3,087 matches
-
grămezile de sare. N-aveam lampă, dar dacă mergeam pe bâjbâite de-a lungul zidurilor atingeam mănunchiurile uscate de frunze de palmier care împodobeau pereții, și, tocmai în fund, o ușiță, cioplită grosolan, cu o clanță pe care o ghiceam pipăind cu vârful degetelor. După multe zile, la multă vreme după ce mă aduseseră aici, pierdusem socoteala zilelor și a ceasurilor, dar nu azvârliseră pumnul de grăunțe de vreo zece ori și îmi scurmasem o gaură pentru nevoi pe care degeaba o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
voce puternică, întorcându-se de data asta către ceilalți muncitori. Bun, nu ne-am putut înțelege. Totuși, vrem, nu vrem, trebuie să lucrăm împreună. Atunci la ce vă slujesc toate astea? Marcou coborî de pe banc, ridică fundul de butoi, îi pipăi marginea rotundă cu podul palmei, își micșoră, cu vădită mulțumire, ochii languroși, și, fără o vorbă, se îndreptă către un alt muncitor, ce potrivea doagele unei balerci. În tot atelierul nu se auzea decât zgomotul ciocanelor și al ferăstrăului mecanic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
din cap cu o sinceră simpatie. Din fericire această situație fără ieșire era curmată de intrarea vijelioasă a ultimului predicator la modă, care ținea să fie prezentat marelui pictor. Jonas, încântat, nu întârzia să-i comunice acest lucru, apoi mai pipăia o dată teancul de scrisori din buzunar, apuca pensula, dădea să picteze, dar înainte de asta trebuia să mulțumească pentru perechea de prepelicari primiți chiar atunci în dar, se ducea să-i închidă în camera conjugală, se întorcea în atelier, accepta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de la sfârșitul secolul XX, că era bine hrănit). Stătea la pândă să mă mănânce. Mi-a spus: “ai curajul să te lupți cu mine”? și visul s-a întrerupt când mă pregăteam să-i dau un răspuns. Dimineața, m-am pipăit să văd dacă îmi lipsește ceva; nu-mi venea să cred că sunt întreagă, m-am uitat în oglindă și mi-am zis: „da, sunt eu, încă mă mai recunosc, dar mâine”? Toată ziua m-am frământat cum să-l
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ieșind de după birou, grăbindu-se spre ușă. O împinse, deși era închisă. Se ghemui, tremurând, icnind, răpus, zvâcnind, zguduit, în seria de salve, aplecat, parcă împușcat, deasupra mânerului ușii. Încercă pași mari, împiedicați spre fereastră. Se sprijini de fotoliul femeii, pipăi marginile de lemn, pervazul, închizătorul ferestrei, toate erau la locul lor... totuși strănuta, parcă și cu plăcere. Nasul aprins de vinișoare roșii devenise moale, apos. Băga și scotea când o batistă, când alta din buzunare, înfundându-și obrazul în ea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se prindă, la timp, de marginea de lemn. Răsuflă adânc, cu umerii căzuți și privirea în jos. Încercă, apoi, să-și îndrepte spatele. Mâna stângă se încleștă de pervaz, dreapta lunecă în dunga de lemn a ferestrei, până la umăr. Atinse, pipăind prelung, metalul rece. Strânse degetele în jurul zăvorului, să-l rotească. Nu izbuti. Se înălță în vârful picioarelor, ridicase și cealaltă mână, apucase cu ambele zăvorul, răsucindu-l, să-l miște. Fruntea i se umezise. Mai încercă, încă și încă, până când
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
talgerul de zinc cădeau prune vineții. O broboadă aplecată peste buchetul de morcovi. Tejghea albă, halate albe în jurul calupurilor de brânză albă : degete umede, înroșite, învelite în buburuze brânzoase. Guralivi glumeți, învârtind în jurul cântarelor mari mâini noduroase. O găsiră greu : pipăia morcovii, țelina, contempla îndelung, fără să vadă, ca și cum s-ar fi rugat unor sfinți, chipurile țăranilor. Bulbi bolovănoși de corali, ca niște creiere astrale : conopidele. Printre boturile bocancilor, saci prăfoși de cartofi. Un obraz albicios deasupra cercului de pere mate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
altul. Grijulie până la sarcasm cu această confruntare care, s-ar zice, o încântă. Dunga buzelor subțiate și vineții abia reprimă satisfacția, viclenia. Depune pixul galben pe masă ; nu, îl reține între degetele mâinii drepte ; cu vârful degetului de la stânga își pipăie pomeții colțuroși, tâmplele tăioase, linia prea fermă a nasului.Nici o înșelătoare umbră de nostalgie ; doar acceptare liniștită, încrâncenarea de-a exista ; un acord adânc cu întâmplările și vârstele, primite cu lăcomie, în arcul lor scrâșnit. Otrava a săpat și a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
puternică a zilei. Chipuri de-o clipă, pulsații ale aerului, benzi volatile, fosforescente, scurte vibrații scânteiază sub pleoape. Ochii deschiși ; îndârjit, să nu cedeze ; se prinde de muchia metalică a patului, vrea să se ridice. Metalul călduț, palmele jilave. Își pipăie gâtul, fruntea, umerii umezi. Transpirat, obosit de căldura care încinge pereții și de somnul din care se smulge greu, încetinit, ridicându-se anevoie, fără convingere, spre suprafața zilei. Încâlcite gânduri și cuvinte, tulburi clipe de trezire... noaptea l-a tot
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
doctore? izbucni deodată generalul, ursuz. Nu vezi că s-a întunecat? ― Datoria, excelență, răspunse medicul liniștit, cu ochii la ceas. ― Ce datorie?... Constată! Asta-i datoria dumitale! zise generalul mai îndîrjit. Doctorul ridică din umeri, se apropie de stâlp și pipăi pulsul spânzuratului, iar pe urmă murmură: ― A murit mai repede, parcă i-a fost silă de viață... ― Lasă comentariile! se înfurie generalul. Rezultatul! ― Excelență, condamnatul a expirat, raportă doctorul salutând. ― Atunci? Ei? zise generalul nerăbdător, întorcîndu-se către pretorul buimăcit. ― Excelență
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
întrevederea ta cu generalul, vei fi urmărit pas cu pas și că vei fi prins chiar în clipa când vei încerca să... ― Tocmai de aceea trebuie să plec la noapte! făcu Bologa neclintit. ― Atunci te cheamă spînzurătoarea! șopti căpitanul disperat, pipăindu-și gâtul, parcă ar fi vrut să dea la o parte un laț închipuit; apoi, după un răstimp, adăugă cu o tremurare de frică: în orice caz eu nu vreau să știu nimic... nimic... Eu mă spăl pe mâini... Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că se trezește dintr-o vrajă blestemată. Cotind în ulița mare, spre mijlocul satului, se gîndi: dacă o țărăncuță ar fi în stare să-i zdruncine credința și să-i zădărnicească hotărârea, atunci mai bine să se împuște. Și-și pipăi revolverul, ca și când ar fi vrut să-și dovedească sieși că nu va șovăi. În fața bisericii se opri și se întrebă: unde merge? Da, umblă să se orienteze, sub pretext că se va prezenta superiorilor și camarazilor. Apoi, chiar la noapte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
rău nu-mi pare că mi-au căzut în baltă planurile, se gândi el abătut. Și mă prăpădesc cu firea din pricina unei țărăncuțe..." Aruncă pe masă foaia de concediu și începu să se plimbe de ici-colo, cu mâinile la spate, pipăindu-și degetele în neștire. Atunci simți verigheta de logodnă în inelarul stâng și se opri trăsnit. De câtă vreme nu și-a adus aminte de Marta, logodnica lui? Și nici măcar inelul nu l-a luat în seamă, desigur tot din pricina
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe tâmple șiroaie. Scoase casca din cap fiindcă îl strângea de n-o mai putea răbda. O luă de curelușă, cu mâna stângă, legănînd-o în ritmul pașilor. Deodată casca se lovi de ceva, cu zgomot metalic. Apostol se opri mirat. Pipăi. Un trunchi de brad, rășinos, încît își murdări degetele... Și iar sârmă ghimpată... Trei rânduri, cu împletituri dese... Bologa se tulbură. A nimerit tocmai cărarea pe care umblă patrulele care cercetează valea dintre liniile vrăjmașe. Dacă s-ar întîlni pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în carne vie: ― Ia-i armele, caporal! Din spatele lui Varga ieși un soldat pirpiriu. Apostol murmură leneș: ― N-am arme... Omul se opri la doi pași. Varga sâsâi nerăbdător, furios: ― Caporal, percheziție corporală! Apostol nu mai zise nimic. Mâinile soldatului pipăiră buzunarele, repede, speriate. ― Trăiți, don' locotenent, n-are... ― Patru oameni la escortă! strigă iar Varga, sec, rece. Caporalul rămâne la urmă! Apostol Bologa se lipi cu spatele de stâncă, să facă drum locotenentului. In trecere Varga se întoarse cu fața
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un singur semn; Acel semn ce îl propagă, el în taină nu îl crede, Adâncit vorbește noaptea cu-a lui umbră din părete - Umbra-și râde, noaptea tace, mută-i masa cea de lemn. {EminescuOpIV 121} Orbul sculptor în chilie pipăe marmura clară. Dalta-i tremură... îmmoae cu gîndirea-i temerară Piatra rece. Neted iese de sub mînă-i un întreg, Ce la lume își arată palida-i, eterna-i fire, Stabilă-n a ei mișcare, mută-n cruda ei simțire - O durere-ncremenită printre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
crucea-n frunte, visternici de mistere, Voi sunteți sarea lumei, formați inima ei. E rău numai că ziua stați pe mâncat și bere Și sara pe minciune și noaptea pe femei. O drăngăniți pe gânduri voi musici; voi sculptor, Îmi pipăiți cu mâna un corp tremurător; Și, voi, artiști dramatici strîmbați-vă la lună, Pictori, eternitatea v-așteaptă c-o cunună. Tu, timp, nu poți cununa în degete s-o sfermi Căci zugrăvir-atîta de bine saci de viermi. O, regi, ce puși
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Al ei suflet se topește de-ntunericul molatec, Simte pare c-o pătrunde un piron roș de jeratec, 140Ce-o omoară ș-o turbează, o-ndeliră ș-o sfâșie. Ochișorii și-i închise, ca topită stă acum Și în vocea ei muiată pipăește nențeles. El o mîngîe, o-ncredință, că de cer a fost trimes Și menit ca s-o iubească și să-i joace dulcea glumă. "Tu! - ea zise - ce frumos ești, rege-al lumei de găine. "Eu te iert! amoru-ți dulce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ar fi acordat nici o atenție. Multe creiere nu au hublouri interioare. Rațiunea ar putea dubla divinitatea din noi. Învingătorii transformă orizontul în balustradă. Există o filozofie a baricadei. Dar și una pentru siestă. Numai inteligența ne poate ajuta să ne pipăim limitele. Omul - un amalgam de vulturi și de cârtițe. Farmecul vieții stă, în primul rând, în căutare. De la joc pornește procreația. Uneori și creația. De mii de ani se străduiesc filosofii să pună în ecuație nefericirea lumii. Gratiile celulelor pot
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
comunism, oamenii speră să vină consumismul.. Protestul din priviri este cel mai expresiv. Și nici nu poate fi inculpat penal. Reușita unei călătorii depinde de bagajul spiritual cu care plecăm. Când e sacru, focul nu are fumuri. Numai optimiștii pot pipăi limitele tragicului. Avem straturi de scepticism. Dar și pete de speranță. Întâmplarea favorizează, nu semnează descoperiri. Dimineața tușesc mai ușor. Pentru că exersez toată noaptea. Civilizația este un conglomerat de pofte, mai mult sau mai puțin emancipate. De regulă, după exploratori
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
să fie vreun secret, fiindcă le știu pe toate, piatră cu piatră. Dacă-i așa, atunci să-i dăm cărbuni, vere! În tenderul locomotivei nu știu de se vor mai găsi niște vreascuri, doar... Cărbunii s-au terminat de multișor. Pipăindu-și stomacul, ieșeanul mi-a zâmbit trist, dar a catadicsit a-mi răspunde: Cam ai dreptate, vere, dar nu mor caii când vor câinii. Da’ profund ai mai devenit, dragule! - l-am tachinat eu râzând. Am luat calea întoarsă și
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
asta-i curată minune, vere! Înseamnă că spiritul lui Eminescu a rămas în tulpina copacului și a fost în stare să-l facă să renască pur și simplu. Ieșeanul se apleacă și privește la teiul tânăr din scorbură. După ce îl pipăie precum a pipăit Toma Necredinciosul rana din coasta lui Hristos, se întoarce cu fața spre Obeliscul cu lei, purtând în ochi îndemnul către mine de a vorbi. -Acesta e Obeliscul Regulamentului Organic și se află aici de la 8 noiembrie 1834
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
minune, vere! Înseamnă că spiritul lui Eminescu a rămas în tulpina copacului și a fost în stare să-l facă să renască pur și simplu. Ieșeanul se apleacă și privește la teiul tânăr din scorbură. După ce îl pipăie precum a pipăit Toma Necredinciosul rana din coasta lui Hristos, se întoarce cu fața spre Obeliscul cu lei, purtând în ochi îndemnul către mine de a vorbi. -Acesta e Obeliscul Regulamentului Organic și se află aici de la 8 noiembrie 1834 - o fac eu
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
spre Pietrărie ori Păun... În ușa hanului se ivesc doi cotiugaragii. Își scot cușmele cu bună cuviință, caută din ochi un loc potrivit și se așează la o masă cioplită cu meșteșug din lemn de paltin. Din obișnuință, fiecare își pipăie chimirul, pentru a se încredința că crăițarii sunt la locul lor. Hangița știe pentru ce au intrat și pe dată le așează dinainte, fiecăruia, câte o ulcică cu vin. Cotiugaragiii nu se grăbesc să bea vinul. Întâi privesc lung și
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
după numărul și viteza palmelor care sfârâiau pe pielea goală a trupului frumos bronzat ce le-am auzit la trecerea mea țopăită, cu un crac pe un picior și cu celălalt în aer, cu T-shirt-ul înhămat doar la un umăr, pipăind în semiîntunericul verandei cu piciorul să nimeresc tenișii mei chinezești, nu vreo pereche de pantofi cu tocul în față dintre cei ai lui taică-su. Ați auzit vreodată cum sfârâie un strop de apă căzut într-o tigaie cu ulei
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]