5,154 matches
-
193 A. OBICEIURI FAMILIALE 1. APA În ritualurile de trecere, la români, apa antropomorfică descrie cadrul universal al desfășurării ceremonialului, făcându-l părtaș la procesualitatea logos-ului întemeietor de noi praguri existențiale care mijlocesc transsubstanțierea informalului, facilitând consacrarea. Ființialitatea universaliilor ontologice creează liantul dintre spațiul exterior, al gestualității ritualice și spațiul intern, ala limbajului poetic, în care elementul acvatic este tabu, rostirea ar distruge echilibrul dintre pragurile de trecere. Apa ritualică se înfățișează dual, ca "sânge al pământului" 194, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
să aibă mulți copii și multe bogății. 198 În Bucovina, ritualul nașterii, al nunții și al înmormântării prezintă elementul acvatic procesual, ca structură de semnificații arhaice, prezentificate prin "gest", "muzică" și "dans", aflat într-o continuă interferență cu celelalte universalii ontologice focul, aerul, pământul. a. Nașterea La naștere, apa apare sub forma unor "praguri" existențiale care, o dată oficiate, deschid drumul pământesc al nou născutului. Fiecare moment, care precede sau urmează nașterii propriu-zise, este învestit ritualic: apa desface legăturile malefice, deschide drumurile
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
duc să putrezesc./ Duce-m-oi și-oi putrezi / Și-napoi n-oi mai veni / Oare cine m-o boci? / Sora mea cu maica mea / Mai ales ibovnica!" 247 Mijlocind integrarea în Marele Timp, ca simultaneizare a lumilor posibile, universaliile ontologice creează și re-creează starea mitică primordială, convertind individualul la viețuire cosmică. 2. PĂMÂNTUL Universul tradițional a fost reprezentat, în cultura universală, ca un centru traversat de axa verticală zenit-nadir și încadrat de cele patru orizonturi. Cerul este rotund, sub forma
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
plantează, la capul celui petrecut din lumea aceasta, un pom roditor, pentru a-i ușura "traiul" pe lumea cealaltă 353. Trecerea într-o altă dimensiune existențială, a temporalului scăpat de traumele profanului, se realizează printr-un pact organic dintre universaliile ontologice. Relaționarea procesuală dintre arhetipuri stabilește rețeaua de semnificații mitice, valorificând semantic dihotomia creat / increat. B. OBICEIURI CALENDARISTICE I. APA Timpul sacralizat, ca ieșire din timpul percepției cotidiene, exprimă pactul ontologic cu universul, determinând manifestarea ritualică a trăirilor, în deplină concordanță
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
traumele profanului, se realizează printr-un pact organic dintre universaliile ontologice. Relaționarea procesuală dintre arhetipuri stabilește rețeaua de semnificații mitice, valorificând semantic dihotomia creat / increat. B. OBICEIURI CALENDARISTICE I. APA Timpul sacralizat, ca ieșire din timpul percepției cotidiene, exprimă pactul ontologic cu universul, determinând manifestarea ritualică a trăirilor, în deplină concordanță cu ritmul cosmic. Timpul mitic reînnoiește periodic relația cu cosmosul, primenind viețuirea în spațiul ritualic al desăvârșirii umanului. Un astfel de ritual, de înnoire a timpului calendaristic, este reprezentat foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca parte integrantă ritualului propriu-zis, renăscând forțe magice pentru a sacraliza destinul individual sau colectiv al comunității sătești. II. PĂMÂNTUL Element congenere celorlalte forme arhetipale ale cunoașterii universale, pământul, ca temelie a umanului, convertește materia originară la subtanțialitate pură. Interdependența ontologică dintre formele arhetipale ale cunoașterii este foarte bine ilustrată într-o legendă românească despre Sfântul Spiridon care demonstrează existența Sfintei Treimi, în fața lui Arie: "Măi Spiridoane! Iaca, dacă-mi dovedești că este Sfânta Treime, să știi c-ai câștigat rămășagul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
focul are rolul de a transforma virtualitățile materiei în stare manifestă care să pună în mișcare potențialitățile gnoseologice ale umanului. Caracteristica principală a focului, de punere în act a puterilor latente ale elementelor arhetipale, face posibilă interferența permanentă, dintre universaliile ontologice. Astfel, într-o colindă bucovineană, apa se naște din foc care, la rândul lui, își are obârșia în "pomul vieții": "Acolo-n jos și mai în jos, / Pe cel câmpușor frumos, / Sunt doi meri mândru-nfloriți / Și doi peri într-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
discursive. Relaționarea dintre instanțele textuale și instanțele metatextuale creează polifonia semnificațiilor care devin manifeste, la nivelul pattern-ului discursiv, pe care îl vom numi epistemă. Epistema lingvistică a spațiului poetic reprezintă o structurare a relațiilor dintre codurile instanțelor discursive: cod ontologic, cod semantic 5, cod gnoseologic. Codul ontologic, specific conceptului de "imagème"6, conține semnificația primară, originară, a imaginii-arhetip, interiorizată, la nivelul discursului poetic, prin intermediul circumstanțelor textuale, existente și la nivelul conceptului de "meta-imagine". Dacă imagème-ul formează nucleu constant al semnificațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
metatextuale creează polifonia semnificațiilor care devin manifeste, la nivelul pattern-ului discursiv, pe care îl vom numi epistemă. Epistema lingvistică a spațiului poetic reprezintă o structurare a relațiilor dintre codurile instanțelor discursive: cod ontologic, cod semantic 5, cod gnoseologic. Codul ontologic, specific conceptului de "imagème"6, conține semnificația primară, originară, a imaginii-arhetip, interiorizată, la nivelul discursului poetic, prin intermediul circumstanțelor textuale, existente și la nivelul conceptului de "meta-imagine". Dacă imagème-ul formează nucleu constant al semnificațiilor textuale, meta-imaginea este dinamică, acțională, reprezentând devenirea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Dacă imagème-ul formează nucleu constant al semnificațiilor textuale, meta-imaginea este dinamică, acțională, reprezentând devenirea imaginii de la arhetip la mit. Codul gnoseologic, specific meta-imaginii, dezvăluie substanțialitatea semnificațiilor, privite în devenirea lor, de la starea originară, ca temelie a cunoașterii umane, la stările ontologice, ca punere în act a imaginilor primordiale. Interacțiunea dintre instanțele textuale și instanțele metatextuale construiește matricea semantică activă a textului. "Circumstanțele textuale" devin "instanțe discursive", valorificând, astfel, complementaritatea text metatext ca procesualitate discursivă. "Vocile discursive", specifice nivelelor de analiză, reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fiecare imagine își dezvăluie semnificațiile prin intermediul unor coduri. Ca manifestare discursivă, textul reprezintă o totalitate interactivă a imaginilor poetice a căror semnificație se dezvăluie sub dublu aspect, la nivelul textualității și la nivelul meta-textualității, prin intermediul unui arhicod format din cod ontologic, cod semantic și cod gnoseologic. Arhicodul, ca sistem de semnificație, construiește un spațiu poetic procesual, specific fiecărei imagini. Astfel, codul gnoseologic, specific meta-imaginii, formează co-textul, ca manifestare a imaginarului ritualic; codul ontologic pune în valoare, la nivelul textului propriu-zis, semnificația
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
nivelul meta-textualității, prin intermediul unui arhicod format din cod ontologic, cod semantic și cod gnoseologic. Arhicodul, ca sistem de semnificație, construiește un spațiu poetic procesual, specific fiecărei imagini. Astfel, codul gnoseologic, specific meta-imaginii, formează co-textul, ca manifestare a imaginarului ritualic; codul ontologic pune în valoare, la nivelul textului propriu-zis, semnificația arhetipală, constantă. Liantul discursiv dintre text și co-text se stabilește prin intermediul codului semantic reprezentat de metaforă care contextualizează semnificațiile originare. Astfel, contextul este cadrul semantic în care semnificația primară devine manifestă într-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
trecerea înspre intensitatea expresivă, înțeleasă ca "figuralitate" manifestă, acționând textual și metatextual, ca arhicod.37 Ca forme de existență ale limbajului poetic 38, textualizarea și meta-textualizarea pun în mișcare semnificațiile discursive, propunând interpretării "arhicodul", de-mascându-i formele de manifestare discursivă: cod ontologic, cod semantic, cod gnoseologic. Astfel, discursul poetic se construiește paradigmatic, pe baza celor două funcții ale poeticității, textuală și metatextuală, care își selectează instanțele discursive în funcție de modul de existență și de repetitivitate a semnificațiilor. Sintagmatic, la nivelul raporturilor semantice, discursul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
constantă,recuperată la nivelul textului, și circumstanțele textuale. Codul semantic subordonează contextului semnificațiile co-textuale, realizând, în același timp, coordonarea inferențială dintre coduri. Astfel, metafora devine o structură deschisă care generează un complex dinamic de semnificații, aflate într-o permanentă interacțiune ontologică. Aristotel definea metafora ca "trecere asupra unui obiect a numelui altui obiect, fie de la gen la speță, fie de la speță la speță, fie după analogie".45 În concepția lui Aristotel, caracteristica metaforei este că "exprimă lucruri cu noimă, punând laolaltă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
înveșnicită de sorții creației, metafora este "a doua emisferă prin care se rotunjește destinul uman".55 Cele patru elemente apa, pământul, focul, aerul ca entități structurante ale discursului poetic, au un dublu rol, la nivelul epistemei lingvistice, acționând ca universalii ontologice, și ca instanțe discursive. Astfel, paradigma poeticității poate fi reprezentată în felul următor: În cadrul discursului poetic, cele patru elemente generează matricea semantică a textului și dinamizează nucleul referențial intern. Structural, apa, pământul, focul, aerul își dezvăluie semnificațiile la nivelul celor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
instanțe discursive. Astfel, paradigma poeticității poate fi reprezentată în felul următor: În cadrul discursului poetic, cele patru elemente generează matricea semantică a textului și dinamizează nucleul referențial intern. Structural, apa, pământul, focul, aerul își dezvăluie semnificațiile la nivelul celor trei coduri (ontologic, semantic, gnoseologic), înfățișându-se, relațional, ca "semn poetic nuclear", conținând cele trei forme de manifestare artistică inferențială: meta-imaginea / metafora / imagème-ul. Ca entități structurante ale discursului poetic, universaliile ontologice se prezintă, la nivelul creației artistice, ca arhicod, conținând codurile specifice semnului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
apa, pământul, focul, aerul își dezvăluie semnificațiile la nivelul celor trei coduri (ontologic, semantic, gnoseologic), înfățișându-se, relațional, ca "semn poetic nuclear", conținând cele trei forme de manifestare artistică inferențială: meta-imaginea / metafora / imagème-ul. Ca entități structurante ale discursului poetic, universaliile ontologice se prezintă, la nivelul creației artistice, ca arhicod, conținând codurile specifice semnului poetic: În cele ce urmează, ne propunem să ilustrăm discursul poetic, specific creației populare din Bucovina, prin intermediul a trei "semne poetice nucleare": "cosmosul antropomorf", "omul-cosmos", "ghemul vieții". II
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
om, îngăduită de istoria universului, fie că este vorba de naștere, de nuntă sau de înmormântare, s-a clădit pe temelia unui cosmos care s-a supus, luând înfățișare umană, participând la momentele esențiale ale vieții. Semnificația primordială a universaliilor ontologice presupune ieșirea la viață a haosului, în-suflețirea lumii pre-creaturale. Zămislirea universului din apă, din foc, din lutul primordial sau ca arbore cosmic a avut loc în urma unui divorț ontologic dintre Bine și Rău, dedublarea fiind condiția sine qua non creației
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
umană, participând la momentele esențiale ale vieții. Semnificația primordială a universaliilor ontologice presupune ieșirea la viață a haosului, în-suflețirea lumii pre-creaturale. Zămislirea universului din apă, din foc, din lutul primordial sau ca arbore cosmic a avut loc în urma unui divorț ontologic dintre Bine și Rău, dedublarea fiind condiția sine qua non creației. Principiile originare, participante la taina creației, dobândesc viață nouă, odată cu plămădirea omenescului, luând chip și asemănare naturii umane. Semnul poetic nuclear, "cosmos antropomorf", poate fi reprezentat ce "arhicod", universaliile
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
dintre Bine și Rău, dedublarea fiind condiția sine qua non creației. Principiile originare, participante la taina creației, dobândesc viață nouă, odată cu plămădirea omenescului, luând chip și asemănare naturii umane. Semnul poetic nuclear, "cosmos antropomorf", poate fi reprezentat ce "arhicod", universaliile ontologice dezvăluindu-și semnificațiile la nivel ontologic, semantic și gnoseologic, sub forma entității constante "imagème" , ca devenire "meta-imaginea" , și ca structură procesuală relațională "metafora". Astfel, "cosmosul antropomorf" poate fi decodat, la nivelul celor trei tipuri de imagine, în felul următor: I.
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
condiția sine qua non creației. Principiile originare, participante la taina creației, dobândesc viață nouă, odată cu plămădirea omenescului, luând chip și asemănare naturii umane. Semnul poetic nuclear, "cosmos antropomorf", poate fi reprezentat ce "arhicod", universaliile ontologice dezvăluindu-și semnificațiile la nivel ontologic, semantic și gnoseologic, sub forma entității constante "imagème" , ca devenire "meta-imaginea" , și ca structură procesuală relațională "metafora". Astfel, "cosmosul antropomorf" poate fi decodat, la nivelul celor trei tipuri de imagine, în felul următor: I. APA Cunoașterea primordială a pus în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
într-o bună zi focul care îi povestește din vatră se va stinge, pentru totdeauna, căci nu va mai avea cine să-l ațâțe."95 Transpunerea permanentă a forțelor creației originare în plan uman transformă universalul în spațiu al transfigurărilor ontologice. III. PĂMÂNTUL Metamorfoză a sufletului înlănțuit de povara trăirilor, pământul, ca personaj liric, creează și cadrul confesiunilor directe, construit pe baza unor structuri antinomice: Nu știu bade, nu știu bine / Ce fel de pământ te ține, / De nu vii sara
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cucul cântând, / Mai pe urmă cânt și eu, / Să mai uit amarul meu. / Trăiesc în singurătate / De tânără pân` la moarte."131 Fiecare trecere într-o altă etapă existențială, fie că este vorba de inițierea în social, sau de pactul ontologic cu lumea de dincolo, este însoțită de o despărțire tainică de cadrul natural care desăvârșește devenirea umană, preluând, astfel, destinul terestru al umanului pentru a-l răscumpăra: "Eu mă duc, codru rămâne, / Plânge frunza după mine, / Că n-am făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mici surori. / Veniți, frați, veniți, surori, / Să mă-mpodobiți cu flori!"134 II.3.2. RELAȚIA OM-COSMOS Domesticind forțele naturii, care devin părtașe la ceremonialul trăirilor originare, omul tradițional își asumă un destin cosmic. Odată trezite la viață proprie, universaliile ontologice reconstruiesc omul tradițional din temelii, convertindu-se la condiția umană. Înzestrat cu puterea logos-ului primordial, umanul se dezvăluie ca "anima catholica", adăpostind elementele cosmice și dându-le viață din viață proprie. "Cosmos viu", umanul ajunge la consacrare prin împărtășirea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
umanul se dezvăluie ca "anima catholica", adăpostind elementele cosmice și dându-le viață din viață proprie. "Cosmos viu", umanul ajunge la consacrare prin împărtășirea din forța creației originare. Semnul poetic, "Omul Cosmos" poate fi reprezentat la nivelul celor trei coduri ontologic, semantic, gnoseologic , în felul următor: Începutul vieții omenești este marcat de renașterea ca microcosm: "Nani, nani, copiliță / Draga mamii garofiță. / Că mama te-a legăna / Și pe față te-a spăla / Cu apă de la izvoare, / Ca să fii ruptă din soare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]