeam adevărata mea dimensiune. A criminalului perfect. În locul cuvântului care zidește, dospeam pe cel care ucide. § Privești pe fereastra camerei. Înainte se întinde bulevardul. Șiruri nesfârșite de automobile; coloane fragmentate ici-colo de semafoarele de la intersecții. Dacă deschizi oberlihtul, năvălesc spre tine zgomotul și fumul. Asurzindu-te. Sufocându-te. Ești ținta unor agresiuni. Pornesc radioul, televizorul, desfaci ziarul. Numai amenințări. Te feliciți că nu ai telefon. Scrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
circuit suprasecret. Secretul Secretelor. Cineva o deține. Nu Castelanul; el are rezumatul celorlalte. Sau numai al uneia. Îndeajuns pentru a deține știința producerii și a folosirii pietrei filozofale. În afara transformării metalelor vulgare în aur, aceasta mai asigură și o viață nesfârșită, deplasarea instantanee în orice mediu și invizibilitatea posesorului, la dorință. Fulgerarea adversarului. Castelanul nici nu a părăsit Domeniul; din donjon, nevăzut, urmărește totul. Așa stau lucrurile, dar oamenii cred că el vine în Stațiune pe ascuns, mai ales noaptea. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
fii măgulit, messer Alighieri. Antilia a cântat pentru dumneata. E pentru prima oară când se Întâmplă, spuse Antonio pe un ton invidios. Până acum, noi credeam că e mută. Dante roși. Privirea profundă a acelei creaturi, plină de o depărtare nesfârșită, ca și șarpele stacojiu care se adâncea În trupul ei Își făcuseră sălaș În inima lui. 9 19 iunie, dimineața Culoarea aramei Încă Îi umplea ochii când se deșteptă. Simțea că trebuia să o alunge, Într-un fel sau altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și urmărindu-l din ochi. Dintr-o dată, Își reveni din visare. — Și totuși tot ceea ce trăiește nu-i decât un palid reflex a ceea ce este În ceruri, conchise el. — Vorbești de slava lui Dumnezeu? Întrebă Dante. — Mă refer la forța nesfârșită a astrelor, care gravitează În Înălțimi și ne atrag În vârtejul orbitei lor. Ele sunt adevărata temelie a creației. Ele ne fac să fim ceea ce suntem, așa cum v-am mai spus. — Dar În cavernele cerurilor nu există lanțuri pentru spiritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
exactitatea reprezentării din fața lui. Așadar, anticii avuseseră dreptate atunci când numiseră fluviu ceea ce intelectul pitic al contemporanilor lui se Încăpățâna să creadă a fi un ocean. Era, Într-adevăr, un fluviu, masa aceea de apă care se Întindea spre Apus, aparent nesfârșită. Pe hartă era Însemnat limpede malul celălalt, o cărare de pământuri, de insule și de golfuri ce mergea paralel cu țărmurile Europei și ale Africii. Un tărâm fără hotar, o insulă În formă de clepsidră: două mari mase legate Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sfătuit pacifist, până la urmă cineva trebuie să apară de undeva, să spună ceva, să risipească Într-un fel sau altul liniștea și apăsarea ce tindeau să devină insuportabile. Raționament corect, chiar dacă, până la confirmarea lui, aveau să se mai scurgă câteva nesfârșite minute. Dar ce mai conta?! - Bună seara, domnule profesor. Regret că v-am făcut să așteptați atât... Un tip pirpiriu, Între două-trei vârste, cu ochelari și chelie, Îmi zâmbea cu aerul cel mai firesc din lume. I-aș fi pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și Întâmplări care se buluceau fără noimă În această cea mai neobișnuită zi a vieții mele. Minutele se scurgeau cu lentoare aproape materială, iar tot ce reușeam era să mă afund tot mai tare În necunoscut și să ramific la nesfârșit noianul de Întrebări care mă asaltau. Mi-am dat curând seama că, Încăpățânându-mă să deduc unde mă aflam și de ce, n-aveam șanse să ajung la vreun rezultat: povestea nu se lăsa abordată frontal, iar perseverența pe calea logicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
capitalist. Nu mi-a trebuit foarte mult timp pentru a intui topografia de ansamblu a etajului unde eram plasat. A fost dificil doar până când am sesizat că lungul coridor care, din cauza semiîntunericului și a emoției, probabil, Îmi păruse drept și nesfârșit era, În realitate, doar nesfârșit, nu și drept. O curbură ușoară Îi Îndulcea rectiliniaritatea, făcând dintr-Însul un fel de centură - rotundă ori elipsoidală, n-aveam cum să-mi dau seama - care Închidea un spațiu vast, desenat de numeroase alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
foarte mult timp pentru a intui topografia de ansamblu a etajului unde eram plasat. A fost dificil doar până când am sesizat că lungul coridor care, din cauza semiîntunericului și a emoției, probabil, Îmi păruse drept și nesfârșit era, În realitate, doar nesfârșit, nu și drept. O curbură ușoară Îi Îndulcea rectiliniaritatea, făcând dintr-Însul un fel de centură - rotundă ori elipsoidală, n-aveam cum să-mi dau seama - care Închidea un spațiu vast, desenat de numeroase alte coridoare dispuse perpendicular. Semăna puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o sălbatică spaimă, Demiurgul a creat el Însuși o infinitate de asemenea imagini imperfecte, schematice, umbre palide cum zice Platon - ale Dumnezeirii, oferindu-le ca ofrande succesive celui care, de fapt, pe El Îl vânează de-o eternitate. Oamenii sunt nesfârșite contingente de sosii ale divinității, azvârlite ca pradă amăgitoare Vânătorului, pentru ca acesta să nu poată ajunge niciodată la adevărata țintă. Dar dacă omenirea nu a fost doar destinată unui cosmic și pervers joc cinegetic, ci creată chiar cu această searbădă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o secundă: să pleci la un congres și să te trezești Într-un așa-zis Centru... Ce fel de Centru? Al cui Centru? Și de ce tocmai eu? Cu ce-am greșit și cui? Nu se poate să fiu ținut la nesfârșit În acest suspans, fără motiv și fără Dumnezeu... - Domnule profesor, Îi deplâng pe studenții dumneavoastră. Dacă la examene și pe capul lor se abat asemenea avalanșe de Întrebări, probabil că pică pe capete. Firește, dacă nu cumva sunt toți niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
demografic. Voi menționa câteva dintre ele, pentru ca, astfel, concluzia - pe care o voi formula Îndată - să se sprijine pe argumente solide. Nu spun incontestabile sau definitive. Istoria nu operează cu așa ceva, aici totul este temporar și revizuibil, Într-o suită nesfârșită de adevăruri mai degrabă subiective. - Ce spuneți dumneavoastră sună mai mult a lirică decât a istorie, mister Adam. Iar eu Îl suspectam de invidie răutăcioasă pe cel care a spus că istoricii sunt acei filozofi care, neavând talent pentru proză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]