12,062 matches
-
în stare să mențină echilibrul între antitezele din sânul aristocrației, discordia a produs un gol etnic pe care s-au grăbit totdeauna să-l umple străinii. Boieri ambițioși veneau să cucerească tronul cu ajutor străin, meteahnă exploatată magistral de Imperiul Otoman sute de ani. Când Dimitrie Cantemir a crezut că se poate îndrepta către alt stăpân, în 1711, iluzionându-se că țarismul este un imperiu civilizator (ca ortodox ce era), el a produs schimbarea domniilor pământene cu cele fanariote: "Discordia dinlăuntru
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
pașalâc."20 Cantemir a căzut în capcana propriei teoriei a celor două tipuri de imperii, teorie definitivată în studiul Monarchiarum physica examinatio (1714). Cărturarul împărțea imperiile în civilizatoare și în imperii-avorton. Din prima categorie Imperiul Roman, din a doua Imperiul Otoman. Monarhiile civilizatoare compensează opresiunea prin beneficii ale civilizației și culturii. În schimb, monarhiile-avorton sunt parazitare, fără să producă nici un beneficiu pentru cuceriți. Teoria lui Cantemir nu era lipsită de adevăr, numai că el a considerat că imperiul țarist, aflat în
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Paula, baron de Thugut (1736 1818). În 1771, acesta a fost numit internunțiu la Constantinopol, ca subordonat al Ministrului de Externe Wenzel Anton Kaunitz, postură în care a fost negociator al Tratatului de la Küçuk-Kainargi (1774). După obținerea limitării monopolului comercial otoman în Principate, Thugut, slujindu-se, la 7 mai 1775, de hărți false, a înlesnit ca Viena să pună mâna pe teritoriul Bucovinei. Tot prin vânzare va fi pierdută, cum am văzut, și Basarabia, rolul jucându-l și de astă dată
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
reținută de popor în zicala: Vodă da și Hâncu, ba. De la 1812, Rusia va simula (ca "protectoare" a creștinătății) că îi apără pe patrioții moldo-valahi persecutați de Poartă, dar prețul era obținerea hegemoniei în treburile interne în contra intereselor autohtone și otomane în Principate. "Mijloacele de dominație ale Rusiei scrie Catherine Durandin, comentând evenimentele de la 1812 sunt multiple, în măsura în care aceasta reprezintă un refugiu pentru patrioții Moldo-Valahiei apropiați ai grecilor și ai sârbilor, iar pentru conservatori fidelitatea față de ordine și tradiție, flacăra luptei
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Poloniei în faptul că s-a lăsat catolicizată, iar nu în sistemul monarhiei elective, cum considera Eminescu. Explicația poetului nostru este însă cu mult mai validabilă. Danilevski considera că există trei variante de rezolvare a chestiunii orientale: fie împărțirea Imperiului Otoman între Rusia și Austria, fie anexarea integrală a Turciei la Rusia, fie refacerea Imperiului greco-bizantin sub hegemonie rusească. Altfel spus, cam toate soluțiile trăgeau spuza pe turta imperiului țarist. Opțiunea lui Danilevski era pentru ultima variantă, prin care Rusia ar
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
context, puterile europene fac presiuni asupra Turciei pentru a declanșa reforme care să stopeze nemulțumirile. O intensă activitate diplomatică tatonează terenul situării între Turcia și Rusia. În România, chestiunea Basarabiei este nod gordian între cei care îndemnau orientarea către Poarta Otomană sau către Rusia. În 1928, Nicolae Iorga va aprecia astfel poziționarea noastră față de beligeranți, comparativ cu a slavilor sud-dunăreni: "Pentru români, turcii nu sunt de văzut. Există o mare diferență între atitudinea românilor și atitudinea slavilor din Peninsula Balcanilor. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
cu Marele Duce Nicolae, cu ministrul de război și cu generalul Nikolai Ignatiev. O soluție finală însă nu se materializează. În decembrie 1876, eșuează conferința de la Constantinopol, pierzându-se ultima șansă a păcii. România rămânea, în continuare, parte a Imperiului Otoman, ceea ce l-a bulversat de Carol I și dădea apă la moară Rusiei de a pune condiția "retrocedării" celor trei județe din sudul Basarabiei. Catherine Durandin consemnează că, la reluarea tratativelor, la București, după mărturia lui Nelidov, Brătianu ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
va fi primită ca beligerant la tratativele de pace. Dar oare nu se repeta situația alianței lui Dimitrie Cantemir cu Petru cel Mare, iar, cu bătaie lungă, în viitor, cu pseudo-armistițiul de la 23 august 1944? Cu o diferență: acum Imperiul Otoman își dădea suflarea, pe când Moldova a avut norocul să ia bătaie cu tot cu marele aliat, în 1711. La 1877, asemenea portiță de scăpare nu mai era. Geniul lui Eminescu a intuit situația și ziaristul va scrie, în contra euforiei și a curentului
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
război a fost inutil, deci potrivnic țării, că n-a slujit decât expansiunii rusești care și-a "recuperat" partea sudică a Basarabiei. Iluzia că am obținut Independența prin arme este spulberată de poet, care arăta că această desprindere de Poarta Otomană era inevitabilă în condițiile în care imperiul turc își trăia ultimele ceasuri. De facto, influența Porții în România devenise cu totul invizibilă, fiind doar formală, cum s-a exprimat Iorga în 1928. Dar Parlamentul și guvernul au ținut la ipoteza
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
în condițiile în care imperiul turc își trăia ultimele ceasuri. De facto, influența Porții în România devenise cu totul invizibilă, fiind doar formală, cum s-a exprimat Iorga în 1928. Dar Parlamentul și guvernul au ținut la ipoteza vizibilității puterii otomane și la 9 mai 1877 s-a proclamat solemn "independența absolută a României", declarându-se război Porții prin asedierea fortăreței de la Plevna. Aceasta a fost decizia supremă a grupului liberalilor radicali, în numele statului-națiune. Armata, reînființată de Cuza și înzestrată de
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
a grupului liberalilor radicali, în numele statului-națiune. Armata, reînființată de Cuza și înzestrată de Carol I (în jur de o sută de mii de ostași) a dat iluzia redeșteptării eroismului din timpul marilor voievozi. Contribuția a fost decisivă pentru înfrângerea forțelor otomane, nevoite curând să ceară negocieri de pace. Altfel spus, sosea momentul adevărului alianței româno-ruse. "Semnarea de către ruși sintetizează situația Catherine Durandin a unui armistițiu și a preliminariilor de pace cu Constantinopolul în ianuarie 1878 deschide o perioadă dificilă. Români, sârbi
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
constituția turcească, având susținere și din partea Austriei și Germaniei. Savfet Pașa a răspuns conciliant, dând asigurări că "Poarta n-a avut niciodată intenția de a modifica poziția escepțională de care se bucură România în puterea tractatelor sale și că constituția otomană nu atinge nici într-un fel drepturile recunoscute ale României."45 În plus, Poarta recunoscuse cinci din cele șapte puncte din protestul Principatelor. Mai mult, Eminescu reține, ca noutate a zilei, o apropiere "foarte energică" a Germaniei de Poartă, "pe
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
umerii Turciei. În cele patru puncte, se revendicau rectificări de granițe în Balcani, libertatea navigației pe Boiana, neutralizarea forturilor de pe lacul Scutari, numirea, în primii cinci ani, a guvernatorilor din Balcani cu acordul puterilor europene, iar pentru România, evacuarea trupelor otomane, schimb de prizonieri și amnistierea celor arestați politic. Cerințele, apoi, priveau diferite probleme de organizare internă, libertate religioasă, drepturi la folosirea limbilor naționale și la cultură proprie etc. Consiliul convocat de Midhad Pașa a respins, în unanimitate, cerințele. În răspunsul
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
de puterile europene. Cine avea interesul să facă uz de un asemenea chițibuș diplomatic? O știre consemnată de Eminescu la 10 aprilie, sună sec: "O depeșă din Londra spune că generalul englez consideră pe România ca făcând parte din Imperiul Otoman și că neutralitatea specială a României nu e garantată prin nici un tratat."62 Deși până atunci nimeni nu contestase dreptul țării la neutralitate. Atitudinea perfidului Albion arunca România între Scylla și Charribda. Cine determinase Anglia să-și schimbe opinia în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
7 din Constituție. Rămâne de cercetat în subteranele istoriei. Declarația subsecretarului de stat Bourke este astfel comentată de Eminescu: "Aceste puține cuvinte ale subsecretarului de stat nu sunt deloc îndreptate contra Rusiei, că adică, trecând Prutul, ea ar viola teritoriul otoman, ci ele vor să constituie numai un drept pentru Turcia de-a încălca teritoriu român oricând i-ar dicta-o aceasta vederile sale strategice. Pe de altă parte guvernul englez mai pare a zice că, țara noastră nefiind neutrală, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
încălca teritoriu român oricând i-ar dicta-o aceasta vederile sale strategice. Pe de altă parte guvernul englez mai pare a zice că, țara noastră nefiind neutrală, ci formând parte integrantă a Turciei, nici se poate opune ocupării din partea trupelor otomane și, dacă ar încerca a se opune, Turcia ar avea dreptul să ne trateze ca pe o țară inamică, ca pe o provinție răsculată chiar."63 Eminescu aduce argumente că excluderea României de la dreptul neutralității este tendențioasă: "Fără a ne
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Albion cearcă a-l da poziției internaționale a României, vom aduce numai aminte că purtarea acesteia pân-în momentul de față a fost cea mai corectă din lume. Pusă sub garanția colectivă a puterilor, neavând nici o legătură reală cu Imperiul Otoman, ea era și este neutrală prin natura lucrurilor, chiar dacă neutralitatea n-ar fi fost stipulată prin un anume tratat. Când art. XXII a tratatului de Paris spune că nici o putere n-are voie să s-amestice în cele dinlăuntru ale țărei
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Drept că în realitate era altfel, căci România n-a fost niciodată vasală Turciei; dar în ochii diplomației engleze și a unei părți din jurnalistica austriacă România era ceea ce e și după opinia lui Savfet Pașa: parte integrantă a Imperiului Otoman."74 Aceeași presă ostilă insinuează că România va trece de sub vasalitatea Turciei în aceea a Austro-Ungariei. Eminescu consemnează fidel desfășurarea evenimentelor de pe front și din țară, acțiunile pentru ajutorarea răniților etc., în Curierul de Iași, apoi în Timpul, de îndată ce a ajuns
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
se înșela. Eminescu dedică fiecărui veac din istoria Basarabiei câte un capitol. Colportarea numelui Basarabia nu s-a pus decât în vremea lui Mircea cel Bătrân, pentru ca să revină, în dreptul forței, abia la 1812. În vremea lui Ștefan cel Mare, Imperiul Otoman atinsese culmea puterii sale și țelul sultanilor de a stăpâni cetățile de la Marea Neagră, drept condiție a biruinței asupra creștinilor, s-a împlinit: "De aceea trebuie s-o spunem de pe acum că, oricât de viteaz să fi fost bătrânul domn al
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
fi stăpân, de facto, pe cetățile de la mare. Eminescu subliniază faptul că acele cetăți n-au devenit proprietate de jure a Porții, ceea ce se reflectă și-n Tratatul de la Kuciuk-Kainargi din 10/21 iulie 1774, încheiat între Rusia și Imperiul Otoman, sub Ecaterina a II-a. În raportul ambasadorului austriac Thugut la Constantinopol (3 decembrie 1774), se precizează limpede că Poarta s-a angajat să restituie către Moldova și Valahia cetățile ocupate militar, chiar dacă a făcut tot ce i-a stat
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
lui Petru cel Mare sau nu existe, el există în capetele a mii de oameni cari dau tonul în Rusia. / Războiul a fost declarat Porții pentru a elibera pe creștini în formă în fond însă pentru a cuceri întreg Imperiul otoman într-un mod care să poată fi înghițit, mai de voie, mai de nevoie, de Europa. După Turcia urmează Imperiul habsburgic, după dânsul cine mai știe. Scopul fictiv al războiului și scopul adevărat sunt diametral opuse."147 De altfel, Rusia
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
posibilă. El avea în vedere "putreziciunea" Imperiului Țarist, principalul dușman natural al națiunii române, în fața agresivității căruia ne apărase, după 1880, Tratatul cu Puterile Centrale. Era o situație inversă decât aceea de la 1711, când Dimitrie Cantemir considera ca "putred" Imperiul Otoman, voind emanciparea Moldovei cu ajutorul imperiului rus creștin, aflat în viguroasă expansiune, sub Petru cel Mare. Ironia a făcut că Tratatul de la Luțk a deschis pofta țarilor de "emancipare" a Țărilor Române și a Balcanilor de sub vasalitatea turcească, încât, peste un
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
din Petersburg, care a spus că drumul Rusiei spre Constantinopol "trece prin Berlin"174. Ca și Eminescu, Stere observă că "perfidul Albion" este regizorul din umbră al stimulării ambițiilor imperiale ale Rusiei. Poetului nu i-a scăpat amănuntul că Poarta Otomană a fost presată să "renunțe" la Basarabia, în 1812, și din pricina prezenței unei flote engleze în preajmă. S-a dovedit că, prin forțe interne proprii, poporul rus nu a reușit să producă o schimbare profundă a mentalității, altfel spus să
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
prezic apropierea sfârșitului zilelor și anunță că Mesia s-a născut și trăiește pe un munte aproape de Constantinopol. Aceste știri provoacă acte de pocăință. Astfel, șaptezeci de familii convertite pleacă la Valona, în Albania, ca să se întoarcă la iudaism. Imperiul Otoman primește imigranți evrei cu mult înainte de expulzarea din Spania. Contrastul între creștinătatea care-i respinge pe evrei și Imperiul Otoman, care-i primește cu brațele deschise, îi conferă acestuia din urmă o aură deosebită în ochii evreilor în general. Astfel
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
provoacă acte de pocăință. Astfel, șaptezeci de familii convertite pleacă la Valona, în Albania, ca să se întoarcă la iudaism. Imperiul Otoman primește imigranți evrei cu mult înainte de expulzarea din Spania. Contrastul între creștinătatea care-i respinge pe evrei și Imperiul Otoman, care-i primește cu brațele deschise, îi conferă acestuia din urmă o aură deosebită în ochii evreilor în general. Astfel, o femeie din Valencia declară că turcul este Anticristul care distruge bisericile, dar îi protejează pe evrei și sinagogile lor
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]