3,041 matches
-
asiști la o asemenea luptă între făpturi supranaturale. Oare ei cu ce se bat, cu sulițe și săbii ca noi, oamenii, acum sute de ani? Sau cu puști, cu tunuri și cu bombe, ca astăzi?!... 4 TC "4" \l 1 Orășelul nostru se numește Serenite și este așezat pe malul Dunării. Locul, de un farmec rar, are și o climă cu totul specială. Ce vreau să spun cu asta? Vreau să spun că deasupra orășelului nostru se intersectează, se întâlnesc, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
astăzi?!... 4 TC "4" \l 1 Orășelul nostru se numește Serenite și este așezat pe malul Dunării. Locul, de un farmec rar, are și o climă cu totul specială. Ce vreau să spun cu asta? Vreau să spun că deasupra orășelului nostru se intersectează, se întâlnesc, se ciocnesc două feluri de climă potrivnice: o climă aspră, venită dinspre stepa rusească, aducătoare de crivăț și de troiene înghețate, aceasta stăpânește orășelul în timpul iernii, și o climă dulce, sosită din ținuturile mediteraneene, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Ce vreau să spun cu asta? Vreau să spun că deasupra orășelului nostru se intersectează, se întâlnesc, se ciocnesc două feluri de climă potrivnice: o climă aspră, venită dinspre stepa rusească, aducătoare de crivăț și de troiene înghețate, aceasta stăpânește orășelul în timpul iernii, și o climă dulce, sosită din ținuturile mediteraneene, cu miresme, cu o vegetație explozivă, cu o bogăție de lumină auriferă - aceasta domnește peste orășelul nostru de primăvara până toamna târziu. În acest orășel noi locuim cu chirie, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
aspră, venită dinspre stepa rusească, aducătoare de crivăț și de troiene înghețate, aceasta stăpânește orășelul în timpul iernii, și o climă dulce, sosită din ținuturile mediteraneene, cu miresme, cu o vegetație explozivă, cu o bogăție de lumină auriferă - aceasta domnește peste orășelul nostru de primăvara până toamna târziu. În acest orășel noi locuim cu chirie, la doamna Duțulescu, cum am istorisit deja; ce nu am istorisit încă: nu am istorisit că locuința noastră este o căsuță modestă, o coșmelie ar fi tentați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de troiene înghețate, aceasta stăpânește orășelul în timpul iernii, și o climă dulce, sosită din ținuturile mediteraneene, cu miresme, cu o vegetație explozivă, cu o bogăție de lumină auriferă - aceasta domnește peste orășelul nostru de primăvara până toamna târziu. În acest orășel noi locuim cu chirie, la doamna Duțulescu, cum am istorisit deja; ce nu am istorisit încă: nu am istorisit că locuința noastră este o căsuță modestă, o coșmelie ar fi tentați s-o numească unii mai boieroși, cu trei încăperi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
paturile dimineața în zăpadă, sub cerul liber, neajutorați... Sigur, s-ar putea să fie vorba de o exagerare a minții mele prea familiare cu basmele, până acum vântul nu ne-a luat casa și au fost destule încercări. În acest orășel tătăl meu este profesor de matematică. Intelectual adică. Nu prea mă încântă situația asta, dar nu o recunosc față de tata, n-aș vrea să se supere. (O precizare: unul dintre cei mai apreciați puști este Mircea, asta și fiindcă tatăl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
trăsături delicate, este sensibil, a fost dăruit cu talent literar și cu talent la limbile străine. A învățat singur germana, franceza, rusa, iar acum s-a apucat și de engleză. Compune versuri. Întreaga noastră familie este convinsă, ba chiar întregul orășel este convins că el va ajunge poet, mare poet. Îl privesc cu o nemărturisită invidie: mă gândesc că peste ani, în centrul orașului Serenite, are să se înalțe o statuie de piatră sau poate chiar de marmură reprezentându-l pe el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
are și ea o fetiță, bine că fetița ei e sănătoasă, îl văd pe șoferul salvării cum oprește mașina, își scoate căciula de pe cap, se închină și rostește Dumnezeu să-l ierte, apoi pornește motorul și face cale întoarsă spre orășelul nostru Serenite, bine măcar că nu mai e nevoie să conduc până în capitala regiunii pe vremea asta păcătoasă, se consolează el în sinea lui. Mă înalț încet, încet și de sus zăresc totul ca-n palmă, zăresc câmpul alb, imaculat, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
realizez eu prea bine, nu mă acomodez, nu mă-mpac cu noua condiție, dar aștept să văd ce urmează. 7 TC "7 " \l 1 După teribila încercare reprezentată de moartea mea, în acest moment, când plutesc în văzduhul de deasupra orășelului Serenite (sunt aici sub formă de nici-mort-nici-viu, sau și-mort-și-viu, sau sub formă de fantomă, sau ce voi fi fiind, nu prea știu...), simt deodată cum mă cuprinde o binecuvântată stare de osteneală și simt că pune stăpânire pe mine somnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
decât un vis nefericit, un vis urât din care acum m-am trezit urmând să-mi reiau viața mea cea de fiecare zi. Însă, de îndată ce privesc mai atent, observ că, într-adevăr, mă găsesc undeva în văzduh, pe un nor, orășelul Serenite se vede mic de tot, departe, jos, ca și cum ar fi schițat cu creioane colorate de un copil pe planșa de desen. Decepționat, îmi spun că nu e o glumă, chiar am plecat dintre cei vii. Încep să mă mișc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
n-am cum să mă comport în situația dată, una pe care, eufemistic vorbind, o calific drept inedită. Constat că sunt imponderabil și că plutesc, zbor cu ușurință în orice direcție voiesc. Mă hotărăsc s-o apuc înspre pământ, spre orășelul meu. Ajung deasupra străzii noastre, cobor și intru în căsuța modestă care până ieri fusese casa mea. Înăuntru, dau cu ochii de mine însumi, stau înțepenit într-un sicriu, am trupul rece, ai mei mă plâng și o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ar simți loviturile mele, ca și când pumnii mei strânși cu putere ar fi de aer. Îmi este dor de ei, de mama, de tata, de frați, îmi este dor de prietenii mei, îmi este dor să mă mai joc pe străduțele orășelului nostru, în o mie de feluri să mă joc, jocuri noi pe care până ieri le inventasem chiar eu, cu fantezie, cu dăruire, îmi este dor să mai citesc povești și nu mă împac deloc cu ideea că totul s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
lumea oamenilor de lumea tenebrelor, de lumea demonică. Dar eu unul n-am fost niciodată acolo, nu-l cunosc, probabil structura mea lăuntrică nu mi-ar permite să rezist acolo. Aici, în văzduh, aici sunt acasă, așa cum erai tu în orășelul Serenite. Aici îmi duc traiul, am venit de sus, repet, ca păstrător al cărții pecetluite. Pentru cei de jos, de pe pământ, noi, cei de aici, constituim domeniul invizibilului, ceea ce înseamnă strict că ei nu ne zăresc, nu ne percep absolut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ei alături, mă simt mai în largul meu, mai în siguranță aici, în văzduh. Totuși, cel mai preocupat sunt, în continuare, nu de viața din văzduh, ci de cea de pe pământ. Tot timpul aproape mi-l petrec privind jos, spre orășelul meu, Serenite. Spre familia mea dragă, din care fusesem smuls atât de abrupt. După numai câteva zile, are loc un fenomen cu adevărat catastrofal, comparabil cu însăși moartea mea: Ca de obicei, privesc spre Serenite, dar încep să văd orășelul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
orășelul meu, Serenite. Spre familia mea dragă, din care fusesem smuls atât de abrupt. După numai câteva zile, are loc un fenomen cu adevărat catastrofal, comparabil cu însăși moartea mea: Ca de obicei, privesc spre Serenite, dar încep să văd orășelul și pe locuitorii săi ca prin ceață. Atunci plec în zbor spre Serenite, dar, fără să-mi explic de ce, nu mai izbutesc să ajung în orășel, mă opresc la câteva sute de metri în aer, parcă mă ține în loc un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cu însăși moartea mea: Ca de obicei, privesc spre Serenite, dar încep să văd orășelul și pe locuitorii săi ca prin ceață. Atunci plec în zbor spre Serenite, dar, fără să-mi explic de ce, nu mai izbutesc să ajung în orășel, mă opresc la câteva sute de metri în aer, parcă mă ține în loc un zid nevăzut. De acolo, mă concentrez, îi caut cu privirea pe ai mei, apoi pe băieții din oraș - și îi zăresc nedeslușit, din ce în ce mai slab. Iar peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
treaba. Ce-a constatat nu a fost în măsură să-l liniștească. Dacă, de obicei, Fanache era acceptat de Gârmoci ca egal al său, ba chiar, adeseori, tacit, acesta îi dădea mână liberă șefului Securității să conducă el totul în orășelul nostru și în raion, acum, și asemenea situații erau rare, extrem de rare, tovarășul Gârmoci a simțit nevoia să-și manifeste apăsat autoritatea asupra lui Fanache, o fi Securitatea mare și tare, totuși, el, Gârmoci, era primul-secretar al raionului Serenite, el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
crucii și, ținându-se drept, a pășit între gealații care l-au urcat în mașină. *** Trei zile și trei nopți a durat călătoria tatei, cu trenul, într-o direcție necunoscută. Fusese aruncat de-a valma, înghesuit împreună cu alte familii din orășel într-un vagon de marfă, neîncălzit. Parcă nu erau oameni, parcă erau vite sau saci cu cartofi. Garnitura de tren înainta alene, târându-se ca un melc, prin câmpia nesfârșită, albă și înghețată. Se lăsase un ger cumplit și ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
zi petrecută în afara coloniei, o zi petrecută în lumea care rămăsese cât de cât normală. La un moment dat, tata s-a auzit strigat de o voce feminină: -Tovarășe brigadier! A întors capul nedumerit: cine îl cunoștea pe el în orășelul acesta străin?, poate cineva din colonie îl strigase... Era doctorița de la cabinetul oftalmologic: cu un fulgarin alburiu strâns cu cordon și mulat pe ea, care-i sublinia corpul frumos, cu un batic pe cap, cu ciorapi de mătase și pantofi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
un prieten este de acceptat și cu scăderile lui, asta e și părerea lui Lazarus: îndestulat cu atâtea merite, cum să fi fost ocolit Truman chiar de toate defectele?! 12 TC "12" \l 1 Venise luna mai a anului 1956, orășelul nostru, Serenite, se transformase într-un regat al miresmelor. Înflorise liliacul, apoi au urmat salcâmii și imediat după ei, la începutul lunii iunie, au dat în floare teii, care împrăștiau un miros îmbătător, mai ales spre seară, când adia vântul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fi, își uită necazul și se preschimbă într-un fel de împărat. Aceasta era și starea fratelui meu Victor, într-o sâmbătă seara, când și-a fixat întâlnire cu Stan, coleg și bun prieten, la intrarea în parcul central al orășelului. Victor a ajuns ceva mai devreme la locul convenit. O bătrână tuciurie, așezată pe treptele de ciment de la intrare, l-a îmbiat să cumpere semințe prăjite din coșul ei de răchită. Mai încolo, un vânzător ambulant de înghețată striga din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cele mai tainice gânduri. S-au plimbat pe aleile cu pietriș ale parcului, apoi pe bulevardul central, străjuit de castani și tei maiestuoși. Au povestit cu poftă câte-n lună și-n stele. Târziu, când cei mai mulți dintre pașnicii locuitori ai orășelului își încheiaseră orele de promenadă și se retrăseseră pe la casele lor, ei, la propunerea lui Stelian, au mai zăbovit, s-au așezat pe o bancă să mai dezbată un subiect anume. Au ales un loc ferit de priviri dintr-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o mare piatră de încercare pentru el, lăsa impresia că adevăratul țel al venirii lui acasă tocmai acesta fusese, de a organiza un grup de rezistență și în orașul său natal. De altfel, chiar a doua zi, Stelian a părăsit orășelul. În schimb, a rămas Monica, să-și petreacă vacanța în pitoreasca noastră localitate de pe malul Dunării, la mătușa sa. Apropierea, legătura lui Victor cu liceanca venită în vizită în Serenite a continuat, s-a întărit. Fără să fi îndrăznit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
oară când a sărutat-o și Victor - emoționat, cu inima bătându-i în piept asurzitor. Seara au încheiat-o, în doi, fata împreună cu Victor, printr-o plimbare, una dintre plimbările acelea fără sfârșit pe aleile și pe străzile fermecătoare ale orășelului nostru, Serenite. La începutul lui septembrie, fata și-a luat la revedere de la fratele meu Victor, venise timpul să se înapoieze acasă, în orașul ei, curând începea școala. Și-au jurat dragoste veșnică și credință veșnică. Toată iubirea lor s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
vorbit cam zece-cincisprezece minute, încercând să contureze prima lor acțiune de luptă, apoi i-a răpus oboseala. Au adormit în noua lor casă, o casă pe care o imaginau ca fiind casa curajului și a libertății. *** În acest timp, în orășelul Serenite, în biroul șefului de raion Gârmoci, telefonul suna furios. Chiar mai-marele peste orășelul nostru și peste împrejurimile sale a ridicat receptorul: se găsea la sediu la ora aceea târzie din noapte fiindcă era o situație de urgență. După cum, normal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]