KorAP: Find »[drukola/base=pândi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...91 92 93 ...149 >

3,713 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

Întreb dar, În clipa aceea, auzii un șuierat surd. - Umbra! - răcni Enkim și deîndată mă azvârlii la pământ. Stk! - o suliță din aceea micuță se Înfipse În fața noastră deși cei trei, văzusem cu ochii mei, nu făcuseră nici o mișcare. - Ne pândesc și alții, am strigat și m-am rostogolit precum bulumacul, Încercând să găsesc un ascunziș Îndărătul tufelor. Din spate se ridicară Însă chiote ascuțite, prelungi, și auzirăm tropot grăbit de pași. Știam ce Înseamnă asta și Enkim știa și el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Krog, cel din neamul oamenilor-lupi? O să reziste vorbele atâta amar de vreme Încât să auzi de pățaniile mele? O să spună ele chiar ceea ce a fost? Află că mi-era din ce În ce mai teamă, iar păzitorii veneau de acum câte doi, ca să se pândească unul pe celălalt și să nu intre În vorbă cu mine. Singurul lucru pe care mi-l mai spuneau era că așteptau luna plină ca să mă ucidă cu bolovani. Așadar, trimisul se pregătea să fie dat Umbrei, și asta fără ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
În capătul viroagei. Eram lac de sudoare, amândoi. Runa s-a trântit pe pământ ca să-și recapete răsuflarea, iar eu mi-am acoperit creștetul cu frunziș și am scos capul numai puțin, cât să-i văd pe urmăritorii care ne pândeau. Tată, Tată, habar n-aveau că eram În viroaga aia! Vuietul apei se auzea și el tot mai tare, așa că, până la urmă, aveam și noi puțin noroc. - Ușor. M-am strecurat primul În mărăcinișul des și am tras de culcușul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
peste o salcie pitică. I-am tăiat un mănunchi de crengi și ne-am Întors alături de Enkim. - Acum, hai să tragem bulumacul În apă, am spus, și m-am cățărat pe malul scund, pe cât puteam de grijuliu. Vrăjmașii tot ne pândeau, răspândiți prin ascunzișurile pădurii. Sigur aveau să ne simtă când aveam să tragem de bulumac, așa că ne-am mai uitat o dată spre Enkim, ca să știm și cu ochii Închiși unde-l lăsasem. Era chiar pe marginea apei, Împroșcat când și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
baltă dosită Între brazi și i-am dat roată o bucată de vreme, căutând urme de animale de pradă, dar locul părea liniștit. M-am așezat Într-un loc bine ales, așa ca vântul să bată dinspre apă și am pândit fără să mă mișc. Am amorțit, dar așa era mereu când pândeai. După cum spunea Moru, trocul vânătorului dibaci era să amorțească. Când a venit turma, nici măcar n-am mai răsuflat. Doar m-am uitat cu luare aminte, ca să văd dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
vreme, căutând urme de animale de pradă, dar locul părea liniștit. M-am așezat Într-un loc bine ales, așa ca vântul să bată dinspre apă și am pândit fără să mă mișc. Am amorțit, dar așa era mereu când pândeai. După cum spunea Moru, trocul vânătorului dibaci era să amorțească. Când a venit turma, nici măcar n-am mai răsuflat. Doar m-am uitat cu luare aminte, ca să văd dacă eram Într-atât de aproape Încât să lovesc cu sulița scurtă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
semăna cu nimic din ceea ce ridicase Dilc. Era cam același lucru cu scrijelitura mea ce dorea să fie Dilc, fără să semene Însă cu el. Am simțit cum mă apucă o amețeleală ciudată. În scrijeliturile astea aștepta un secret. Secretul pândea ca o molimă nevăzută. Gata să se strecoare, pe nesimțite, printre noi. - Eu sunt Logon, Îmi spuse omul și zâmbi pentru prima oară, sfios ca un copil. Răsuflă, ușurat, iar ochii prinseră a-i juca, sclipitori, de parcă tocmai ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Soarele strălucea, dar abia dacă dezmorțea ierburile pline de brumă, culcate la pământ. Am Îmbucat ceva și ne-am pregătit de plecare. Norul acela uriaș parcă se mai apropiase, numai că acum părea să fi Înghețat. Prinsese o culoare argintie. Pândea. Era gata-gata să-și arate puterea și să scuture din el ploi, grindină și ninsori, dar nu sosise Încă vremea lui. Eh, și din cauza norului, iar Îmi veni gândul acela despre timp. De la Ceața Adâncă până la Gerul cel Greu trecuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
scos din Ceața Adâncă ne-am ciocnit cu alții, Înainte să trecem brațul de mare către aceste pământuri. De-asta ni s-a stins un neam Întreg aproape, atunci când am trecut prin inima nisipului. Și tot de-asta ne-au pândit la ieșirea din deșert, răzvrătiții conduși de Scept, gata să ne dea Umbrei. - Iar eu Îți spun că am plecat de acasă doar cu acest gând: să Împart vorba tuturor. Nimeni nu-l judeca pe Tatăl când m-am despărțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ea se Întinde la nesfârșit către Apus. Ne-am continuat drumul de-a lungul punții de gheață. Nopțile se lungeau din ce În ce dar, cu toate astea, Gerul se Înmuia. Norul acela rău și Înghețat părea Încă să ne pândească de departe, dindărătul nostru. Pe măsură ce mergeam, zăream cum pământul pe care Îl lăsasem În urmă, se Întindea spre Miazănoapte, la nesfârșit parcă, după cum ne spusese Kikil. După ce am mers cât soarele să răsară de cinci ori, acel pământ uriaș a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
blestematul! se auzi iarăși glasul cel cunoscut. Mi-am repezit căpățâna În pieptul primul uriaș și l-am apucat cu amândouă mâinile de boașe. Așteptam strigătul lui de moarte când, Întreg satul izbucni Într-o hărmălaie cumplită, de parcă toți oamenii pândiseră doar un semn ca să se apuce să răcnească, să chiuie și să urle. Uriașul se prăbuși la picioarele mele, zvârcolindu-se, dar cel de-al doilea se și repezise asupra mea. - Ia-l odată și hai! - se auzi un glas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
râzând ca prostul. Atunci, i-am spus că vreau să ne ducă, pe mine și pe Runa, În sat, În preajma casei În care dormi tu, iar el așa a făcut. A mai pus niște mărunței de-ai lui să-i pândească pe vânătorii cu coarne de cerb, ca să ne dea de știre când vin Încoace, după care s-a pus și el pe pândit. Ce s-a Întâmplat mai departe, știi... - Eh, să vedem ce-om face acum. Cred că Scept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
dădură de niște poteci ce urcau din pereții viroagei prin care tocmai coborâsem, iar alții găsiră În fundul văii nenumărate dealuri și coline molcome, acoperite de iarbă Înaltă și grasă. Parte din vânători se cățărară pe potecile ce mărgineau viroaga ca să pândească venirea oamenilor lui Scept, În timp ce grosul neamurilor noastre se răspândi pe colinele din jur. Luna coborâse deja spre ultima palmă când, sumedenie de pietre prinseră a se rostogoli spre noi din susul viroagei. Auzirăm pași grăbiți cum se apropie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cu neamurile lui Scept n-avea cum să scape neobservată de oamenii din câmpii. De altfel, dacă Îți Încordai privirea, vedeai spre Răsărit puhoaiele lui Scept. Ridicaseră și ei un sat și nu făceau altceva decât să aștepte. Ei ne pândeau. Noi Îi pândeam. Mda. Era un loc tare bun pentru lupta de sânge, iar lupta nu trebuia să Întârzie. Era miezul verii, dar nopțile erau așa de reci, Încât trebuia să ne Înfășăm bine În blănuri și să facem focuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Scept n-avea cum să scape neobservată de oamenii din câmpii. De altfel, dacă Îți Încordai privirea, vedeai spre Răsărit puhoaiele lui Scept. Ridicaseră și ei un sat și nu făceau altceva decât să aștepte. Ei ne pândeau. Noi Îi pândeam. Mda. Era un loc tare bun pentru lupta de sânge, iar lupta nu trebuia să Întârzie. Era miezul verii, dar nopțile erau așa de reci, Încât trebuia să ne Înfășăm bine În blănuri și să facem focuri mari. Nici cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cum să nu ți-o spun, se Îndreptă precum un stăpân ce era, mai plin de viață decât un urs tânăr. Ridică Încet sulița Într-o parte, ținând-o cu amândouă mâinile, de parcă nu era sigur cum să lovească. Ticălosul... Pândea. Of, of, mare vânător era Scept ăsta! I-am repezit bâta În cap dar, după cum mă așteptam de la unul ca el, se apără ușor cu sulița, abia răsucindu-și brațele parcă. În clipa următoare Însă, mușchii i se Încordară, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
jur cu luare aminte, dar nu Încăpea nici o Îndoială: am recunoscut râul vijelios care curgea pe sub stânci, am văzut locul În care mă duceam la scaldă În copilărie, am zărit stânca ce se asemăna cu Tatăl, am recunoscut locul de unde pândeam urșii, și am recunoscut și valea adâncă unde hăituiam mamuții Înainte să prăvălim pietroaie peste ei. M-am rătăcit și m-am Întors pe urmele mele? - m-am Întrebat, așezându-mă alene pe un bolovan. Ce fel de călătorie a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
sfat. Tot vorbiserăm despre clipa asta, că Într-o bună zi o să Încheiem călătoria și că o să ne ducem fiecare pe la casele noastre, numai că nici unul nu se gândise că totul se va sfârși deodată, de parcă cineva ne-ar fi pândit ca să ne sperie. - Măi Krog, măi, Începu Barra. Sigur vrei să ne oprim? Ai văzut că, până la urmă, oamenii ăștia tot nu vorbesc Într-o singură limbă... - Bine măcar că vorbesc. Când am plecat la drum, mai mult horcăiau. - Păi, și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Îmi doborâsem primul urs, copil fiind Încă și, după ce soarele mai urcă pe cer de-o palmă, am ajuns sus, pe tăpșanul de deasupra peșterii iernii. I-am văzut pe ai mei. Femeile și copiii fugiseră pe culmi, dar oamenii pândeau din mijlocul tăpșanului. Of, of... Doar o parte din ei pândeau, pentru că restul se ascunseseră prin văgăuni, pregătiți să ne pice În spate, ca niște lupi adevărați ce erau. Am Întins spre ei palma cu degetele rășchirate. - Sunt Krog, toiag

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
urcă pe cer de-o palmă, am ajuns sus, pe tăpșanul de deasupra peșterii iernii. I-am văzut pe ai mei. Femeile și copiii fugiseră pe culmi, dar oamenii pândeau din mijlocul tăpșanului. Of, of... Doar o parte din ei pândeau, pentru că restul se ascunseseră prin văgăuni, pregătiți să ne pice În spate, ca niște lupi adevărați ce erau. Am Întins spre ei palma cu degetele rășchirate. - Sunt Krog, toiag al Tatălui și stăpân al vorbei, frate de sânge cu Moru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

precum și pe Madame de Rênal a lui Stendhal, În inocența și simplitatea ei. Și, firește, și alții, Încă neînvățați să‑l recunoască, neatinși de perceperea lui deschisă, Încearcă, Într‑o formă obscură, același dor. Acesta era sentimentul pe care‑l pândea Întruna Ravelstein la ceilalți și, de la o asemenea permanentă preocupare, nu mai era decât un pas până la aranjarea partidelor. Adică până la exploatarea cât mai eficientă a acelor puternice, dar incomplete nevoi. Era și un paliativ eficace, cu o semnificativă importanță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

a spus că dau târcoale? M-ai văzut dumneata că dau eu târcoale? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Te-am văzut. Și la prânz te-am văzut. BĂRBATUL CU BASTON: Unde m-ai văzut? Când m-ai văzut? Cu ce drept mă pândești? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Măcar trebuia să fi făcut ceva. Dacă tot tândălești pe aici, măcar dacă ai fi făcut ceva. De ce n-ai făcut ceva? Dac-ai știut de dimineață cum stau lucrurile, de ce n-ai făcut ceva? BĂRBATUL CU

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
față! ARTUR: Să mă plâng? Împotriva cui? GARDIANUL: Împotriva mea! Spuneți-le adevărul! Spuneți-le că m-am purtat scârbos cu dumneavoastră. Spuneți-le că sunt perfid și înrăit, că sunt un om de nimic, că sunt un șarpe care pândește veninos din adâncul tomberonului. Spuneți-le că sunt o canalie, o bestie, un mârșav! Spuneți-le totul! ARTUR (Tragic, după o clipă de stupefacție.) Nu spun nimic! GARDIANUL (Paroxistic.): Ba da! Spuneți-le că nu dau doi bani pe viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
să ne caute... (Îl prinde, fratern, de umeri.) Aici n-au cum... N-au cum... PARASCHIV (Chircit): Au făcut focul, au făcut focul... MACABEUS: S-au dus, au plecat... N-ai văzut c-au plecat? PARASCHIV: Poate că m-au pândit... Poate că era să mă împuște... MACABEUS: Cine să te împuște pe tine? De ce să te împuște? (Îl îmbrățișează.) Tu ești cu mine... PARASCHIV (Îi cade în brațe lui MACABEUS.): Da, da.... MACABEUS (Îl mângâie perfid.): N-are cum să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
PARASCHIV: E dimineață. MACABEUS: E dimineață devreme? PARASCHIV: E dimineață rău de tot. MACABEUS: Mă duc încet. Îl prind dormind. PARASCHIV: Nu te du. MACABEUS: Am un chef grozav să-l rad. PARASCHIV: Draci! MACABEUS: Cum? PARASCHIV: Poate că te pândește. (Pauză.) Te așteaptă. MACABEUS: Mda.. (Pauză.) Mi-e foame. Se învârte prin încăpere; e ușor agitat.) Ar cam trebui s-o ștergem de aici.. PARASCHIV: Unde? MACABEUS: Vedem noi. (Pauză.) Undeva. (Pauză.) La dracu’. PARASCHIV: Am cam căzut de fazani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]