2,408 matches
-
ca niște golfuri lungi și ramificate, ce pătrund în interiorul uscatului pe zeci de km; au rezultat prin inundarea de către mare a unor văi glaciare adânci, după topirea calotei glaciare ce acoperea zona limitrofă. Rocile mutonate ("roches moutonnées") sunt stânci șlefuite, ovale sau circulare modelate de ghețarii prin morenele de fund, fixate în masa de gheață. Formele de acumulare sunt mult mai extinse și mai variate decât cele de exarație. Ca poziție acestea se dezvoltă pe suprafața ocupată anterior de ghețari (morena
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
cu aspect colinar, orientate pe direcția deplasării ghețarilor. Între ele există zone de înșeuări, lacuri sau sectoare mlăștinoase. Lungimea fiecărei coline oscilează între 400-1.000 m, lățimea între 150-200 m, iar înălțimea relativă între 10-40 m. În plan au aspect oval. De obicei drumlinurile se găsesc grupate, numărul lor fiind de ordinul sutelor și miilor. Dispunându-se unul în continuarea celuilalt și în același timp unul lângă altul, aceste forme conferă reliefului trăsături particulare, asemănătoare dunelor lineare. Oesar-urile (eskers) se înfățișează
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
Câmpiile morenice sunt alcătuite din argile nisipoase și blocuri, au suprafața netedă sau ușor vălurită și presărată cu lacuri sau bălti. Relieful morenic deluros ocupă spatii izolate pe fondul câmpiilor morenice și are o distribuție haotica. Movilele sunt rotunde sau ovale. Aceste forme au rezultat din depunerea pe suprafața reliefului subglaciar, a morenelor cantonate în crăpăturile ghețarilor de calotă. Văile și lacurile sunt nenumărate. Văile sunt slab evoluate, prezintă profil transversal în forma de „V”, praguri și cascade. Lacurile care ocupă
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
ale acestuia. Forma generală a corpului este aproximativ pătrată. Seamănă foarte bine cu Schnauzer-ul standard, doar că este mai înalt. Capul este de formă dreptunghiulară, lungimea botului fiind egală cu cea a craniului. Ochii închiși la culoare sunt de formă ovală, de dimensiuni medii și umbriți de sprâncene abundente. Urechile, in forma literei "V" sunt potrivite ca mărime și atârnă pe lângă craniu în mod natural. Mulți proprietari preferă să le cupeze urechile acestor câini, pentru a obține o înfățișare mai impresionantă
Schnauzer uriaș () [Corola-website/Science/323730_a_325059]
-
forma tribunei de vest care, la Gârbova și Miercurea, a servit de asemeni unei familii de greavi sași. Turnul de locuit, construit la 4 m distanță în vest de capelă, amintește donjonul greavilor de la Câlnic și Gârbova, la fel forma ovală a incintei cu care s-a înconjurat cetatea cuprinzând vechiul cimitir cu capelă. Deoarece Viscri n-a fost niciodată proprietate nobiliară, numai familia greavului, conducătorul obștii sătești, a ridicat turnul de locuință, în a doua jumătate a secolului XIII spre
Biserica fortificată din Viscri () [Corola-website/Science/326529_a_327858]
-
a lungul peretelui de vest; tribunele de lemn, cu balustradele lor pictate, datează din 1717, iar stranele de pe latura de sud din 1783. Acest mobilier pictat rustic conferă o notă aparte, intimă, interiorului, prezentând totodată o valoare etnografică. Din incinta ovală a secolului XIII s-au păstrat sectoarele de sud, est și nord-est, zidul din piatră de râu și de câmp, atingând între 5,5-7 m înălțime. Poarta a fost probabil întotdeauna situată în sud-est, drumul urcând spre ea panta lină
Biserica fortificată din Viscri () [Corola-website/Science/326529_a_327858]
-
în grosimea zidului nord-vestic al sălii. Pe latura nordică a sălii s-a construit o intrare protejată de un portic cu arcade semicirculare, datarea sa nefiind stabilită încă. Incinta, construită simultan cu lucrările de fortificare ale bisericii, are un traseu oval, curtinele, înalte de 6-8 m, fiind prevăzute cu metereze și contraforți. La interior, zidurile par mai scunde, din cauza nivelului ridicat al curții. Drumul de strajă a fost adus deasupra magaziilor cu provizii. Acestea au prin intermediul unor deschideri efectuate în tavan
Biserica fortificată din Axente Sever () [Corola-website/Science/326604_a_327933]
-
sud a pronaosului bisericii Mănăstirii Aluniș-Plăviceni, biserică ridicată în anul 1648, fără a se putea ști cui i-a aparținut. Inelul sigilar este confecționat din aur cu titlul de 986‰, cu greutatea de 16,73 g, format dintr-un chaton oval, cu dimensiunile de 15 x 13 mm, ce face corp comun cu veriga. În câmpul chatonului este gravată o compoziție de tip himeric, cu un grifon în fața unui copac. Cercul care înconjoară întreaga compoziție este tocit complet într-o parte
Inel sigilar () [Corola-website/Science/326662_a_327991]
-
Cercul care înconjoară întreaga compoziție este tocit complet într-o parte, dovadă a folosirii lui îndelungate. "Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova", din Ploiești, deține un inel sigilar descoperit la Târgșoru Vechi, Prahova. Inelul sigilar de aur, cu chaton oval, este decorat cu o floare de crin heraldică dublă, asimetrică. În cursul săpăturilor arheologice efectuate la Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești a fost decoperit, între altele, și inelul sigilar al lui Dragotă Tăutulovici. "Muzeul Literaturii Române", din Iași, deține în
Inel sigilar () [Corola-website/Science/326662_a_327991]
-
rezultat o sală pentru comunitate. Fortificația care înconjoară biserica datează aproximativ din aceeași perioadă ca și schimbările majore aduse bisericii. Din zidul de incintă nu se mai păstrează nici meterezele și nici drumul de strajă. Zidul de apărare are formă ovală și se adaptează terenului. În nord este un povârniș care coboară spre Târnava, în vest este un sanț adânc, partea din sud și din est este apărată de un turn masiv pătrat unde era și poarta, ca și de o
Biserica fortificată din Brateiu () [Corola-website/Science/326679_a_328008]
-
cărămidă. Conform censului din 1910, locuitorii satului, în număr de 987 de persoane, au decis să facă o restaurare generală în anul 1912. Altarul baroc a fost distrus cu ocazia prăbușirii peretelui de est al corului, în 2002. O incintă ovală înconjoară biserica. Nemaiexistând o comunitate evanghelică în localitate, corul prăbușit nu a fost reconstruit. Inițial, zidurile incintei au fost mai înalte decât ceea ce se păstrează la ora actuală și înconjurau curtea după un traseu aproximativ oval. Fortificația este delimitată către
Biserica fortificată din Velț () [Corola-website/Science/326678_a_328007]
-
în 2002. O incintă ovală înconjoară biserica. Nemaiexistând o comunitate evanghelică în localitate, corul prăbușit nu a fost reconstruit. Inițial, zidurile incintei au fost mai înalte decât ceea ce se păstrează la ora actuală și înconjurau curtea după un traseu aproximativ oval. Fortificația este delimitată către est de malurile abrupte ale unui pârâu, care creează o porțiune de apărare naturală. Este de presupus că zidurile aveau prevăzute metereze și drum de strajă, știut fiind faptul că pentru a rezista la un asediu
Biserica fortificată din Velț () [Corola-website/Science/326678_a_328007]
-
perioada. După marea invazie tătară care a adus mari pagube în Transilvania, a avut loc o adevărată efervescență în construirea și ridicarea de noi fortificații. Cum cetatea din Feldioara a fost practic distrusă, localnicii au reconstruit-o cu o incintă ovală, după forma platoului, făcându-i intrarea prin sud, ridicând turnuri de apărare, astăzi putând fi văzut doar cel vestic. Turnurile erau prevăzute cu niveluri separate prin platforme, ele comunicând prin intermediul scărilor din lemn. Turnul din est se presupune că era
Cetatea Feldioarei () [Corola-website/Science/326754_a_328083]
-
1500 corul a fost fortificat și întărit cu trei niveluri din piatra ce erau susținute de către contraforturi în retragere. Deasupra sacristiei au fost adăugate două etaje de apărare. Curtina a fost ridicată în apropierea anului 1500, ea are o formă ovală cu o înățime de circa 8 metri. Are drum de strajă care se sprijină pe arcade și este acoperită de un pupitru. În partea nordică a sa, curtina are prevăzut un turn cu trei laturi, modificat în secolul al XVII
Biserica fortificată din Șeica Mică () [Corola-website/Science/326888_a_328217]
-
el a consumat opiu pentru a-și calma durerea. Poe a eliminat această introducere probabil pentru că nu era deosebit de relevantă și ar fi lăsat impresia că povestea nu era nimic mai mult decât o halucinație. Versiunea mai scurtă, redenumită „Portretul oval”, a fost publicată în numărul din 26 aprilie 1845 al ziarului "Broadway Journal". Prima traducere în limba română a fost publicată sub pseudonimul D'Artanian în anul 1887 în "Revista literară". O altă traducere a fost publicată în ziarul "Națiunea
Portretul oval () [Corola-website/Science/325598_a_326927]
-
1891), nr. 2527-2533, împreună cu „Cărăbușul de aur” și „Hopa-Hop” într-o serie intitulată „Povești năzdrăvane”. Povestirea a fost tradusă apoi de către „Șt. P.” (cel mai probabil Ștefan Petică) și inclusă în volumul "Scrisoarea furată, Ruina casei Usher, Pisica neagră, Portretul oval și alte povestiri extraordinare", editat în 1897 de Institutul de Editură Ralian și Ignat Samitca din Craiova. O altă traducere în limba română a fost realizată de Nicolae Dașcovici și publicată în vol. "Povestiri Extraordinare", editat în 1911 de Editura
Portretul oval () [Corola-website/Science/325598_a_326927]
-
1979 de Editura Univers din București. Traduceri noi au fost realizate de Liviu Cotrău (publicată în volumul "Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași) și de Gabriel Mălăescu (publicată sub titlul „Portretul oval” în volumul "Portretul oval", editat în 2014 de Editura MondoRo din București). Ideea centrală a povestirii rezidă în relația confuză dintre artă și viață. În „Portretul oval”, arta și dependența față de aceasta sunt descrise ca fiind în cele din urmă
Portretul oval () [Corola-website/Science/325598_a_326927]
-
din București. Traduceri noi au fost realizate de Liviu Cotrău (publicată în volumul "Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași) și de Gabriel Mălăescu (publicată sub titlul „Portretul oval” în volumul "Portretul oval", editat în 2014 de Editura MondoRo din București). Ideea centrală a povestirii rezidă în relația confuză dintre artă și viață. În „Portretul oval”, arta și dependența față de aceasta sunt descrise ca fiind în cele din urmă criminale, responsabile pentru moartea
Portretul oval () [Corola-website/Science/325598_a_326927]
-
de Editura Polirom din Iași) și de Gabriel Mălăescu (publicată sub titlul „Portretul oval” în volumul "Portretul oval", editat în 2014 de Editura MondoRo din București). Ideea centrală a povestirii rezidă în relația confuză dintre artă și viață. În „Portretul oval”, arta și dependența față de aceasta sunt descrise ca fiind în cele din urmă criminale, responsabile pentru moartea tinerei soții. În acest context, se poate pune semnul egal între artă și moarte, în timp ce relația dintre artă și viață este considerată, prin
Portretul oval () [Corola-website/Science/325598_a_326927]
-
este considerată, prin urmare, ca o rivalitate. Potrivit teoriei lui Poe, rolul poeziei ca formă de artă este crearea ritmică de frumusețe, iar subiectul cel mai poetic din lume este moartea unei femei frumoase (vezi „The Philosophy of Composition”). „Portretul oval” sugerează că frumusețea femeii a condamnat-o la moarte. Poe sugerează în povestire că arta poate dezvălui caracterul malefic sau vinovat al artistului, îl poate subjuga pe artist și chiar poate distruge viața pe care a modelat-o în artă
Portretul oval () [Corola-website/Science/325598_a_326927]
-
Birth-Mark” (1843) a lui Nathaniel Hawthorne. Există elemente similare în "Prăbușirea Casei Usher", precum pictorul, iubita/modelul său într-un cadru de la distanță și mai ales obsesiile lor cu privire la obiecte neînsuflețite care sunt vii (casa familiei Usher, pictura în „Portretul oval”). Cineastul francez Jean Epstein a făcut în 1928 "La Chute de la Maison Usher", care combină ambele povestiri. Artistul Richard Corben le-a combinat în filmul său din 2012, după ce le-a adaptat pe fiecare dintre ele. Regizorul francez Jean-Luc Godard
Portretul oval () [Corola-website/Science/325598_a_326927]
-
Union" nu era un ziar respectabil „din punct de vedere literar”, el plătea foarte bine. Prima traducere în limba română a fost publicată sub titlul „Hop-Frog” în ziarul "Națiunea", anul X (1891), nr. 2527-2533, împreună cu „Cărăbușul de aur” și „Portretul oval” într-o serie intitulată „Povești năzdrăvane”. Povestirea a fost tradusă apoi de către „Șt. P.” (cel mai probabil Ștefan Petică) sub titlul „Hop-Frog” și inclusă în volumul "Scrisoarea furată, Ruina casei Usher, Pisica neagră, Portretul oval și alte povestiri extraordinare", editat
Hopa-Hop sau opt urangutani înlănțuiți () [Corola-website/Science/325636_a_326965]
-
Cărăbușul de aur” și „Portretul oval” într-o serie intitulată „Povești năzdrăvane”. Povestirea a fost tradusă apoi de către „Șt. P.” (cel mai probabil Ștefan Petică) sub titlul „Hop-Frog” și inclusă în volumul "Scrisoarea furată, Ruina casei Usher, Pisica neagră, Portretul oval și alte povestiri extraordinare", editat de Institutul de Editură Ralian și Ignat Samitca, Craiova, 1897. Au urmat alte patru traduceri după cum urmează: „Hop-Frog” (în "Romînia muncitoare", anul III (1908), seria II, nr. 47, p. 2; nr. 48, p. 2), „Hop-Frog
Hopa-Hop sau opt urangutani înlănțuiți () [Corola-website/Science/325636_a_326965]
-
Romînul", anul XXXIII, 1889, 9 decembrie, p. 1250; 12 decembrie, pp. 1261-1262. Povestirea a fost tradusă apoi sub titlul „Pisica neagră” de „Șt. P.” (cel mai probabil Ștefan Petică; inclusă în volumul "Scrisoarea furată, Ruina casei Usher, Pisica neagră, Portretul oval și alte povestiri extraordinare", editat în 1897 de Institutul de Editură Ralian și Ignat Samitca din Craiova) și de Mihu Dragomir și Constantin Vonghizas (publicată în vol. "Scrieri alese", editat în 1969 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind
Pisica neagră (povestire) () [Corola-website/Science/325685_a_327014]
-
anul 1885 sub titlul „Căderea casei Usher” în ziarul "Epoca". Povestirea a fost tradusă apoi de „Șt. P.” (cel mai probabil Ștefan Petică) și inclusă sub titlul „Ruina casei Usher” în volumul "Scrisoarea furată, Ruina casei Usher, Pisica neagră, Portretul oval și alte povestiri extraordinare", editat în 1897 de Institutul de Editură Ralian și Ignat Samitca din Craiova. O altă traducere a fost realizată de Ion Vinea și publicată sub titlul „Prăbușirea Casei Usher” în vol. "Scrieri alese" (vol. I), editat
Prăbușirea Casei Usher () [Corola-website/Science/325832_a_327161]