7,850 matches
-
narațiunii, țesută savant din amânări și așteptări. Acțiunea celui dintâi, Haiducul, e plasată în anul următor războiului ruso-turc și înfrângerii lui Napoleon, deschizându-se cu imaginea patriarhală a conacului cu pridvor al lui Amza Jianu; boierul poartă ișlic și haine orientale, e diplomat și sedentar, încercând să salveze liniștea propriului cămin prin compromisuri, cum e acela de a invita la masă pe Cârc Serdarul Pervanoglu, fanariotul tipic, muiat în aur, cu un chip hâd și vorbind românește stricat. Lacom, libidinos, prost
DUMBRAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286899_a_288228]
-
culturii universale, D. revine la aria românească, evidențiind direcțiile istoriografiei de la noi - istorică, filologică, estetică, de idei ș.a. Schițând jocul permanențelor și al modelelor, autorul conchide că înclinația spiritului românesc spre sinteza umanistă, potențată de ideologia luminilor, a subsumat influențe orientale și occidentale, hotărând o particularitate a culturii noastre. Tehnica relației fragment-întreg guvernează metodologic și alte lucrări, precum Umaniștii români și cultura europeană (1974), Cultura română în civilizația europeană modernă (1978), Humanisme, baroque, Lumières. L’exemple roumain (1984), care converg sau
DUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286924_a_288253]
-
înroșit/ pe mâini ca niște solzi/ era timpul să vină câinii și pisicile, arzând de vii printre alte animale” (Satul). Aceasta este „tema” - poate unică - a poeziei, pe care autoarea o acordează obsesiv și insistent, uneori împotriva amatorilor de „scamatorii [...] orientale”: „se înalță, din întuneric, o umbră./ pe treptele mele roșii se ascund niște umbre./ pe ușa de piatră din cameră se adâncește o umbră” (De ce să vorbim). Numai că asumarea modelului echivalează cu trădarea lui și, spre deosebire de Bacovia, M. rezistă
MARINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
două secole și jumătate în circuitul culturii românești, păturile sociale cultivate cunoscându-l și difuzându-l intens. Sunt trecute apoi în revistă principalele versiuni ale cărții: medio-persane, arabe, persane, ebraice, grecești, georgiene, armene, insistându-se asupra versiunilor slave din Europa Orientală, deoarece de acestea este legată cea dintâi transpunere în românește. În Literatura română în epoca Renașterii M. demonstrează că literatura română s-a dezvoltat la începuturile ei într-un spațiu cultural oriental, format pe bazele tradiției culturale și literare bizantine
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
armene, insistându-se asupra versiunilor slave din Europa Orientală, deoarece de acestea este legată cea dintâi transpunere în românește. În Literatura română în epoca Renașterii M. demonstrează că literatura română s-a dezvoltat la începuturile ei într-un spațiu cultural oriental, format pe bazele tradiției culturale și literare bizantine și utilizând ca instrument de comunicare a valorilor spirituale greaca și slavona. Renașterea românească - precizează exegetul - începe cu Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Altă lucrare, Proza oratorică în literatura
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
sub aspectul tehnicii poetice. Poetul este un plăsmuitor de viziuni. De o virtuozitate unică sunt însă micile cântece, cu „inefabila” lor simplitate (În Arhanghel, Libelule, Rondelul domniței), miniaturile delicate și grațioase, lucrate cu artă de bijutier, pe motive mitologice sau orientale. Multe reiau, din perspectivă impersonală, vechi și stabile teme macedonskiene, implicate într-un descriptiv simbolic: Rondelul cupei de Murano sau Rondelul apei din ograda japonezului propun simboluri ale elevației și purității artei (ipostază a motivului „excelsior”); chiar formula artistică a
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
învățământ superior filologic bucureștean sub emblema Facultății de Filologie, căreia îi este prodecan. În 1987 este trimis ca lector de limba și civilizația română la Paris IV - Sorbona, din 1988 până în 1991 fiind profesor la Institutul de Limbi și Civilizații Orientale din Paris. După reîntoarcerea în țară își asumă conducerea, ca decan (1994-1995) și ca rector (1995-1997), a Școlii Superioare de Jurnalism, rămânând profesor, apoi profesor consultant, al Facultății de Limbi Străine. Prin cursurile predate, între care se evidențiază cele de
MICLAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288101_a_289430]
-
cu care Augustin s-a dedicat vieții spirituale și organizării practice a Bisericii nu a fost diferită de aceea pe care o demonstrase deja, de exemplu, Ambrozie; interesul său pentru teologie fusese pregătit de speculația lui Ilarie și a scriitorilor orientali; în sfârșit, exegeza biblică a fost pentru Augustin la fel de importantă ca și pentru Ieronim, chiar dacă mai puțin erudită. De aceea, toate aceste caracterizări fac din Augustin o figură care se potrivește bine și pe bună dreptate cu aceea a „literatului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
bucurat de o atenție particulară din partea lui Augustin, așa cum se întâmplase în cazul lui Ieronim. Cercetătorii au observat că aceasta este o atitudine specifică pentru exegeza occidentală: Ieronim, care constituie o excepție, trebuie considerat un exeget inspirat de coordonatele culturale orientale. O atenție deosebită merită cele 124 de Predici despre Evanghelia lui Ioan (Tractatus in evangelium Iohannis), ca și cele zece predici Despre prima epistolă a lui Ioan (In epistolam primam Iohannis). Bibliografie. Ediții: CChr.Lat 36, 1954 (R. Willems); BA
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
încă viu în Occident și chiar la Cartagina, așa cum vom vedea imediat. Primele patru cărți sunt consacrate așadar combaterii ereziilor și în special confutațiunii celei mai importante dintre ele, arianismul, în privința căruia Augustin reia multe din considerațiile avansate de teologia orientală, mai cu seamă de scriitorii din Capadocia, cunoscuți de el probabil doar în traducere latină. Fundamentală este apoi insistența asupra problemei relației dintre Persoanele divine: Dumnezeu este iubire și raporturile intertrinitare sunt raporturi de iubire. Ca să ni le reprezentăm, ne
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și discuțiile care au dus în secolul al XI-lea la separarea Bisericii din Orient și contradicțiile dintre Orient și Occident în privința relației Duhului Sfânt cu Tatăl și Fiul au avut ca punct de pornire teologia lui Augustin; chiar teologii orientali, deși atât de reticenți în privința operelor scriitorilor latini, au făcut o excepție cu Augustin care a fost considerat de ei o autoritate; în sfârșit, De Trinitate a fost tradus în greacă la sfârșitul secolului al XIII-lea de către monahul bizantin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
colegul său: acestora, Augustin le-a răspuns în 421 prin cele șase cărți din tratatul Contra lui Iulian Pelagianul (Contra Iulianum haeresis Pelagianae defensorem). Iulian, care cunoștea bine limba greacă și era un om cultivat, intră în contact cu teologii orientali pentru a obține sprijinul lor; a devenit prietenul marelui comentator din școala antiohiană, adică al lui Teodor din Mopsuestia (cf. p. ???), la care a trebuit să se refugieze pentru că pelagianismul fusese interzis în Italia, așa cum am spus, și el însuși
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în prima jumătate a secolului al cincilea, o dezbatere vie ce nu s-a limitat la granițele unei singure regiuni din Occidentul latin. Într-adevăr, acești scriitori dovedesc că au raporturi de corespondență din lumea romană occidentală (în schimb, creștinismul oriental este, pentru ei, mult prea departe, și, într-un cuvânt, trăiesc în comuniune culturală cu celelalte provincii ale imperiului. Puține cuvinte sunt necesare pentru a-l aminti pe Aureliu, episcopul Cartaginei, pe care l-am întâlnit de mai multe ori
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
această ultimă perioadă a vieții sale. a) Motive spirituale în operele ascetice Cassian e una din acele figuri care în secolul al cincilea se întâlnesc tot mai rar, adică un tip de scriitor care trăiește atât o experiență de viață orientală cât și occidentală și care cunoaște bine cele două limbi, greaca și latina. La rugămintea episcopului Castor din Apta Iulia, în Galia Narbonensis, care înființase o mănăstire în dioceza sa, Cassian scrie în acei ani (419-426) o operă foarte întinsă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
norme de viață a cărei depozitar este un maestru” (Leonardi). Viața desăvârșită este viața creștină, adică o viață supusă unei discipline: astfel, Cassian transferă în lumea occidentală concepția lui Pahomie privitoare la un monahism organizat; mai mult, reluând o tradiție orientală, consideră că monahismul are origini apostolice și că tocmai prin acest lucru este justificat. Asta pentru că modelul, așa cum am spus, este, potrivit lui Cassian, cel cenobitic (cenobionul reproduce comunitatea primitivă a apostolilor despre care se vorbește în Fapt. 2, 1-4 și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de viață comunitară rămâne în afara istoriei și a schemelor sociologice ale monahismului galic timpuriu în tot secolul al cincilea”, observă Pricoco. „A înțeles acest lucru și Cassian care, venind din Orient, a constatat libertatea anarhică a rânduielilor occidentale față de cele orientale și dificultatea de a le modela pe unele după celelalte”: într-adevăr, ne amintim că deja de câteva decenii în Egipt fusese instituită regula lui Pahomie și funcționa organizarea de mare amploare a mănăstirilor de la Nitra. Abia mai târziu, celebra
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
exercitarea înțelepciunii, adică a controlului asupra propriilor patimi. Într-adevăr, moartea nu e dorită ca o modalitate de eliberare din lanțurile trupului, ca și cum omul ar fi legat de ceva rău. La Euherie nu există acea ostilitate față de trup, caracteristică monahismului oriental și prezentă și la Ieronim. Nu există apoi nici o referire la doctrina păcatului originar și această tăcere trebuie înțeleasă ca o polemică implicită contra lui Augustin. Asemenea motive nu sunt menite să contureze modelul unui monah în suferință, măcinat de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
polemică implicită contra lui Augustin. Asemenea motive nu sunt menite să contureze modelul unui monah în suferință, măcinat de duritatea ascezei. Firește, suferința nu e străină de asceză, dar nu constituie esența acesteia cum se întâmplă în schimb în monahismul oriental și cum chiar Ieronim ne lasă să înțelegem din biografiile sfinților scrise de el. Lipsește complet și motivul luptei cu diavolul ca și elementul pitoresc cu care, în mintea noastră, este întotdeauna asociată: urzelile dușmanilor, ispitele diavolului, pericolele mortale reprezentate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în mod explicit vechea poziție a lui Irineu și mai cu seamă a lui Tertulian, exprimată în Prescripții, un scriitor pe care el îl admiră fără rezerve. Vincențiu ne furnizează și o consistentă listă de auctoritates: sunt scriitorii, occidentali și orientali, amintiți la conciliul din Efes, reprezentanți ai Bisericii în cele două părți ale imperiului. Este „catolic”, cum spune și cuvântul, tot ce este practicat pretutindeni, iar ce este practicat numai în cercuri restrânse este eretic. Astfel, chiar gânditori mari precum
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Origen, a fost faimoasă în Evul Mediu și era utilizată de Grigore cel Mare. Cum Aponius nu stăpânește bine latina, Comentariul său caracterizându-se adesea printr-o exprimare obositoare și neclară, s-a spus că ar fi de origine orientală. Opera sa trebuie plasată în primele decenii ale secolului al cincilea pentru că se sprijină, așa cum declară autorul, de traducerea Cântării făcută de Ieronim în 398 și, în timp ce condamnă ereziile, demonstrează cu nu cunoaște controversele cristologice foarte vii în secolul al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
conciliu care a fost convocat în 451 la Calcedon. În ciuda colaborării cu împăratul, Leon a respins canonul 28 stabilit de acest conciliu, ținut sub patronajul curții bizantine: prin acest canon, episcopatul de Constantinopol era considerat mai presus decât celelalte episcopate orientale. E cunoscută acțiunea organizată de Leon în 452, când, în fruntea unei misiuni diplomatice, a încercat să oprească invazia hunilor lui Attila în Italia, și, dacă n-a putut să împiedice distrugerea Romei de către vandali în 455, a procedat astfel încât
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în patrie Facundus nu se știe. După ce în 553 conciliul reunit la Constantinopol a anatemizat doctrina celor Trei Capitole, iar papa Vigilius după unele ezitări, a acceptat poziția conciliului, Facundus, împreună cu majoritatea episcopilor africani, s-a separat de comunitatea episcopilor orientali și de papa și, ca să justifice această atitudine, a scris alte două tratate. Adresându-se unui „scolastic” necunoscut pe nume Mocianus, care comparase această schismă cu eroarea donatistă și o combătuse bazându-se pe afirmațiile lui Augustin, Facundus a scris
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ar fi putut accepta niciodată; însă, în acest mod, mișcarea abilă a lui Chiril îl punea automat în postura de acuzat. Antiohienii au deschis în sfârșit ochii și i-au luat apărarea lui Nestorios, dar era prea târziu. Atât delegația orientală, condusă de Ioan de Antiohia, cât și legații papei întârziau să ajungă la Efes; când Chiril a fost sigur că prima delegație era pe cale să sosească, folosindu-se de un pretext, a deschis lucrările conciliului la 22 iunie, în ciuda protestelor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
antiohiană, foarte nemulțumiți de cele douăsprezece anatematisme din noiembrie 430. La cererea lui Nestorios, Ioan de Antiohia îi rugase pe Andrei din Samosata și pe Teodoret din Cyr să combată anatematismele. Chiril polemizează cu primul într-o Apologie contra episcopilor orientali (în numele cărora se exprimase Andrei, care trăia în Antiohia); pe cel de-al doilea îl combate într-o Epistolă către Evoptsios în care dezaprobă confutațiunea celor douăsprezece teze de către Teodoret (Evoptsios, episcop de Ptolemaida în Pentapolis, îi trimisese lui Chiril
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
retip. Culture et civilisation, Bruxelles 1965), 1-153. Despre dreapta credință ad Dominas: ACO I, 1, 5, pp. 62-118. Despre dreapta credință, ad Augustas: ACO I, 1, 5, pp. 26-61. Apologia Împăratului: ACO I, 1, 3, pp. 75-90. Apologia contra episcopilor orientali: ACO I, 1, 7, pp. 33-65. Apologia contra lui Teodoret (Epistola către Evoptsios): ACO I, 1, 6, pp. 110-146. Explicarea celor douăsprezece capitole: ACO I, 1, 5, pp. 15-25. Contra lui Diodor și Teodor: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli arhiepiscopi Alexandrini
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]